Capitolul XXI

Mihai Racoviță-voievoda viind în scaon în Ieși iarna, bucuratu-s-au toată țara, fiind el pementean, și mai vârtos neamul său, că era mult. Și dintâiu să arăta cu mare dragoste și blândețe țărâi. Țara încă să bucura, căci era moldovan și le era prè lesne la divanuri a grăi cu dânsul. Că-i giudeca dreptu și blând, și ușa îi era prè deșchisă, nu cu mărire multă. Și după obiceiu, a treia dzi au boierit pre acești boieri cari-i scriu mai gios. Pus-au pre Ilie Catargiul vel-logofăt, pre Lupul Costache vel-vornic de Țara de Gios, pre Ioan Sturdze vel-vornic de Țara de Sus, pre frate-său Dumitrașco Racoviță hatman, pre Costantin Ipsilanti vel-postelnic, pre Ion Păladi, cumnată-său, vel-spatar, pre Dimitrii Macriiu vel-ban, pre Costantin Ruset vel-păharnic, pre Costantin Costache vel-visternic, pre cumnată-său Costandache vel-stolnic, pre Iordache Caănîtacuzino vel-comis. Aceștie era boierii lui Mihai-vodă la a treia domnie. Și nu era nici unul mai de cinste decât altul, că era mai tot un neamŭ. Numai Costantin postelnicul era oarece mai în cinste, având un frate capichihai la Poartă, anume Manolachi chiurci-bașe.

Lui Mihai-vodă atunce îi vrè hi lesne și îndemână a domni, că de neprietenii lui, de munteni, să curățisă de toți, boierii cei bătrâni, carii îi mai sta împotrivă, iar murisă, la Țarigrad domni mazili pre atunce nu era. Că era numai Duca-vodă și Antiohie-vodă, și nu mai avè obraz la Poartă, și Antiohi-vodă preste doi, trei ani i s-au tâmplat de-u murit. Și adusese și câțva greci cu dânsul, carii fusese din casa Brâncovanului-vodă. Ce iarăș acei greci l-au adus la stricăciune, precum să va arăta înainte. Și el încă să învățasă a domni, nu ca în cele 2 rânduri dentâi, de era o turmă și un păstoriu. Numai n-avè nărocire, că nu era pace. Doamnă avè de treabă, bună și milostivă, cuconi 5 și cucoane 3. Și-i era casa can grè. 2 cuconi îi ținè turcii zălog la Poartă, pre rând îi schimba.

Pre acee vreme, gătindu-să turcii să purceagă asupra Neamțului, să iei Varadinul, iar Neculai-vodă făcè niște răutăți mare în Țara Muntenească în boieri. Pre unii îi închidè, pre alții îi tăiè, pre alții îi jăcuiè, de le lua toate averile lor ce avè, și-i pârâè la Poartă că sunt haini și agiunși cu nemții. Și pre câț nu-i omorâè el, îi trimitè la Poartă de-i omorâè. Atunce au pierit și Mihai spatar, atunce ș-au adus aminte și de gâlceava ce i-au făcut vornicul Lupul, când au trecut din Moldova în Țara Muntenească, și l-au pârât la veziriul Gin Ali-pașa cum că este hain, agiunsu cu moscalii.

Deci Gin Ali-pașa veziriul, cum au înțeles, au și trimis un capegi-bașe de l-au pus în obedzi pe Lupul, de aice de la Mihaivodă. Și agiungând pre veziriul pre drum, nici l-au mai giudecat, numai ce l-au scos și acolo în câmpu au pus de i-au tăiet capul, iar trupul lui au rămas neîngropat, de l-au mâncat pasirile. Așè au pierit Lupul vornicul din pâra lui Neculai-vodă. Nici un boier n-am vădzut precopsit din ceie ce să pun în price cu domnul. Și atunce cu Lupul au mai pierit împreună și 2 boieri sirbești o dată cu Lupul. Iar în locul Lupului au pus Mihaivodă, domnul Moldovii, pre Darie Donici.

Deci veziriul ducându-să la oaste la Varadin, și le-au ieșit nemții înainte cu Evghenie prințepul. Și ș-au dat bătaie de îmbe părțile, prè groaznică. Și i-au biruit Evghenie cu nemții pre turci, de-au fugit turcii care încotro au putut, și le-au luat și ordia toată. Atunce au pierit și spurcatul Gin Ali-pașa veziriul în războiu.

Acestu Gin Ali-pașa era un păgân turbat și mare sorbitoriu de singe asupra creștinilor. Nu-i trebuiè lui daruri sau rugăminte. Acesta au omorât pre Brâncovanul-vodă cu copiii lui. Acesta au omorât și pe Ștefan-vodă, și pe tată-său, Costantin stolnic, Mihail Racoviță și pe Mihai spatariul, șe pe Lupul vornicul, și pre alții mulți. Acesta au omorât și pre vro 40 pași, tot aleși, fruntea turcilor, de sterpisă împărăția turcească de capete. Acesta au stricat și mănăstirea Mavramur de la Țarigrad. Și-i era gândul lui de a birui pre nemți, să puie pași și în Moldova și în Țara Muntenească. Numai nu i-au agiutat Dumnedzeu, că ș-au luat și el plata, că i-au luat tată-său, diiavolul, sufletul.

Iară nemții, dac-au bătut pe turci, s-au mai pogorât de-u luat cetatea Timișvariul de la turci, cetate aleasă și vestită, cu toate olatele ei, și s-au așădzat acolo la iernatec.

Atunce muntenii carii erau fugiț în Țara Ungurească de răul lui Neculai-vodă s-au rădicat cu cătane și au luat pre Neculai-vodă din București în robie. Și l-au dus în Țara Ungurească de l-au ținut pănă la anul, păn’ ce-au făcut turcii pace cu nemții. Și au luat nemții și din Oltu încolo 5 ținuturi a Țărâi Muntenești. Destulă răutate era și pe acolo de turci și de cătane, care mai pe largu va arăta istoria ei.

Iară în locul lui Neculai-vodă venisă frate-său, Ioan-vodă terdzimanul, domnu țărâi. Ce departe era firea lui Neculai-vodă de a lui Ion-vodă! Că Ion-vodă era minunat de om bun, cât nici acmu nu pot uita muntenii bunătatea lui.

