Reluarea activităţii arheologice şi numismatice

În iunie 1869 se întâmplă un eveniment hotărâtor în viaţa şi activitatea lui Boliac. Ziarul său publică următoarea informaţie: „D. Cesar Boliac a primit alaltăieri o adresă a ministrului Instrucţiunii publice, prin care îi comunică că m.s. principele a binevoit să-1 numească preşedente al Comitetului archéologie din Bucureşti, în locul repausatului general Mavros" '. Boliac îi urmează astfel în acest post celui de la care deprinsese pasiunea arheologică. Generalul Nicolae Mavros, sau Mavru, fiul lui Gheorghe Mavros, hatman în Moldova, şi al Marioarei Ventura2, după ce ocupase demnităţi înalte în Rusia, fusese numit, în Ţara Românească, în postul de inspector general al carantinelor din ambele principate. Căsătorit cu Profiriţa, sora lui Grigorie Ghica-Vodă, şi apoi cu Sevastia, nepoata lui Mihai-Vodă Şuţu,3 adunase o mare avere. Felul cum a ajuns generalul Mavru la arheologie îl lămureşte însuşi Boliac: „D. general Mavru, care a avut ocaziunea să adune toate monumentele romane de pe amândouă laturile Dunării, de la Mehadia şi până la Marea Neagră, în tot timpul cât a fost d-lui inspector general al carantinelor şi cu o influenţă egală în Serbia şi Bulgaria, ca şi în România: care a avut pasiunea antichităţilor şi ştiinţa a aprecia fiecare obiect, fiecare monument, în justa valoarea sea, pentru interesul artistic şi istoric, a adunat mai tot ce s-a găsit şi putem zice că arheologia română este astăzi în minele generalului Mavru" 4.

Ce fel de pregătire ştiinţifică avea Mavru, în afară de această pasiune de a aduna frumuseţi vechi, – nu ştim. Nu ştim nici unde s-a format, nici nu există posibilitatea de a-1 cântări precis ca arheolog, căci nu a publicat nimic, – spre deosebire de alţi întemeietori ai

1 „Trompetta Carpaţiloru", 1869, nr. 733 din 7 iunie, p. 1, col. III.

— I. C. Filitti, notă la: Amintirile colonelului Lăcusteanu, p. 109.

3 Amintirile colonelului Lăcusteanu, p. 210-211.

4 „Buciumulu", 1863, nr. 9 din 30 ianuarie, p. 35. Articol scris la împlinirea unui an de când Mavru donase statului român colecţiile sale arheologice, care au stat apoi la baza Muzeului naţional de antichităţi.

RELUAREA ACTIVITĂŢII ARHEOLOGICE şi NUMISMATICE 315 arheologiei în România, ca W. Blaremberg şi George Seulescu, care şi-au înfăţişat descoperirile arheologice prin revistele şi ziarele vremii după 1830. Chiar şi Asachi se ocupase în publicistica lui de săpăturile arheologice de la Conteşti, în Moldova, iar profesorul Ioane Rus din Blaj întreprindea în aceeaşi epocă mai multe călătorii în Transilvania şi Moldova, despre care ne relatează „Gazeta Transilvaniei". Generalul Mavru pare a fi fost mai degrabă un amator de mare gust, de statornic entuziasm, care – printr-o atât de lungă convieţuire cu antichităţile – căpătase o mare pricepere în discernarea lor. Boliac pare a cunoaşte însuşi acest caracter practic-empiric al ştiinţei arheologice a lui Mavros. El se recunoaşte cu hotărâre şi pietate învăţăcelul acestui amator din vocaţie5. Faptul e confirmat de Ion Ghica, în măsură să ştie adevărul, fiind ginerele lui Mavru. în Scrisorile sale, Ghica povesteşte: „Pentru studiul arheologiei, generalul Mavru avea consacrată o zi pe săptămână, marţia, dacă nu mă înşel, zi în care se închidea în cabinetul său cu Laurian şi cu Boliac şi nu primea pe nimeni. Acei colaboratori rămâneau la masă; se prânzea pe atunci pe la 3 ore după-amiaz, şi lucrau şi după prânz, până seara" 6.

Entuziasmat de numirea în locul învăţătorului său, Boliac reîncepe lucrul arheologic cu un mare entuziasm, care nu-1 va părăsi până la sfârşitul vieţii. începe astfel a doua şi cea mai importantă perioadă de activitate arheologică a lui Boliac, după cea din anii 1838-1846. Putem spune că, începând din anul 1869, pasiunea arheologică va domina toată activitatea lui Boliac, copleşind chiar şi pasiunea politică, spre care îl împingea temperamentul său de luptător. Bineînţeles, aceasta nu înseamnă că activitatea de ziarist politic a lui Boliac se va diminua. Ea va continua să fie tot aşa de prolifică 'şi tot atât de vehementă. însă interesul se deplasează pe călătoriile sale arheologice şi pe rezultatele lor. De aici aşteaptă Boliac cele mai mari satisfacţii şi de aici le şi are. Era firesc să fie aşa. în politică, Boliac ajunsese aproape de un punct mort. Urmărit de adversitatea crâncenă a partidului liberal, care se întărea din ce în ce, câştigând tot mai mult burghezia şi contribuind la grăbirea procesului ei de formare, partid care nu putea să uite niciodată crâncenele lovituri pe care i le dăduseră pana şi ziarele lui Boliac; ţinut departe de conservatori, prin ura lui înnăscută faţă de „ciocoi" şi prin amintirile neplăcute pe care le aveau aceştia despre el, – Boliac trebuia să se bizuie doar pe un „centru" din ce iân ce mai şovăielnic şi mai slab, măcinat între

5 „Buciumulu", 1863, articolul citat.

8 Scrisori, ediţia 1887, p. 683. Epoca la care se referă Ghica este cea dinainte de 1847.

CEZAR BOLIAC cele două mari forţe antagoniste. Agitaţia xenofobă şi şovină pe care o mai duce ziarul său nu-i putea oferi o bază sigură în lumea micilor negustori şi meseriaşi – cărora mai ales li se adresa —, deoarece se deprinseseră şi liberalii să o practice, când aveau nevoie de vreo diversiune. In plus – aşa cum am văzut în cercetarea anilor precedenţi —, în această agitaţie Boliac rămânea un izolat, masele respingând-o cu o oroare firească.

În aceste grele condiţii politice, spre a nu fi strivit şi el de tot rămânând la mijloc – de frica liberalilor —, Boliac a trebuit în mod fatal isă alunece încet, încet spre conservatori. Astfel, va ajunge să sprijine – în mod timid, e drept – lunga guvernare conservatoare a lui Lascăr Catargiu, între 1871 şi 1876, pe motiv că ar apăra ţara de anarhia. turbulenţilor liberali. Şubred motiv, care-1 punea pe Boliac într-o situaţie destul de jenantă ca gazetar politic. Unele ziare adverse nu-1 cruţau şi-1 puneau pe el însuşi în paralelă cu cele ce scria odată.

„Românul" profită de o declaraţie a lui C. Boliac în Adunarea deputaţilor, în discuţia la buget din şedinţa din 11 februarie 1870. Ca deputat, Boliac intervenise pentru păstrarea în buget a „fondurilor secrete" sub motivul că ar fi necesare pentru câştigarea bunăvoinţei presei. Ziarele satirice, precum „Ghimpele", îl ironizează crunt pentru această intervenţie. Toate acestea fac ca Boliac să părăsească în bună parte gazetăria de principii politice. Adesea îşi întrerupea cu totul activitatea la gazetă, pentru a întreprinde lungi călătorii arheologice şi pentru a-şi redacta articolele cu privire la rezultatele lor.

Vorbind de anul 1869 ca de un an hotărâtor pentru activitatea arheologică a lui Boliac, nu trebuie iarăşi să ne închipuim că ea a fost părăsită cu totul în anii precedenţi. El a continuat tot timpul să adune obiecte arheologice şi să le cerceteze. în 1865 face Muzeului din Bucureşti o donaţie masivă de antichităţi7. Tot în 1865 întreprinde o operaţie dură de desfiinţare ştiinţifică totală a unui alt amator şi diletant arheolog, maiorul Papazoglu, publicând 9 scrisori adresate de acesta unui oarecare Dinu de la Zimnicea, căruia Papazoglu îi promisese numirea ca funcţionar al statului dacă îi va aduna în mod mulţumitor antichităţi de pe lângă Dunăre 8. Scrisorile dovedeau într-adevăr o incultură crasă: „Onorate domnule Dinule. Am primit,

7 Listă de obiecte date Museului naţionale de D. Cesar Boliac, în „Trora-petta Carpaţiloru", 1865, nr. 56, din 30 septembrie, p. 223 (1 431).

8 Correspondinţă archeologică între d. Maior Paj)j>asoglu şi logofătul Dinu de la Zimnicea, în „Trompetta Carpaţiloru", 1865, nr. 58 din 7 octombrie, p. 230 (1 438)-231 (1 439).

RELUAREA ACTIVITĂŢII ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE 317 prin chirigiu, toate câte mi-aţi trămis, deară nu-mi scriţi: ce trebuie să vă trămit? Petricica păcat că este ruptă, bănişorul cel cu păunul este nou, nu este antic; cel de aramă nu este bun; idoloaica păcat că este spartă".

E adevărat că Papazoglu, chiar dacă ar fi ştiut mai multe, nu putea vorbi altfel cu neştiutorul logofăt de la Zimnicea9. Metoda în sine de a aduna astfel materialul era complet neştiinţifică. Tradiţia aceasta era însă moştenită de la Mavru, care nici el nu era săpător arheologic. O practica frecvent chiar Boliac, care – deşi învăţase preţul săpăturilor arheologice şi chiar o parte din tehnica lor, fiind într-adevăr un predecesor de cel mai mare merit pe acest tărâm, în arheologia românească – totuşi mai obişnuia să-şi mărească colecţiile şi prin cumpărări, uneori chiar de pe la negustorii de diferite branşe de pe ambele maluri ale Dunării. Pentru activitatea sa de literat şi arheolog, mai -mulţi deputaţi, între care amicii săi C. D. Aricescu, N. Locusteanu, Nită Gogoaşe, propuseseră în Camera deputaţilor, în sesiunea 1866-1867, votarea unei recompense naţionale de 2 000 de lei lunar. Boliac refuză însă – cerând ca propunerea nici să nu se depună oficial —, deoarece el putea să-şi câştige încă existenţa muncind 10.

În 1868 Boliac iniţiază un curs gratuit de numismatică în cabinetul său, la care se înscriu vreo 37 de studenţi şi elevi de liceu u. Tot în acelaşi timp anunţă că vinde o colecţie de monede, sculpturi, vase, amfore, statuete, manuscrise etc., dintre care numai monedele erau în număr de peste 5 000 de bucăţi12. Nu era totuşi colecţia lui de bază cea care se vindea, căci în iunie acelaşi an achiziţionează pentru el o serie de piese numismatice rare de la un negustor albanez din lanina, trecător prin Bucureşti, monede pe care le descrie cu lungi escursuri istorice13. La începutul anului 1869, Boliac prezintă în stil

9 Din broşura Museul Pappasoglu, semnată: maior D. Pappasoglu şi datată pe coperta exterioară 1864, iar pe cea interioară 1865, aflăm răspunsul acestuia la peripeţiile atacurilor lui Boliac.

10 C. D. Aricescu, D-nu Boliac. candidaţii de drcptu alin partitei naţionale. în „Trompetta Carpaţiloru", 1867, nr. 579, p. 2 310-2 311.

11 Revista interiore, în „Trompetta Carpaţiloru', 1868, nr. 5S8 din 4 ianuarie, p. 2 249.

12 De vhidare monete şi medalie antice şi alte antiquităţi, în „Trompetta Carpaţiloru", 1868, nr. 597 din 27 ianuarie, p. 2 284.

13 C. Boliac, Numismatica. în „Trompetta Carpaţiloru', 1868. nr. 651 din 25 iulie, p. 2 592-2 593.

CEZAR BOLIAC tehnic descoperirile de monede vechi pe teritoriul României în ultimii 12 ani14.

După numirea sa ca preşedinte al Comitetului arheologic, activitatea de colecţionar de antichităţi a lui Boliac se completează în mod major prin călătoriile sale arheologice. Ca şi cele întreprinse de el în prima jumătate a secolului al XIX-lea, aceste călătorii au în primul rând ca scop detectarea de puncte arheologice, adică de locuri unde s-ar putea face săpături cu folos. De aceea, Boliac întreprinde mai multe „călătorii" arheologice pe spaţii foarte întinse. Rareori se fixează într-un loc pentru săpături, şi atunci numai câteva zile. Boliac n-are concepţia, sau cel puţin nu are preocuparea de şantier arheologic. Ceea ce urmăreşte el în primul rând este identificarea locurilor de interes arheologic, fără a se putea spune că avea în vedere întocmirea unei hărţi arheologice a ţării. De altfel, aria cercetărilor sale, destul de întinsă, are totuşi limite precise. Ea se desfăşoară, pe de o parte, în valea Dunării, de o parte şi de alta a fluviului; pe de altă parte, în regiunile subcarpatine ale Munteniei, uneori chiar în munţi, pe înălţimi – cu deosebire în Bucegi —, unde Boliac avea credinţa că va putea descoperi sanctuare dacice, urme ale cultului lui Za-molxis 15.

