21.

Ceci tot adevărul şi întreg Cuvântul e greu de explicat şi de pătruns. Noi aflăm lucruri mari printr-un organ mic, vânând prin înţelepciunea omenească cunoştinţa celor ce există şi pătrundem la cele spirituale prin simţuri, sau nu fără simţuri, de care suntem conduşi încoace şi încolo, dar şi amăgiţi60. Căci nu ne putem întâlni cu mintea goală de realităţile goale, ca să ne apropiem mai mult de adevăr şi să ni se întipărească în minte înţelegerea lor. Iar cuvântul despre Dumnezeu, cu cât e mai desăvârşit, cu atât este mai greu de primit şi implică mai multe obiecţii şi rezolvări mai anevoioase. Şi tot ce i se opune, chiar de e foarte neînsemnat, opreşte înaintarea pe calea lui şi-l împiedică, sau îi întrerupe înaintarea mai departe. E ca şi când se trag caii de frâu şi sunt făcuţi să se abată de la calea lor prin acest gest neaşteptat. Astfel Solomon, care a avut o înţelepciune prin care îi întrecea pe toţi dinainte de el şi din timpul lui (III Regi 3,12) şi avea „lărgimea inimii” ca un dar al lui Dumnezeu şi o înţelegere mai îmbelşugată ca nisipul mării (III Regi 4, 29), cu cât înainta în adâncuri, cu atât ameţea mai mult şi desA DOUA CUVÂNTARE TEOLOGICĂ coperea înţelepciune cu atât mai mare, cu cât îi scăpau cele ce voia să le înţeleagă (Eccl. 7, 25; 8, 17)61. Iar Pavel se sileşte să atingă, nu zic firea lui Dumnezeu – căci acest lucru este cu totul cu neputinţă – ci numai „judecăţile”

Lui (Rom. 11, 33), însă nu află ieşire, nici un punct stabil în urcuşul său, deoarece mişcarea înţelegerii sale nu ajunge la un capăt, arătând mereu ceva ce-i lipseşte62 – O, minune!

— Căci şi eu pătimesc ceva la fel. De aceea el învăluie în uimire cuvântul său şi numeşte acea realitate „bogăţia şi adâncul lui Dumnezeu” şi mărturiseşte „necuprinsul judecăţilor lui Dumnezeu” (Rom. 11, 33), rostind aproape aceleaşi cuvinte ca David, care numeşte „un mare adânc” judecăţile lui Dumnezeu (Ps. 35, 7), a căror afunzime nu poate fi ajunsă de măsura sau de simţirea omului, sau spune că cunoştinţa lor e prea „minunată” pentru el şi pentru fiinţa sa, că „e prea tare” pentru puterea lui de cuprindere63.

Share on Twitter Share on Facebook