Geneza democraţiei americane.

Congresul continental de la Philadelphia nu era capabil să furnizeze o guvernare efectivă a fostelor colonii americane; practic, în ciuda adoptării unor Articole ale Confederaţiei” care schiţau proiectul Statelor Unite ale Americii (1777), Congresul nu putea purta politică externă, ridica trupe sau impozite şi nu avea putere judiciară. La sfârşitul conflictului, populaţia şi mai ales armata ajunseseră să dispreţuiască slăbiciunea acestei guvernări de război. Dezorganizare nu a întârziat să producă rezultate negative: soldaţii au forţat Congresul să-l împroprietărească, iar acesta a fost nevoit să confişte pământurile marilor proprietari conservatori, care cel mai adesea erau loiali Londrei; în adunare, o facţiune liberală şi non-conformistă condusă de Jefferson şi Madison se înfrunta cu partizanii unei biserici de stat, în frunte cu radicalul Patrick Henry, în problema toleranţei religioase; raporturile dintre state se tensionaseră la maxim iar în vara 1786 pe fondul completei lipse de fonduri a Congresului, veteranul Daniel Shays declanşă o răscoală împotriva marilor latifundiari. Shays a fost zdrobit la începutul anului următor; dar criza era atât de gravă, încât se decise convocarea unei Convenţii Constituţionale la Philadelphia. Proiectul de Constituţie adoptat de aceasta a generat însă noi conflicte între Federalişti, partizanii unui guvernământ puternic şi Anti-Federalişti, adepţi ai descentralizării sub forma unei ligi de state independente. Hamilton şi Jefferson au fost marile personalităţi politice ale acestei epoci. Primul, fost aghiotant al lui Washington, a ajuns să conducă alături de Adams partidul federalist. El susţinea o concepţie mai europeană asupra politicii, accentuând rolul statului şi necesitatea centralizării; în vreme ce Thomas Jefferson, autorul Declaraţiei de independenţă, era promotorul democraţiei egalitare, al unei libertăţi maxime şi în acest scop cerea diminuarea rolului statului.

Sub presiunea argumentelor, expuse în principal de Federalist Papers ale lui Hamilton, Madison şi Jay, statele americane au trecut la adoptarea acesteia de la sfârşitul anului 1787 Trebuia acordul a 9 state pentru că actul să intre în vigoare; graţie influenţei liderilor federalişti şi a lui Washington, acesta a fost obţinut, iar în primăvara anului 1789 s-a întrunit primul Congres şi a fost ales primul preşedinte, în persoana lui George Washington. În septembrie, elementele liberale şi democrate au obţinut şi completare Constituţiei prin adoptarea a 10 amendamente ce garantau drepturile şi libertăţile cetăţeneşti; Constituţia devenea astfel cel mai eficient instrument politic. După cum a spus şi premierul britanic Gladstone Dacă Constituţia engleză este organizarea cea mai subtilă produsă de mersul istoriei, Constituţia americană este opera cea mai admirabilă care a putut fi produsă la un moment determinat de minţile şi voinţele omeneşti.

Întrebări de verificare: 1 Prin ce se caracterizează politica externă a statelor europene în secolul XVIII? 2 Ce este „despotismul luminat” şi cum s-a manifestat el în politică? 3 Cum s-au transformat coloniile britanice din America de Nord în Statele Unite ale Americii?