Un ovrei odată în negoț umblând

Ș-în Constantinopol la marfă mergând,

Mai mult decât toate ce îi trebui,

La cești și filgene întâi târgui;

Ș-într-un zimbil mare după ce i-a pus,

Umplându-l grămadă cu vârf până sus,

Chemă să i-l ducă un hamal la han

Și îi ceru plată de opt lei un ban.

Chemând el pe altul și mai mult ceru,

Ori pe câți aduse, nici unul nu vru.

Văzând dar ovreiul, stând se socoti

Cu înșelăciune dulap a-nvârti.

Apucă și zice unui alt hamal:

— Voinice, mi-e milă că ești în ăst hal!

Dar de îmi vei duce ăst coș pan' la han,

Fără să-mi ceri de dus nici un ban,

Numai trei cuvinte să te-nvăț să știi

Ș-îți ajunge-n viață procopsit să fii.

Auzind hamalul pe ovrei zicând

C-o să-l procopsească așa de curând,

Zise întru sine: „O fi, ce știu eu!

Ai să fac și-o slujbă în norocul meu.”

Ș-ardicând îndată zimbilul cel greu,

— Ai, ardică-l — zise — pe umărul meu.

Se cocoșă, duse pan' la un soroc,

Și să odihnească puind la un loc:

—Jupâne! — îi zise ia spune-mi acum.

— Hai la han, — răspunse — nu poci aci-n drum.

— Spune-ncai o vorbă, — hamalul a zis —

Ca să merg gândind-o pe drumul întins.

Deci văzând ovreiul că în loc ședea

Și pan' nu i-o spune să plece nu vrea:

— Așa, — îi răspunse — să-ți spui una dar

Și o ține minte, să nu mă-ntrebi iar!

„Cine îți va zice că e mai bine călare decât în căruță, să știi

să nu crezi.”

Asta este zisă de un înțelept

Ș-în adevăr, bravo! a vorbit prea drept.

Auzind hamalul iarăși se sculă

Cu zimbilu-n umăr și drumu-și urmă.

Merse iarăși, merse pe drum cât putu

Și să odihnească la un loc stătu.

—Jupâne! — iar îi zise — una îmi spuseși

Și de procopseală văz mă umpluseși

Ia îmi spune încă unică măcar,

Să merg cu ea-n gură procețind-o iar.

Văzând iar ovreul că nu vrea altfel:

— Și a doua este, — zise către el —

„Cine ț-o zice că e mai bine pe jos decât călare, iarăși să

nu crezi.”

Ține-o și asta în minte ca-n scris,

Că iar de un mare înțelept s-a zis.

Cu aceste vorbe întru al său gând,

Plecă iar hamalul și ceva mergând

Iar să odihnească puse la pământ

Ș-întrebă să-i spuie și cellalt cuvânt.

Cam cârmi ovreiul, dar chiar și nevrând

Trebuia să-i spuie, și urmă zicând:

— „Și cine ț-o zice că e mai bine slugă decât stăpân, să nu

crezi iar niciodată.”

Ai mai auzit tu asfel de cuvânt?

Cine l-a zis, bravo! a fost un om sfânt.

Văzând dar hamalul că l-a înșelat,

Ardicând zimbilul iarăși a plecat

Și mergând cu dânsul acolo la han,

Îl trânti îndată de un bolovan

Ș-îi zise: —Jupâne, și tu chiar să vezi

Că-s aci filgene, eu zic să nu crezi.

Scumpul cu galantomul sunt doi vrăjmași neîmpăcați.

Și

Bumbăcarul nu să uită cu ochi buni la câinele alb.

Zgârcitul nici el nu mănâncă, nici pe altul nu va să vază

mâncând.

Însă

Cine se culcă nemâncat se scoală fără vreme.

Stăpânul vinde și telalul nu se îndură să-l dea.

Câinele osul nu-l roade și nici pe altul nu lasă să-l roază.

Scumpul nu e stăpân pe banii lui, ci banii îl stăpânesc pe el.

Șade dracul cu curul pe banii lui.

Tot el la masa altuia, și la masa lui nimenea.

Adică:

Orbul de la toți, și la orb nimenea.

Caută tot să răpească.

Zicând:

Nici lupul flămând, nici oaia cu doi miei.

Va să ia și lâna și pielea.

Bucatele de la masa altuia sunt mai cu gust.

Găina vecinului e mai grasă.

Punga altuia e mai mare.

In sfârșit,

Mai bine trăiește un sărac lipit decât un bogat zgârcit.