29.

Cine a dat cerului mişcarea în cerc? Cine a aşezat stelele la locul lor? Sau, mai bine zis, înainte de aceasta, ce este cerul şi stelele? O poţi spune tu, om de înălţimi

(meşter), cel care nu cunoşti cele de la picioare, şi nu te poţi măsura nici pe tine însuţi, tu, care cercetezi cu curiozitate cele mai presus de firea ta şi care rămâi mut în faţa celor nemăsurate? Da, tu cunoşti mişcările în cerc şi perioadele stelelor şi apropierile şi depărtările între ele, răsăriturile şi apusurile lor, unele părţi mici ale zodiacului şi tot ce-ţi îngăduie să te mândreşti cu această ştiinţă A DOUA CUVÂNTARE TEOLOGICĂ minunată. Dar aceasta nu înseamnă încă o cunoaştere a celor existente, ci observi doar o anumită mişcare. Această observaţie este confirmată de o practică îndelungată şi care a adunat într-un întreg cele observate în multe, apoi a concentrat totul într-o explicare, pe care a numit-o ştiinţă. Astfel, bazele lumii s-au făcut văzute celor mulţi, iar vederea lor s-a făcut început al ştiinţei. Dar tu, care eşti foarte cunoscător al acestora şi poţi să le admiri cu dreptate, spune-mi care e cauza acestei rânduieli şi mişcări? Spune-mi de unde vine faptul că soarele străluceşte ca un lămpaş pământului întreg şi tuturor privirilor ca o căpetenie într-o ceată, acoperind cu strălucirea sa celelalte stele, cum nu fac altele dintre ele faţă de celelalte?

Aceasta e o dovadă că dacă celelalte luminează şi ele, el străluceşte mai presus de ele şi nu lasă să fie cunoscute, că au aceeaşi putere ca el, ci că el este frumos ca un mire, „iute uriaş” (Ps. 8, 6) şi mare. Nu mă pot împiedica să nu-l laud prin cuvintele mele. El are atâta putere că, de la o margine la alta, el învăluie pe celelalte cu căldura lui şi nimic nu poate scăpa de simţirea lui (Ps. 18, 7), ci umple toată privirea şi firea trupească de căldura lui; el încălzeşte dar nu arde; el este prezent tuturor şi învăluie toate cu moderaţia şi cu rânduiala mişcării lui.