Critica oamenilor

Un om bătrîn oarecînd

Tot numai un cal avînd,

Sui p-al său copilaș

Ș-așa ieșea din oraș.

Pe drum unii din norod

Striga zicînd: — Ce nerod:

Că el, bătrîn, n-are hal,

Ș-a pus copilul pe cal,

Care este putincios

Să se ducă și pe jos

Și să fi-ncălecat el,

Ce bătrîn prost și mișel!

Iar bătrînul auzind

Pe oameni asfel vorbind,

S-a rușinat oarecum

Și puțin mergînd pe drum

Pe copilul jos a dat

Și el a încălecat.

Ducîndu-se dar asfel,

Cu copilul după el,

Auzi pe alți rîzînd

Și după dînsul zicînd:

— Mă! ce bătrîn nătărău!

A lăsat pe pruncul său

Ca să alerge pe jos,

Mic și crud, neputincios,

Și nu-l suie după șa,

Că nu este greu așa.

Bătrînul iar auzind

Acestea lumea vorbind,

Puțintel daca s-a dus,

Și pe copilul a pus.

Deci pe drumul său urmînd

Auzi pe alți zicînd :

Mă-ă! mă-ă! ia vedeti

Pe acești nevoiași beți!

Cum s-au pus doi cît un mal

Să deșele bietul cal!

Bătrînul om, vai de el!

Văzînd că-l rîd și asfel,

După ce s-au depărtat,

De tot au descălecat,

Și pe jos calul trăgînd,

Auzi pe alți zicînd:

Uită-te oameni neroși!

Gugumani și ticăloși!

Că un cal voinic de drag

Și de căpăstru îl trag,

Nu încalecă pe el

Încai bietul băiețel?

Deci ieșind el din oraș

Zise către copilaș:

— E! ai văzut, fătul meu,

Cît este-n lume de greu

Ca să umbli și să faci

La toți oamenii să placi?

Căci tu ai încălecat,

Oamenii ne-au judecat.

Și eu am încălecat,

Lumea iar ne-au judecat.

Și doi am încălecat,

Tot iarăși ne-au judecat.

De tot am descălecat,

Și așa ne-au judecată”

Share on Twitter Share on Facebook