22.

Ca să las celelalte, voi privi la mine însumi şi la toată firea şi alcătuirea omenească, întrebându-mă: ce e amestecul care ne compune? Ce e mişcarea care ne este proprie? Cum s-a amestecat în noi nemurirea cu mortalitatea? Cum curg în jos şi sunt purtat în sus? Cum se mişcă în jur sufletul prin trup? Cum e mintea şi circumscrisă şi definită, rămânând în noi şi parcurgând toate într-o mişcare şi întoarcere grăbită? Cum se împărtăşeşte şi se comunică prin cuvânt şi străbate prin aer şi intră cu lucrurile? Cum se comunică prin simţuri şi se desprinde de simţuri? Şi înainte de acestea, cum am fost alcătuiţi şi constituiţi în laboratorul firii? Şi cum am primit ultima noastră formă şi împlinire? Ce este pofta mâncării şi cum se întinde ea? Cine ne-a condus automat ia primele izvoare şi la primele mijloace de întreţinere a vieţii? Cum se hrăneşte trupul cu alimente şi sufletul cu gândirea? Ce este curgerea firii şi legătura reciprocă între cei ce nasc şi cei născuţi, ca să fie uniţi prin afecţiune? Cum sunt stabile speciile, deosebindu-se prin însuşirile lor, ale căror proprietăţi sunt atât de multe că nu pot fi numărate? Cum acelaşi animal e şi muritor şi nemuritor, muritor prin înlocuire şi nemuritor prin naştere? De fapt un individ dispare, altul apare în locul lui, precum râul curgând nu stă şi totuşi rămâne? S-ar putea filosofa încă mult despre mădularele şi părţile trupului şi armonia între ele, care coexistă şi se disting spre trebuinţele şi frumuseţea întregului, unele mai importante, altele mai puţin importante, unite şi separate, unele cuprinzând pe altele, altele fiind cuprinse potrivit legii firii. Multe se pot spune despre voci şi auzuri: cum unele se produc prin organe glăsuitoare, iar altele recepţionează, cum îşi fac legătura prin mijlocirea aerului şi loviturile şi întipăririle ce le produc în aer. Multe se pot spune despre văzul care comunică în chip negrăit cu cele văzute, mişcat numai prin voinţă în acelaşi timp cu mintea şi are o experienţă comună a lor cu mintea. Căci cu aceeaşi iuţime mintea se uneşte cu cele cugetate şi văzul, cu cele văzute. Multe se pot spune şi despre celelalte simţuri, care recepţionează unele din lucrurile exterioare, fără să fie cugetate de raţiune. Multe, de asemenea, despre odihna în somn, despre născocirile viselor, despre memorie, despre amintiri, despre raţionamente, despre iuţime şi poftă şi, scurt vorbind, despre toată organizarea acestei lumi mici (acestui microcosm) care este omul.