1.

Iată cele ce le-ar putea spune cineva oprind graba acelora de-a discuta, ca şi primejdia grabei în toate lucrurile, dar mai ales în discuţiile despre Dumnezeu. Dar cum a critica nu e mare lucru ci e foarte uşor oricui voieşte, însă a opune părerea personală cea buna e o faptă proprie oricărui om evlavios şi cuminte, îndrăznind noi în Sfântul Duh, necinstit de ei, dar închinat de noi, vom pune în lumină vederile noastre despre dumnezeire aşa cum sunt, ca un fruct nobil şi matur. Altădată am tăcut – căci acesta e singurul lucru în care câştigăm o prospeţime şi o adâncă cugetare.

— Dar acum îndrăznim mai mult să spunem adevărul, ca să nu fim osândiţi, cum s-a scris, să nu plăcem lui Dumnezeu (Evr. 10, 38).

Căci orice cuvântare are două părţi: una prin care cineva îşi întemeiază gândirea proprie şi una care răstoarnă pe a contrarului. Aşa şi noi, după ce vom expune gândirea noastră, vom încerca să respingem părerile adversarilor. Şi amândouă acestea le vom face pe scurt, ca să se facă uşor de cuprins cele spuse de noi, ca şi speculaţia elementară născocită de ei spre înşelarea celor mai simpli şi mai naivi, cum şi ca să nu se piardă prin lungimea cuvântării cele cugetate, ca apa care nu e strânsă într-un canal, ci se varsă şi se împrăştie pe un şes.