Ieșit-au atunce cătane și în Moldova, pre supt munte, la Cașin și la cetate la Neamțu, și cuprinsese țara păn-în Siretiu. După cum sunt moldovenii gata la jac, îndată s-au dat la dânșii. Era și asupriți de Mihai-vodă, că scosese hârtii pre țară și pre mazili, dăjdi și desetini pe mazili țărănește. Obiceiul cel de stângerea mazililor nu vrè să-l mai părăsască. Deci câți oameni și câte casă boierești era dincolo de Siretiu ținè toți cu cătanele. Și să făcusă niște tălhărit mult peste samă. Și acmu Mihaivodă stăpâniè numai pre lângă Ieși și la Orheiu puțintel, iar încolo tot poghiazuri cu cătane cu moldoveni amestecați agiungè de prăda pre la Fălcii și pre Bârlad. Hotinul, Cernăuții le ținè tot turcii. Și să mira ce a face și de ce să va apuca, că domnia îi era noao și nu avè bani să plătească, să strângă slujitori. Și-i era cu frică și să mutasă în Cetățuie, și mai nici în Cetățuie nu mânè, ce mânè câte la un loc, de nu știè nime. Că și boierii încă nu era drepți, ce mulți dintre dânșii să agiunsese cu cătanele.

În Cetatea Neamțului era un căpitan cap cătanilor, anume Frențe, și mai era și câțva mazili moldoveni cu dânsul acolo. Deci au făcut sfat să margă cu poghiaz, să iei pre Mihai-vodă. Iară Mihai-vodă, oblicind sfatul lui, trimis-au pre Macriiu vel-ban și Costantin Costache vel-visternic să aducă vro doao, trei mii de tătarî, ca să margă să-i lovască întâiu el pre dânșii, decât ei pre dânsul. Și mărgând acei boieri la tătarî, s-au rădicat câțva mârzaci să vie, încă și mai mulți decât poftisă Mihaivodă. Și viind cu dânșii pănă din gios de Movila lui Costantinvodă, i-au lăsat Costantin visternicul pe tătarî supuși în Valea lui Aaron-vodă și au venit să spuie lui Mihai-vodă, că era lucru cu taină, de nu știè nime că vin tătarî. Atunce Costantin visternicul, mergând la Cetățuie să spuie lui Mihai-vodă de tătarî că au sosit, nu l-au găsit în Cetățuie și au purces să vie la Ieși, la Mihai-vodă. Atunce și cătanele sosis-în Iași fără veste. Cât ai rumpe un păr din cap de n-au luat pre Mihai-vodă de grumadzi, din curțile domnești. Că străji ce avè la Târgul Frumos și la Podul Leiloaie, nime din străji nu scăpasă să-i dè știre, că-i prinsese cătanele pre toți.

Avusese știre Mihai-vodă mai nainte vreme că au ieșit Frențe și cu Velicico cu poghiaz din Neamțu. Și fusese Mihaivodă de dimineață și afară, pre Bahluiu în sus, dar apoi, vădzând că nu-i nemic, s-au întorsu în Iași. Că poghiazul să zăbovisă, că veniè becisnicește, cu zăbavă, că au venit pre la Pășcani, de la Pășcani la Cotnariu, și apoi au venit la Iași. Deci Mihai-vodă au apucat numai cu doi, trei copii de-au plecat fuga la Cetățuie, și cătanele după dânsul. Ce la pod, puțintel oarece s-au mai poprit, stându-le împotrivă, păn’ s-au mai depăratat Mihai-vodă și au apucat de-au intrat în Cetățuie. Și nărocul lui că nu l-au știut că este el, să-i ție calea pre dincolo de Bahluiu, că l-ar hi prinsu. Iar Costantin visternicul, cum au audzit de cătani, n-au apucat a spune lui Mihai-vodă de tătarî, că n-au apucat a veni în Iași, ce au și fugit în stuh, din gios de Balica, iar Mihai-vodă nu știè de tătarî nemic, că au venit la Aaron-vodă, nici tătarâi de cătane.

Atunce cătanele veniè. Frențe pre suptu deal, cu vo 200 de nemți, iar Velicico, cu moldoveni și cu cătane, lovisă înainte în târgu și slobodzisă și temnițile și cuprinsese și Cetățuia, numai nu să putè lipi, că-i împroșca din Cetățuie. Deci Frențe și cu cătanile au lăsat coșul în șes, unde este acmu hălășteul la Frumoasa, și după ce-au lăsat coșul, s-au suit la deal și căuta loitre și pripelece, ca să dè năvală să saie preste zâdi. Și alerga unii și din târgu, de li aducè loitre. Iar Mihai-vodă atunce să temè tare să nu-l iei din mănăstire. Și toată boierimea să spăriesă. Numai au apucat de-au slobodzit o pușcă mare și au început a trage și clopotele cele mare. Iar tătarâi de la Aaronvodă, cum au audzit pușca și clopotile, oaricum să îndoiè dintâiu, să nu fie vreun vecleșug, iar apoi, unde s-au pornit a veni ca vântul. Cătanile, cum au vădzut că vin tătarâi, cum au lăsat Cetățuia și au alergat la coș, la cai. Ce păn-a încăleca ei, tătarâi încă au sosit.

Deci au și purces cătanile pe lângă pârăul Cetățuii asupra Hlincii a să spăriè și tătarâi a-i încungiura giur împregiur, de le da năvală să-i spargă. Atunce au ieșit și Mihai-vodă cu seimenii și cu streleții, adecă vânătorii, ce avè, în timpinarea lor la Hlince. Și au început a strânge și din târgu slujitori, cine era. Deci streleții au început a-i bate rău cu sinețele. Păn’ ce-au înnoptat, au tot mărsu de la Hlince în sus, pre pârău, alăture. Iar de la o vreme, băgându-să la strâmtoari, vrând să treacă pârăul în cee parte, spre câmpu, n-au mai putut ținè războiul. Ce au început a-i răsipi și a cădè acolo în pârău, fiind țărmuros. Carii pre puțini au scăpat. Nărocul lor c-au fost noapte. Și atunce, la acel pârău, au prinsu și pre Frențe căpitan, viu nevătămat, un tătar. Și l-au cumpărat Mihaivodă de la acel tătar și, multu mustrându-l, au pus de i-au tăiet capul. Și pre alții, pre câți au mai prinsu den moldoveni, vii, tot i-au omorât. Și mai pre urmă le-u strâns capetele tuturor, și trupurile, și au făcut o movilă și o cruce mare cu cerdacu, ca să fie de pomenire acolo, la Parasca. Și nu au fost mai mulți de 300 cătane cu moldoveni cu tot, iar tătarî au fost mai bine de 5.000, mai la șese mii.