Îndată după numire, Boliac încearcă să înjghebeze o comisie care să asiste la primele săpături organizate de el în comuna Slonul din judeţul Prahova. Dar aceasta mergând încet, nu mai are răbdare şi pleacă singur, însoţit de arhitectul Ministerului de Interne, Benich. Îşi publică imediat raportul către ministrul Instrucţiunii şi procesul-verbail asupra lucrărilor 16. în acelaşi număr, în articolul Uă descoperire nouă, la rubrica Arheologia, îşi comentează în stil impersonal descoperirile. La o săptămână după aceasta publică un lung articol despre explorarea întreprinsă la Tinosul, pe piscul de la Puchenii Mici, pe malul stâng al Prahovei, împreună cu Odobescu şi Benich 17. Aici pune Boliac pentru prima dată problema cercetării vestigiilor dacice în ţara noastră. în 6 iulie pleacă din nou în excursie arheologică, de astă dată la Dunăre 18, excursie care durează 43 de zile. La

14 Cesar Boliac, Archeologia şi numismatica, în „Trompetta Carpaţiloru", 1869, nr. 699 clin 25 ianuarie, p. 2-3.

15 C. Boliac, Despre daci, în „Buciumulu", I (1863), p. 3-4, 15-16, 19, 23-24.

16 „Trompetta Carpaţiloru", 1869, nr. 737 din 22 iunie.

17 Cesar Boliac, Cetatea Tinosului, în „Trompetta Carpaţiloru", 1869, nr. 739 din 29 iunie, p. 1.

18 „Trompetta Carpaţiloru", 1869, nr. 741 din 6 iulie, p. 1, col. I.

RELUAREA ACTIVITĂŢII ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE 319 întoarcere adresează o scrisoare de mulţumire lui N. Bassarabescu, redactorul ziarului, pentru că a făcut şi munca ce-i revenea lui şi-1 roagă să mai ducă această povară dublă încă vreo lună, cât timp îşi va redacta lucrările asupra acestei călătorii19. în cursul călătoriei încă, publică un articol descriind săpăturile sale la Celei20. Este o versiune prescurtată faţă de cea tipărită în volum21. La întoarcerea din excursie publică descoperirile făcute la Recica în Romanaţi, cu o introducere scurtă şi o parte anecdotică la urmă în plus faţă de versiunea publicată în volum22. In septembrie, în fine, publică întreaga lucrare, aşa cum a apărut în volum 23.

Împlinind şapte ani de viaţă – ca o continuare a „Buciumului" —, „Trompetta Carpaţiloru" găseşte că una dintre primele ei datorii este să spună întreg adevărul în chestiunea ţărănească, să arate că – cu toate speranţele pe care şi le pusese Boliac însuşi în reforma rurală din 1864 – ea nu îmbunătăţise soarta ţărănimii sărace: „Acestea nu le spune nime domnitorului, pre lângă care se înclină cu felurimi de linguşiture, făcându-1 să creadă că fericirea acestei ţere, că stabilirea dinastiei, stă în schimbarea colorilor, livrelelor şi a armelor ţerei; că prin galoane şi cavalerie va prospera această ţeară şi se va întări dinastia; nu se găseşte nime să spună acestui principe. că poporul agricol, care este baza şi singura tăria a statului român, sufere astăzi mai mult decât suferea sub Regulamentul organic al privilegiului atroce, pre cât suferea chiar sub beii străini, fanarioţi" 24.

În aceeaşi lună, guvernul beizadelei Mitică Ghica – minat de disensiunile interne, produse de diferenţele de concepţii ale miniştrilor săi, reprezentând unii burghezia, alţii moşierimea şi alţii o politică de centru – demisionează2S. Totuşi, prin noul guvern se încearcă tot o formulă asemănătoare, spre a se evita iarăşi venirea la putere a liberalilor. Al. G. Golescu, liberal moderat, prietenul lui Boliac, e

19 „Trompetta Carpaţiloru", 1869, nr. 752 din 17 august, p. 1, col. I.

20 C. Boliac, Archeologia, în „Trompetta Carpaţiloru", 1869, nr. 745, din 20 iulie, p. 1.

21 Escursiune archeologică în 1S69, Bucureşti, 1869.

22 Cesar Boliac, Al doilea sarcofagiu, în „Trompetta Carpaţiloru", 1869, nr. 752 din 17 august, p. 1: Archéologie.

23 Archeologia, în „Trompetta Carpaţiloru", 1869, nr. 75,8 din 8 septembrie, p. 2-4.

24 Scpte anni împliniţi, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 7SS, din 8 ianuarie, p. 1.

25 Revista politică, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 795 din 29 ianuarie, p. 1-2.

CEZAR BOLIAC însărcinat cu formarea guvernului. La Justiţie era alt amic vechi al lui Boliac – P. Vioreanu. Boliac susţine acest guvern şi prin ziarul său, şi la tribuna Camerei26. El dă guvernului consilii de moderaţie, de calmare a agitaţiei sale adânci prin libertate, prin posibilitatea de a-şi spune fiecare durerile: „Noi zicem şi guvernului acestuia tot ce ziceam şi guvernului lui beizadea Mitică: nici o supărare din partea guvernului, nici o persecuţiune, nici o prigonire, nici un proces de presă, nici o încercare de represiune, de măcar ce natură; libertate absolută şi de scris şi de vorbit, precum este libertatea absolută de gândire; graiul şi scrisul sunt numai manifestări ale cugetării, şi cugetarea fiind liberă, libere trebuie să fie şi manifestările ei" 27.

În aprilie însă, cabinetul moderat al lui Al. G. Golescu îşi dă şi el demisia, neputând face faţă greutăţilor guvernării. Manolachi Cos-tachi Epureanu primeşte sarcina de a forma un guvern de mână forte fără a fi net conservator. Acesta se achită de misiune, spriji-nindu-se pe „juna dreaptă", pe gruparea junimistă, reprezentând un fel de stângă conservatoare, accesibilă spre compromis cu burghezia. Din acest guvern fac astfel parte Petre Carp (Externe) şi V. Pogor (Culte şi Instrucţiunea publică) 28. Boliac primeşte şi acest guvern cu un ciudat sentiment de uşurare. Era din ce în ce mai dezgustat de atitudinea burgheziei şi mai înfricoşat de agitaţia politică prin care o captase partidul liberal: „încotro să întinzi privirea? La burghezia? La comercianţi şi meseriaşi? Apoi cine mai poate vorbi cu mitocanul şi cu burtă-verde, care ştie de la Ion Brătianu şi de la Ruset-tache că suntem în mare fericire, că colanul cutare s-a întins preste pieptul României! Şi <oând vezi pre gură-cască căbând în sus să prindă, pentru că le-a spus că plouă cârnaţi!" 29.

Familia Peretz era în acest timp tot la putere. Prefect al judeţului Vlaşca era Pavel P. Peretz, fratele vitreg al lui Boliac. Aflăm aceasta d;ntr-o scrisoare a lui de apărare faţă de atacurile duse de liberali prin „Românul", că ar fi făcut presiuni la alegerile delegaţilor care, la rândul lor, aveau să aleagă consiliul judeţean din Vlaşca30. Boliac însă priveşte noul guvern cu destul scepticism, cu

26 Revista politică, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 797 din 5 februarie, p. 1.

27 Consilie guvernului, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 798 din.8 februarie, p. 1.

28 Revista politică, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 815 din 19 aprilie, p. 1-2.

29 La noi! în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 815 din 19 aprilie, p. 1.

30 „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 815, p 2

RELUAREA ACTIVITĂŢII ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE 321 toate că îl prefera incontestabil unui guvern al liberalilor: „Pre zişii roşii februarişti i-am văzut în capul puterilor – au fost abominabili! Să vedem acum şi pre albii februarişti, pre juna dreaptă" M. Această atitudine şovăielnică, pesimistă, în contradicţie cu trecutul de luptător al lui Boliac, continuă să-i îndepărteze simpatiile cititorilor. Ziarului îi mergea destul de rău, încât trebuie să recurgă la un gest desperat: să publice pe o pagină întreagă a ziarului o lungă listă a numelor celor ce mu îşi mai plăteau abonamentul32.

La alegerile care urmează dizolvării vechii Camere, Boliac intră în luptă în mijlocul grupului său obişnuit, de centru, care se pare că sprijinea discret guvernul junimist. Astfel, numele lui Boliac se întâl-neşte pe manifestul electoral publicat de acest grup, alături de semnăturile lui B. Boerescu, Chr. Teii, B. Vlădoianu, C. D. Aricescu, P. Grădişteanu etc., – împotriva liberalilor, cu parola: „Ordinea se află în luptă cu dezordinea, libertatea cu licenţa, stabilitatea cu spiritul de perturbaţiune, legalitatea cu anarhia" 33. în alegeri, alături de junimişti ca Iacob Negruzzi, reuşesc foarte mulţi dintre candidaţii centrului. La Vlaşca se aleg obişnuiţii mari electori la cele patru colegii: Tătăranu, Lăzărescu, Gogoaşă şi Boliac 34. Candidatul liberal la colegiul III, istoricul Al. Papiu-Ilarian, e înfrânt de Nită Gogoaşă, după o luptă electorală plină de violente peripeţii, în cursul căreia prefectul Pavel P. Peretz trebuise să intre cu forţa armată în sala de alegeri şi să-1 aresteze pe A. Lăzărescu, care se dăduse cu liberalii, deşi fusese ales în ajun la colegiul II35. „Românul" protestează violent împotriva alegerii din Vlaşca. Afirmă bunăoară că, în plasa Căl-niştea, s-au ales fără drept, ca delegaţi ai sătenilor, care urmau apoi să voteze în numele lor, – „nu numai membrii familiei Boliac, deară şi întreg personalul redacţional al „Trompettei Carpaţiloru", şi anume: Grigore Peretz, fratele d-lui Boliac şi al d-lui prefect, apoi Polescu, administratorul, Bassarabescu, redactorele, şi însuşi Boliac, directorele" 36. E drept că la „Trompetta Carpaţiloru" exista de mai

31 Cabinetulu cellu nou, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 817 din 23 aprilie, p. 1.

32 Către d-nii datornici ai Jurnalului Trompetta Carpaţiloru, publicaţi mai jos, în „Trompetta Carpaţiloru', 1870, nr. 815 din 19 aprilie, p. 2-3.

33 Către domnii allegători, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 822, 10 mai, p. 1.

34 Deputaţii alleşi pentru Cameră, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 827 din 4 iunie, p. 3.

35 Adevărulu în privinţa allegeriloru, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 827, p. 1-2.

36 „Românul", 1870, nr. 518, din 8 iunie, p. 2.

— c. 105

CEZAR BOLIAC mulţi ani acest obicei ca în timpul alegerilor să-şi suspende câteva zile apariţia, anunţând pe pagina înitâi că redacţia se duce să ia parte la lupta electorală. Şi acum făcuse la fel37. Boliac se apără de acuzaţiile „Românului", arătând că în rândul trecut se alesese în unanimitate fără să fi fost fratele său prefect38. La Mehedinţi, colegiul II alesese ca deputat pe fostul domnitor Al. Ioan Cuza, după ce, la alegerile parţiale din ianuarie 1870 îl alesese tot acolo colegiul IV, al ţăranilor, act pe care Boliac îl celebrase cu toată solemnitatea, cu tot elanul, în pofida „februariştilor"ig. Boliac comentează cu satisfacţie acest fapt, căutând să-i solidarizeze în recunoştinţa faţă de Vodă Cuza şi pe ţăranii împroprietăriţi şi pe mkii proprietari de moşii: „Numele lui Vodă Cuza iese acum din urna colegiului al II-lea, din urna colegiului proprietarilor mici mehedinţeni. Când proprietarii plugari din Mehedinţi uniră voturile lor spre a-şi exprima iubirea şi recunoştinţa lor eternă către acela care le-a dat pământ şi i-a emancipat de sub servagiu, guvernul A. C. Golescu, printr-un comunicat în Monitor, a calificat alegerea lui Cuza drept o comedia, şi bietul ţăran, căruia nici recunoştinţă pentru binefăcătorul său nu i-e permis să aibe, a plătit apoi cu spinarea cutezanţa sa, precum o tot plăteşte necontenit de la 11 februarie încoa" 40.

Nu numai prin laceastă acţiune publicistică, ci şi prin cea politică pe teren – prefect al judeţului Mehedinţi în ianuarie 1870, când se alesese vodă Cuza în colegiul IV, fiind Cos tache Poteca, pe care liberalii îl calificau drept „copilul de suflet al d-lui Boliac" 41 —, scopul ţintit de Boliac era înlesnirea întoarcerii fostului domnitor în patrie.

Între timp se apropiase vara, anotimpul arheologic al lui Boliac. Acesta pleacă în munţi în 10 iulie42, întorcându-se după o lună43. în

37 „Redacţiunea Trompettei, trebuind să se împrăştie în alegeri septămâna trecută, cere scuze că n-a putut da două numere abonaţilor.", în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 827 din 4 iunie, p. 1.

38 D. Bolliac fi Rosetto-Brătianu, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 832 din 21 iunie, p. 1.

39 Un mare act de justifia, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 801, din 19 februarie, p. 1. Vezi. şi articolele: Frimim lupta, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 802, p. 1; Binele ce face Cuza Vodă, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 803, p. 1, col. I; Respunsul nostru, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 803, p. 1.

40 Şi aceasta e comedia? în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 828 din 7 iunie, p. 1, col. I.

