Un grădinar oarecînd

La zapciu în sat mergînd

Cu poclon de zarzavat,

Într-acest chip l-a-ntrebat:

— Cocoane, ești înțelept,

Și toate le judeci drept.

Rog, ca un supus ce sînt,

Să am parte de cuvînt;

Cînd în grădina cuiva

Va intra vrun bou cumva

Și o va călca de rînd,

Răsadurile păscînd,

Acel sărac creștinaș

Să rămîie pagubaș,

Or să facă în alt fel,

Fiind păcat și de el ?

— Ba, ba, zapciul a zis,

În pravilă este scris

Ca, cînd vreun dobitoc

Va intra în vreun loc

Și sadul îi va mînca,

Sau călcînd îl va strica,

Stăpînul acelui loc

Să prinză vita pe loc,

Ș-a cui va fi va plăti

Pe cît să va socoti.

— Dacă este așa, dar,

Zise bietul grădinar,

Ca un drept judecător

Astăzi îmi ești bun dator:

Vaca dumitale chiar

-Mă mir cum n-a dat în par

Că sărind gardul ș-întrind,

A păscut toate de rînd.

— Ce ? zapciul s-a răstit,

Vaca mea zici c-a sărit!

Și cine ț-e vinovat ?

De ce nu faci gard înalt ?

Șl încă mai îndrâznești

Să vii sâ te jeluiești ?

leși afarâ d-aci-ți spui,

C-acum să te bată pui.