21.

Aceste cuvinte sunt însă comune pentru ceea ce este mai presus de noi şi pentru ceea ce este pentru noi230.

Dăm acum pe cele ce sunt proprii ale noastre şi luate de la noi. Astfel El este „om” (In. 9, 11), nu ca să fie numai accesibil prin trup trupurilor – altfel ar fi inaccesibil pentru necuprinderea firii Lui – ci ca să şi sfinţească prin Sine pe om, ca Unul ce a devenit un aluat pentru toată frământătura şi ca Unul ce a unit cu El tot ce era osândit, ca să-l elibereze de osândă, făcându-Se totuşi pentru toţi toate câte suntem, afară de păcat: trup, suflet, minte prin care a venit moartea. Toate acestea în comun sunt omul, sau Dumnezeu cel văzut, cunoscut ca atare de înţelegerea noastră. El este „Fiul Omului” (Mt. 9, 6) pentru Adam şi pentru Fecioara din care a venit, din acela ca din protopărintele, iar din ea ca dintr-o Maică, întrucât S-a supus legii de a avea o maică, dar nu legii naşterii. Dar El este „Hristos” (Unsul), (Mt. 1,16), din cauza „dumnezeirii”. Căci aceasta este ungerea umanităţii, nesfinţindu-L prin lucrare, ca pe ceilalţi „Hristoşi” (unşi), (Iez. 30, 31), ci prin prezenţa întreagă a Celui ce unge, prezenţă care face să fie numit om Cel ce unge şi să facă Dumnezeu pe Cel uns231. E numit şi „cale” (In. 14, 6), ca Cel ce ne conduce prin Sine. Şi „Uşă” (In. 10, 9), ca Cel ce ne introduce232. Se numeşte şi „Păstor” (In. 10, 11), ca Cel ce ne păstoreşte la loc de verdeaţă (Ps. 22, 2) şi ne hrăneşte cu apa odihnei (ibid.) şi ne călăuzeşte de aici (In. 10, 4) şi ne apără de fiarele sălbatice (Iez. 34, 25); întoarce pe cel rătăcit (Iez. 34,16) şi readuce pe cel pierdut (ibid.), leagă pe cel rănit (ibid.), întăreşte pe cel slab (ibid.), adună în turmă pe cei risipiţi cu cuvintele conştiinţei de păstor

(In. 40, 11) E numit şi „Oaie” (In. 53, 7), pentru că a fost A PATRA CUVÂNTARE TEOLOGICĂ junghiat (ibid.); şi „Miel” (Is. 53, 7; In. 1, 20), pentru că este desăvârşit (leş. 12, 5) şi „Arhiereu” (Evr. 6, 20), ca Cel ce aduce jertfă (Evr. 8, 3). Este „Melhisedec” (Evr. 6,

20; 7,1), ca Cel ce este fără mamă (Evr. 7, 3), în ceea ce e mai presus de noi şi fără tată în ceea ce este ca noi233 şi fără genealogie (ibid.) prin ceea ce este de sus (ibid.)234.

„Căci neamul Lui cine îl va spune?” (îs. 53, 8). E numit şi „împăratul Salemului” (Evr. 7, 1), ceea ce înseamnă „pace” (Evr. 7, 2) şi „împăratul dreptăţii” (ibid.) şi Cel ce primeşte zeciuială (Fac. 14, 2; Evr. 7, 2) de la Patriarhii care biruiesc puterile rele (Fac 14,17; Evr. 7,1).

Acestea sunt numirile Fiului. Urcă şi tu printre ele; în mod dumnezeiesc prin cele înalte şi cu compătimire prin cele trupeşti (Evr. 5, 2); sau mai bine zis, într-un mod deplin dumnezeiesc, ca să ajungi Dumnezeu urcând de jos pentru Cel ce a coborât pentru noi de sus. În toate şi înainte de toate, păzeşte aceasta şi nu vei greşi în privinţa numirilor mai înalte şi mai umile. „Iisus Hristos, ieri şi azi” trupeşte „este acelaşi” duhovniceşte „şi în vecii vecilor” (Evr. 13, 8). Amin2343.