Un neghiob cu totu,-n vremea mai demultă,

Ca să-și ia nevastă făcând și el nuntă,

De masă, bucate în gând îi venise.

Dar cu ce să fiarbă deloc nu-ngrijise.

Socrul, ca și dânsul, văzând că nu-s lemne,

Aleargă la horă pe tineri să-ndemne,

Strigând: — Cine este mai voinic de ducă,

Să meargă îndată, lemne să aducă?

Ginerele sare, ia car și secure:

— Mă duc eu, răspunde și pleacă-n pădure.

Ajungând se uită la un copac mare:

— Să-l duc întreg, — zise — ce de mai haz are!

I-aș face îndată pe toți ca să-mi zică;

„Hop o dată, mare! ce mai ginerică!”

Dar numai el singur în car cum să-l suie?

Ș-îi veni-n gând carul alături să-l puie,

Ca tăind să-l culce, drept în car să cază

Și așa să-l ducă, nuntașii să-l vază.

Făcând dar el astfel și tăind stejarul,

Cum căzu, îndată îi turti jos carul.

Acum ce să facă?Fluieră, privește,

Ș-într-o parte ș-altă stă și se sucește!

Văzând că nu-s boii, să-i caute pleacă,

Cu securea-n umăr și cu hârca seacă,

Și nemaigăsindu-i, că i-a pierdut crede;

Iacă ș-într-o baltă niște rațe vede.

Nu-i venea prin minte că o să mai pață,

Azvârli securea să dea într-o rață.

Nu înnemerește, rațele zbor, scapă,

Și securea cade bâldâbâc în apă.

Pe loc să dezbracă, se aruncă-n baltă,

Negândid nerodu c-o să pață ș-altă.

Pe când el cu totul se da-n afundare,

Să scoată securea din apa cea mare,

Vine oarecine în ascuns, pe taină,

Ș-îi fură de-l lasă fără nici o haină.

După ce rămase gol numai în piele,

Privind împrejuru-și văzu floricele,

S-a pus să culeagă zicându-și: „Nu-mi pasă,

Cu mâinele goale tot nu merg acasă.”

Ș-așa numa-n piele se duse cu ele,

In loc de surcele ducând floricele.