Povestea vorbii

Un mincinos stînd odată zise altui mincinos: 

— Prietine, vezi tu turnul acel nalt și luminos? 

— Da, acesta îi răspunse; și iar îl întrebă el: 

— Dar vezi tu tocma în vîrfu-i cum umblă un șoricel? 

— Ce mai minciună cu coarne, — zise prietinul său — 

Că eu abia zăresc turnul, necum șorecelul tău; 

Însă îl auz prea bine cum umblă-n tropot, încît 

Parc-ar bubui o tobă ș-ar avea clopot la gît. 

— Te crezi acel îi răspunse, văzîndu-se înfundat, 

Fiindcă nu-și găsi omul cu minciuni de înșelat. 

După proverbul ce zice: 

A umblat cît a umblat, 

Dar acum i s-a-nfundat. 

Share on Twitter Share on Facebook