Atunce, în grabă, mâniidu-să Mihai-vodă, au spândzurat pe Cuze spatariul, nepriceștuit, încălțat, îmbrăcat, dându-i vina că au scris el la feciori, având acolo la cătani, ca să vie să prindză pre Mihai-vodă de aice din Iași. Ce nu să știe, întru adevăr, au ba. Numai în pizmă l-au omorât, că i-au fost năpaste, că n-au fost scris.

A doa dzi, tătarâi au cerșut la vodă 10 pungi de bani, să s-întoarcă înapoi, iar Mihai-vodă n-au avut, au n-au vrut să le dè. Și le-au dat voie să prade țara, dincolo de Siretiu, că sunt tot haini, cătane. Numai dincoace de Siretiu să nu robască.

Deci au și purces pre Bahluiu în sus, pre la Târgu Frumos. Și de la Siretiu încolo au și slobodzit ceambuluri a prăda, cât au putut cuprinde ținutul Neamțului. Și păn-în Hangu și păn-în Ceahlău au agiunsu de-au prădat și au robit. Și s-au întorsu plini de robi în Bugeag. Iar cătanile, Cetatea Neamțului au lăsat-o plină de bucate și au fugit la Cașin, la alte cătane ce era acolo.

Scris-au Mihai-vodă și la Poartă de izbânda ce-au făcut. Și n-au scris cum au fost, ce-au scris c-au fost mulțime și i-au bătut. Pentru acee ș-au agonisit mare credință și laudă și nume de viteaz de la turci, precum își scosese și Cantemir-vodă, mai în trecuți ani, când s-au bătut cu leșii la Boian pre Prut. Atunce, tot într-acel an, Șfedul tot să bătè cu craiul Daniei de cee parte de mare, precum s-au pomenit mai sus. Dând năvală, l-au lovit dintr-o pușcă, și au mai trăit trei, patru dzile și au murit.

Rădicat-au șfedzii în locul craiului pre o sor a lui. Și atunce au așădzat toată vrajba oștirii și s-au împăcat cu toț craii ce s-au pomenit mai sus. Și au lăsat cine ce-au luat să fie luat, precum a arăta mai pre largu la istoria lor. Fără cât, toată Levonia pe de iasta parte și cu crăia Finiei de cee parte de mare și cu 24 cetăți, tot alese, frunte, au rămas să fie tot a Moscalului. Și atunce, așădzând pacea, au slobodzit pre toți ghenărarii și slujitorii câți era robiț de la Poltava și de printr-alte locuri. Pe toți i-au slobodzit, de s-au dus la țara lor, la șvedzi. Așijdere și șfedzii, câți moscali au fost robiț la dânșii, pe toți i-au slobodzit, de au venit la Moscu.

Între acei capete moschicești ce-i robisă șfedzii era și Tolbețschii cneazul rob. Și atunce ieșind acel cneaz de la robie, ave 3 fete mare frumoasă. Atunce au dzis împăratul Moscului lui Dumitrașco-vodă să-și aleagă dintr-acele 3 fete una, care-i va plăcè, să i-o de să-i fie doamnă. Și alegându-ș una, i-au dat-o împăratul. Și au făcut nuntă cu dânsa, după obiceiu, și s-au cununat. Și au pus împăratul pe acel cneaz gubernat la Chiov, în mare cinste.

Tot întru acel an era, în Țara Leșască, cu multă oaste de sasi, de mânca țara. Și oastea leșască nu avè nici o plată de slujba ce slujiè. Deci, cum sta obuzul la câmpu, pre marginea Nistrului, s-au și bulzuit un obuz și au scos pre capetele lor și ș-au ales cap den zvoncic, cum să dzice la noi zorbà, anume pre un porucinic Branil, să fie cap tuturor slujitorilor. Deci, cum au stătut el capŭ, cum au început a scrie cărți pre la cele obuzuri și pre la slujitorii ce era împrăștieți. Și în scurtă vreme s-au strânsu toate obuzurile la un loc. Și au scris cărți la hatmanii lor să vie și ei la obuz, să să scoale asupra sasilor, că, de n-or veni, n-or mai fi hatmani. Cum au audzit oastea Litfii, cum s-au strânsu la un locŭ.

Așijdere și mazilimea, șlahta, și ei au rădicat cap pre un boier, anume Lidihovschi. Și s-au strânsu și ei la un loc cu slujitorii. Și au scris Lidihovschii, care nu a încăleca, toată șleahta a fi podan, și le-or mânca satele. Și au purcesu asupra sasilor. Pre unde-i găsiè, tot îi omorâè. Și au pierit mulți sasi păn-au apucat de s-au strânsu la un loc. Iar dacă s-au strânsu la un locŭ, nu le putè strica leșii nemică, că sasii avè foc mult.

Deci leșii vădzând că nu le pot strica nemic, sfătuiè unii să rădice și țara, toată mujicimea, asupra lor, să-i împresoare pe sasi mulțimea norodului. Dar Lidihovschii, care era cap pre mazili, au dat sfat că nu-i bine să rădice țara, să s-învețe mujicii la războiu. Că sunt mai mulți ruși pravoslavnici decât leși catolici, și dacă i-or rădica pe toți, sunt mai mulți de un întuneric de oameni și or bate pe sasi și poate ne-or bate și pre noi și ne-or lua moșiile. Și ei s-or închina la Moscu, că sunt tot de o lege, și a fi mai rău, că ne-or lua mojicii țara. „Ce mai bine, fraților, noi să ne vărsăm sângele, iar mojicii, lasă să șadză ca niște mojici“. Și așè au stătut câtăva vreme, de să tot bătè.

Craiul Avgust ședè în Sacsonia, că să teme a veni în Țara Leșască, iar pre hatmanii leșești, cu meșterșug i-au prinsu pre tuspatru la mână slujitorii de prin târguri ce ședè. Și era oastea numai să-i taie și-i suduiè tot de față, și le umbla pe denainte cu sabia goală, și-i mustra, și le dzicè că „voi ne-ați stricat volnicia noastră și ne-ați pustiit satele, țiind cu craiul și cu moscalii, de aduc oștile lor de ne mânâncă satele și ne-au stricat obiceile cele vechi“. Și i-au pus de-i ținè la vartă slujitorească, de-i păziè slujitorii.

