Despre timp și vârstă iarăși

De ani e mare și minte n-are.

De care

A învățat carte până la glezne.

Șie

Trecut prin ciur și prin dârmon.

Povestea ăluia:

Moș Ion știe, el să vie să vă spuie.

A fost o dată la moară și de două ori la râșniță.

Și

A învățat alții ce a uitat.

De aceea

Din tigvă amară în zadar iei sămânță.

Nu cine trăiește mult știe multe, ci cine umblă mult învață

multe.

Iar nu,

A lipsit d-acasă doi ani și s-a-ntors cu doi bani.

Fierul care nu să-ntrebuințează ruginește.

Prin urmare și răul rămâne:

Om bătrân și cu minte de copil.

Adică:

Vrabia e totdeauna pui.

Copilul ce vede cu ochii cere.

El este:

Vino, tată, să-ți arăt pe mama.

Și

Mintea lui nu plătește o ceapă degerată.

Pomul dacă-mbătrânește,

Pune-i paie ș-îl pârlește.

Și

Calul bătrân, un maestru

Nu-l poți învăța-n buiestru.

Și

Armăsarul când îmbătrânește

La râșniț-ajunge de râșnește.

Și măgarul e bătrân, dar îl încalecă copiii.

Însă

Lupul când îmbătrânește, toate javrele îl latră.

Valea e tot aia, dar nu e poteca aia.

Și

Dacă la patruzeci n-am putut, la optzeci ce o să poci?!

D-aci-nainte sapa și lopata.

Și

Viață cârpită cu ață.

Vorbește cu dușii după lume.

Totdeauna

Șade, dormitează

Și deștept visează.

Când îl întrebi, îți răspunde:

Curând și degrabă, a treia zi după înfierbințeală.

Căci e

Cu un picior în groapă și cu altul afară.

Și

N-a apucat să-i iasă sufletul ș-îi dă cu „Dumnezeu să-l ierte„.

își cheamă singur moartea:

Treci, zi, treci, noapte, apropie-te, moarte.

Dar

Omul cât să-mbătrânească tot cere să mai trăiască.

Share on Twitter Share on Facebook