5.

Aceasta este deci astfel. Cât ne priveşte pe noi, nu numai „pacea lui Dumnezeu întrece toată mintea” (Filip 4, 7) şi înţelegerea; nu numai cele ce sunt rânduite drepţilor prin făgăduinţe, nu sunt nici ochilor văzute, nici de urechi auzite, nici de minte contemplate” (1 Cor. 2, 9), decât puţin. Nu avem nici înţelegerea exactă a creaţiei.

Căci fiind convins că şi acesteia nu-i ai decât umbrele, odată ce auzi spunându-se: „Voi vedea cerurile, lucruri ale degetelor Tale, luna şi stelele” (Ps. 8, 4) şi raţiunea îngroşată din ele, căci nu le vezi acum, ci le vei vedea cândva27. Dar mult mai presus de acestea este firea neînţeleasă şi necuprinsă care este mai înaltă decât acestea şi din care sunt toate. Şi spun că nu cunosc că nu este, ci ceea ce este. Căci nu e goală propovăduirea noastră, nici deşartă credinţa noastră (I Cor. 15, 14). Nu aceasta este învăţătura noastră. Deci nu poţi afla în recunoştinţa noastră o învăţătură „ateistă”, şi a unei viclenii. Nici nu te poţi ridica împotriva noastră ca împotriva unora ce mărturisesc neştiinţa. Dar se deosebeşte mult convingerea că este ceva, de cunoştinţa a ce este aceea28.