Cum dormea un biet cioban

L-a umbra unui tufan,

Măgarul își pășuna

Și de căpăstru-l ținea.

Doi hoți vin cu vicleșug

Și fac acest meșteșug :

Unul zise : -Să iau eu

Căpăstrul în capul meu,

Precum și al său samar

Și să mă prefac măgar,

Iar tu măgarul luînd,

Mergi undeva mai curînd,

Că eu lesne poci scăpa

Cînd el să va deștepta.

Precum a zis făcînd dar,

Și hoțul stînd drept măgar,

Omul cînd s-a deșteptat

Și asupra-i s-a uitat,

Începu a să cruci,

Zicînd : -Fugi, drace, d-aci.

Iar hoțul privind la el

Îi zise într-acest fel :

-Stăpîne, eu drac nu sînt,

Să mă păzească cel sfînt,

Ci sînt chiar al tău măgar,

Poți să cunoști pe samar.

-Lucru ciudat, zise el,

Eu nu mă pricep ce fel !

Zise hoțul către prost:

-Stăpîne, eu om am fost,

Și la părinți cînd eram,

Totdauna supăram,

Așa într-o zi pe loc,

Cum m-a blestemat cu foc,

În măgar m-am prefăcut

Ș-am plecat după păscut.

Umblînd pe cîmpul întins,

Unul îndată m-a prins

Și ca un măgar pierdut

La dumneata m-a vîndut.

Acum, precum văz curat,

Părinții mei m-au iertat

Și iar m-am schimbat în om.

Cum pășteam supt acest pom.

Omul zise: -Fătul meu!

Dac-așa vru Dumnezeu,

Și de mine slobod ești,

Dar vezi să nu mai greșești.

Deci ceva vreme trecînd,

Ciobanul la bîlci mergînd,

Și fiind cumpărător,

Văzu măgaru-n obor,

Îl cunoscu că e el

Și îi zise acest fel:

-Sărace, ce-ai greșit iar

De ai ajuns tot măgar!