N-a mai rămas, frățioare,

Cineva ca să se-nsoare,

Că precum câștig nu este,

De vom lua și neveste,

Pas apoi de mai trăiește,

Or în lume pribegește.

Că ele nu te întreabă

D-ai negustorie slabă,

Ci: ad-o, dă-i, cheltuiește,

La mode mereu croiește,

Dă bani pe pălărie,

De n-ai, ia în datorie.

Ele privesc la cocoane

Și la alte mari persoane,

Ce în toată săptămâna

Să-și croiască le dă mâna;

Astfel și ele se-mbracă,

Nu lasă modă să treacă,

Tot îți cer, tot te frământă

Până văd că cucu-ți cântă

Apoi atunci ori te lasă,

Ori de tine nu-i mai pasă,

Cât trăiești nu mai vezi pace,

Casa-n iad ți se preface;

De ocări și de blesteme

îmbătrânești fără vreme;

Perii în cap îți albește

Și obrazu-ți încrețește.

Urăști lumea, urăști viața

Și nu-ți mai veselești fața;

Amărât îți privești groapa

Și mângâierea-ți e popa.

E! e! fătul meu!

Cine caută nevastă fără cusur neînsurat rămâne.

Și

Alege, alege până culege.

Și atunci,

Dacă n-are frumos, pupă și mucos.

Că precum

Bărbat bun și usturoi dulce nu se poate

Așa și nu se poate

Lânoasă și lăptoasă și grasă,

Să vie și devreme acasă.

Că nu se poate iar

Moarte fără bănuială

Și nuntă fără căială.

Și vine vremea să zică:

Din pricina lui Nicolai urai și pe sfântul Nicolai.

Dar însă

Rău este cu rău, dar e mai rău fără rău.

Că

Ceea ce săvârșește muierea, nimenea nu poate săvârși.

Și prin urmare,

Cine-ncalecă măgarul,

Să-i sufere și năravul.

Că

Unde sunt oi, acolo-s și foi.

Ci

Cu Dumnezeu înainte.

Și

Cum ț-o fi partea.

Că

Ce e scrisa omului trebuie să o pătimească.

Fă și tu ce face toată lumea.

Și A

Ori te însoară, ori te fă ostaș, ori fă-te călugăr.