Fraților boieri moldoveni, carii sunteți musaipi la domnu și faceți obiceiuri carii n-au mai fost în țara noastră a Moldovii! Vă poftim să vă aduceți aminte, cetind acestu pontu de asupra, să vedeți ce-au pățit atunce acei hatmani pentru obiceiuri noao ce începus-a face în Țara Leșască!

Atunce împăratul Moscului, vădzând atâta calabalic în Țara Leșască, trimis-au pre Dolhoruc cneazul, cu 30.000 oaste, în Țara Leșască, ca să stè să-i împace. Și au venit cneazul la Liubliun și au stătut de le-au făcut pace. Atunce au venit și Avgust craiul den Sacsonia la Liublin.

Și au făcut pace într-acesta chip. Sasii să se ducă toț din Țara Leșască, fără cât lui să-i dè 1.000 slujitori, să-i fie de paza curții lui. Oaste să rămâie 50.000, iar ceelaltă să o gonească, că acmu este pace, nu trebuie mai multă. Și să le dè leafă, să-ș cheltuiască, iar nu să șadză prin sate, la iernatec, să pustiiască satele.

Domnii să ție câte un steag, iar nu câte doao, trei, și alții nici câte un steag. Slujitorii să șadză prin sate crăiești, iar nu printr-a mazililor, ori vara cu obuzuri, ori iarna prin târguri. Și nemic să nu-i dè pre unde a ședè, numai lemne și apă și grajduri de cai. Craiul să facă seim în anul al treile, după obiceiu. Că acestu craiu nu mai făcè niciodată seimŭ.

Pentru voievoda Chiovschi, să-i întoarcă pagubele ce au avut în pribegie, și să-ș strângă vecinii lui, ori în ce târgu sau sat i-ar găsi, pentru căci au pribegit, pentru să nu-ș piardză volnicia lor. Deci trebuie să nu rămâie păgubaș.

Așè făc și boierii noștri. Dacă pribegește, iar ceielalți stau cu feliuri de feliuri de năpăști și pârî, ca să-l istovască.

Pre hatmani i-au giurat să fie drepți țărâi, iar să nu mai ție de acmu înainte cu alții streini. Și așè i-au slobodzit de la varta lor și i-au lăsat să fie iar hatmani, cum au fost. Așè s-au așădzat pacea între dânșii. Poate or însemna și mai multe la istoria lor să fie. Deci așădzându-să pacea, s-au rădicat și Dolhoruc cneazul și s-au întorsu la țara sa.

Iară când au fost în al treile an a domniei lui Mihai-vodă, s-au gătit turcii să margă să să bată iar cu nemții, la Beligrad. Și atunce au venit și craiul Racoții de la franțoji. Și au trimis Mihai-vodă, cu poronca vezirului, de-au adus și pe Bercin, hatmanul lui Racoți, din Țara Leșască, fiind pribag în Jolcfa, și cu alți capete de ai lor, unguri, de i-au trimis la Udriiu, să margă și ei în oaste cu turcii la Beligrad, dându-le turcii și oarece bani, de au făcut oarece oaste, moldoveni, pre cine au putut. Și au mersu în oaste cu veziriul.

Iară Mihai-vodă au încălecat cu tătarî și cu slujitori de a lui, de s-au dus la Cașin și la mănăstire la Mira de-au mai bătut pre niște cătane ce era acolo, cuib de tălhărit, de i-au spartu și i-au gonit în Țara Ungurească. Și pre carii tălhari, pre unde i-au prinsu, cu rele și groznice morți i-au omorât. Iar tătarâi, prin țară pre unde ș-au agiunsu, au tot robit.

Apoi înțelegându Poarta de acè izbândă a lui Mihai-vodă, venitu-i-au poroncă să încalece cu soltanul den Bugeag și cu oastea den Hotin, cu Colceag. Și când a agiunge veziriul la Beligrad, atunce și ei, pre taină, să intre în Țara Ungurească, să prade, să să tâlnească cu veziriul în Țara Ungurească.

Deci pre acea poroncă s-au gătit și au purces Mihai-vodă. Tătarâi încă au trecut Prutul pre la Zagarance. Și s-au tâlnit Mihai-vodă cu soltanul și cu Colceag la Botoșeni, și au intrat prin Câmpul Lungu și au ieșit la Bistriță, în Țara Ungurească. Ce soltanul au și slobodzit tătarî în pradă a arde și a prăda satele și a le robi. Iar Mihai-vodă și cu Colceag, acolo lângă Bistriță, aproape de cetate, au și prinsu un om viind cu cărți de la Sibiiu la comendatul de Bistriță, scriind precum au bătut pre veziriul și au luat nemții și Beligradul, și preste 4 dzile i-a veni și la dânsul oaste.

Deci Mihai-vodă și cu Colceag, prindzând acele cărți, au și răpedzit la soltanul de i-au făcut știre să s-întoarcă. Și au și păzit Mihai-vodă și cu Colceag de s-au întorsu înapoi și au ieșit în țară. Iar soltanul, mai zăbovind vro doao, trei dzile, au ieșit mai cu greu, că le ținè calea săcuii. Numai pre tătarî îi rătuiè niște cazaci zaporojeni, că era cu soltanul vreo 500, dar ar hi ieșit foarte cu greu. Și au trecut la Bugeag, cu caii stătuți și mai mulți pre gios.

Iară pre turci i-au bătut nemții prè rău. Și au luat Beligradul și i-au mai lățit multu și preste Dunăre, aproape de Filibe. Și s-au dus să intre și în Bosna nemții, ce n-au putut, că în Bosna era un pașă, anume Chiupurliul, foarte om harnic, și fiind locul tare, n-au putut isprăvi nemică, ce încă s-au întorsu cu rușine de la Bosna.

Franțojul, cum au vădzut că să bate Neamțul cu Turcul, au și început a scorni și el gâlceavă cu Neamțul și a să bate cu Ișpania, ca să împiedece pre Neamțu. Atunce au isprăvit și Mihai-vodă ferman de la Poartă și au trimis pre Costantin Costache visternicul și pre Luca biv-visternic de-au mărsu în Bugeag. Și au cercat de-au scos robii de la tătarî, ce-i luasă tătarâi, atunce când au scos cătanile din țară. Și pre cine au găsit neascunși și nedepărtați, pe toți i-au scos.

Împăratul Moscului, vădzând că s-au așădzat pace despre Șfed și vădzând pre turci că să bat cu nemții, dusu-s-au și el atunce tocma la franțoji, că doar ar face să să scoale asupra Turcului și Franțojul, și să să rădice și el. Și pentru vasă, ca să aibă voie să umble și a lui pre mare, cum umblă și a altora, să nu stè pricină.

