TRECEREA PE POZIŢIILE PROTECŢIONISMULUI ECONOMIC

291

Ultimul mare gest politic al domnitorului Al. I. Cuza: abrogarea jurisdicţiei consulare pentru „sudiţi" – supuşii diferitelor puteri străine – conform vechilor şi umilitoarelor Capitulaţii, încheiate în trecut de diferite state cu Turcia, considerate în vigoare şi în Principatele Române, crease premisele necesare unei dezvoltări a capitalismului românesc din punct de vedere juridic. într-adevăr, aceşti „sudiţi" constituiau o problemă serioasă pentru statul român nu numai sub aspectul politic, ci şi sub cel economic. Având privilegiul exteri-torialităţii, ei îşi puteau îngădui operaţii economice şi financiare mai mult sau mai puţin corecte, care făceau aproape imposibilă orice concurenţă autohtonă. în urma intrării în vigoare a noului Cod civil şi penal, autorităţile române primesc dispoziţii să nu mai respecte aceste Capitulaţii cu privire la supuşii străini. Consulii puterilor străine interesate protestară, între 19 şi 31 martie 1865 şi pe lângă guvernul român, şi la Constantinopol. Protestează mai ales consulul Franţei. Protestul lor nu capătă însă decât o rezolvare formală. De altfel, putem spune că întreaga legislaţie a domnitorului Cuza crea o bază solidă pentru dezvoltarea capitalismului în România. însăşi reforma agrară, prin despăgubirile băneşti pe care le concéda marilor proprietari, îi îndemna să-şi plaseze acest capital venit pe neaşteptate în acţiuni financiare de alt gen decât cumpărarea de noi pământuri.

Boliac devine în 1865 un entuziast promovator al încercărilor de a se crea primele societăţi româneşti pe acţiuni. Le pune la dispoziţie coloanele ziarului său. E posibil ca însăşi apariţia „Trompettei" să fie în legătură cu aceste combinaţii capitaliste în România. Nu ne prea închipuim că primul ministru de atunci, C. Bosianu, având cunoştinţa precisă a situaţiei sale provizorii la cârma ţării, să fi sprijinit băneşte puternic reapariţia ziarului lui Boliac. De altfel, nimic din atitudinea acestui ziar nu indică vreo recunoştinţă deosebită faţă de Bosianu. Dimpotrivă.

Pe de altă parte, suspendarea bruscă a. Buciumului' trebuie să-i fi adus pagube simţitoare. Nu ştim dacă vinderea precipitată a tipografiei lui Boliac —,cu preţul cel mai redus posibile şi cu con-diţiuni foarte avantajoase pentru cumpărător" – poate fi pusă direct în legătură cu dificultăţile financiare ale lui Boliac în sprijinirea gazetei. începând din 12 septembrie 1865 se anunţă intenţia de a o vinde2; iar în 24 octombrie se anunţă trecerea tipografiei în posesiunea „Lucrătorilor asociaţi"3, devenind „Tipografia lucrătorilor

2 Annunciu, în „Trompetta Carpaţiloru", 1865, nr. 51, p. 201 (1 409).

3 Avisu, ibidem, nr. 62, p. 247 (1 515).

292 CEZAR BOLIAC » asociaţi", care a jucat un rol destul de însemnat în activitatea editorială din ultimul sfert al secolului al XIX-lea. Ne vine însă greu să ne închipuim că Boliac putea socoti că îşi ajută gazeta subminându-i însăşi baza ei de existenţă, tipografia. S-ar putea pune mai degrabă vinderea ei în legătură cu constituirea „primei Societăţi anonime române a monopolului tutunului", a cărei înştiinţare se publică cu litere mari în fruntea coloanei I, deci la locul de cea mai mare importanţă, în gazeta lui Boliac, începând din 25 noiembrie 1865. în 28 noiembrie urma să aibă loc o şedinţă decisivă a acestei societăţi de curând constituite4: Şedinţa – constând din adunarea acţionarilor care depusescră 5% din acţiunile subscrise3 – urma să decidă dacă societatea putea concura sau nu cu firmele străine la licitaţia pentru obţinerea monopolului tutunului în România, monopol care pe atunci se concesiona. Prim-ministru era N. Creţulescu din nou – încă din 14 iunie 1865 – şi se conta oarecum pe bunele lui intenţii. Preşedinte al consiliului acestei societăţi pe acţiuni era marele boier Nicolae Băleanu. Printre acţionarii societăţii sunt C. Boliac şi tatăl său vitreg, Petrache Peretz, care subscriu fiecare câte 20 de acţiuni a 1 000 de lei, deci 20 000 de lei, o sumă apreciabilă în acel timp. Urmând a plăti de la început 5% din acţiunile subscrise, Boliac avea deci nevoie în octombrie 1S65 de cel puţin ] 000 de lei. S-ar putea ca vânzarea tipografiei să fie în legătură cu această necesitate, cu atât mai mult cu cât participarea la această societate era aproape o întreprindere de familie pentru Boliac. Singurii din lista primilor acţionari despre care nu ştim dacă erau amici cu Boliac sunt col. D. Haralambie (10 000 lei), maior Clin-ceanu (5 000 lei) şi Scarlat Emanuel (2 000 lei), dar şi ei figurează pe lista de subscriere de acţiuni deschisă de redacţia „Trompettei Carpaţiloru". Faţă de capitalul total de 10 000 000 de lei, care se adunase până la începutul lunii decembrie6, suma de 134 000 de lei subscrisă de grupul din jurul lui Boliac nu era colosală, dar totuşi apreciabilă, având în vedere numărul mic al persoanelor ce compuneau grupul. Dacă colonelul Haralambie ele aici este tot acela din conjuraţia de la finele anului 1865 pentru detronarea lui Cuza, lucra-

