Notă preliminară a editorului spaniol

Frecventa dispersare a curiozităţii lui Ortega, care l-a făcut, în diferite epoci ale vieţii, să se ocupe de chestiuni legate de artă, nu-i poate surprinde decât pe aceia care ignoră faptul că filosofia, ca ştiinţă a temeiurilor şi a rădăcinilor tuturor lucrurilor, trebuie să reflecteze asupra celor mai disparate manifestări ale vieţii omeneşti, fără nici o excludere. Teme aparent superficiale se pot dovedi simptome ale unor operaţii hipogeice. „Dacă omul îşi modifică atitudinea radicală în faţa vieţii, el va începe prin a-şi manifesta noul temperament în creaţia artistică şi în emanaţiile sale ideologice”, se afirmă în paginile Dezumanizării artei. Astfel, problemele estetice l-au interesat în repetate rânduri pe Ortega şi în eseurile şi articolele sale se constată persistenţa cu care obţinea în acele reflecţii trăsături relevante pentru mersul formulărilor sale filosofice. De pildă, dintre cele conţinute în cartea de faţă, eseul „Adam în Paradis” şi „încercare de estetică în chip de prefaţă” sau simptomele mani crize ce va caracteriza secolul nostru al XX-lea.

Această nouă ediţie – revăzută şi corectată conform originalelor – include lunga serie de articole pe teme estetice (din 1908 până în 1925, data Dezumanizării artei), pe care le-a publicat Ortega în acest interval. Le adaug şi discursul „Adevărul nu e simplu” (din 1926), recent publicat cu titlu postum, şi o anexă, inedită până acum, la eseul „Despre punctul de vedere în arte”. Şi reproduc, pentru prima oară, articolul „O vizită la Zuloaga”.

În alte cărţi ale lui Ortega, apărute la date cuprinse între cele ce includ paginile conţinute în cea de faţă – volumele din El Espectador, I, II, III şi IV – se găsesc şi alte eseuri de estetică în completarea celor incluse acum în Dezumanizarea artei.

Ulterior, aluziile la temele artistice au devenit mai puţin frecvente în paginile lui Ortega, dar anilor săi de maturitate le aparţin studiile magistrale despre Velâzquez şi despre Goya care, sub titlul Papeles sobre Velâzquez y Goya, au şi fost publicate în această colecţie editorială. În ele, încă o dată, într-o corespondenţă fertilă, reflecţia despre artă luminează gândirea filosofică a lui Ortega, în aceeaşi măsură în care paginile sale despre Velâzquez, ca şi, mai înainte, cele din Dezumanizarea artei, şi-au adus contribuţia la înţelegerea istoriei artei. Ambele constituie de mult un loc indispensabil de referinţă şi comentariu pentru autorii de specialitate.

(Eseurile „Adân en el Paraâso” şi „La estetica de „ El enano Gregorio el Botero „„ au mai fost transpuse în româneşte în volumul Jose Ortega y Gasset, Velâzquez. Goya, traducere de Dan Munteanu, prefaţă de Andrei Ionescu, Meridiane, Bucureşti, 1972.

— N.t.)