Nastratin Hogea odată
Măgarul din grajd scăpând
Plecă cu traista-ncărcată
Ca să-l caute-ntrebând:
Ș-întâlnind pe oarecine
Din săteni l-a întrebat:
— N-ai văzut cumva, vecine,
Pe măgarul meu prin sat ?
— Ba l-am văzut, el zise,
Colea ca jude șezând,
Și la vite-n holde prinse
Judeca, ispas făcând.
Hogea zise cu mirare:
— Jude-n sat măgarul meu ?!
Zise acel la plecare:
— Da, da ceea ce-ți spun eu.
Hogea necăjit se duse
În cel mai repede pas,
În pragul ușii se puse
Unde se făcea ispas.
Și traista după ce-ntinse
Cu un jos a o pleca,
— Tpru, tpru, tpru ! din buze zise
Către cei ce judeca.
Toți râseră de această,
Numai unul cum ședea,
Viind, se plecă la traistă,
Ca ce e-n ea a vedea;
Iar Hogea traista-ncărcată
După gâtu-i aruncând
Începu totdeodată
Ca să-l judece zicând:
— Treburile-mi stau acasă
Și tu aici în sobor
Poftiși tocmai când îmi pasă
Să te faci judecător.