Ce atunce era craiul tânăr, numai de vro 6 ani, că Liudovic murisă. Numai, măcar cum era de mic, dar tot i-au ișit înainte și i-au făcut urație. Ce împăratul cu epitropii crăiei au vorovit, și i-au răspunsu că ei cu Turcul nu pot să să bată, că lor din Țara Turcească li-i agonisita. Și i-au dzis și împăratului să ție pacea ce-au făcut, să nu o stirce. Iar pentru vase, l-au pozvolit să-i umble.

Iară întorcându-să împăratul înapoi, găsit-au în țara lui alte sfaturi asupra lui, făcute de o samă de boieri și de fiiul său, Alexie Petrovici. Deci fiiu-său, dacă au așădzat, s-au dus la nemți și le-au dzis acelor boieri cum, dacă vor omorî pre împăratul, să trimiță să-l cheme pre dânsu, să le hie el împărat. Că așè-i este rușine de lume, să să afle față. Și dacă l-or pune împărat, să-ș iei iar portul cel vechiu, și oșteni iar cum au fost mai de demult, și să dè și Șfedului înapoi tot ce i-au luat, și cu Turcul și cu Leavul să s-aședze, și să-ș lepede și pușci și toate tot în mare, și să trăiască cum au trăit mai ’nainte. Că acesta împărat îi va istovi detot.

Deci cum au venit împăratul și au înțeles acestu sfat, i-au și început a-i prinde și a le face fel de feliu de cazne și a-i omorî. Și au trimis și la împăratul nemțescu de au cerșut pre fiiul său cu parola. Deci Neamțul l-au dat pe parolă, ca să nu-i facă nemic. Iar după ce l-au adus la stoliță, l-au scos la divan și mult l-au mustrat, și l-au făcut de-au dzis cum că-i greșit și nu-i harnic de împărăție. Și au încoronat pre un cucon mai mic, ce avè cu împărăteasa cea mai de pre urmă, iar pre Alexii l-au bătut cu hunutul, și, neplinind patru dzile, au murit. Iar pre urmă, fără zăbavă, au giudecat Dumnedzeu, că i-au murit și copilul cel mai mic, ce-l încoronasă. Atunce au omorât împăratul și pre Răzanschii, patriarhul Moscului. Și de atunce n-au mai hirotonisit patriarhu, ce le-au rămas biserica cee mare a Rosiei văduvă, și au făcut sinod, adecă sobor: 12 episcopi sunt purtători de grijă bisericii.

Audzind de aceasta, împăratul Neamțului foarte s-au scârbit pre moscali, și era numai să să bată, nefiind Neamțului voia să fie cel mai mic la împărăție. Că Alexie era cumnat cu împăratul nemțescu, ținè amândoi 2 surori. Ce au împăcat lucrul, că au murit, precum mai pe largu va arăta la istoria lor.

Iară în anul 7226, iar au mărsu turcii la Beligrad și cu Ionvodă al Țărâi Muntenești. Și au stătut la pace: cine ce-au luat să fie luat. Timișvariul, Beligradul, cu tot olatul pănă unde a agiunge, și din Oltu în sus să fie tot nemțescu. Atunce au pus nemții pe fiiul lui Șărban-vodă peste Oltu, să fie mai mare. Țara Morii, precum au luat-o turcii, să și o ție. Pentru Hotin n-au pomenit nemică, fără cât au dzis pentru Țara Leșască să stè după cum este așădzată mai denainte vreme, când s-au făcut la Carlovic. Și atunce, când au făcut la Carlovic, scriè pentru Hotin ca să nu-l facă turcii, nici alte cetăți, nici pașă în Moldova să nu fie. Deci stă de atunce Hotinul, așè îngăimat, păn-acmu. Vârtos șede. Nu știu de acmu înainte ce a vrè Dumnădzău să mai lucredzi. Mai sta-o-a, au ba, au poate și câtă țară au mai rămas, să o iei? Va arăta vremea viitoare, cine a agiunge să trăiască.

Atunce și Franțojul s-au împăcat cu Neamțul. Și pre Neculaivodă l-au scos atunce din robie. Și au mărsu la Țarigrad, iar frate-său Ion-vodă au mersu la scaonu-ș în Țara Muntenească, și neplinind anul, au murit Ioan cel bun și frumos. Oh, oh, oh! Unde or mai găsi muntenii om bun ca Ionu-vodă? Și în locul lui au venit iar Neculai-vodă, pedeapsa lor.

Lui Mihai-vodă i-au venit de la Poartă poroncă să strice Cetatea Neamțului și Miera, unde au șădzut cătanele. Și le-u stricat, iar nu foarte detot.

Fost-au pre atunce și o foamete mare în țară, cât agiunsese de să vindè mierța de pâine în Iași 10 lei. Că numai din Țara Leșască și din Țara Turcească aducè oamenii pâine.

Iară la anul după foamete, scornitu-s-au și un omor mare de ciumă în țară, și au ținut un an și au agiunsu și păn-în Podolia, în Țara Leșască.

Atunce au trimis Mihai-vodă boieri, de-au jăluit la Poartă pentru ținutul Cernăuților. Și au arătat și ispisoace pentru moșiile lor. Și l-au dat Poarta iar Moldovii și au trimis turci de-au hotărât ținutul Hotinului și a Cernăuților, să se știe cât or ținè turcii. Și au iertat și birul țărâi pre giumătate, păn-în trei ani. Și au isprăvit de-au mersu un capigi-bașu, de-au hotărât și Bugeagul cu Moldova și au dezbătut bucata cea de loc ce o închinasă Lupul vornicul tătarilor, de au dat iar țărâi.

Atunce și mie mi s-au isprăvit ferman de la Poartă de pace. Și am venit la pământul mieu, zăbovind în streinătate 9 ani, 2 ani la Moscu și 7 ani în Țara Leșască, cu multe valuri și supăr, care nu le mai poci înșira cu condeiul mieu. Și venind la Mihai-vodă, toate ce-m luasă Lupul mi s-au dat înapoi. Și am trăit la casa mè pănă astădzi, și înainte cât mi-a mai lungi Dumnădzeu viiața.