41 Uă perfidie fanariotă, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 796, din 1 februarie, p. 1 (Răspuns ziarului „Românul" din 29 ianuarie).

42 „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 838 din 12 iulie, p. 1, col. I. 45 Ibidem, nr. 845 din 13 august, p. 1, col. I.

RELUAREA ACTiVITĂŢII ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE 323 acest interval, N. Bassarabescu îi ţinuse locul, senmând obişnuita Revistă politică internă, rezervată directorului. Rezultatul acestei excursii este o amplă şi frumoasă descriere a călătoriei prin munţi, în căutarea pioasă a vestigiilor dacice, şi a rezultatelor ei44. Pentru a da o idee clară despre preocupările arheologice şi despre tehnica cercetărilor sale din această epocă, o vom prezenta aici pe larg, ea fiind şi o remarcabilă operă de proză literară a lui Boliac. îşi începe relatarea călătoriei prin lungi consideraţii asupra vechimii dacilor în aceste locuri, socotindu-i prezenţi în Carpaţi de la începuturile vieţii omeneşti acolo. El nu are o idee clară desore poporul dacic, atri-buindu-i orice urmă de viaţă pe care o afla în patria noastră înainte de epoca romană sau de pătrunderea influenţei greceşti pe lângă Dunăre. Astfel, sub numele de cultură dacică Boliac înţelege un complex eterogen, dată fiind imensitatea duratei pe care i-o atribuie. Acestei culturi, Boliac îi atribue o însemnată valoare: „Reliefurile cele pre marmure, cele reprezentate pre bronzuri şi pre plumburi turnate, mulţimea monetelor regilor din urmă a dacilor, Coloana Tra-iană şi arcurile lui Septimiu Sever până la Constantin ne spun îndestul că aceşti daci ajunsese un popor cultivat, ager în resbeluri şi mintos în timp de pace, precum Xiphilin ne spune despre Decebal, cu o religiune cultă, cu industria spre învestmântare; un popor agricol în fine, cu locuinţe, cu legi şi religiune, şi încă cu o religiune în care domina nemurirea sufletului şi respectul morţilor".

Abordează apoi problema periodizării preistoriei Daciei, subliniind dificultăţile ei şi considerând-o aproape dialectic, afirmând că „osăria s-a perpetuat, întrebuinţată în epoca de bronz, cu care iarăşi împreună, s-a perpetuat întrebuinţată şi în epoca de fier".

De altfel, aceasta nu e singura dintre surprinzătoarele vederi progresiste manifestate de Boliac – e drept, în mod destul de inegal – în studiile sale arheologice. Bunăoară, el propune criteriul economic, al muncii, al ocupaţiei, ca bază pentru periodizarea preistoriei, pentru împărţirea ei în epoci. Bineînţeles, reversul teoriei sale formulate aici, că aşezările cele mai vechi ar fi numai cele situate pe cele mai mari înălţimi ale munţilor, este greşit.

De aici, Boliac intră în fond, povestind excursia. Pornise de la Târgovişte, pe Ialomiţa în sus, către Bucegi. A cercetat fugar Valea Caselor, constatând că era o zidire preromană, constând din pietriş de

44 Cesar Bolliac. Pescera delŕ Obârşia Ialomifei. Pescera cit alele. Comata din cumpăna Ciocârlanului. Valea caseloru; Mormintele de pre Vulcana Mare, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. din 20 august, p. 1-4: Archéologie.

CEZAR BOLIAC gârlă frământat în humă. De aici, prin satul Ţâţa, ajunge la Pietro-şiţa, unde evocă amintiri locale din anii 1821 şi 1848. De la Pietro-şiţa a suit să facă săpături la Cumpăna Ciocârlanului, în locul numit „La comoară". Aici crede a fi găsit o cetate dacică, judecind numai după zidărie. Pasajul care credem că e necesar să fie subliniat e acela în care Boliac afirmă insistent că baza cercetărilor arheologice în patria noastră trebuia să fie epoca dacică: „Civilizaţiunea dacică şi diferitele vârste ale acelei civilizaţiuni poate interesa lumea ştiinţifică astăzi şi ne-ar face pre noi interesanţi acestei ilumi. Da, am zis-o şi o voi repeta până când voi putea fi auzit, că misiunea noastră este să dăm istoriei timpii dacilor până unde ei pot intra în istoria, şi sa dăm şi ştiinţelor archeologice pre omul Carpaţilor, preistoric, ante-istoric".

De aici, prin Moroieni, pe „Plaiul domnesc, d-a stânga Ialomi-ţei", a suit muntele Priporul şi apoi muntele Brânduşele. Prilej binevenit pentru Boliac să repete teoria lui „celtică", derivând numele Brânduşelor, ca şi al pasului Bran, de la cuvântul „Bran", care ar fi însemnând „rege, crai" în limba celtă. A coborât iarăşi şi a urcat apoi pe Orzea, căci prin cheile Orzei, probabil, nu se putea răzbate ca astăzi. A ajuns din nou în valea Ialoroicioarei, ca iarăşi să urce, pe muntele Lespedea, la locul zis „Peştera cu oale". Aici Boliac e convins că a găsit resturile unui sanctuar dacic, în care crede că s-ar fi practicat ceremonia arderii morţilor, deoarece – pe o lespede mare, ce i se pare a fi fost altarul – găsise cenuşă şi cioburi de oale, iar tradiţia spunea că bătrânii ar fi apucat acolo oale întregi, mari, pline cu cenuşă.

Din muntele Brânduşele a trecut peste Munţii Surlele, Dichiul, Oboarele, Nucetul, Blana, Lăpticiul, Cocora – cam pe unde trece astăzi funicularul care leagă staţiunea Bolboci de Buşteni – şi a coborât, prin pădurea Cocorei spre valea Ialomicioarei iarăşi, spre peşteră şi spre schitul care se află acolo. Aici studiul sever al arheologiei face loc pe nesimţite contemplării literare a naturii, a cărei măreaţă sălbăticie era şi mai impresionant conturată prin romantica oră nocturnă a sosirii. Cititorul află abia acum cu surpriză că excursia era punctată şi cu un amabil divertisment de societate: „Luna era splendidă precum nu se vede decât de pre munţi, şi stâncile pre care le despică Ialomiţa, zgomotoasă la obârşia ei, prin bolovani ca idoli monstruoşi de marmure şi graniţi, se ridicau în forma brazilor pre o lăture şi alta a gârlei, în săgeţi de catedrale gotice imense pre cer. Pentru a treia oară mă vedeam sub această boltă înaltă, neagră şi afundă, care recheamă interiorul catedralei Parisului, şi în fundul căreia se preRELUAREA ACTIVITĂŢII ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE 325 lungeşte, printr-o intrare strimtă, altarul mistic al templului. Ora era zece, – şi vreo patru-cinci călugăraşi, palizi şi gârboviţi încă de juni în această umezeală aburoasă şi în acest urlet etern al cataractelor Ialomiţei, semănau cu nişte druizi surprinşi în capiştea lor. Luminări aprinse în toate părţile. Lăutarii, pre care îi luasem de la băi, ca să văd efectul lor pre aceste vârfuri, cântând, trei doamne elegante şi verio zece domni, care au voit să mă însoţească de la băi în această escursiune, printre vreo treizeci de ţerani, primari şi dorobanţi, amestecaţi, căutând şi cerând fiecare câte ceva, era negreşit pentru aceşti bieţi călugheri deşteptaţi la miezul nopţii în aşa zgomot, o adevărată invaziune de spirite necurate".

A doua zi Boliac face operă de explorator, căutând să vadă cum s-ar putea pătrunde în peştera cea mare, a cărei intrare se astupase de multă vreme. Stareţul schitului îi arată două scobituri în stâncă, făcute altădată de „ingineri nemţi" – oricine se ocupa cu tehnica era socotit „neamţ", pe atunci, de către simplitatea populară —, ingineri care încercaseră fără succes să spargă o intrare cu dinamită. Boliac observă că nu era nevoie de mijloace atât de violente, deoarece intrarea era blocată numai prin nisip şi pietriş, adus de apele interioare, îndemnă deci 15 din ţăranii care îl însoţiseră împreună cu primarii să degajeze cu târnăcoapele acest pietriş, astfel ca apele -să se scurgă în voie. După 6-7 ore de lucru şi două de scurgere a apelor, intrarea era liberă. Boliac intră cu 7 oameni prevăzuţi cu făclii, mer-gând ru toţii prin apă. Pe o terasă în interiorul peşterii, Boliac găseşte multe şi variate oseminte, amestecate într-un noroi galben, prin care erau presăraţi cărbuni, ca urme ale unui foc. De la Peştera Ialomi-cioarei, după un ocol „pre la strungă", adică pe partea din potcoava Bucegilor opusă celeia pe care veniseră, au scoborât iarăşi la Pietro-şiţa. Aici are loc un „bal", cu participarea întregului sat. Boliac îl descrie cu oarecare întristare, dezamăgit fiind de ţinuta dansurilor şi cântecelor văzute şi auzite la petrecerea din curte, care însoţea „balul". Relatând despre încercările sale de a se informa de la oamenii locului despre obiectele preistorice pe care le-ar fi găsit mai înainte, – Boliac încearcă să stabilească echivalente româneşti, o terminologie românească pentru epocile preistorice şi vestigiile lor.

Cu această sforţare de a găsi locul ştiinţei Daciei preistorice în cadrul disciplinei arheologice, în stadiul în care se afla ea pe atunci la alte popoare, se încheie complexa şi interesanta relatare de călătorie a lui Boliac.

CEZAR BOLIAC

Din celălalt articol arheologic45, publicat în acest an de către Boliac în ziarul său, aflăm că era preocupat şi de formarea elementelor tinere pentru arheologie. Junele Dimitrie Butculescu, ale cărui descoperiri în importanta staţiune preistorică de la Piscul Grăsani le prezintă Boliac cu entuziasm în acest articol, era nu numai rubedenie de departe, ci şi un fel de învăţăcel al lui,de curând numit ataşat pe lângă Comitetul de arheologie". Metodele de învăţământ arheologic ale lui Boliac erau însă cum nu se poate mai rapide, judecind după pro-pria-i relatare.

Către sfârşitul anului 1870 – uzat de marile frământări interne care fuseseră accentuate prin ecourile războiului franco-german, deoarece Franţa se bucura de simpatii adânci în opinia publică românească de atunci, în amintirea sprijinului pe care îl dăduse Unirii – guvernul lui Manolache Costache Epureanu, cu simpatii pentru Germania, căzu cu zgomot. împotriva lui se coalizaseră toate fracţiunile liberale: rosetteştii, grupul Kogălniceanu şi grupul lui Ioan Ghica. Lucrul de care se temea Boliac de atâta vreme se întâmplă de astă dată: Ion Ghica vine preşedinte de consiliu. Gazeta lui Boliac înregistrează cu resemnată amărăciune: „Cum am zis, s-a şi făcut! Boieri noi de Anul nou! Guvernul trecut a căzut mălăieţ şi guvernul actuale a luat puterea cu asalt. Aşa se ia fata frumoasă: peţitorii nu stau mult la vorbă când lucrul e bun" 46. într-adevăr, una dintre primele măsuri pe care le ia guvernul Ghica este aceea de a submina baza electorală a lui Boliac, prin demiterea prefectului de Vlaşca, Pavel P. Peretz47. Mai târziu ceva, se începe ancheta asupra alegerii lui Boliac la colegiul IV48.

Între timp, Boliac continuă a ţine legătura cu grupurile de afaceri ale capitalismului românesc. După ce primele două încercări – societatea pentru monopolul tutunului şi societatea pentru exploatarea păcurei – nu izbutiseră, ziarul lui Boliac îşi acorda sprijinul unei a treia iniţiative, de asită dată lân domeniul asigurărilor pe viaţă, Societatea „Dacia": „Această a treia asociaţiune română credem că va izbuti, pentru că s-au grupat la direcţiunea ei cei mai mari capitalişti români, cum şi cei mai mari financiari asemenea". Finalul arti-

45 C. Bolliac, Pisculu Crassani, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870. nr. S60.

46 Noulu ministeru, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870. nr. 880 din 24 decembrie, p. 1.

47 Pregătirile ministrului I. Ghica. în „Trompetta Carpaţiloru", 1871, nr. 882 din 6 ianuarie, p. 1.

48 Bucureşti 17 fevruarie 11 martie, în „Trompetta Carpaţiloru", 1871, nr. 893 din 18 februarie, p. 1.

RELUAREA ACTIVITĂŢII ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE 327 colului cuprinde un îndemn categoric: „Să alergăm deară cu toţii să împărţim între noi milioanele"49. Societatea de asigurări „Dacia" s-a dovedit, într-adevăr, foarte durabilă, existând şi prosperând aproape trei sferturi de secol.

Apariţia unei reviste cu titlul „Femeea" îi dă prilej lui Boliac să-şi rememoreze generoasele idei asupra rolului civilizator al femeii din prefaţa volumului său de poezii din 1847. Atunci însă vedea problema social, conturând şi exaltând rolul propăşitor al femeii în societatea modernă prin poezie. Acum o privea arheologic, prin milenii, considerând femeia ca principiu cosmogonic, ca poezia proiectată în univers. Atunci Boliac era sociolog vorbind despre poezie, acum e poet vorbind despre proza jurnalistică: „Cosmogonia greacă, cea mai poetică, a făcut Terra femeie; femeia din al cărui sin se naşte şi se nutreşte tot bunul. Iris este femeie; ea încântă, ea adoarme, ea deşteaptă. Nimfele sunt femeie. Muzele sunt femeie. Universul văzut şi nevăzut, simţit şi închipuit, a trebuit să ia formă de femeie, să se reprezinte prin femeie, de toate imaginaţiunile, de toate raţiunile" 50.

