Cîntic haiducesc

Măi băiete, măi voinice,

N-a rămas alta pe-aice

Decît să-ncarci ghintul bine

Și-apoi la drumuri te-aține,

Ca să vezi, cine mai vine.

Căci faină nu mai ai,

Nici galbeni poți să mai dai

La cel bir din ist pămînt...

Trăsni-i-ar Dumnezeu sfînt

Sub țărîna de mormînt !

Eu prin grosuri tot șezui

Și-a plăti bir nu putui...

Bată-i crucea ! cum nu-i doar

Să ne bată, să ne-omoare,

Să ne-ngroape la-nchisoare !

S-a dus vremea cea bogată,

De-și punea nevasta spată

Și prin zemnic și pe-afară,

Apoi vindea pînză-n țară

Și purta la gît odoară.

Iar românul cu opt boi

Și cu șaptezeci de oi

Tot mulgea, mereu mulgea,

Habar de nimic n-avea

Și birul ușor plătea.

Dar acum, măi băiețele,

Fără fir de mustețele,

Mîncași nevoile grele...

Dare-ar dracii printre ele,

Să scăpăm de măgurele !

Căci găsim prin codrii verzi

Potici, cărări de te perzi...

Vie-apoi să ne gonească !

Iar Dumnezeu să-i ferească

De urgia haiducească !

Cât a fost dorul în mine

De-a trăi cu toții bine,

Am lucrat la cel ogor

Ca tot omul muncitor,

Să fiu maicei de-ajutor.

Dar m-am răzbătut de tot

Și-a suferi nu mai pot

Ocări, fiere și bătăi,

Urgisind bieții flăcăi

Și făcîndu-i din buni răi !

Săriți cu toți, măi băiați,

Și-n dușmani din greu tăiați,

Căci acolo ne-i scăpare !

Săriți pe cai toți călare.

Să tragem spre lunca mare.

Dau călcîi în negrul meu,

S-apuc în lume mereu...

Măcar capul să mi-l taie,

Vreau să vărs sînge pîraie

Sub topor și sub bătaie !

Căci mi-i sufletul mîhnit,

C-am ajuns de ne-au robit,

Și m-au prins un dor nebun

Tot amarul să-mi răzbun

Prin desișul de alun !

Share on Twitter Share on Facebook