1.

Sfântul Grigorie de Nazianz s-a născut, probabil, în anul 329 d. Hr. la Nazianz, în sud-vestul Capadociei, ca fiu al lui Avraam şi al Sarrei, care mai târziu s-au călugărit, Avraam devenind Episcopul Grigorie de Nazianz, iar ea monahia Nonna. După el se mai născuseră din aceiaşi părinţi sora lui Grigorie, Gorgonia, şi un frate, Cezar. Mama lui l-a făgăduit, din pântecele ei, lui Dumnezeu. Ajuns la tinereţe, a studiat în şcolile din Cezareea Capadociei, unde a cunoscut pe Vasile, viitorul episcop al acestui oraş. Tot cu Vasile a continuat studiile în Cezareea Palestinei, în Alexandria şi, la sfârşit, în Atena.

Atena l-a cucerit cu totul prin retorii ei. Dar n-a uitat faptul că era făgăduit de mama sa lui Dumnezeu. Urmărea câştigarea unei cât mai bogate cunoaşteri. Dar se gândea în acelaşi timp să o dăruiască toată lui Dumnezeu. Prin 357, puţin mai târziu decât Vasile, a părăsit Atena, spre a se întoarce acasă prin Constantinopol.

Prin 362, la dorinţa comunităţii din Nazianz, dar contrar voii sale, a fost hirotonit preot de tatăl său. Simţind ca prea grea această sarcină, a fugit la prietenul său Vasile, aflat într-o mânăstire, dar nu peste mult timp s-a întors la tatăl său, în Nazianz, pentru a-l ajuta în păstorirea eparhiei acestuia. În anii 363 şi 364 eparhia era tulburată de ispita ereziilor semiariene. Grigorie l-a ajutat pe tatăl său să restabilească unitatea fermă în Ortodoxie. În 370, prin influenţa tatălui lui Grigorie, fu ales şi Vasile Episcop al Cezareei Capadociei. In 372 fu hirotonit şi Grigorie Episcop de Nazianz, dar iarăşi se refugie într-un munte, socotind prea grea noua sarcină. Mişcat, însă, de tatăl său îmbătrânit, veni curând pentru a prelua grija pastorală a eparhiei La 374 tatăl său muri în vârstă de aproape 100 de ani. În 375 se retrase şi el în Seleucia din Isauria, într-o viaţă contemplativă. Acolo rămase mai mulţi ani. Tot acolo primi şi vestea morţii prietenului său Vasile, care a avut loc la 1 ianuarie 379. În primele luni ale anului 379, ascultă chemarea stăruitoare a comunităţii ortodoxe din Constantinopol, redusă de persecuţia împăratului arian Valens, dar la 19 ianuarie 379 scăpată de el prin suirea pe tron a împăratului Teodosie.

Marele predicator făcu să se înmulţească în scurtă vreme numărul credincioşilor ortodocşi. Atacurile arienilor asupra micii capele ortodoxe Anastasia sporiră râvna lui Grigorie şi revenirea multor oameni la credinţa ortodoxă. Filosoful cinic Maxim fu câştigat şi el pentru Ortodoxie, ceea ce-i aduse o cuvântare de laudă din partea lui Grigorie. Dar Patriarhul Petru din Alexandria, voind să-l facă pe acesta Episcop al Constantinopolului prin hirotonirea lui de nişte episcopi egipteni aflaţi în oraş, pentru a-şi exercita prin el autoritatea asupra capitalei bizantine şi asupra Imperiului, întâmpină opoziţia împăratului Teodosie. La 26 noiembrie 380, împăratul luă biserica din Constantinopol din posesia arienilor şi la

27 noiembrie introduse pe Grigorie în Catedrala oraşului, în biserica Sfinţilor Apostoli. Grigorie era acum, în fapt, episcop al capitalei, dar formal nu acceptă acest titlu. De abia în mai 381, când se deschise Sinodul II ecumenic din Constantinopol, se lăsă înscăunat sărbătoreşte în scaunul de episcop, dar numai pentru puţine zile. La propunerea sa, fu recunoscut ca Episcop de Constantinopol Paulin din Antiohia, pentru care fură câştigaţi şi episcopii egipteni în iunie 381. În urma acestui fapt îşi trimise şi Roma recunoaşterea, căci avea legături speciale cu Alexandria. Atunci Grigorie îşi luă rămas bun de la Constantinopol, printr-o strălucită cuvântare către episcopi şi către poporul din capitală.

Poate Grigorie era socotit ca prea categoric în combaterea tuturor nuanţelor ariene. El păstori Episcopia din Nazianz până în 383 când, după ce la dorinţa lui aceasta alese ca urmaş pe vărul şi prietenul său Eulaliu, se retrase probabil la casa sa natală din Arianz, dedicându-se scrisului, până la moartea sa din 389 sau 390 (Aceste date sunt luate din Otto Bardenhewer, Geschichte der altkirchlichen Literatur, III Bând, 1923, p. 165-l69).