Guvernul acesta a lui Ion Ghica fu însă de foarte scurtă durată. Liberalii rosetteşti se făcuseră ecoul ostilităţii faţă de tot ce era guvern, ecoul opiniei publice româneşti care simpatiza cu Franţa şi care simţise dureros toate înfrângerile ei din 1870. Comuna din Paris şi apoi proclamarea republicii în Franţa crescuseră fermentul revoluţionar şi în România ca pretutindeni. Masele se agitau puternic. în aceste împrejurări, grupul de liberali moderaţi al lui Ghica nu se mai poate menţine la guvern. Domnitorul face apel la grupul de centru, care acum îşi accentuase tendinţele conservatoare prin despărţirea de Kogălniceanu, care, dimpotrivă, se îndrumează spre stânga. Guvernul se formează din „oameni ai lui 2 Mai", sub preşedenţia conservatorului Lascăr Catargiu, care-şi păstrează şi cheia guvernului: Internele; la Justiţie şi Lucrări publice vine Nicolae Creţulescu; la Război – generalul Teii; la Externe şi Culte – G. Costaforu; la Finanţe – Mavrogheni51; ulterior, la Război vine generalul Florescu. Prin aceasta, grupul de prieteni politici, în cadrul căruia activa Boliac de atâta vreme, se integrează de fapt în guvernul conservator. Boliac, în situaţia în care se afla, cu adversităţile crâncene pe care le

49 Societatea Dacia, în „Trompetta Carpaţiloru", 1871, nr. 893 din 18 februarie, p. 1.

50 Cesar Bolliac, Către redactorii foiei „Femeea", în „Trompetta Carpaţiloru", 1871, nr. 896 din 4 martie, p. 1.

51 Noulu ministeriu, în „Trompetta Carpaţiloru", 1871, nr. 898 din 14 martie, p. 1.

CEZAR BOLIAC avea printre liberali, cu legăturile pe care le avea probabil cu oamenii actualului guvern în culisele societăţii de asigurare „Dacia", nu putea rămâne izolat. Aceasta ar fi însemnat distrugerea lui politică totală. Ancheta începută la Vlaşca de guvernul Ghica şi întreruptă prin căderea acestuia îl făcuse să simtă cu groază ce-1 aştepta în cazul unei depline victorii a liberalilor, acum mai uniţi ca niciodată.

De aceea gazeta lui Boliac se raliază acum categoric guvernului Lascar Gatargiu: „Astăzi „Trompetta Carpaţiiloru" este guvernamentale întocmai cum fusese înainte de 2 Mai, pentru că, după dânsa, bărbaţii ce compun guvernul actuale sunt aceia de la care spera ea tot binele pentru ţeară"52. De altfel, succesul – deşi temporar – al Comunei din Paris şi mai ales ecoul pe care-1 avusese în mase stâr-nise şi în România profunda îngrijorare a burgheziei. O bună parte din această burghezie sprijinea guvernul lui Lascăr Gatargiu, deşi nu agrea în fond ideea conservatoare, numai pentru că îl credea pe şeful guvernului „mână tare", gata să facă „ordine", aşa cum ştiau să facă, cu duritatea lor de veacuri, urmaşii marii boierimi. îngrijorarea aceasta în faţa primejdiei pe care o reprezenta pentru burghezie dezvoltarea uriaşă a forţelor socialiste în ultimii ani este exprimată şi de gazeta lui Boliac, către sfârşitul anului, în termeni profetici în ceea ce priveşte creşterea uriaşă a revoltei maselor şi a forţelor proletariatului, dar sumbri şi greşiţi în convingerea că va aduce o eră de barbarie: „S-ar putea risipi oare aceşti nouri concentraţi, care cresc şi se îndesează din zi în zi? începem a crede că este cu neputinţă.

Tiranii şi privilegiurile de toată natura fortifică pre Titanii pre care Jupiter nu-i va mai putea trăsni; măresc cetele de Demoni pre care Arhanghelii nu-i vor mai putea învinge de la cotropirea cerului. Ce reclamare mai poate fi posibilă? Ce ameninţare mai poate fi eficace?"

Owen şi Karl Marx sunt pomeniţi aici, sub aceeaşi eronată perspectivă – explicabilă prin spaima burgheziei —, ca „precursori ai Internaţionalei" 53.

Teama aceasta face ca în România instabilitatea guvernamentală să înceteze şi guvernul Lascăr Catargiu să dureze – cu unele

52 Bucureşti 17/29 aprilie, în „Trompetta Carpaţiloru", 1871, nr. 906 din 18 aprilie, p. 1.

53 Într-un articol polemic: Scrisôrea de la 13 curent al d-lui C. A. Roselti, în „Trompetta Carpaţiloru", 1873, nr. 1 084, din 16 septembrie, p. 2, col III-IV. Boliac pomeneşte, fără a-i diferenţia, pe Bakunin, Karl Marx şi Lasalle, pe răsculaţii ţărani din Franţa, în 1793, şi pe comunarzii din 1871.

RELUAREA ACTIVITĂŢII ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE 329 remanieri – 5 ani, până în 3 aprilie 1876, adică până aproape de sfârşitul vieţii de publicist a lui Boliac.

În alegerile care se făcură în mai, nu reuşiră decât 8 dintre opozanţii liberali. La Vlaşca se alese iarăşi echipa obişnuită, numai că la colegiul II a fost schimbat necredinciosul A. Lăzărescu prin Petrache Rădulescu. Pavel Peretz se alege în altă parte; Iacob Negruzzi şi V. Pogor – la Iaşi; Titu Maiorescu – la Argeş şi Mehedinţi; M. Kogălniceanu – la Fălciu54. în fierberea luptei electorale, Boliac – dacă uitase poezia – nu-i uită pe poeţii prieteni. Ziarul său face un patetic apel pentru D. Bolintineanu, bolnav şi în mizerie: „Poetul Bolintineanu este căzut în aşa slăbiciune de corp şi de minte, încât amicii lui – nu el – se simt datori a face apel la toţi cei pre care versurile şi proza poetului au desmierdat odată, la toţi cei care odată au admirat talentul şi capacitatea, virtutea scrisului şi virtuţile exprimate prin scris ale neobositului scriitor român, a cărui viaţă întreagă a fost un şir de fapte bune, de patriotism, de abnegaţiune şi de sacrificiu", în ţara în care Bolintineanu fusese ministru şi plecase din cabinetul ministerial mai sărac decât intrase, în ţara în care Bolintineanu se consumase ca o flacără, înnegrind cu cărbune mii de pagini de versuri şi proză, în epoca în care oamenii erau chemaţi prin ziar să alerge isă-şi împartă fabuloasele milioane ce ii le vor aduce societăţi anonime ca „Dacia" şi în care oamenii cu stare alergau într-adevăr să-şi depună banii – chiar dacă îi pierdeau, cum s-a întâmplat cu Societatea anonimă pentru exploatarea păcurii —, ziarul prietenului şi deputatului Boliac nu poate găsi altă soluţie decât aceasta: „Noi facem apel la toţi românii simţitori să se grăbească să concure la o loteria la care s-a pus mobilierul şi biblioteca Bolintineanului" 55.

În vară Boliac întreprinde obişnuita sa excursie arheologică. Pleacă mult mai târziu ca de obicei, în 28 iulie, din pricina îndatoririlor sale ca deputat în noua Cameră. Pe la începutul lunii se repezise pentru cinci zile şi săpase la ruinele preromane de la Slonul, din plaiul Teleajenului, loc pe care-1 mai cercetase odată. Rezultatul îl publică sub forma unui raport către ministrul Cultelor şi Instrucţiei56, dând alarma asupra rapidităţii neiertătoare cu care se distrugeau vechile urme ale trecutului din lipsa oricărei măsuri de pază. în excursia cea mare, Boliac a revenit la Slonul, fiindcă aici găsise nişte

54 Deputaţii alleşi, în „Trompetta Carpaţiloru", 1871, nr. 910 din 13 mai, p. 2.

55 Poetulu Bolintineanu, în „Trompetta Carpaţiloru', 1871, nr. 902 din 4 aprilie, p. 1.

56 Cesar Bolliac, Comorarii şi Archeologia, în „Trompetta Carpaţiloru', 1871, nr. 928 din 18 iulie, p. 1.

CEZAR BOLIAC cărămizi cu figuri geometrice şi de animale stilizate, în care vedea un fel de vechi alfabet dacic. Rezultatul cercetărilor sale îl comunică într-un articol pe două pagini mari de ziar, căruia îi adaugă pagina a IV-a întreagă, cu 61 de desene după cărămizi, pietre şi monede. Opinia sa cu privire la alfabetul dacic şi-o bazează Boliac pe o teorie istoric-culturală cam nebuloasă, considerând cultura dacică drept intersecţia a două culturi venind din sensuri opuse, deşi înrudite: a,celto-grecilor", nume sub care îi înţelege pe geţi, şi a „celto-iberie-niilor", nume sub care îi înţelege pe daci.

Justă este însă ferma critică adusă direcţiei excesiv latiniste a arheologiei române de până atunci57.

După întoarcerea lui Boliac din întreprinderea sa arheologică, dispare de pe frontispiciul ziarului numele redactorului, N. Bassara-bescu. Rămâne numai cel al „gerantelui respunsabile" G. Marinescu. Plecarea lui Bassarabescu a stârnit oarecare vâlvă în presă. Foaia „Orientul", vorbind de Redactorul 'Trompettei58, afirma că doar scrisul lui N. Bassarabescu „mai susţinea organul bătrânului proprietar şi director al Trompettei".

Gazeta merge de altfel destul de prost. în pagina I, col. I, se anunţă de vânzare 60 de tablouri originale de „mari maeştri": Durer, Potter, Ribbera, P. Breughel, Iordaëns,jpentru fondul „Trompettei." 59. Amatorii le puteau vizita în strada Polonă, unde locuia pe atunci Boliac60. în 1872, gazeta lui Boliac intră cu un deficit de 2 000 galbeni. Pentru a-1 acoperi, încearcă o loterie cu 1 000 bilete a 1 galben, pentru trei obiecte donate de Boliac în acest scop: un tablou de Paul Potter, un tablou anonim şi „o sabie din secolul al XV-Jea dată de Mathias Corvinus spătarului Hizdeu" 61.

Atitudinea binevoitoare a lui Boliac faţă de guvern încetează. Crunta stoarcere a ţărănimii, represiunile fără de milă la care era supusă dacă îndrăznea să ridice glasul sau să se apere îl fac pe Boliac să vadă adevărata faţă a forţelor care îl sprijineau.

Boliac pronunţă în Cameră o răsunătoare interpelare în privinţa aplicării legii rurale, criticând fără menajamente guvernul. Această atitudine se reflectă şi în campania întreprinsă de gazeta sa în aceeaşi

57 Cezar Bolliac, Archeologia. în „Trompetta Carpaţiloru", nr. 939 din 9 septembrie; p. 2-3 + pag. planşe.

58 An. I (1871), nr. 51 din 13 august, p. 2.

59 Occasiune, în „Trompetta Carpaţiloru", 1871, nr. 943 din 3 octombrie.

80 „Trompetta Carpaţiloru", 1871, nr. 945 din 17 octombrie.

61 Loteria Tromjjettci Carpaţiloru. în „Trompetta Carpaţiloru", 1872, nr. 963 din 27 ianuarie, p. 1.

RELUAREA ACTIVITĂŢII ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE 331 chestiune:Fac rău cei ce împiedică aplicarea legii rurali în toată sinceritatea, în toate părţile ei! Face rău reacţiunea, lucrează contra ei, şi adevăr îi spunem, că în capul ei se va sparge răul!" 62.

Boliac avea dreptate să protesteze, fulgerându-i pe conservatori, cu riscul de a rămâne izolat în Cameră. Majoritatea conservatoare din această Adunare a deputaţilor – reprezentând interesele proprietarilor de moşii – îşi impune punctul de vedere şi obţine, în martie 1872, modificarea legii învoielilor agricole, suprimând art. 8, favorabil ţărănimii, şi adăugind la art. 13 un alineat care prevedea aducerea obligatorie la muncă, prin dorobanţi, a ţăranilor care nu vor executa învoielile. Prin această modificare, legea învoielilor agricole, care şi aşa era o lege reacţionară, anulând aproape total principiul de bază al ilegii rurale a domnitorului Cuza: libertatea muncii ţărăneşti, devine acum un instrument de opresiune care aproape că readucea ţărănimea în situaţia clăcăşiei. Gazeta lui Boliac înfierează cu toată energia această tristă victorie a conservatorilor 63.

