Notă preliminară a editorului spaniol

În paginile redactate de către Ortega pentru a le folosi în cursul despre Omul şi mulţimea, din 1949, dar omise ulterior, se consemna, făcându-se o aluzie la relaţia dintre autor şi fenomenologie: „într-o prefaţă pe care am scris-o pentru traducerile mele în germană şi care de atunci, tradusă deja de Helena Weyl, zace în arhivele editorului meu din Germania – Deutsche Verlagsanstalt – expun acea doctrină, dar evenimentele din 1934 de la Miinchen mi-au repugnat în asemenea măsură, încât am telegrafiat şi am interzis publicarea lor.”

Acea – neterminată – „Prefaţă pentru germani” era destinată, după cum precizează autorul în paginile ei, unei reeditări a cărţii sale Tema vremii noastre. În această nouă ediţie, în sfârşit şi pentru prima oară, prefaţa respectivă este editată la locul corespunzător, în fruntea paginilor cărţii Tema vremii noastre.

Nu i-aş putea supraevalua importanţa pentru mai buna interpretare a figurii şi operei celui mai mare gânditor al nostru.

Ortega a fost pe deplin conştient de dificultatea pe care o întâmpină cititorul în scopul unei corecte înţelegeri a operei sale, aşa încât, în „Prefaţă la o ediţie a operelor sale”, din 1932, spunea: „Nu sunt mari probabilităţi ca o operă ca a mea, care, fie şi de o redusă valoare, este foarte complexă, plină de secrete, aluzii şi eliziuni, extrem de întrepătrunsă cu o întreagă traiectorie vitală, să întâlnească spiritul generos dispus într-adevăr să facă efortul de a o înţelege.” Ei bine, nu cred că e riscat să afirm că paginile „Prefeţei pentru germani”, graţie precizărilor cu caracter autobiografic pe care le cuprinde, se numără printre cele mai expresive şi mai utile în vederea clarificării unei opere atât de „complexe”. În ele, îngăduindu-ne să accedem în incinta vieţii lui personale, Ortega se grăbeşte şi ne spune, el însuşi, „cine sunt eu” de la nivelul etapei de viaţă când au fost redactate. În plus, prin precizările de ordin filosofic pe care le conţin, se cuvine ca ele să figureze printre textele indispensabile pentru cunoaşterea genealogiei lui intelectuale şi a originalităţii filosofiei sale.

În „Avertismentul către cititor”, plasat de Ortega în pragul temei vremii noastre, autorul mărturiseşte originea universitară a conţinutului cărţii şi motivele pentru care include cele două anexe ce o însoţesc în prima ediţie.

În această nouă ediţie, colaţionată cu originalele, îi adaug şi alte suplimente: un eseu posterior, „Nici vitalism, nici raţionalism”, redactat, după cum arată Ortega, pentru a elucida conceptul de vitalism utilizat de el în Tema vremii noastre şi în cursurile sale universitare din acea perioadă; două articole ce completează cea de-a doua anexă – închinată lui Einstein — adăugată de autor şi, în sfârşit, trei articole filosofice – reeditate pentru prima oară în volum – care prelungesc şi în care îşi află ecoul paginile precedente1.

Printre detaliile menţionate se ivesc două probleme esenţiale. Una este că Tema vremii noastre, reprezentând gândirea filosofică a lui Ortega de la începutul anilor douăzeci, a prilejuit interpretări eronate, pe care Ortega a căutat să le descurajeze. Îmi îngădui să subliniez că neînţelegerile constituie un tribut inevitabil al oricărei gândiri inovatoare şi că cititorul nu trebuie să se grăbească a considera că ceea ce textul îi spune în termeni şi concepte cu semnificaţii fatalmente inveterate s-ar limita la o reiterare a acestora; trebuie să fie, dimpotrivă, dispus să afle ceva necunoscut pentru a putea fi în măsură să ajungă la cunoaşterea lor.

Şi cealaltă problemă – inserarea acestor scrieri complementare – atestă, cu o claritate singulară, existenţa unei constante sistematice în filosofia lui Ortega. Tezele lui fundamentale apar totdeauna ca centru şi concluzie ale unor consideraţii cu o rază de acţiune extrem de amplă, în care pare a examina chestiuni distincte şi ca atare inconexe, dar care, în cele din urmă, gravitează substanţial către centrele respective.

Tezele filosofice ale lui Ortega au pretenţia de a constitui anume un răspuns adevărat la „tema vremii noastre”, vreme în care problemele analizate aici sunt capitale. Pentru a înţelege gândirea lui Ortega în semnificaţia sa exactă – interdependenţa dintre sistem şi circumstanţă, ca să spunem aşa – volumul de faţă oferă o introducere exemplară.

Paulino Garragori.