Un bătrân trecut în zile

Fiind foarte țermonos,

La dame și la copile

Era și mai cu prisos.

Într-o zi văzând că vine

O damă a-l cerceta,

El cu părere de bine

Vrând ei a se arăta,

Ieșind să o-ntâmpineze,

Pe loc de brățet o ia,

Chip să o ajutoreze

Ca să suie scara ea.

Dama începu să zică:

– „Lasă, mă rog, n-osteni!

Că nu sunt vro mititică,

Poci și singură veni!”

El îi răspunse: „— Prea bine,

Te-aș lăsa, sufletul meu!

Dar să te ascult nu-mi vine,

Că mă tem să nu caz eu”

Mulți sunt carii ne arată

Politică de prisos,

Dar țermonia cea dată

Privește-n a lor folos.