În 1872 Boliac pleacă mai devreme ca de obicei în călătorie arheologică. Îşi propune să cerceteze valea Dunării, de la Tulcea până la Porţile de Fier, timp de vreo două luni. Se vede că nu prea avea încredere în forţele celui care-i ţinea locul, căci îşi previne cititorii că s-ar putea ca gazeta lui să nu poată apărea cu regularitate, de două ori pe săptămână, în acest interval64. Cel care îi ţinea locul semnează cu iniţiala A. E. Th. Augustin, pe care mai târziu îl vom regăsi menţionat ca redactor, într-o listă de subscripţie în care figura personalul gazetei. Călătoria e întreprinsă fără de ştirea ministrului de resort – cu care Boliac era acum în conflict, ca de altfel cu întreg guvernul – şi pe proprie cheltuială. De aceea, relatarea despre călătorie şi rezultatele ei se face în mod ostentativ, sub forma unui raport către Comitetul arheologic, pe care îl prezida Boliac65. Se opreşte în drumul său la cetatea Gherghina, la Igliţa, fostul Trosmis. Mai mult lucrează la Zimnicea. Aici descoperă un câmp-necropolă, pe care-1 consideră dacic; sapă timp de o săptămână, dezgroapă urne funerare, o vatră pe care o presupune loc de incinerare etc. Pleacă de aici spre Vodastra, staţiune pe care o mai cercetase şi în trecut şi despre a cărei ceramică scrisese pe larg la începutul anului66. Se opreşte la

62 Bucureşci, 4/16 Martin, în „Trompctta Carpaţiloru", 1872, nr. 974, p. 1.

63 Bucureşci 11/23 Martiu, în „Trompetta Carpaţiloru", 1872, nr. 976, p. 1. 84 „Trompetta Carpaţiloru", 1872, nr. 993 din 28 mai, p. 1, col. I.

65 Cesar Bolliac, Domnilor membri ai Comitetului archeologicu din Bucureşci. în „Trompetta Carpaţiloru", 1872, nr. 1 010 din 20 august, p. 2-3: Archcologiă.

*" Cesar Bolliac, Ceramică, în „Trompetta Carpaţiloru", 1872, nr. 965 din 2 februarie, p. 2: Archeologiă.

CEZAR BOLIAC

Nicopole, cercetând locuinţele primitive din stâncile de pe malul Dunării; apoi întreprinde săpături în cetatea romană de la Celei. Se opreşte la ţinta finală, Vodastra, unde sapă îndelung.

Urmând obiective atât de multe şi diverse, relatările de călătorie din acest an sunt interesante nu numai din punct de vedere strict arheologic, dar şi pentru întregirea figurii de scriitor al lui Boliac pe latura ei memorialistică. E de subliniat că prin acest articol începe polemica arheologică dintre Odobescu şi Boliac. Odobescu îi făcuse anterior obiecţia că nu adânceşte lucrurile, că nu procedează riguros ştiinţific. Răspunzându-i încă de la începutul raportului, Boliac se apără, afirmând că însăşi disciplina e nouă şi deci fluidă: „Această imensă ştiinţă nu are 30 de ani de când a început să se pună pe picior de ştiinţă.". Aici se află şi începutul chestiunii „lulelelor preistorice", de care s-a folosit mai târziu Odobescu spre a-1 ridiculiza pe Boliac, cu o asprime mult mai mare decât o merita, căci dânsul, cel puţin la început, pusese chestiunea cu suficiente precauţii, cu multe semne de întrebare: „Două lucruri înaintez d-voastră cu mare sfială, pentru că va fi contrariu opiniunelor acelora care cercetează monumentele preistorice în Europa, mai de pre la începutul acestui seclu". Natural, aceasta nu absolvă întru totul eroarea. De altfel, Odobescu avea dreptate în obiecţiile lui fundamentale. Cât de uşor lua lucrurile Boliac se vede din felul cum caracterizează obiectele67 de pe planşa cu care însoţeşte acest articol, publicând-o pe întreaga pagină a IV-a a ziarului: „No. 10. Topor negăurit de granit, dăruit d. Boliac de d. Odobescu, luat de dumnealui de la d. Papazoglu. No. 11 şi 12. Magnific topor de silex vânăt, găsit de d. Sturză în Moldova şi dat d. Boliac în schimb pentru alte antichităţi".

Precizia ştiinţifică lipseşte cu totul. Boliac contemplă obiectele cu satisfacţie de estet şi-1 interesează mai mult istoria lor modernă – a mâinilor prin care trecuseră – decât povestea lor atât de greu de descifrat din taina straturilor de pământ în care stătuseră milenii, de la îngroparea lor odată cu a vieţii generaţiilor care le făuriseră.

Puţin după întoarcerea lui Boliac la Bucureşti, moare Bolinti-neanu. în revista politică a gazetei, care era rubrica rezervată lui, fără să o semneze pe vremea aceea, Boliac face o frumoasă caracterizare a firii poetului prieten: „Astfel deară n-am putut face alt decât a merge să dăm amicului nostru sărutarea cea de pe urmă, să punem agraful şirului de sărutări ce i-am dat totdeauna, de când muzele anunţau pre favoritul lor. Da! toată viaţa poetului s-a petre-

67 Desluşirea planşei, în „Trompetta Carpaţiloru", 1872, nr. 1 010, p. 3, col. VI.

RELUAREA ACTIVITĂŢII ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE 333 eut în amicia noastră fără precurmare. Bolintineanu n-a avut inimici, pentru că muza lui nu se gâlcevia pre nimic; Bolintineanu cânta, şi era indiferinte la aprecierea notelor viersului său. Neobositul scriitor surâdea şi la critici ca şi la laude, precum surâdea şi în ploile lui octombrie, culcat pre ghiulele pontoanelor turceşti, şi în splendoarea palatului, şi exilat, şi ministru. Bolintineanu trecea din mizeria în opulinţă şi din qpulinţă în mizeria cu acelaşi surâs, cu aceiaşi frunte pre care nici calomnia n-a cutezat vreodată să pună vreo pată" 68.

Spre sfârşitul anului, Boliac are iarăşi necazuri cu guvernul. Se întorcea încet la obişnuita lui situaţie de amar opoziţionist, care nu putea să tacă în faţa nedreptăţii şi a minciunii, fie ele săvârşite sau rostite de cei mai buni şi mai tari prieteni. Aflăm despre aceste necazuri dintr-o scrisoare către redactorul gazetei, pe care Boliac o trimisese din Giurgiu, unde participa la şedinţele consiliului judeţean, al cărui preşedinte era. îi scrisese anume din Bucureşti fratele său Gri-gorie Peretz cum că în raportul asupra unei anchete întreprinse cu privire la administraţia celuilalt frate al său, Pavel Peretz, ce a fost prefect în Vlaşca, se afirmase că ar fi obligat ţăranii să-i care „de beilic lemne lui Boliac". E inutil să spunem că Boliac dezminte cu indignare69. Prevederile referitoare la presă, din proiectul de lege pregătit de Costaforu, ministrul Justiţiei, prin caracterul lor reacţionar, lâl fac de asemenea să protesteze cu violenţă: „Serviciile ce cere patria de la fiii ei şi omenirea de la om sunt varii şi în proporţiune cu facultăţile şi puterile lui. Am lăsat şcoala pentru armată, am lăsat armata pentru litere, am lăsat literele pentru publicitate; voi lăsa publicitatea forţiat de această lege draconică şi imorală pentru ştiinţă. Mediocru în toate, nu-mi voi îngropa «talantul» până când voi putea face uz de dânsul" 70.

Proiectul de lege a fost totuşi votat de Cameră în 1873. E drept, i s-au adus unele modificări care au mai atenuat asprimea dispoziţiilor cu privire la presă71. Astfel că Boliac nu a fost silit să-şi ţină cu rigoare legământul, care de altfel fusese mai mult o figură de stil de mare efect, bună pentru finalul pateticului protest.

68 Bucureşti 26" Augustu I 7 Septembrie. în „Trompetta Carpaţiloru", 1872, nr. 1011 din 27 august, p. 1.

" Cesar Bolliac, Domnule redactorii, în „Trompetta Carpaţiloru", 1872, nr. 1 025 din 5 noiembrie, p. 1, col. I.

70 Cesar Bolliac, D-lor publicişti şi confraţi ai mei în pressa, în „Trompetta Carpaţiloru", 1872, nr. 1 034 din 14 decembrie, p. 1.

71 „Trompetta Carpaţiloru", 1873, nr. 1 041 din 18 ianuarie, p. 1.

CEZAR BOLIAC

Pentru a evita rigorile ei probabil, Boliac întreprinde un adevărat joc de-a v-aţi ascunselea în acest an. Astfel, în martie, declară că pleacă pentru trei luni şi jumătate spre a-şi căuta de sănătate. Lasă toată răspunderea unui redactor lai cărui nume nu-i pronunţă72. E probabil tot Th. Augustin, fiindcă ulterior vom reîntâlni semnătura A. îi dă consilii cum să scrie cronica zilnică internă, consilii din care reiese încă o dată că aceasta era de obicei rubrica rezervată în întregime lui Bolliac. Dar nici nu trece o (lună şi Boliac începe să semneze frecvent – cum nu-i fusese până acum obiceiul – fie cu numele întreg, fie cu iniţialele C. B. îneepând cu nr. 1 063 din 29 august 1873 dispare iarăşi cu totul semnătura lui Boliac. în schimb e frecventă semnătura A., chiar la cronica internă. în 15 iulie Boliac anunţă că s-a reîntors dintr-o excursie de două luni şi jumătate şi reia direcţia ziarului ". în curând se vesteşte că Theodor Augustin „nu mai este la Trompetta Carpaţiloru"74. Se vede că întoarcerile lui Boliac de la săpături nu priiau redactorilor. Probabil era nemulţumit de felul cum conduseseră gazeta în lipsa lui. Spre sfârşitul anului iar anunţă că va dispărea din gazetă75.

Aceasta era viaţa unui gazetar în anul 1873.

Cu toate acestea, Boliac continuă să facă din când în când acte de mare curaj ziaristic, pe linia vechilor sale convingeri politice. Astfel, sub proprie semnătură, salută cu entuziasm proclamarea republicii în Spania: „Belă Espană, areată că parurele grele ascundeau frumuseţile tale naturali, că titlurile teale îţi depărtau în loc să-ţi atragă adoratori, că dreptul tău divin te făcea să-ţi perzi drepturi în poporul itău!" 76. La moartea lui Alexandru Ioan Cuza, gazeta lui Boliac apare în chenar de doliu, cu portretul fostului domnitor, într-o gravură de mari proporţii, pe prima pagină, iar dedesubt articolul îndurerat al lui Boliac ": „Ce ajunsese drapelul român în minele demnului reprezentante îl ilui Cuza-Vodă la Constantinopole, o ştiu cu toţii, şi eu nu voiu

72 Cesar Bolliac, Domnule redactorii, în „Trompetta Carpaţiloru", 1873, nr. 1 053 din 18 martie, p. 1.

"„Trompetta Carpaţiloru", 1873, nr. 1075, p. 1, col. I.

74 Ibidem, nr. 1 077 din 29 iulie, p. 1, col. I.

75 Ibidem, nr. 1 092 din 11 noiembrie, p. 1„ col. I.

76 Cesar Bolliac, Spania, în „Trompetta Carpaţiloru", 1873, nr. 1 046 din 8 februarie, p. 1.

77 Cesar Bolliac, Bucureşci 19/31 Maiu, în „Trompetta Carpaţiloru", 1873, nr. 1 066 din 20 mai, p. 1, col. I-V.

RELUAREA ACTIVITĂŢII ARHEOLOGICE Şl NUMISMATICE 335 să humilesc pre nimeni cu comparaţiunile mele; nu voiu să imput nimului nimic, decât să amintesc câteva fapte spre încuragiare, spre îndemn, spre împingerea celor sfiicioşi".

O aluzie respectuoasă la adresa lui Kogălniceanu arată că Boliac îl admira acum. Desigur că între motivele de admiraţie va fi fost şi acela că Boliac observa abia acum cât de înţelept fusese Kogălniceanu că stătuse în rezervă la formarea guvernului Lascăr Catargiu. Gând îi vin veşti despre nedreptăţirea ţăranilor, „Trompetta Carpaţiloru" zgâlţâie vehement guvernul: „Torturele au devenit stare normale în ţeară. înfricoşate torture s-au făcut zilele acestea, în curs de zece zile întrege, de către un primar şi un arendaş, în judeţul Vllaşca, plasa Glavaciocul. în cursul acestor înfricoşate torture, s-au luat mai multe înscrisuri de la un sat întreg, ca să muncească arendaşului mai multe zile de câte sunt într-un an." 78.

În literatură, Boliac începe să ia apărarea unui paradoxal nedreptăţit: Vasile Alecsandri. Spunem „paradoxal", referindu-ne la situaţia, nu la persoana lui Alecsandri. în culmea gloriei pentru marele public, Alecsandri începuse să fie violent contestat de către scriitorii tineri, care îi opuneau – mai ales în discuţiile orale – pe Eminescu. Vorbind cu căldură de Alecsandri, cu prilejul lecturii publice pe care acesta o făcuse poemei sale Dumbrava roşie, în sala Ateneului, Boliac observă cu multă justeţe: „Poetul Alecsandri îşi va avea criticii săi, precum şi-i are de mult; îşi va avea, sperăm, şi egalii săi; va fi totdeauna, ca şi acum, luceafăr pre cerul patriei sele. Poetul şi artistul în care a suflat creatorul geniu, întrecător nu are. Dante nu întrece pre Petrarca, Corneille nu întrece pre Voltaire, Schiller nu întrece pre Goethe, Milton nu întrece pre Shakespeare; Alecsandri nu întrece pre nimeni, şi nu va fi întrecut de nimeni; va fi şi va remânea Alecsandri, precum este şi a remas Eliade, precum este şi a remas Alexan-drescu, precum este şi va remânea Aman, precum este şi va remânea Grigorescu, – fiecare cu physiognomia sea, cu individualitatea sea, cu colorile seale, cu profumul său, cu perfecţiunile şi defectele seale." ».

