19.

Căci era şi o dată când Acesta, care e acum dispreţuit de tine, era deasupra ta. Omul de acum era necompus. Ceea ce era, a rămas, iar ceea ce nu era, a asumat.

Era la început fără de cauză – căci care este cauza lui Dumnezeu*46? Dar şi mai târziu, El S-a născut pentru o cauză. Iar aceasta a fost: ca să te mântuieşti tu, care-L jigneşti, care pentru aceasta dispreţuieşti dumnezeirea, fiindcă a primit grosimea ta. Căci însoţindu-Se cu trupul prin mijlocirea minţii, s-a făcut omul de jos Dumnezeu, fiindcă s-a îmbibat cu Dumnezeu şi s-a făcut unul, cel superior biruind, ca să mă fac atâta Dumnezeu, cât Acela S-a făcut om148. El S-a născut (Mt. 1,16), dar era şi născut

(Ps. 2, 7; Fapte 3, 33; Evr. 1, 5; 5, 5)149. Se naşte din femeie

(Gal. 4, 4), dar dintr-o fecioară (Le. 1, 34-36; Mt. 1, 20).

Una dintre acestea îl arată om, cealaltă, Dumnezeu150. El Se arată aici fără Tată (Mt. 1, 20), dar acolo fără mamă

(Ps. 2, 7). Amândouă sunt proprii dumnezeirii. A fost luat în pântece (Le. 1.31), dar a fost cunoscut de prooroc, care era purtat şi el în pântece şi a săltat (Le. 1, 41), în prezenţa Cuvântului pentru care a fost făcut. A fost învelit în giulgiuri (In. 19, 40), dar leapădă giulgiurile, sculându-Se din mormânt (In. 20, 5-6). A fost pus în iesle

(Le. 2, 7-l6), dar a fost slăvit de îngeri (Le. 2, 13-l4) şi vestit de o stea (Mt. 2, 2 – 9-l0) şi închinat de magi (Mt.

2, li)151. Cum nu eşti uimit de ceea ce vezi, nevăzând ceea ce e spiritual în aceea? A fugit în Egipt (Mt. 2,13-l4), dar fugăreşte pe egipteni (leş. 14,27). „Nu avea nici chip nici frumuseţe” (îs. 53, 2), la iudei, dar pentru David avea o frumuseţe mai mare ca cea a oamenilor (Ps. 43, 3). Şi străluceşte pe munte şi se face mai luminos ca soarele, arătând în chip tainic viitorul.

20. S-a botezat (Mt. 3, 16; Le. 3, 21) ca om, dar a desfiinţat păcatele ca Dumnezeu (In. 1, 29), deci ca să sfinţească apele152. A fost ispitit ca om (Mt. 4, 1; Mc. 1, 13; Le. 4, 2), dar a biruit ca Dumnezeu (Mt. 4, 11; Le. 4,

13)153. A flămânzit (Mt. 4, 2; Le. 4, 2), dar a săturat mii

(Mt. 14, 20-21), căci El este pâinea de viaţă dătătoare şi cerească (In. 8, li)154. A însetat (In. 19, 29), dar a strigat: „De însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (In. 7,

27). Căci a şi făgăduit că cei ce vor crede în El, vor fi şi ei izvoare (In. 7, 38). A obosit (In. 4, 6), dar este odihna celor obosiţi şi împovăraţi (Mt. 11, 28). Era îngreuiat de somn (Mt. 8, 24; Mc. 4, 38), dar calcă uşor pe mare (Mt.

14, 25; Mc. 6, 48; In. 6, 19) şi ceartă vânturile (Mt. 8, 26; Mc. 4, 39; Le. 8, 24) şi uşurează pe Petru, care se scufundă (Mt. 14, 31). El dădea un ban, dar aflat într-un peşte (Mt. 17, 27) şi este împăratul celor ce i-L cer (In.

18, 37). El aude că e numit samaritean şi că e îndrăcit

(In. 8, 48) dar scapă pe cel ce coboară din Ierusalim şi a căzut între tâlhari (Le. 10, 30); şi e recunoscut de demoni

(Mt. 1, 24; Le. 4, 34) şi alungă pe demoni (Mt. 8, 16) şi scufundă în mare legiune de demoni (Mt. 6, 9-l3; Le. 8,

30) şi vede „căzând ca un fulger” pe căpetenia demonilor

(Le. 10,18). Se aruncă în El cu pietre, dar el scapă (In. 10,

31, 39). Se roagă (Mt. 1, 35), dar şi împlineşte rugăciunea A treia cuvântare teologică

(Mt. 8, 13). Lăcrimează (In. 11, 35), dar opreşte plânsul

(Le. 7, 13; 8, 52; 23, 28). Întreabă unde a fost pus Lazăr

(In. 11, 34), căci era om, dar învie pe Lazăr (In. 11, 43-

44), căci era Dumnezeu. E vândut, şi foarte ieftin, cu treizeci de arginţi (Mt. 26,15), dar răscumpără lumea, şi cu mare preţ, cu sângele lui (I Cor. 6, 20; I Pt. 1,19)155. Ca o oaie e dus la junghiere (îs. 53, 7; Fapte 8, 32), dar păstoreşte pe Israel (Ps. 79, 2)156, iar acum şi lumea întreagă

(In. 10, 1l-l6). Se face ca un miel fără de glas (îs. 53, 7), dar este Cuvântul (In. 1,1) vestit de glasul celui ce strigă în pustie (In. 1, 28). S-a făcut slăbit şi rănit (îs. 53, 4, 5), dar „vindecă toată boala şi toată neputinţa” (Mt. 9, 35). E urcat pe lemn (I Pt. 2, 24), e pironit pe el (Mc. 15, 24; Le.

23, 33; Mt. 27, 36; In. 19, 17), dar ne reface „prin lemnul vieţii” (Fac. 2, 9; 3, 2,2; Apoc. 2, 7)157. Mântuieşte chiar pe tâlharul împreună răstignit, dar întunecă toate cele văzute (Mt. 27, 15; Mc. 15, 33; Le. 23, 44)158. E adăpat cu oţet, e hrănit cu fiere (Mt. 27, 48, 34) cine? Cel ce a prefăcut apa în vin (In. 2, 7-9), Cel ce a făcut să înceteze gustul amar al ei (leş. 15, 23-25), Cel ce este „dulceaţă şi întreg dorinţă” (Cânt. 5, 16). Îşi pune viaţa (In. 10, 17), dar are putere să o ia iarăşi (In. 10,18). Se sfâşie catapeteasma (Mt. 27, 51) căci arată cele de sus159. Pietrele se despică, morţii învie (Mt. 27, 52), ca anticiparea învierii de obşte160. Moare (Mt. 27, 50), dar „dă viaţă” (In. 5,21) şi desfiinţează moartea prin moarte161. E înmormântat, dar învie. Pogoară în iad, dar scoate sufletele de acolo (Ef. 4,

8), pentru că S-a suit la ceruri (Mc. 16, 19; Le. 24, 51; Fapte 1,10-l1; Evr. 9, 9, 24; I Pt. 3, 22)162. Dar va veni să judece viii şi morţii (II Tim. 4,1; 1 Pt. 4, 5) şi să cerceteze cuvintele ca ale tale. Dacă ele îţi sunt ţie prilej de rătăcire, acelea, cele contrare lor, înlătură rătăcirea ta.