20.

Socotesc că se spune (unei Persoane dumnezeieşti)

Fiu, pentru că este acelaşi după fiinţă cu Tatăl. Şi nu numai aceasta, ci şi că este de la El. Şi „Unul Născut”, nu numai fiindcă e Unul singur din Unul Singur, ci şi fiindcă este aceasta într-un mod singular, nu precum corpurile. Iar „Cuvântul”, pentru că este în raport cu Tatăl cum e cuvântul cu mintea, nu numai pentru naşterea fără patimă, ci şi pentru unirea lor şi însuşirea revelatoare a Tatălui de către El (Mt. 11,27; Le. 10, 22).

Dar poate ar mai putea spune cineva că El este ca o definiţie în raport cu ceea ce e definit, fiindcă şi aceasta se spune despre cuvânt. Căci zice: „Cel ce a cunoscut pe Fiul – aceasta înseamnă „Cel ce a văzut” – a cunoscut pe Tatăl” (In. 14, 9); şi Fiul este o dovedire scurtă şi uşoară a firii Tatălui. Căci orice existenţă născută este un cuvânt tăcut (o dovadă tăcută) al Celui ce L-a născut223. Iar dacă ar spune cineva că şi prin faptul de a fi în cele existente, nu va greşi. Căci ce este ce nu a luat fiinţă prin Cuvântul224? Dar I se spune şi „înţelepciunea” (I Cor. 1,

29), drept cunoştinţă a faptelor dumnezeieşti şi lucrurilor omeneşti. Căci cum n-ar cunoaşte Cel ce le-a făcut

(Col. 1, 16; In. 1, 3) raţiunile (cuvintele) celor ce le-a făcut225? Dar şi „Putere” (Ef. 5, 9), ca Celui ce conservă „cele făcute” (In. 1, 3) şi putere să se menţină laolaltă. Şi „Adevăr (In. 14, 6)”, ca Celui Ce este Unul şi nu multe prin fire. Căci adevărul este unul, iar minciuna e o mulA patra cuvântare teologică ţime sfâşiată. Iar El ca „pecete” curată a Tatălui (In. 6,27) şi ca întipărire a Lui (Evr. 1, 3), este cel mai nemincinos226.1 se mai spune şi „Chip” (Col. 1,15), ca Celui de o fiinţă şi fiindcă El este din Tatăl, dar nu Tatăl din El.

Căci aceasta este firea „chipului”: este imitarea modelului al cărui chip e numit. Dar este aici şi ceva mai mult.

În alte cazuri este chipul nemişcat al unei existenţe ce se mişcă; aici este Chipul viu al Celui viu, având o mai mare asemănare cu Acesta decât cu Adam (Fac. 4,25) şi orice născut, cu cel ce-l naşte. Căci aceasta este firea celor simple, că nu au o asemănare parţială, ci întreg este chipul întregului şi este între ele mai degrabă o identitate, mai degrabă decât o asemănare. I se mai spune „Lumină” (In. 8,12; 9, 5), ca iluminare a sufletelor curăţite şi în cuvântul şi în viaţa lor. Căci dacă neştiinţa şi păcatul sunt întuneric, cunoştinţa şi viaţa în Dumnezeu sunt lumină227. I se mai spune „Viaţă” (In. 14, 6), pentru că este lumină şi dă temei şi subzistenţă oricărei firi raţionale.

De aceea „în El vieţuim şi ne mişcăm şi suntem” (Fapte

17, 28)228, prin îndoita putere a insuflării şi suflării noastre (Fac. 2, 7; In. 20, 22), fiind insuflaţi toţi de la El şi primind Duhul Sfânt şi anume atâta cât „deschidem gura”

(Ps. 118,131) înţelegerii229. Şi „dreptate” (I Cor. 1, 30) i se spune, pentru că El împarte după vrednicie (Mt. 16, 27; Rom. 2, 6) şi rânduieşte în chip drept celor „de sub lege” şi „de sub har” (Rom. 6, 14), anume sufletului şi trupului lor, puterea ca unul să conducă, celălalt să fie condus şi ca aceea ce e mai bun să stăpânească asupra a ceea ce e rău, ca răul să nu se răscoale împotriva binelui (celui bun). Iar „sfinţire” (I Cor. 1, 30) ca Celui ce e puritate, ca Cel curat să primească pe Cel curat. „Răscumpărare” (ibid.), ca Celui ce ne eliberează pe noi, cei aflaţi sub stăpânirea păcatului şi S-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru Noi, spre curăţirea lumii. În sfârşit „înviere” (In. 11, 25) ca Celui ce ne înalţă de aici şi ne readuce la viaţă pe noi, cei omorâţi pentru a fi gustat (din fructul oprit).