Aceste rânduri le scria Boliac în prima zi a anului în care avea să sufere o cruntă execuţie ştiinţifică din partea lui Al. Odobescu în domeniul arheologiei.

78 Torturele, în „Trompetta Carpaţiloru", 1873, nr. 1 090 din 28 octombrie, p. 1, col. III.

79 Cesar Bolliac, Alheneul de marţi sera, în „Trompetta Carpaţiloru', 1873, nr. 1037 din 1 ianuarie, p. 1.

CEZAR BOLIAC

Reluând problema acelor obiecte găsite de el la Vodastra, la Hunia de Sus şi la Piscul Crasanii, obiecte ipe care le considera lulele, Boliac scrie cunoscutul articol care avea să fie atât de crunt ironizat de Odobescu80. Pornind de la un citat din Pomponiu Mela, care în compilaţia sa menţionase şi informaţia că tracii aveau obiceiul să se delecteze aspirând fumul unor plante narcotice, – Boliac deduce că dacii ar fi putut şi ei să întrebuinţeze astfel de plante, poate macul, poate cânepa, şi le-ar fi fumat cu ajutorul acelor obiecte găsite de el, a căror ţeava s-ar fi distrus cu timpul, fiind mai fragilă prin subţirimea ei. Odobescu nu întârzie de loc să arate erorile făcute de Boliac, criticând întreg stilul de ilucru al acestuia81. Boliac dă şi el replica fără întârziere 82. Recunoscând că în unele locuri putuse greşi, căutând să dovedească în alte lucruri că avusese dreptate, Boliac se aşază faţă de Odobescu pe acea poziţie în care era într-adevăr superior fără discuţie faţă de mai tânărul şi mai sever disciplinatul tânăr rival al său în ştiinţă. Se portretizează pe el ca arheologul trudnic săpător pe teren, omul practicii, faţă de imaginea lui Odobescu, elegant răsfoitor de tomuri în bibliotecă, pierdut în fumul erudiţiei: „D. Odobescu, în suficienţa sa generoasă, îşi ia un aer doct şi-mi dă poveţe.

— Să-mi fie şi mie permis, în modestia mea, să-i dau şi eu d-lui ceva poveţe: Va să fie arheolog? – să iasă la practică, căci mai mult face ştiinţei o singură cănăţuică descoperită într-o localitate bine descrisă, nu numai în aidâncime – căci adânoimea nu însemnează nimic în natura stratelor; mai mult face un ciob la locul său cuviincios, adus şi pus p-o etajeră în muzeu cu descripţia aflării lui, decât un volum întreg cu citaţiuni latine şi helene, hebraice şi feniciene, din care nu va afla nimeni nimic".

Mai departe, precizează de pe aceeaşi poziţie raporturile sale personale cu Odobescu: „Eu am confiat d-lui Odobescu şi specimene în natură şi i-am permis să-şi ia şi facsimile de pre obiectele aflate de mine, scoase cu minele mele, şi nici o dată nu m-am împotrivit a-i înlesni toată plăcerea ce are a ilustra, a edita lucrurile şi operile altora; ba încă, odată, a binevoit a mă însoţi pentru săpături la Tinosu, în Prahova. Gândeam că o să-1 atrag la asemenea lucrări; n-a mai venit însă altădată, căci este şi greu, ce e drept".

80 Cesar Bolliac, Usul fumatului din timpii prehistorici, în „Trompetta Car-paţiloru", 1873, nr. 1 045 din 4 februarie, p. 1, col. V-VI.

81 Al. Odobescu, Fumuri arheologice scornite din lulele preistorice, Bucureşti, 1873. (Articolul apăruse mai întâi în „Columna lui Traian", gazeta lui B. P. Haşdeu.)

82 G. Bolliac, Archeologia în „Trompetta Carpaţiloru", 1873, nr. 1 054 din 11 martie, p. 1-2.

KLLUAREA ACTIVITĂŢII ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE 337

Convins că îşi are şi el astfel dreptatea lui, Boliac îşi continuă netulburat cercetările şi relatările despre descoperirile făcute pe teren. Se duce încă o dată şi face săpături la Vodastra, Celei şi Câmpul morţilor de la Zimnicea83. Se pare totuşi că i-a folosit lecţia dată de Odobescu, nu mai tratează otova toate staţiunile cercetate drept „dace", ci încearcă o clasificare ştiinţifică cât de cât, pe epoci: „Trei epoce anteromane am avut convincţiunea că au fost pe teritoriul Daciei. Cea mai dezvoltată ne-o arată, mai ailes, Zimnicea şi Cra-sanii, şi acum poate şi Izlazul; pre cea media ne-o arată Cailom-fireştii, Zidina Dachilor, Cetatea Latinilor etc.; iară pre cea mai primitivă, – cu ho'tărâre, Vodastra, până astăzi", în mai 1873, ca un semn pipă-t, pentru posteritate, al muncii sale de săpător, donează Muzeului naţional din Bucureşti 720 de obiecte84. Tot în mai întreprinde săpături la locul numit „Mortalogi", comuna Schinteşti, pe apa Topolniţei, spre Turnu-Severin. Aici aflase un cerc de pietre sépulcrale – pe care le consideră similare celor din Scandinavia, Islanda etc. – la capul cărora erau oale aşezate cu gura în jos, închizând în ele, ifără excepţie, oasele unui liliac ss.

Oficialităţile îl preţuiesc totuşi oa om de ştiinţă. în 1873 Boliac face parte din comisia constituită pentru a aviza asupra realizării şi amplasării unei statui a lui Mihai Viteazul în capitală, alături de mari personalităţi din lumea artelor şi a ştiinţei, ca: N. Grigorescu, C. Gr. Cantacuzino, Th. Aman, G. M. Tattarescu, D. Berindey. Totuşi, îngăduinţa cu care privise, la început, guvernul conservator al lui Lascar Catargiu îl discreditase în ochii opiniei publice. Boliac devine mai ales ţinta atacurilor „Ghimpelui", foaia umoristică redactată în bună parte de folcloristul G. Dem. Teodorescu, la care colabora şi Caragiale, foaie pe atunci de nuanţă liberală. într-un rând, dezvăluie substratul unor campanii arheologice ale lui Boliac: „Printre mulţi favoriţi ai zilei, se făcu şi fratele Chesarie, care-nţelege şiretenia, căci a-ncercat-o mai de mult, ş-astfel de unde era foc şi pârjol pe minister, puse cioburile de oale şi ulcele la mijloc, şi pacea se subscrise, luând drept arvună din <mâna Olistirescului, minima isumă de o mie de găl-binaşi, cu care să-şi ascuţă condeiele pentru lungirea zilelor, spre dragostea mironosiţelor. Iar spre a agonisi pe viitor şi alte miişoare de galbeni pentru tinereţe, dumnealui mai aduse încă câteva cioburi de

83 Cesar Bolliac, Archcologia, în „Trompetta Carpaţiloru", 1873. nr. 1 059 din 1 aprilie, p. 1, col. I-VI; p. 2, col. I-IV.

84 „Trompetta Carpaţiloru", 1873, nr. 1 062 din 22 aprilie, p. 3.

85 Cesar Bolliac, Archeologia, în „Trompetta Carpaţiloru", 1873, nr. 1 066 din 20 mai, p. 2.

— c 10.1

V

338 CEZAR BOLIAC

Ia Zimnicea" 86. Tot aici aflăm ironii pe seama lipsei de personal – care se reducea în fond la Boliac – la „Trompetta"87. Adversarii erau necruţători, dar nu greşeau cu totul. Din cauza cochetării cu conservatorii, în 1874 gazeta lui Boliac începe să agonizeze. Până la 1 ianuarie reuşeşte să-şi menţină ritmul modest de apariţie – de două ori pe săptămână. De la întâi iunie până la 24 octombrie trebuie să apară numai o dată, sâmbăta. De la 24 octombrie i se mai adaugă iarăşi un număr pe săptămână, joia, însă neregulat.

Dezvoltarea vieţii economice a României pe baze capitaliste continuă să-1 preocupe pe Boliac. Cere să se construiască o flotă comercială sub pavilion românesc, amintind de vaporul „Mariţa", lansat de Vodă-Bibescu, la îndemnul lui Alecache Villara88. Cere construirea unui port la mare, inexistent până atunci89. Pentru proprietari, salută înfiinţarea Creditului fonciar rural pe calea iniţiativei de stat90. Pentru ridicarea economică şi culturală a satelor imaginează un plan destul de utopic, de construcţiuni de locuinţe la ţară, deşi premisele de la care porneşte sunt juste. Eroarea provine din faptul că cerca să rezolve prin mijloace tipic capitaliste o problemă care depăşea enorm posibilităţile capitalismului de atunci în România şi chiar posibilităţile capitalismului în general. Iată planul lui Boliac: „Comuna de o sută de familii se tocmeşte cu un antreprenor să-i facă o sută de case de trei mâni, precum au fost împărţiţi şi spre împroprietărire, pre un plan cu trei grade, adică: casă de fruntaş, casă de mijlocaş şi casă de codaciu, – care se vor începe toate deodată. Şi într-o singură veară, casele, coşarele de vite şi pătulele vor fi gata în tot satul. Cu

89 Ghimpaţii, în „Ghimpele", XIV (1873), nr. 9, p. 3.

87 „Ghimpele", XIV (1873), nr. 27, p. 3. în calendarul „Ghimpelui" pe anul 1873 întâlnim o parodie, în acelaşi sens, a uneia dintre celebrele poezii ale lui Boliac:

Din zi în zi mai tristă sărmana mea Trompetta, Acum la bătrâneţe ruşinea te-a-necat, Căci lumea sau te plânge, sau râde şi regretă

Că-n şapte ani de zile trei domni ai tămâiat.

Oh! tristă-i meseria să scrii la bătrâneţe

Azi una, mâine alta şi poimâne nimic

Să cânţi apoteoze, cu note lungi, lăieţe.

88 CB.: Doue vapôre Romane pe mări, în „Trompetta Carpatiloru", 1874, nr. 1 106 din 27 ianuarie, p. 1.

89 C. B.: Port pe Marea Neagră, în „Trompetta Carpatiloru", 1874, nr. 1113-din 24 februarie, p. 1.

m C. B.: Bucureşci, 16 Februariu 1874, în „Trompetta Carpatiloru", 1874, nr. 1 111 din 17 februarie, p. 1. col. I.

RELUAREA ACTIVITĂŢII ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE 339 ce bani?

— Banii nimănui.

— Banii antreprenorului, cu mici adju-toare de pădure din partea statului, şi cu anuităţi plătite pe nesimţite de către fiecare locuitor în atâţia ani".

Între 25 martie şi 18 aprilie Boliac îşi întreprinde obişnuita călătorie arheologică – mai de vreme ca de obicei9I. Şi de astă dată relatează conştiincios cititorilor gazetei sale rezultatele călătoriei. Lucrase tot la necropola din Zimnicea, dând de astă dată cea mai mare atenţie ceramicii. Era fericit să constate că interesul pe care-1 proiectase de câţiva ani asupra arheologiei preromane începuse să găsească înţelegerea meritată92. în vară, Boliac pleacă la Paris 93. La întoarcere face un popas lung în capitala Ungariei, iar de aici se îndreaptă spre Sibiu. Ziarul românesc „Federaţiunea" din Pesta, în numărul său din 15/27 septembrie, vorbeşte cu simpatie de Boliac şi de amintirea pe care o lăsase românilor ardeleni94. De-abia la începutul lunii octombrie se afla din nou la Bucureşti, reluând conducerea gazetei95.

La rându-i, Boliac vorbeşte cu admiraţie despre românii din Transilvania: „Acuma, ce am pre inimă a spune este că românismul pe care îl admirăm pe ici, pe colea, nepângărit de cosmopolitism şi d-o fiilosofie desordonată, în junimea noastră de oraşe, se întâm-pină la tot pasul în poporul muncitor de sate, îndată ce treci Car-paţii.96.

Tot cu simpatie se notează existenţa asociaţiei „Unirea lucrătorilor constructori din Bucureşti", publicându-se Hora acestei asociaţii, cântată de „fiii meseriaşilor", la întrunirea anuală a asociaţiei (versuri de N. V. Scurtescu şi melodia de Flechtenmacher)97.

Între timp, cariera parlamentară a lui Boliac continuă. în noua ei sesiune din 1874, Camera deputaţilor îl alege, între alţii, în Comi-siunea pentru indigenat98. în acelaşi timp continuă ironiile „Ghimpelui" la adresa lui. Tânărul I. L. Caragiale publică un acid portret caricatural al bătrânului gazetar, ridiculizând fervoarea acestuia

91 „Trompetta Carpatiloru", 1874, nr. 1 121 din 31 martie, p. 1, col. I; nr. 1 124 din 18 aprilie, p. 1. col. I.

82 Cesar Bolliac, Ceramica Daciei, Câmpul morţilor de la Zimnicea, în „Trompetta Carpatiloru", 1874, nr. 1 137 din 20 iunie, p. 1-2-j-p. 4, planşe.

03 „Trompetta Carpatiloru", 1874, nr. 1 147. din 25 august, p. 1, col. I.

94 „Trompetta Carpatiloru", 1874, nr. 1 151 din 22 septembrie, p. 1, col. V.

w Ibidem, nr. 1 153 din 6 octombrie, p. 1, col. I.

