Despre supus sau slugă

Omul, până nu slujește, stăpân nu ajunge.

Copilul stăpânului până e mic nu se osebește de

slugi. (Apos.).

Nimenea deodată nu sare ca cocoșu-n pridvor,

ci se suie pe trepte.

Și dacă ești slugă,

Când te trimite la treabă

Mergi și te-ntoarce în grabă.

Adică

Descăleca iute,

încalecă, du-te, sat nu face.

Nadă nu face-n prieteșug,

Că nada e bună numai la plug.

Cine lucrează și tace,

El mai multă treabă face.

Iar

Care tot mereu vorbește,

El treaba ș-o zăbovește.

De aceea

Treaba fă-o cum se cade

Și șezi atunci când se șade.

Când te apuci la vro treabă

N-o lăsa fără ispravă.

Pentru că

Lași vreun lucru pe mâine,

Îl vezi că așa rămâne.

Argat vrednic cine are

Se cunoaște pe mâncare.

Când mănâncă îi trosnesc fălcile.

Dar sunt și mulți de aceia:

La mâncare leu și la treabă bou.

Care

Nu e vrednic codrul să-și plătească.

Și care

Îi blesteamă pâinea care o mănâncă.

Unul ca acela

Slugă va fi cât trăiește,

Slugă l-alții îmbătrânește,

Și slugă se prăpădește,

Deloc nu se procopsește.

Umblă gonind vânturile

Și măsurând câmpurile.

Se zbate ca peștele pe uscat.

Unde nu e socotință, socoteala merge rău.

îi sporește ca la raci.

Deși sunt cu mai mulți craci.

Așteaptă ca porcul muchea la cap.

Să nu te blesteme cineva

Să umbli ca banul din mână în mână.

însă

Omul vrednic se face munte și punte.

Nu-i mai zice stăpânul:

Ochi având, ai fost ca orbul,

Te-ai dus, m-ai slujit ca corbul (cel din corabia lui Noe).

Sau

Vrednicia-ți mi-e oglindă,

Că m-ai slujit până-n tindă.

Sluga nevrednică stăpânii des își schimbă.

Ca pupăza își umple cuibul.

Share on Twitter Share on Facebook