Stăpâna inimii mele,

Și scump suflețelul meu,

Tu simți și cunoști prea bine,

Cât de mult te iubesc eu.

Amorul ce mă muncește,

Mă silește să-ți vorbesc,

Și să-ți spuiu cu îndrăzneală,

Că cu totul mă robesc.

Firea te-a făcut în lume,

Cu un dor deosebit,

Că cum te-am văzut îndată,

Din acel ceas te-am iubit.

Tot dauna d-un foc mare,

Peptul meu fiind pătruns,

M-a făcut fără-ncetare,

Să suspinez într-ascuns.

Inima mea cea rănită,

Gândind să o tăinuiesc,

Dar nu a fost cu putință,

Că iar o destăinuesc.

Cu toate că nu-ți lipsește,

Aceste să ți le spuiu,

Că fața mă dovedește,

În dorul care răpuiu.

Ah! Ce mare bucurie,

În mine aș dobândi,

Aciasta a mea iubire,

De nu o vei osândi.