98 C. B„ Bucureşci, "> octobre, în „Trompetta Carpatiloru", 1874, nr. 1 153 p. 1.

97 „Trompetta Carpatiloru", nr. 1 131 din 23 mai, p. 3, col. V.

98 Ibidem, nr. 1 165 din 21 noiembrie, p. 1.

340 CEZAR BOLIAC » pentru Napoleon al III-lea, împăratul Franţei: „Ştiţi ce este imperialist. Ştiţi de cine vreau să vorbesc. De bătrânul nostru redactore ebdomadar – scuzaţi-mi acest nou calificativ neuzitat până acum pentru persoane —; de d. Cesar Boliac" ".

În 1875, gazeta lui Boliac trebuie să se rezume iarăşi să apară modest – doar o dată pe săptămână. Nu ştim cine îl ajuta pe Boliac la redacţie, după cum nu ştim nici cine 1-a ajutat în 1874. Gerant responsabil e tot Daniel Ionescu şi administrator credincios tot Ioan Polescu. Totuşi gazeta avea un redactor, fiindcă în aprilie Boliac îi adresează o scrisoare, după obişnuitul său procedeu, fără a-1 numi, în care-şi cere scuze că nu mai poate scrie nimic la gazetă, fiind ocupat cu alegerile pentru Camera deputaţilor, candidând în Vlaşca 10°.

În aprilie, expirând mandatul de 4 ani al Adunării legislative, au loc noi alegeri. Lupta electorală e iarăşi necruţătoare. Fracţiunile liberale se coalizează toate, atrăgând şi pe câţiva conservatori moderaţi, în frunte cu Manolache Costache Epureanu, în aşa-zisa „coaliţie de la Mazar-Paşa". Guvernul Lascăr Catargiu nu se mai poate menţine împotriva asaltului acestor forţe unite decât printr-o cumplită teroare în alegeri. în Vlaşca, la colegiul IV se alege tot Boliac, eu unanimitatea celor 360 de voturi1M. E drept, Boliac nu avusese contracandidat guvernamental, el prezentându-se alegătorilor ca independent. Nici opoziţia nu îi opusese vreun candidatI02. Spre sfârşitul anului, gazeta lui Boliac începe în mod brusc o înverşunată campanie împotriva guvernului Catargiu, care se afla de cinci ani la cârma ţării: „în staţionarea noastră de cinci ani orăcăiesc broaştele pe întrecute, şi s-a infectat aerul cu desăvârşire. Cu orice spirturi, cu orice săruri, acidurile cele mai tari, nu te poţi scăpa de greaţă: frigurile sunt continue şi accesurile lor unu într-altu."103. Cauza era mai cu seamă convenţia economică cu Austro-Ungaria, pe care guvernul o w Car., Istoria unei epigrafe, în „Ghimpele", 1874, 16 iunie. Reprod. în: I. L. Caragiale, Opere, ediţie îngrijită de Şerban Cioculescu, voi. V, Bucureşti, 1938, p. 343-345.

100 „Trompetta Carpaţiloru", 1875, nr. 1 196 din 27 aprilie, p. 1, col. I (cronica politică).

101 Lista generală de deputaţi aleşi pentru Legislatura acesta. în „Trompetta Carpaţiloru", 1875, nr. 1 197 din 4 mai, p. 1. Pentru peripeţiile luptei electorale, vezi „Trompetta Carpaţiloru", nr. 1 198 din 11 mai, p. 2, col. MI: Alegerile din Vlaşca.

108 Apel la d. Ioan Ghica, în „Trompetta Carpaţiloru", 1875, nr. 1 202 din 8 iunie, p. 1.

105 Stabilitatea d-lui Catargiu, în „Trompetta Carpaţiloru", 1875 din 9 noiembrie, p. 1.

RELUAREA ACTIVITĂŢII ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE 341 prezentase spre ratificare în iulie 1875 şi care se dovedise în curând a duce la înrobirea ţării faţă de capitalismul austro-german.

Anul 1876 găseşte gazeta lui Boliac pe aceeaşi pantă a declinului, a izolării de mase, pe care o împinsese fatal şovinismul furibund, profesat în paginile ei. De pe frontispiciu dispare şi numele gerantului responsabil. Boliac semnează foarte rar. Lupta deschisă prin ziar împotriva guvernului şi desele procese de presă pe care le intenta acesta îl făceau pe Boliac să se ascundă cu prudenţă sub anonimat.

De sub acest anonimat lansa nu-1 cruţă de loc pe şeful guvernului m.

Drept răspuns, P. Carp îi comunică prin adresă că a fost descărcat de îndatoririle postului onorific de membru în Comitetul teatrelor, pe ziua de 8 martie 105. La rându-i, Boliac publică, în acelaşi număr al gazetei, adresa prin care demisionează din Societatea geografică română, unde era membru, şi din Comitetul arheologic.

În 31 martie însă guvernul Lascăr Catargiu demisionează, în urma rezultatului nefavorabil avut în alegerile pentru Senat, pe care îl dizolvase, fiindcă îi era protivnic. După o încercare nereuşită a lui G. Vernescu de a forma un guvern liberal, vine la putere tot un grup de centrişti, ca Teii şi Paul Vioreanu, în frunte cu generalul I. E. Florescu106. Ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii publice din noul guvern îi acordă medalia „Bene Merenti" clasa I – pentru „lucrările sale literare şi arheologice" – deodată cu decorarea lui A. T. Laurian, B. P. Haşdeu, V. A. Urechia, a pictorilor Th. Aman şi G. Tattarăscu, a actorilor M. Millo şi M. Pascally 107.

Orăscu dăduse astfel curs sugestiei făcute de B. P. Haşdeu, care protestase când P. Carp, ministrul de mai înainte, dăduse medalia aceasta unor tineri ca Al. Odobescu, T. Maiorescu şi N. Grigo-rescu 1M.

Dar cascada guvernelor începuse iarăşi. Cade şi guvernul generalului Florescu şi vine la cârma ţării Manolache Costache Eipureanu, cu un guvern care era expresia coaliţiei liberal-conservatoare de la Mazar-Paşa 109. Noul preşedinte de consiliu era acela care, vorbind cu adversitate despre alegerea lui Al. Ioan Cuza ca deputat al colegiului

104 Bucureşci, 31 ianuarie, în „Trompetta Carpaţiloru", 1876, nr. 1 235, p. 1.

105 Cronica septămanei, în „Trompetta Carpaţiloru", nr. 1 241 din 14 martie, p. 1, col. IV.

" „Trompetta Carpaţiloru", 1876, nr. 1245 din 11 aprilie, p. 1, col. V. 'O' Ibidem, nr. 1 246 din 18 aprilie, p. 1-2.

108 Distribuirea medaliei „Bene Merenti", în „Trompetta Carpaţiloru", 1876, nr. 1 241 din 14 martie.

1M „Trompetta Carpaţiloru", 1876, nr. 1248 din 2 mai, p. 1.

CEZAR BOLIAC ţăranilor din Mehedinţi, spusese că acest colegiu IV, în toată ţara, e o minciună. Boliac ştia că nu va fi cruţat de dânsul şi se grăbeşte să-i arunce adevărul în faţă, reamintind ostilitatea acestuia faţă de ţărani: „Poporul întreg va fi o minciună sub administraţiunea d-tale, d-le Epurene, şi faptele nu vor corespunde niciodată vorbelor! Daţi-ne o dezminţire, d-le Epurene, şi vom fi taburet la picioarele d-tale, spre a uşura poverile şi spre a vindeca rănile acestui copil imens, pe care d-ta iâl numeai altă dată o minciuna' m.

Într-un asemenea climat politic instabil, cu o asemenea forţă de lovire a cuvântului care putea foarte uşor să trezească riposta pumnului represiv al administraţiei, profesiunea de gazetar era primejdioasă. Boliac îşi ia măsurile de pază, dar totuşi nu-1 rabdă inima să rămâie cu desăvârşire sub anonimat: „Sunt două-trei luni de când d. Cesar Boliac n-a iscălit mai nimic în Trompetta. Se ştie însă că toţi arti-colii – articolii de fond mai ales – sunt de d. Boliac. Lectorii Trom-pettei cunosc stilul propriu al d-lui Boliac şi fără iscălitură. Cu toate acestea, ne-am crezut datori să dăm aceasta desluşire, ca răspuns la întrebările ce ni se fac m.

Lupta în alegerile noi, care se fixează pentru iunie, se anunţă extrem de grea pentru Boliac. Adversarii liberali îl acuzau că a fost solidar cu guvernul Lascăr Catargiu, prin urmare vinovat de erorile lui. Dezgropau păcatele mai vechi, amintind că Boliac luptase odinioară pentru monopolul tutunului, care lovise greu pe cultivatorii de tutun din Vlaşca şi din alte părţi. Boliac se apără printr-un lung manifest electoral112, amintind tot ce făcuse pentru ţară în general, pentru judeţul Vlaşca şi pentru oraşul Giurgiu în special. La atacurile ziarelor liberale, biata gazetă a lui Boliac, apărând o dată pe săptămână, abia mai poate prididi cu răspunsurile. Alegerea lui Boliac şi a lui Pavel Peretz ca delegaţi săteşti este anulată. Se fac altele, din care ei sunt excluşi. Până şi afacerea cu briliantele contelui Zichy este dezgropată, într-o formă fabuloasă, cu absolută rea-credinţă, de către maiorul Zalik, fiul adoptiv al lui Eliade. In ajunul alegerilor, în sala de restaurant a unicului hotel din Giurgiu, acesta se jura pe copiii lui – stând la masă cu prefectul şi subprefecţii, în timp ce Boliac era la altă masă – că la Constantinopol, locuind el la parter, iar Boliac la etaj, ar fi auzit „cum cădeau pe scânduri pietrele pe

110 „Trompetta Carpaţiloru", 1876, nr. 1 258 din 2 mai.

111 O desluşire, în „Trompetta Carpaţiloru", 1876, nr. 1 250 din 16 mai, p. 2, col. IV.

112 Cesar Bolliac, Către delegaţii Collegiului IV electoral de Vlaşca, în „Trompetta Carpaţiloru", 1876, nr. 1 252 din 30 mai, p. 1.

RELUAREA ACTIVITĂŢII ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE 343 care le scotea d. Boliac din coroana Ungariei". Aceste zvâcnete de ură şi vorbe fără frâu poate că tot nu şi-ar fi ajuns efectul dacă Boliac nu ar fi pierdut într-adevăr şi încrederea ţărănimii, lucru pe care îl mărturiseşte cu amărăciune însăşi gazeta lui după înfrângere: „Ar fi prea Jung să se spună diferitele conversaţiuni la care era provocat d. Boliac prin câteva sate pe unde trecea. La un loc, îi zicea un biet om matur, care cunoştea de mult pe d. Boliac în persoană:

— Domnule Chesar, spune-ne şi nouă, d-ta la alb seau la roşu eşti? 113.

— Ce sunt astea, prietene? Eu sunt Cesar Boliac, amicul vostru, om al poporului, care am luptat toată viaţa mea pentru popor, răspunse d. Boliac.

— Aia o ştim, zice un altul; dear acuma eşti d-ta scris la roşii?

— La roşiori? întreabă altul.

— Ce rătăciri sunt acestea, fraţilor? ce vorbe nesăbuite? Eu sunt cel ce am luptat totdeauna contra poverilor voastre, pentru binele vostru, pentru uşurările voastre.

— Mai pe scurt, adăugă un altul, ce zici d-ta despre zilele de şosele?

— Dear monopolul tutunului pentru ce l-ai pus, de ne-ai sărăcit?" 114 în aceste împrejurări, rămas cu totul izolat, Boliac cade în alegeri. „Gazeta Transilvaniei" consideră această izolare ca firească în urma erorilor sale politice din ultimii anilb. O revistă umoristică, intitulată „Cucurigu", comentează: „Mai bine mort între morţi decât mort între vii".

În iulie e nevoit să întrerupă apariţia gazetei pe timp de o lună sub motiv că trebuie să meargă în cercetări arheologice. De altfel, însuşi Boliac are convingerea că gazeta lui se mai ţinea numai prin interesul cu care puţinii cititori rămaşi credincioşi îi urmăreau cercetările arheologice.

Închipuirea lui Boliac nu e tocmai aşa de exagerată. Cercetările lui arheologice stârniseră un interes care depăşise mult de tot cercul oamenilor cu cunoştinţe de specialitate. Una dintre cele mai bune nuvele ale scriitorului Gala Galaction, Gloria Constantini, porneşte de la descrierea frumoasei piese numismatice rămase de la împăratul Constantin al Bizanţului. Într-una din paginile nuvelei se evocă săpăturile lui Boliac la Celei, despre care acesta relatase în raportul

113 în limbajul de presă al lui Boliac, albii erau conservatorii, iar roţii erau liberalii.