Pre acele vremi s-au rădicat un beiu turcu despre partea Indiei și au început a să bate cu persii, în câțva ani, al căruie nume Merfiiz. Și mai cuprinsese toată Țara Persului, că-l tot bătè Merfeiz pre Persu. Păn’ și pe împăratul persilor l-au prinsu și i-au scos ochii. Numai un fecior al lui au scăpat și din cât putè, tot să bătè. Și să mărisă numele acelui Merfeiz prè mult, cât și împărăția ceasta a Țarigradului începus-a să îngriji de dânsul. Că să dusese turcii și arapii mai giumătate de slujiè la dânsul. Și între acele bătăi multe apropiindu-să și de hotarul moschicescu, de Ahastranul, au fost ucis și câțva neguțitori moschicești.

Deci Petru, împăratul Moscului, făcându-ș atunce pace și fiind cuprinsu de oștire, îi era urât să șadză așè fără oștire. Ce au trimis pentru acei neguțitori la împăratul turcescu a Țarigradului, cum el nu poate răbda acest lucru, ce să va scula asupra persilor, având strâmbătate și pentru hotar.

Deci Turcul i-au dat pozvol să-ș cerce strâmbătatea, că el n-are acolo amestec, fiind bucuros să s-înceapă gâlceavă acolo, să aibă el pace să odihnească.

Iară împăratul moschicescu, vădzând că răspunde Turcul așè, s-au și gătit și au și purces cu toată puterea lui tocma la persi. Și au luat și pre Dumitrașco-vodă atunce cu dânsul și i-au dat o samă de oaste în mâna lui, de l-au pornit preste niște munți, de-a dreptul pre uscat. Iar împăratul cu greimea au încungiurat pre apă, păn’ s-au tâlnit la un locŭ. Ce păn-a să tâlni cu împăratul, au avut bătaie cu niște cumuci, și i-au biruit Dumitrașco-vodă.

Și împreunându-să oștile la un loc, cei de pe apă cu cei de pe uscat, purcedzând pre niște câmpu otrăvit, au început a le muri caii, cât să spăriesă că n-or rămânè nici cu un cal. Păn’ de la o vreme, luându-și sama că acel câmpu este otrăvit, îș punè traistele în capul cailor, ca să nu apuce iarbă. Că care cum apuca, cum muriè. Și așè au mărsu doao, trei dzile, cât și pușcile au lăsat înapoi, neavând cu ce le trage, că li murisă caii.

Deci întrând puținel într-acea țară, le-au ieșit cumucii înainte, de le-au mai stătut împotrivă moscalilor. Apoi, vădzând că n-au nici o putere, s-au închinat. Și au trimis cumucii pe urmă de-au adus și pușcile moscalior. Și le-au fost spuind cumucii că n-au știut pe unde or vini, că acea bucată de loc este otrăvită, de nu trăiește pre dânsa dobitoc. Și de acolo au mersu mai nainte și au mai dobândit și vro doao, trei țărișoare. Și pe urmă s-au împăcat cu Persul, și încă i-au mai dat o bucată de loc împăratului, ca să ție cu dânsul, să-i de agiutor asupra lui Merifeiz. Și au zăbăvit acolo, spre acele țări, mai 2 ani și apoi s-au întorsu iară la țara lor, împreună cu Dumitrașco-vodă. Iar acolo au lăsat oști cu ghenărari prin cetățile ce dobândisă. Și după ce-au venit la stoliță, la anul iar au mai trimis oști acolo, spre acele părți de loc. Dumitrașco-vodă încă, după ceau venit de la persi, n-au trăit pre mult și ș-au plătit și el datoria aceștii lumi, cea strămoșască, și s-au dus cătră părinții săi. Iar copiii lui au rămas suptu mila împărătească, aflându-să în slujbe împărătești, de trăiescu și pănă astădzi.

Iară împăratul Moscului îș dedesă o fată a lui după Cșendzi hanu Holștinschii, care era nepot de sor’ craiului șfedzescu. Și craiul Șfedului, când au murit, au lăsat diiată de crăie surori-să, care este acmu vie, iar de a muri è, să rămâie crăia șfedzască lui Cșendzi han Holștinschii, că lui i să cade crăia, fiind dintr-o altă sor’ a craiului șfedzescu. Deci împăratul Moscului dzicè ginere-său, lui Cșendzi han Holștinschii: „Cum îi aștepta tu păn-a muri mătușe-ta?“ Și gătiè oaste, să-i dè să margă să iei crăia de la mătușe-sa. Și apoi să să pogoare în gios, în Țara Leșască, împreună cu împăratul și cu craiul Avgust, cu sasii, să supuie pre leși după voia lor, și așè să să pogoare asupra turcilor cu toții. Și așè începusă să pornească oaste. Dar numai poate-fi n-au vrut Dumnedzeu să-i mai lasă să să verse atâta sânge. Și atunce, la acè gătire, s-au războlit și au murit marele împărat Petru Alexiovici în anul 7233. Și în locul lui au rămas împărăteasa lui însăși-stăpânitoare.

Împăratul turcescu de la Țarigrad, vădzând că moscalii au luat o bucată de loc de la persi, și Merifeiz au luat iar mai bine de giumătate iar de la persi, trimis-au și el oastea lui la persi. Și au luat și el o bucată de locŭ, cu câteva cetăți mare și vestite. Și Persul rămăsese un lucru slabu, mai cu nemică.

Iară mai pre urmă, mai încoace târdzie vreme, îndreptatu-s-au Persul a bate pre Merifeiz. Și așè din bătaie l-au bătut pre Merifeiz și l-au răsipit. Și ș-au scos toate țările câte-i luasă și l-au gonit și pre dânsu înapoi iar la India, de unde venisă, de nu să știe ce s-au făcut, de au pierit pomenirea lui.

După aceasta s-au apucat Persul a să bate cu împăratul turcescu pentru cetățile ce au luat de la dânsul. Și o samă de cetăț ș-au scos, și să tot bate păn-în cestu an 7241. Iar moscalii tot țin cu pace ce-au luat de la persi. Iar lăsând cele streine, să ne întoarcem a scrie iar pentru Moldova noastră.

