E mai bună sănătatea

Decât toată bogătatea.

Că

Când ești sănătos, bărbat,

Ești îndestul de bogat.

Dar și

Când nu-ți sună-n buzunare.

Pătimești de galbinare (galbeni n-are)

Și de friguri grele-n pungă,

Cu scuturătură lungă.

Căci

Nu e altă mai grea boală

Decât când e punga goală.

Atunci

Este bolnav foarte greu

Și ar mânca tot mereu.

Că

Cu toat-a lui gemătură,

Duce lingura la gură.

De aceea

Bolnavul credință n-are

Când geme cerând mâncare.

Dar însă

Nu-ntreba pe om la boale:

Voiești să-ți dau pernă moale?

Sau:

Numai bolnavul se-ntreabă

(Vrei să-ți dau cutare treabă?)

Cum a-ntrebat țiganul pe fiul său:

— Ce-ai mânca, tată? spune!

— Of! cum aș mânca căpșune!

— Lungește-i, Doamne zilele

Pân-o crește căpșunele!

Asta se potrivește cu:

Trăiește, murgule, pan' la Paști,

Ca să-ți dau iarbă verde să paști.

Căci

Toate la vremea lor date

Sunt ca și o sănătate.

Și

Lucrul la timp dăruit

Prețuiește îndoit.

Că

Geaba binele cu sacul,

După ce moare săracul!

Precum zice el:

După ce-nchiz ferestrele,

Joace-mi măcar măiestrele.

Că

Ce folosește orbului obrazul frumos?

Ci

Când mi-e foame, să-mi dai pâine,

Iar nu-mi zice: vino mâine.

Și când mi-e sete să-mi dai apă,

Iar nu fierea după ce-mi crapă.

Unii însă zic:

Bolnavul zice o mie,

Doftorul face ce știe.

Iar babele

Nici nu-l scoală după boală,

Nici nu-l lasă să moară.

Ele mai zic că

Boale să dea Dumnezeu, că leacuri sunt destule.

Însă,

Leacul fie ori nu fie,

Colacul babii să știe.

Și pe urmă,

A murit că i s-au isprăvit zilele.

Că

Cămașa veche umbli să o cârpești și mai rău o spargi.

De aceea, la orice,

întreabă pe pătimaș,

Nuntreba pe drumaș.

însă,

La orișice bolnav greu,

Doftorul e Dumnezeu.

Dar oricum,

Nimenea n-o să trăiască,

Lumea să o moștenească.

Nimenea n-a dat zapis cu Dumnezeu cât o să trăiască.

Că

Lumea e înșelătoare,

Moartea hoață, răpitoare.

Și

în deșert sunt toate

Dacă este moarte!

Că

Astăzi câți mâncăm și bem

Și mâine numai suntem!

Și

Vremea toate le mistuiește!

Că

Mulți copaci pe dinafară se văd frumoși

Și pe dinlăuntru sunt putrezi, scorburoși.

Și apoi,

E mult de la mână pan' la gură, dar de astăzi până mâine!

Rar găsești

Om tare de sfânt.

Și cum zice vorba:

Are nouă suflete, ca pisica.

Sau să poți zice:

Moșul traiul ș-a nimerit!

Și ca vultur a-ntinerit!

Și

S-a lungit firu-i de ață,

Pentru puțină viață.

Și

Avu zile grămădite

Cât carul cu patru vite.

Și

Era să-i cânte popa,

Dar a sărit groapa.

Și

Târâș-grăpiș bietul moș

Sări afară din coș (coșciug).

Sau:

Cam târâș, cam grăpiș,

Ajunge la suiș.

&

Picioarele-și împiedica,

Dar sărind rupse piedica.

Și

A fost până la calea-ntoarsă.

Că

I-avut Dumnezeu de știre

Și l-a păzit de pieire.

Dar mai mulți sunt care

Au umblat, tot au umblat,

Până când pe brânci au dat.

Și

Când a dat fugă, atunci s-a isprăvit pământul.

Și

N-a zăcut degeaba, deși nu muri în grabă.

Că

Nu i-a fost boala sănătoasă.

Cum a zis un băiat:

Nu este prea bine vacii

(I-a trecut baba cu colacii),

Că vine tata, îmi pare,

Cu pielea ei în spinare.

S-a îngroșat gluma,

C-o să-i plângă urma.

Că

I-a cântat popa aghiosul.

în sfârșit:

Nimic nu e ca sănătatea.

Că

Boala intră ca prin roata carului

Și iese ca prin urechea acului.

Și atunci,

Ce folosește bolnavului patul de aur!

Dar este

Parigorie de om bolnav.

Zicând că

Omul și din necătare

Moare și zile când are.