Pomul se cunoaște din roadă 

Și omul din mintea neroadă. 

Că el 

Nici în cap ce nu-ți pocnește 

A vorbi se pomenește. 

Și trîntește vorba, 

Hodorog-tronc! ca o roată 

De la o moară stricată. 

Și 

Tot înșiră la gogoși, 

Spuind despre moși păroși. 

Și 

Vorbește neisprăvite, 

La-nșiră-te mărgărite. 

Adică: 

Să ni se arate va 

Că ar fi știind ceva. 

Dar se cunoaște 

Omul prost din vorbuliță 

Și nuca din ușurință. 

Pentru că 

Judecata-i e oloagă, 

Că-i lipsește-n cap o doagă. 

Om în trup destul de mare 

Și minte de copil are. 

Știe vorbe să îndruge 

Parcă tot la țîță suge. 

Știe ca calul prost 

Să ia hamul de rost. 

E bătut la cap 

Tocma ca un țap. 

Știe sfătuiri să dea 

Cît știe și baba mea. 

Ar vrea să facă și el, 

Dar nu știe în ce fel. 

Și el rosti de să plăti. 

         Povestea ăluia: 

Zile înșirate, fire încurcate, 

Pînză rău țesută și vreme pierdută 

S-o lovi, nu s-o lovi, 

Na-ț-o frîntă că ț-am dres-o. 

Unde chiorăște ⁶ și unde lovește. 

Cel copilăros totdauna. 

Gîndește-n mintea-i adîncă 

Numai el pîine mănîncă, 

Și alții mănîncă paie 

Ca vitele din copaie. 

Dar însă 

Vorba-n colțuri și rotundă 

Fără cercuri se înfundă.