Iară în țara noastră, după ce s-au așădzat acel lucru ce scriu mai sus, s-au făcut pace bună. Și boierii cei pribegi din Țara Ungurească ș-au făcut pace și au venit toți în țară. Numai ce-a rămas Vasilie Ceaurul și cu Velicico sulgeriul, că nu s-au încredzut să vie în țară. Și au mărsu din Țara Ungurească în Țara Muntenească, și acolo au murit amândoi. Și moșiile Ceaurului le-au dat Mihai-vodă altor boieri, streini, iar nu neamului său, dzicând că cee ce-au pribegit cu moscalii au venit o împărăție și s-au hainit cu domnu cu tot deci pentru aceie li să cade să li să dè moșiile, întorcându-să la mila împărăției, iar acește ce s-au închinat la cătane, au fost cătanele niște tălhari, și pentru acee le-au dat moșiile. Precum să va alege mai nainte, vremea va arăta.

Iară în al optule an a domniei lui Mihai-vodă dat-au Dumnedzeu o fortună grè, și s-au aprinsu târgul. Și multe curți boierești și mănăstiri au ars. Și din mănăstiri au sărit și în curțile domnești, și păn-a alerga oamnenii din târgu, au arsu detot. Care multe lucruri au arsu de a lui Mihai-vodă, că nu putè oamenii și slujitorii nemic să scoață den curte, de fortună mare ce era.

După aceasta s-au apucat Mihai-vodă de iznoavă de le-au făcut, cu 2 părți mai frumoase de cum era întăiu, că întăiu era mai proaste. Și au dat și de la Poartă 10 pungi de bani milă, ca să facă curțile. Iar domnia s-au mutat, păn-a găti curțile domnești, în nește case boierești în târgu, anume în casele cumnată-său, lui Ioan Paladi biv-spatar, și într-a lui Costantin Costache vel-spatar, fiind aceste curți amândoao alăture.

Iară după aceasta scos-au Mihai-vodă pre țară desetină țărănească de stupi îndoită și de mascur, de au plătit tot omul, și țăran, și boier, și mazil. Și fără zăbavă trecut-au preste giurământ și au stricat legătura sfinților patriiarși. Și au scos văcărit de i-au rămas blăstăm păn-acmu, că-l scot și alții. Și au scos de moară câte 2 ughi, și de prisacă câte 2 ughi, și de țigani câte 2 ughi. Dar apoi de țigani au făcut legătură. Și vecinii boierești și călugărești încă nu-i da cu price, că i-au adus din raiè, alții că sunt moșteni. Foarte prè rar de avè boieriul prè mari dovadă și scrisori de-i da. Și dzicè să-ș caute țăranul giurătoriu, să s-îndrepte. Și așè foarte bine să îndrepta oamenii, ieșind din vecinătate. Ce acmu mazilii nu să mai pârâè cu vecinii să-i tragă, ce țăranii trăgè pre mazili la giudecată. Aceste toate obiceiuri au rămas în țară. Vechindu-să domnia, nu să mai temè că-i va mai strica nime nemic.

Țara să întemeiesă în dzilele lui. Să înmulțisă oamenii și să lățisă satele, că era om foarte chivernisitor. Pâine să facè în dzilele lui foarte bună în toț anii; stupii în doao veri s-au făcut buni, iar în celelalte proști; vitele era mai în toți anii bolnave, de muriè; fân și vin multu în toți anii era; bani mulți în țară, la neguțitori, de-ș prinde oamenii nevoile; zlotașii nu vindè vitele, că nu-i sirguè cu istovul banilor. Din prostime, pre cine-l știè că are câte ceva, îi și găsiè pricină și-l închide și-i lua trei, patru sute de lei, și mai mult.

Doamna lui era foarte milostivă. Multe biserici și mănăstiri stricate au acoperit și le-au tocmit. Și oameni scăpați îi miluiè, și pe fete sărace le grijiè și le mărita. Mihai-vodă de la o vreme începus-a îndrăzni, și multă vărsare de singe făcè în oamenii cei vinovați, cum s-ar dzice furii, tălharii. Nu avè nici o trecere sau milă de iertare, oricât de mică de i-ar hi fost greșala. Pusese 4 furci mari de le bătusă înaintea porții, unde-i acmu fântâna, de sta acolo așădzate. Și mai în toate dzilele spândzura tălharii de picioare sau de susiori, cu capetele în gios, cu pielea goală. Și punè pe calò de-i bătè cu puha, cât nu putè merge boierii la curte de țipetele lor. Și pre o parte făcè și bine, că să sterpisă tălhăritul. Iar mulți pieriè și drepți, că avè un armaș mare, grecŭ, Panaiut, ce-au fost cârșmar în Țarigrad, lacom și fără suflet. Și pe gura aceluia mulți pătimiè.

Tâmplatu-s-au atunce, grecii carii era a lui Mihai-vodă capichihai și alții ce slujiè la dânsul de-au început a să sfădi ei înde ei. Și s-au făcut 2 cete și să pârâè totdeuna la Mihai-vodă, să-ș mânânce capetele. Într-o ceată era Costantin postelnicul și cu frate-său Manolache, chiurci-bașe împărătescu, și cu alte rude a lor, iar într-altă ceată era Tudurache capichihaie și cu un doftor, ginere lui, și cu Iusufache aga. Și să pârâè o ceată pre alta la Poartă, cum au mâncat sute de pungi de bani din țară. Că Mihai-vodă tăiesă și acest obiceiu, de nu mai trimitè boieri la Poartă pentru nevoile țărâi, să vadză ce să cheltuiește acolo, că credè numai pre greci. Și acmu nu numai la Poartă nu mergè boierii, ce și la visterie nu mai intra, să știe când ies nevoile țărâi, să orânduiască ei. Ce când vrè să scoață ceva, cu grecii sfătuiè și porniè în țară boierenașii lui, cu taină, știi ca cum ar purcede un ceambul tătărescu în pradă, noaptea cu taină, în toate părțile. Și boierii cei de țară nu știè nemică.

Deci poate-fi fiind voia lui Dumnedzeu să greșască, au lepădat pre ceata grecilor cea de frunte și i-au gonit de la dânsul, de s-au dus la Țarigrad, și au priimit lângă sine pre cei blăstămați, de să sfătuiè cu dânșii. Și așè, priimind pre aceie, încă și numele său cel bun de ușă deschisă ce-l avè cătră toți, de intra și copii, l-au stricat acei greci blăstămați, alăturându-să pre lângă dânsul, șădzând tot cu dânșii de să sfătuiè, și pre nime nu lăsa să intre în casă, să-ș plângă jalobele.

Atunce, la acè vreme, fugisă și câțva boieri din Țara Muntenească aice, jăluind de Neculai-vodă, și să ruga să scrie la Poartă, să pârască pe Neculai-vodă și să fie el domnu Țărâi Muntenești.

