Despre nerozie

Eu îi cer ca să-mi dea mie,

Și el îți întinde ție.

Pentru că

Nerodul și cu nebunul

Amândoi sunt frați ca unul

Sau

Unul ș-altul tot un drac,

Amândoi un ban nu fac.

Precum e o vorbă:

S-a-ntâlnit în drum Păcală

Cu frate-său, nea Tândală.

Totdeauna

Nerodu-ntâi o croiește

Ș-în urmă se socotește.

Și

Nerodui la orice fie

Pe loc zice că îl știe.

Nerodului se pare

Că toate-n palmă le are.

Ele

Barbă lungă până-n burtă

Și minte până-n gât scurtă.

Câte le gândește,

Rău le isprăvește.

Share on Twitter Share on Facebook