Share on Twitter Share on Facebook

Cine știe carte are patru ochi

Un țăran tot auzind

Pe unii, alții vorbind:

Cîți știu carte și citesc

Cu patru ochi să numesc„,

A plecat la tîrg și el.

În desagă cu un miel.

Vîndu mielu, luă bani

Și merse prin lipscani

De ochi de om întrebînd

La ce negustori să vînd,

Cu care poate citi,

A scrie ș-a socoti.

Un boltaș l-a auzit

Și după ce l-a poftit,

I-a dat niște ochelari

Ca să vază toate mari.

El dacă i-au așezat

Ș-ntr-o carte s-a uitat,

A zis : -Apoi mă căznesc

Ș-uite, nu poci să citesc.

Neguțătorul, ș-alți avînd,

I le arătă zicînd :

-Vezi, ăștia sînt boierești,

Doar vei putea să citești.

El prin ei cum s-a uitat

A zis : -Geabă mi le-ai dat,

Că nu poci citi de loc;

Să vede că n-am noroc.

Boltașul, privind la el,

I-a zis : -Eu mai am un fel

Și crez c-o să poți cu ei,

Dar sînt prea scumpi și nu iei.

El zise : -Adu-i încoci,

F'e scumpi numai să poci.

Dacă i-a dat, a zis iar :

-Și cu acești în zădar,

Că, uite, ochii-mi bleojdesc

Și tot nu poci să citesc.

Of ! și ce poftă aveam,

Acasă cînd mă gîndeam!

Vînzătorui l-a-ntrebat:

-Cum te văz, n-ai învățat,

Și acum te căznesti

Pentru întîi să citești?”

-Vezi bine a răspuns el,

D-aceea venii c-un miel,

Că d-aș ști eu să citesc,

De aștea ce-mi trebuiesc?