Despre căsătorie, iarăși. Tatăl și fiul

Fătul meu!

Omul o nevastă și o pisică trebuie să aibă în casă.

Toate sunt până la o vreme.

Și

Dacă inima îți cere,

Te-nsoară ș-îți ia muiere.

Ca

Să-ți car la nuntă apă cu ciurul.

Scumpul meu tată!

Omului cu sila poți să-i iei, dar să-i dai nu poți.

Lesne e a se-nsura

Și greu a se dessura.

Muierea are nouă găuri și multe cere.

Și

Decât să zic pe urmă „vai de noi„, mai bine să zic

„vai de mine„.

Nevasta nu e cârpă, să o descoși și să o lepezi.

De unde știe omul ce noroc va nimeri!

Că pe mulți îi văz

Duminică cununie

Și luni la Mitropolie,

În adevăr,

Nevasta cu minte bună

E bărbatului cunună.

Dar

Rar la om așa noroc.

Cum a zis unul:

Fă-mă, de poți, prooroc,

Ca să te fac cu noroc.

Ce e frumos la toți place,

Dar nu știe-n el ce zace.

Că te uiți,

Dinafară măr frumos

Și înlăuntru găunos.

Și

De departe trandafir,

De aproape borș cu știr.

Și

De departe calu-ți bate,

De aproape ochii-ți scoate.

Și atunci,

Cu lăutari și cu masă

Aduci pe dracu în casă.

Până nu pui cu omul în plug,

Nu-i știi boii cum trag la jug.

Și

Până nu încaleci calul,

Nu-i poți cunoaște năravul.

Sau cum a zis unul:

Cu lăuta și cu toaba,

Adusei în casă gloaba.

Și

Am gândit că iau pe Stana

Ș-am fost luat pe Satana.

E mică și a dracului,

Sare-n capul bărbatului.

Alăuta zice din strună:

„O, ce frumușică jună!”

Iar toba zice: „Lasă, lasă,

Ca s-o vedem și mireasă.”

Ș-apoi

Viespea, miere după ce nu face,

Sare și te împunge cu ace.

Vai de mine, de urât

Sunt sătul până în gât!

Share on Twitter Share on Facebook