4 Comitetului frrovisoriu alin primei societăţi anonime române a monopolului tutunului. în „Trompetta Carpaţiloru", I (1S65), nr. 69.

5 în afară de tatăl său, mai subsoriau acţiuni şi doi fraţi ai săi-Pavel Peretz (10 000 de lei) şi Grigorie Peretz (5 000 de lei), sora sa Eliza Pleşoianu (2 000 de lei) şi cumnatul său, maior Gr. Porumbaru (10 000 de lei). Erau apoi prieteni aici: gen. G. Magheru (10 000 de Ici), col. D. Creţulescu (10 000 de lei), Paul Vioreanu (10 000 de lei), Al. Papiu-Ilarian (10 000 de lei), Grig. Miculescu (10 000 de lei).

0 Revista interiore. în,Trompetta Carpaţiloru", 1S65, nr. 72 din 5 decembrie, p. 281 (1 549).

TRECEREA PE POZIŢIILE PROTECŢIONISMULUI ECONOMIC 293 iile încep să devină extrem de interesante. E cert că în această primă societate românească pe acţiuni se întâlneau exponenţi ai marii boierimi a trecutului şi ai marii burghezii în începutul ei de formaţie. Era şi aici în mic o imagine a „monstruoasei coaliţii", chiar dacă nu era declarată public, fiindcă reprezenta un sens tocmai invers. Nu ştim cât îşi dădea seama Boliac la început de toate aceste lucruri.

În caldul sprijin publicistic pe care i-1 dă Boliac de la început, el devine unul dintre primii formulatori ai doctrinei protecţionismului economic: „Trebuie să mai facem apelul naţionale la toate capitalurile române, la toţi aceia care au strânse micile lor economii şi le ţin nefructuoase din lipsa încrederii? Astăzi toate luptele, toată conspi-raţiunea străină contra noastră se face pe terenul economic. Şi aci trebuie concentrată toată atenţiunea naţionale; aci trebuie să ţină piept românii contra atacurilor străine. încât pentru noi mărturisim satis-facţiunea noastră că un boier, un boier mare, un membru dintr-o familia al cărei nume s-a amesticat mai mulţi secuii în înaltele afaceri ale patriei, vine astăzi cu drapelul român în mână, să combată pe inamicii patriei sele pe terenul economic. Iţi urăm o mare şi întreagă reuşită, domnule Băleanu, în nobila şi cutezătoarea d-tale întreprindere" 7.

Când, la prima şedinţă a acţionarilor, preşedintele Băleanu – vicepreşedinte fiind B. Boerescu, vechiul amic politic al lui Boliac, – anunţă că subscrierile au trecut de 10 000 000 de lei, Boliac comentează cu entuziasm acest eveniment, subliniind că el vine pe linia bunelor intenţii ale domnitorului Cuza însuşi şi ale primului său ministru. în entuziasmul său, vedea lucrurile sub cele mai mirifice perspective: „Comitetul a declarat că, având 10 000 000 sigure, poate concura la licitaţiunea monopolului şi convicţiunea generale este că acest monopol, această California, deschisă de către ministrul Cretzu-lescu, din ordinul suveranului ţerei, pe teritoriul României libere, pentru stat, pentru capitalişti, pentru cultivatorii de tutun, – nu mai poate scăpa din mânile patrioticei.şi irateligintei asociaţiuni" 8.

