21.

Acestea fie spuse de noi celor producători de enigme. N-am voit să ne împotrivim lor, căci nu e plăcută celor credincioşi multa vorbire şi contrazicerea în cuvinte. Căci ne ajunge un singur potrivnic (Pt. 5, 8). Dar era de trebuinţă aceasta din pricina celor ce ne atacă, pentru că bolile cer leacuri. Trebuia să afle că nu sunt în toate înţelepţi, nici de nebiruit în afirmaţii de prisos şi contrare Evangheliei (I Cor. 1,17). De fapt, când preţuim mai mult puterea raţiunii, părăsind credinţa şi nesocotind autoritatea Duhului prin iscodirile noastre, raţiunea se arată învinsă de puterea realităţii – şi va fi învinsă numaidecât, odată ce e susţinută de unealta slabă a înţelegerii noastre. Şi atunci la ce se ajunge? Slăbiciunea raţiunii apare ca slăbiciunea tainei. Astfel, subţirimea raţionamentului pune în evidenţă „kenoza crucii” (I Cor.

1,17), cum socoteşte Pavel. Căci credinţa este împlinirea raţiunii noastre163.

Deci fie ca cel ce vesteşte legăturile şi dezleagă enigmele (Dan. 5, 12)164, El, care ne-a adus în minte puterea de a deznoda nodurile dogmelor forţate, să prefacă şi pe aceştia, din meşteri ai falselor raţionamente, în credincioşi şi creştini, în loc de ceea ce se numesc acum165.

Aceasta o urmărim şi noi. Vă rugăm deci pentru Hristos: „împăcaţi-vă cu Dumnezeu” (I Cor. 5, 20) şi „Duhul nu-l stingeţi” (I Tes. 5, 19). Mai bine zis, să se împace Hristos cu voi şi Duhul să vă lumineze, fie şi mai târziu.

Iar de rămâneţi mult iubitori de ceartă, noi să păstrăm pentru noi Treimea şi să fim mântuiţi de Treime, rămânând curaţi şi mântuiţi (Fapte 24,16) până la arătarea mai desăvârşită a celor dorite în însuşi Hristos, Domnul nostru, 'Căruia fie slava în vecii vecilor”. Amin.