Tot atunce, pre acea vreme, găsitu-s-au și un copil de creștin muncit de bezzaconicii jidovi în chipul muncilor domnului Is. Hs. Și au prinsu pre câțiva jidovi de-au pus la închisoare. Și nu i-au giudecat, ca pe niște jidovi, mai degrabă, să facă ce le va face, ce i-au ținut la închisoare, gândind doar a lua de la dânși bani mulți. Și încă au scris și la Poartă, ca s-îmbunedze pre viziriul, să apuce și pre jidovii de la Țarigrad, să ièi și Poarta o sumă de bani.

Deci, cum au oblicit solul lui antihrist Pazarghideanul, jidovul cel mare de la Țarigrad, au și început a cheltui bani și a amesteca pe Mihai-vodă. Și au trimis pe un agă a veziriului și au slobodzit pe jidovii carii era aice. Și au scris să le dè pace.

Așijdere și Neculai-vodă, după ce-au oblicit c-au pribegit muntenii aice și-l amestecă, s-au mâniet și au stricat logodna ce făcusă cu feciorul lui și cu fata lui Mihai-vodă, și au stricat și prieteșugul. Ș-au vărsat multe pungi la Poartă, și au amestecat mai tare el pre Mihai-vodă. Și au isprăvit de-au trimis veziriul un capegi-baș să ièi pre boierii pribegi, să-i ducă în Țara Muntenească.

Iară boierii munteni nu era în Ieși, că-i trimisesă Mihaivodă în Hangu, în munți, la straja ungurească, cu socoteală ca aceasta, că să va mântui de cătră veziriul, că nu sunt în țara lui. Deci viindu-i doao, trei porunci aspre, numai să-i dè, s-au căit căci i-au triimis acolo la margine, temându-să că nu-i va putè prinde, să-i dè în mâna copegi-bașii. Și au trimis pre Costantin Ruset ca să-i amăgească cu îmblândzire, cum c-au venit de la Poartă răspunsu să-i împace Mihai-vodă cu Neculai-vodă. Iar în urma lui Costantin Ruset vornicul au răpedzit 100 de seimeni călări noaptea din Iași ca să-i prindză, să-i dè de grumadzi lui capegi-bașe, răpedzind și la Câmpul Lungu să caute să prindză poticile, să nu scape nici unul. Ce muntenii, având iscoade, au prinsu de veste mai nainte și au trecut în Țara Ungurească. Și s-au întorsu oamenii lui Mihaivodă înapoi, fără de nici o ispravă. Și n-au avut pre cine da pre mâna capegi-bașei.

Deci, întorcându-să capegi-bașe la Poartă, au mersu pre la Neculai-vodă. Și l-au umplut Neculai-vodă de bani. Și mergând la Poartă, au pârât prè tare la veziriul pre Mihai-vodă, că nu bagă samă fermanul și n-au vrut să de pe boierii munteni.

Aceste audzind veziriul, tare s-au mâniet pe Mihai-vodă. Deci Neculai-vodă și cu Costantin postelnicul și cu frate-său Manolache chiurci-bașa, ce avè cinste la veziriul, și cu Pazarghidian jidovul s-au făcut tot una și au cheltuit și au mazilit pre Mihai-vodă. Și au pus domnu pe nepotul lui Neculaivodă, anume Grigorie Ghica terdzimanul, iar terdziman au rămas frateli lui Grigorie-vodă. Așè l-au adus pre Mihai-vodă păcatele, de s-au lepădat de slugile cele puternice și s-au potrivit minciunilor celor blăstămați.

Deci îmbrăcând căftan de la Poartă, Grigorie-vodă au trimis pre un capegi-baș cu mazilia aice în Iași, împreună cu Enache aga, fecior lui Costantin postelnicul. Și cetindu-i ferman de mazilie Duminecă în 26 dzile a lui septemvri, pus-au căimăcani pe Costantin Costache vel-spatar și pre Sandul Sturdze vel-ban. Și l-au grijit bine, ca pe un domnu, cu tot ce i-au trebuit, și a patra dzi, gioi septemvri 30, au ieșit Mihai-vodă din scaon din Iași, can pe o bură de ploaie, petrecându-l toți cu mare cinste.

Vrut-au atunce o samă de mazili să-i facă gâlceavă, să lege ștubeie deșerte, să le spândzure pre lângă drum, pre unde a trece Mihai-vodă, pentru căci le-au rămas de la dânsul obiceiu de desetină de stângerea caselor. Numai căimăcamii n-au lăsat să-i facă acè ocară, scriind Grigorie-vodă de la Țarigrad. Așijdere și postelnicul învățasă pre Enache aga, să nu știe că face cineva vrun supăr lui Mihai-vodă. Măcar că el le-u făcut lor rușine, când au purcesu din Iași, dar ei nu trebuie să-i facă lui, că le-au fost stăpân.

Tâmplatu-s-au atunce la mazilie de-au fost can de grabă și au rămas boierii plini de datorii, că dedesă bani împrumut și nu apucasă să-i ièi. Că-i punè pre boieri zlotași și-i făcè de istoviè înainte cu bani turcești. Lua noi și da vechi. Și au rămas mazilii stânși. Așijdere și turcii balgii încă împrumutasă pre Mihai-vodă cu bani noi, să ièi vechi. Și cu ceară, cu miere, pentru dobânda lăcomiei, de da mulți bani. Și la mazilie au rămas și neguțitorii balgii stânși. Și au domnit țara în rândul al treile 11 ani fără trei luni. Deci pornindu-să Grigorie-vodă de la Țarigrad, ieșitu-i-au toată boierimea înainte la Gălați. Iară Grigorie-vodă, după ce-au agiunsu la Brăila, n-au venit pre uscat, ca alți domni, ce de la Brăila au șădzut în 2 șeici și au venit tot pre apă, cu multă pofală, dzicând din trimbiță și din naiuri și dând și din pușci, pănă ce-au agiunsu la Gălați, de s-au împreunat toți boierii țărâi acolo cu dânsulŭ, după obiceiu. Și de la Gălați au purces cu toată boierimea păn-aproape de Iași. Așijdere și din Iași ieșitu-i-au înainte căimăcanii cu slujitorimea și cu orășeni și l-au băgat cu mare cinste în Sfetii Nicolaie, timpinându-l și arhierei cu tot clirosul bisericii. Și l-au încununat spre domnie părintele Gheorghie mitropolitul. Și de acolo ieșind, au intrat în curțile domnești.