Sublinierea acestor preocupări în legătură cu creşterea capitalismului în România nu trebuie însă de loc să ne ducă la concluzia că Boliac şi-a renegat deodată toate credinţele politice de până atunci. Bunăoară, Boliac rămâne acelaşi statornic apărător al ţărănimii, veghind la aplicarea legii rurale. Deşi la guvern era acum vechiul său

7 Revista interiore, în „Trompetta Carpaţiloru", 1865, nr. 70, din 28 noiembrie, p. 273 (1541).

8 Asoeiaţiunea română pentru monopolul tutunului, în,. Trompetta Carpaţiloru", 1865, nr. 71 din 2 decembrie, p. 277 (1545).

294 CEZAR BOLIAC amic Greţulescu, nu ezită să atragă atenţia în mod apăsat asupra problemei: „Ceea ce este de îngrijat, mai cu osebire decât toate, este lângezeala cu care se aplică legea rurale. Şi ce ne ameninţă această lângezeală? Suntem la seceriş; după seceriş vin imediat arăturele de toamnă, şi încă împărţirea Jocurilor nu este făcută; şi nu numai împărţirea locurilor între săteni nu este făcută, deară nici chiar despărţirea părţii săteanului de partea proprietarului nu este hotăriâtă. Pierde-vom şi toamna aceasta ca toamna trecută? Pierde-vom şi timpul arăturelor din toamna aceasta, precum am pierdut timpul arăturelor din toamna trecută? Unde vom ajunge? Aplicarea legii rurale cu sinceritate, inteliginţă şi activitate, este trebuinţa cea mai mare a ţerei, atât în privinţa politică, cât şi în privinţa economică" 9.

Lâncezeala aceasta îşi avea însă tâlcul ei. în taină, se pregătea detronarea domnitorului Cuza. încă din iunie 1865, câţiva fruntaşi liberali şi conservatori – C. A. Rosetti, A. Panu, I. Brătianu, C. Brăi-loiu, Grig. Brâncoveanu, Dim. Ghica etc. – semnară un acord scris, ca să lupte împreună pentru întronarea unui principe străin. Mai târziu, aderă la această înţelegere şi o parte din armată, prin col. Hara-lambie, maiorul Lecca etc. în 4 decembrie 1865, însuşi domnitorul Cuza declară în parlament că persoana lui nu va fi niciodată o piedică la consolidarea edificiului politic al României. Din acel moment, mulţi dintre susţinătorii lui îl părăsiră.

În noaptea de 10 spre 11 februarie 1866 se produce cunoscuta lovitură. Conjuraţii pătrunseră în palat, şi Cuza fu silit să semneze actul de abdicare. Boliac îşi precizează de la început poziţia – ca unul ce fusese printre cei mai entuziaşti susţinători ai reformelor săvârşite de fostul domnitor:Să fie cunoscut de toţi şi mai cu seamă de către tot elementul democratic din guvernul actuale, că noi, în privirea fostului domn Alexandru Ion I suntem ceea ce este ecclesia în privinţa lui David: respingem pe om pentru păcatele seale, deară considerăm faptele lui ca alţătoare de poporul român. Legile cele mari ale fostului domn Alexandru Ioan I sunt religiunea noastră, sociale mai cu seamă. Cuza va ocupa singur mai multe pagini din istoria noastră decât toţi ceilalţi domni ce i-au pičces" 10.

Ulterior, în tot cursul publicisticei sale, Boliac va păstra aceeaşi fermă atitudine. Lăsând din ce în ce mai în penumbră omul, va come-

9 Revista interiore, în „Trompetta Carpaţiloru", 1S65, nr. 33, din 27 iunie, p. 129 (1 337).

10 Ibidem, 1S66, nr. 9 din 13 februarie, p. 33-34.

TRECEREA PE POZIŢIILE PROTECŢIONISMULUI ECONOMIC 295 mora an de an faptele mari ale domnitorului, îi va apăra şi purifica memoria atât în timpul vieţii cât a mai trăit fostul domnitor departe de ţara lui, cât şi după moartea-i.

Mai mult decât atâta. Când vechiul lui adversar, pe care îl maltratase atât de crâncen în ultimii ani şi de la care primise lovituri de moarte, Kogălniceanu, e molestat ca omul lui 2 mai 1864, Boliac protestează cu energie ":0 neomenia din cele mai dezgustătoare s-a petrecut alaltăieri la Senat".

