19.

Iar lui Ilie nici vântul aspru, nici focul, nici cutremurul, cum auzi din istorie, ci suflarea uşoară i-a dat o umbră a prezenţei lui Dumnezeu (III Regi 19, 11), şi nu a firii Lui. Cărui Ilie? Celui pe care căruţa de foc îl urcă la cer (IV Regi 2,11), arătând treapta mai presus de om a dreptului.

Şi cum nu vei admira pe Manoe57, judecătorul (Tud.

13, 22) şi mai târziu pe ucenicul Petru! Întâiul nu a suportat nici vederea lui Dumnezeu care i S-a arătat şi de aceea a zis: „Suntem pierduţi, femeie, că am văzut pe A doua cuvântare teologică Dumnezeu„. După el nu pot suporta oamenii vreun chip al lui Dumnezeu; cu atât mai puţin firea Lui. Al doilea, văzând pe Hristos, nu L-a lăsat să se apropie de barca în care se afla (Le. 5, 8). Acesta deşi era mai fierbinte în recunoaşterea lui Hristos decât ceilalţi şi de aceea e declarat „fericit” (Mt. 16, 17) şi i se dă încrederea cea mai mare. Dar ce vei zice despre Isaia şi Iezechiel, văzătorii cei mai mari ai lui Dumnezeu; şi de ceilalţi prooroci?

Dintre ei, primul a văzut pe Domnul Savaot şezând pe tronul slavei şi înconjurat de Serafimii cu câte şase aripi, care-L slăveau şi-L acopereau, iar pe sine, purificat prin jar şi pregătit pentru proorocie (1, 6 urm.). Celălalt descrie Heruvimii ca un car, având deasupra Lui Tronul şi deasupra Tronului un firmament şi pe firmament o arătare (phantazomenon). Mai spune de unele glasuri şi de unele mişcări în fapte (Iez. 1, 4 urm.). Şi acestea erau fie o arătare de zi, văzută numai de sfinţi, fie una de noapte, fie o întipărire din partea conducătoare a sufletului unită cu cele viitoare, ca şi când ar fi prezentă. E o altfel de proorocire negrăită, de aceea cum nu pot să spun. Le ştie doar Dumnezeul proorocilor şi cei în care sunt lucrurile acestea. Dar nici aceştia, de care vorbesc, nici altul dintre cei ce sunt ca aceştia n-a stat în subzistenţa şi în fiinţa Domnului, după cum s-a scris, nici n-a cunoscut sau explicat firea lui Dumnezeu58.