114 Bucureşti, 16 iunie, în „Trompetta Carpaţiloru", 1876, nr. 1 254, p. 1, col. I-V.

115 Bucureşti. DiV« Sf. Diuene. în „Gazeta Transilvaniei", XXXIX (1876), nr. 50 din 13/1 iulie, p. 2-3.

116 Cătră abonaţi, în „Trompetta Carpaţiloru", 1876, nr. 1 258 din 18 iulie, p. I.

344 CEZAR BOLIAC său către Comitetul arheologic, publicat în „Trompetta Carpaţiloru", în august 1872. Gala Galaction îşi reaminteşte în detaliu descrierea descoperirii făcută de Boliac, a sarcofagului unei patriciene creştine: „Şi tot acum 30-40 de ani s-au găsit şi câţiva cărturari care s-au dus la Celei şi-au dat cu târnăcopul lân masivul ruinelor. Unul din ei, Cezar Boliac, s-a oprit aici în câteva rânduri şi a făcut oarecare cercetări, între altele, Cezar Bolliac a găsit, sub prispa unui sătean, un sarcofag ermetic închis, care, cu învoirea ultimului său proprietar, a pus să-1 deschidă. Lucrul n-a fost tocmai uşor, căci capacul era prins de sarcofag cu scoabe de fier, acoperite cu plumb, iar linia de închidere a celor două jgheaburi era cimentată. Dar la urmă sarcofagul a fost deschis şi, pe un pat de ramuri de foi de dafin, apăru un schelet aproape întreg. Mirosul foilor de dafin, acum galbene ca tutunul de Havana, se răspândi puternic şi plăcut şi muri în aer după şeaptesprezece veacuri de recluziune. Cercei de aur, un ac de păr (de fildeş), două semilune de dinţi, toţi la număr şi minunat de frumoşi, spuneau că pe crengile şi pe foile de dafin adormise o femeie, tânără şi, desigur, mult iubită. Nici o inscripţie, nici un nume! – pentru ca secretul durerii sfâşiatului amant sau soţ, contimporan cu Caracalla, să rămână indescifrabil în vecii vecilor" 117.

Gazeta reapare în 19 august. In curând, Boliac îşi publică raportul către Ministerul Cultelor şi Instrucţieili8.

Mai înainte, Boliac publicase un nou articol despre Vodastra119, un amplu studiu cu planşe. în acest lung articol întâlnim un frumos pasaj asupra rolului ştiinţei preistoriei de a descoperi şi explica viaţa anonimă a oamenilor, munca lor trudnică ce stă la baza civilizaţiei de astăzi: „Dar istoria ce dobândeşte din aceste descoperiri mai mult închipuite? Ea dobândeşte cunoştinţa că pe aceste locuri exista istorie şi pe când nu era istoria; că existau oameni pe aici, existau societăţi care trăiau şi piereau până să nu afle nimic despre dânsele, până să nu ştie că sunt, că au fost; că trăiau oameni cu industrie p-aici, mai nainte de toate datele şi pe când se numiau unii pe alţii prin câte o monosilabă; că ei fasonau cremenea şi piatra dură fără instrumente metalice, după metode pre care astăzi ştiinţa nu le poate înţelege;

117 Gala Galaction, Bisericuţa din răzoare, p. 95-96.

118 Cesar Bolliac, Archéologie, în „Trompetta Carpaţiloru", 1876, nr. 1 261 din 29 august, p. 1, col. VI, şi p. 2, col. I.

,19 Cesar Bolliac, Ceramica Daciei, Vodastra, în „Trompetta Carpaţiloru", 1876, nr. 1255 din 27 iunie, p. 1, col. I-VI, p. 4 cu 128 desene. In p. 2, col. I-IV: Explicarea planşei.

RELUAREA ACTIVITĂŢII ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE 345 că din oase ştiau să tragă profite utile şi de agrement; că din pământ ştiau să facă toate uneltele casnice pre care le dau astăzi metalurile, sticlele şi lemnele; că, în fine, toate ideile despre bunul trai, perfecţionate astăzi, existau în omenire mai nainte de a şti omul, cum se chiamă omul, ce este omul, de unde vine şi unde se duce".

Totuşi interesul pe care îl stârneau aceste articole arheologice nu era nici pe departe suficient ca să susţină apariţia gazetei, nici măcar o dată pe săptămână. în septembrie 1876, gazeta anunţă că, la bancherul Alexianu, se aflau de vânzare antichităţi evaluate la 10 000 franci, depuse acolo ca gaj, în diferite rânduri, de Boliac, pentru împrumuturi care, cu timpul, se adunaseră la suma respectabilă de 800 de napoleoni 12°. In acelaşi număr, Boliac, ca preşedinte al Comitetului arheologic, protesta printr-un articol din pagina I, că Ministerul Cultelor şi Instrucţiei publice nu voise să-i aprobe nici un fond pentru a putea face deplasarea la Pesta, unde voise să prezinte arheologia românească la a VIII-a sesiune a Congresului internaţional de antropologie şi arheologie preistorică, ce urma să se întrunească acolo m. In programul de comunicări al Societăţii geografice române, care începea prin conferinţa lui Odobescu, locul V era rezervat lui C. Boliac, cu subiectul: Studii arheologice privitoare la Româniam. Boliac revenise dar la toate demnităţile sale ştiinţifice acum când le pierduse pe cele politice.

Interesul său pentru industria naţională se menţine puternic, într-un articol entuziast, aproape liric, comentează prima producţie a fabricii de zahăr de la Chitila m.

La începutul anului 1877, bătrânul Boliac luptă mai departe din greu să-şi menţină gazeta. Organizează o nouă loterie, iarăşi pe baza unui fond din galeria sa de tablouri, care putea fi văzut de amatorii loteriei la domiciliul său, în strada Scaunelor, nr. 33, în toate zilele de la 1 la 3 după amiază m. Prietenii admirau această neobosită energie: „Vivacitatea sa era atât de mare, cu toate că ajunsese la vârsta de 64 ani, înaintea boalei de care a suferit, încât nu îi venea să stea un moment la un loc şi să ia condeiul în mână, ci dicta altuia ideile lsa Anunciuri, în „Trompetta Carpaţiloru", 1876, nr. 1262, din 9 septembrie, p. 3, col. VI.

181 „Trompetta Carpaţiloru", 1876, nr. 1 262, p. 1, col. V-VI.

ltt Ibidem, nr. 1 265 din 10 octombrie, p. 1, col. I.

183 C. B., Zacharul nostru, în „Trompetta Carpaţiloru", 1877, nr. 1 280 din 18 ianuarie, p. 2.

144 Loteria Trompettei Carpafilor, în „Trompetta Carpaţiloru", nr. 1 280 din 18 ianuarie, p. 1, col. I.

C1ŁZAK BOI.iA'; şi impresiunile sale. Chiar când vorbea seau discuta, el umbla necontenit prin casă" 125. Atacul de paralizie 1-a lovit în plină activitate. Am făcut socoteala articolelor semnate de el în ultimul număr. Sunt cinci, în afară de ceea ce, nesemnat, apare aproape sigur ca de mâna lui. Se pare că în ultimul timp scria aproape singur gazeta. Altfel nu se poate explica cum personalul redacţional nu a putut să scoată nici măcar încă un singur număr după îmbolnăvirea lui, ca să încheie în mod demn existenta gazetei.

Despre motivul încetării ei şi despre boala lui Boliac aflăm din celelalte ziare. Cel dintâi anunţă vestea ziarul „Pressa": „Aflăm cu multă părere de rău că distinsul publicist şi eminentul arheolog şi numismat, d. Cesar Boliac, a căzut greu bolnav ieri-dimineaţă, într-un mod neprevăzut. Sperăm însă că o viaţă atât de utilă pentru publicitate şi pentru ştiinţă va fi conservată 126. „Timpul", scriind mai târ-ziu, e mai explicit: „Sunt câteva zile de când un rău, care ameninţă a fi incurabil, a lovit pe d-nul Cesar Boliac. Jumătate corpul i s-a paralizat. Chiar vorbirea i-a devenit neînţeleasă" 127. La un moment dat apăruseră nădejdi de vindecare: „Aflăm cu multă bucurie că simptome bune încep a se vedea în starea sănătăţii d-lui Boliac. De vreo două zile, ameliorarea aceasta pare a creşte. Partea însă paralizată a jumătăţii corpului continuă a mai fi în aceeaşi stare. însă o îmbunătăţire simţitoare arătându-se în restul corpului, aceasta poate exercita o bună influinţă şi asupra părţii bolnave" 128. Din nefericire, îmbunătăţirea nu a mai progresat. Timp de aproape trei ani, Boliac a mai trăit un fel de viaţă larvară, pe jumătate paralizat şi aproape mut, singur, fără nimeni din familie să-1 îngrijească.

Scriitorul I. A. Bassarabescu, nepot de frate al lui Nicolae Bassa-rabescu, redactorul „Trompettei Carpaţilor", ne-a lăsat, într-un volum de evocări şi amintiri, o imagine cutremurătoare a ultimilor ani ai vieţii marelui gazetar: „Pe Cesar Boliac eu îl vedeam aproape în fiecare zi trecând pe lângă casa noastră, pe str. Rotarilor, dus într-un cărucior ca de copil, dar ceva mai mare, de câte un flăcău voinic, purtând cămaşe de pânză albă, vestă neagră brodată şi iţari strâmţi.

123 Paul Vioreanu, Discurs funebru, în „Pressa", XIV (1881), nr. 50, p. 2-3.

12> „Pressa", X (1877), nr. 1 din 23 ianuarie, p. 2, col. II.

127 „Timpul", 1877, nr. 24 din 30 ianuarie.

128 „Pressa", 187 7, nr. din 27 ianuarie, p. 2: Cronica interiôra.

RELUAREA ACTIVITĂŢII ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE 347

Vipera asta de îngrijitor neeonştiincios îşi bătea fără nici o milă stă-pânul, cărându-i ghionti în ceafă ori de câte ori ţipa. Căci, pe la 1880, când l-am văzut pentru întâia oară, bătrânul era paralizat, o paralizie cumplită, care-i micşorase trupul de-1 prefăcuse într-un fel de păpuşă cu bărbuţă albă, scoţând din când în când nişte intonaţii triste de vaiet pătrunzător: A, aa, aaa!".

Boliac locuia pe atunci „pe lângă biserica Popa Rusu" şi, pe timp frumos, un servitor îl ducea la aer în grădina Icoanei, unde se juca şi I. A. Bassarabescu, copil: „Nu o dată căruciorul lui Cesar Boliac era adus şi oprit lângă o bancă din apropierea noastră. Parcă-1 văd cu câtă ispitire se uita spre noi cum jucam ţintar sau cum citeam ceasornicul. Ochii lui mici, vioi şi negri, jucau în orbite.". La intervenţia iui Nae Bassarabescu pe lângă familia scriitorului, ticălosul îngrijitor a fost înlocuit cu o femeie 129.

Nenorocirea a făcut să dispară patimile politice din jurul lui. Prieteni şi foşti adversari s-au grăbit să-1 ajute. în Cameră, deputatul Al. Holban propune acordarea unui ajutor de 400 de lei pe an. Adunarea, după un discurs al primului ministru I. Brătianu, trimite moţiunea la secţiuni „cu urgenţă" 13C. La 25 februarie 1881, Cezar Boliac îşi dă obştescul sfârşit. Ziarul „Românul" – care din 1863, în urma unei hotărâri a plenului societăţii anonime pe acţiuni care îl administra, nu-i mai pomenise niciodată numele 131 – acum îl evocă cu sentimentul calm al dreptăţii postume: „Cesar Boliac s-a sfârşit alaltăieri. Sunt câţiva ani de când o crudă boală îl luase deja dintre cei vii. Cesar Boliac a avut multe calităţi. El iubea şi simţea tot ce este frumos. Scrierile lui în versuri şi-n proză au multă vigoare şi multe calităţi. El îşi iubea ţara şi cu pasiune lupta şi scria. Acea pasiune o găsim necurmat în scrierile şi-n viaţa lui; ea îi dete multe calităţi, dar tot ea a trebuit să aducă şi multe slăbiciuni.

129 I. A. Bassarabescu: Cesar Boliac. în volumul Lume de ieri, Bucureşti, 1943, p. 203-207.

130 Cesaru Boliacu, în „Familia", XIII (1877), p. 131: Ce e nou?

m Bucureşti. Qju'a de St Diuene, în „Gazeta Transilvaniei", XXXIX (1876), nr. 50 din 1 iulie, p. 2-3.

348 CEZAR BOLIAC

Camera deputaţilor i-a fost acordat o pensiune şi ieri a votat 2 000 lei pentru înmormântarea lui. Bine a făcut Camera. El merita această onoare, căci bine a luptat pentru patrie şi pentru poporul român"132.

1M „Românul", XXV (1881), nr. din.27 februarie, p. 1. Notiţe în legătură cu înmormântarea în: „Românul", XXV (1881), nr. din 27 februarie, p. 3, col. V (anunţul familiei defunctului); „Resboiul român", III (1881), nr. 286, din 27 februarie, p. 4; „Pressa", XIV (1881), nr. 50 din 5 martie, p. 2-3; „România liberă", V (1881), nr. 1 din martie: Cronica. Nécrologie; Nicolae Bassarabescu, Cesar Boliac, în „Pressa", XV (1881), nr. 1 din 1 martie; „România liberă", V (1881), nr. din 28 februarie; „Resboiul român", III (1881), nr. 287 din 28 februarie; „Timpul", VI (1881), nr. 46, p. 1-2; Cr. H. Grandea: Bucureşti, 26 Februarie, în „Resboiul roman, III (1881), nr. 286 din 27 februarie, p. 1-2; Scipione Bădescu, Cesar Boliac, în „Timpul", VI (1881), nr. 46 din 28 februarie, p. 1-2; (Anonim), în „Pressa". XIV (1881), nr. 45, p. 1.

SFÂRŞIT