Intre timp, în 18/30 martie, Adunarea legislativă a fost dizolvată şi s-au fixat noi alegeri, pe ziua de 9/21 aprilie 1866. Boliac îşi pune candidatura în aceste alegeri, anunţându-şi-o printr-o răspicată Profesiune de credinţă u: „Am combătut toată viaţa mea, fără abatere, privilegiul de orice natură; am luptat fără preget şi fără întrerupere, pentru libertate şi pentru egalitatea totora înaintea a tot feliul de lege. Am ocupat diferite posturi judecătoreşti şi administrative şi nu m-am depărtat de la aceste posturi niciodată decât prin demisiunile mele repetate".

Campania electorală dusă de ziarul lui Boliac e violentă şi se poartă mai ales printr-o polemică fără cruţare dusă împotriva lui C. A. Rosetti şi a ziarului său. Strivit între cele două forţe coalizate, Boliac – care se statornicise politiceşte la Vlaşca, judeţul său, candi-dând la Giurgiu – cade la luptă mare (94 de voturi): „Combaterea vânoasă care se făcea în Giurgiu candidaturei d-lm Boliac nu era numai aceea care venea din partea totor Albilor şi a guvernământului întreg, prin toate rămurele sale; era şoaptele la ureche ale Roşilor, care s-au ţinut necontenit şi au éclatât în momentele din urmă în toate părţile: Mai bine Arsaki u decât Boliac!'"14.

Deşi nu fusese anunţată ca atare, Camera aceasta era în fond o adunare constituantă, fiindcă avea să decidă asupra viitorului domnitor. Boliac participă la toate amplele discuţii în această chestiune şi ziarul său ia violent atitudine împotriva domnitorului străin şi împotriva liberalilor, care susţineau aducerea pe tron a lui Carol de Hohenzollern b.

Aceeaşi acţiune o ducea şi Eliade Rădulescu, şi această comunitate de vederi va aduce stingerea vechii lor diversiuni şi împăcarea,

11 „Trompetta Carpaţiloru", 1866, nr. 412 din 1 aprilie, p. 70.

12 Ibidem, nr. 414 din 9 aprilie, p. 77.

13 Cunoscut fruntaş reacţionar, vechi antiunionist.

14 Revista interiore, în „Trompetta Carpaţiloru", 1866, nr. 417 din 3 mai, p. 1 665.

15 Nu are de locu a face Unirea cu principele străinii, în „Trompetta Carpaţiloru", 1866. p. 1 670, nr. 418, din 6 mai.

296 CEZAR BOLIAG o împăcare care va dura până la sfârşit, până la moartea lui Eliade. Boliac reproduce articolul lui Eliade Sciri din afară şi marafeturi din întru 16 în acelaşi număr, cu o notiţă plină de respect: „Articolul ce reproducem este de vechiul părinte al literaturii române, este de I. Heliade Rădulescu, care în toate ocaziunile mari a scos din inima sa câte un asemenea strigăt la care n-a putut sta indiferenţi cei ce-1 ascultau".

Când însă noua adunare, devenind constituantă, hotărăşte aducerea pe tron a lui Carol de Hohenzollern, Boliac consideră că a mai persista într-o atitudine protivnică dârză ar însemna să repete greşeala din trecut, a necruţătoarelor lupte pentru domnie. De aceea se pleacă în faţa hotărârii Camerei, deşi nu o aprobă, căci ştia care erau forţele coalizate ce o impuseseră şi ştia cât de crâncen adverse erau:Remâne deară şi vocea noastră pierdută, precum a remas vocea tratatelor, vocea tuturor protestărilor. Faptul este îndeplinit, încât pentru noi; şi nu putem, nu se cuvine, n-ar fi nici leale, nici legale, să facem altceva decât să ne supunem, cu inima oricât de sfâşiată. Ne supunem deară pentrucă n-avem ce face" 17.

La această atitudine va rămâne Boliac până la sfârşitul activităţii sale publicistice. îşi va afirma însă public, ori de câte ori i se va ivi ocazia, cultul său pentru memoria lui Alexandru loan Cuza chiar în momente când ştia sigur că aceasta nu va produce plăcere noului domnitor.

Când acesta, la îndemnurile înspăimântate ale foştilor conjuraţi din noaptea de 11 februarie 1866, mai târziu, va da un răspuns negativ cererii adresate direct de către fostul domnitor de a-i îngădui întoarcerea temporară în ţară, Boliac va spune că sfatul politicienilor români n-a fost bun şi nu trebuie să fie ascultat. însă o campanie antidinastică propriu-zisă, Boliac nu a dus niciodată. în schimb, continuă cu toată dârzenia lupta împotriva forţei politice victorioase acum, pe care el însuşi o poreclise „monstruoasa coaliţie", al cărei demon agitator îl vedea în persoana lui C. A. Rosetti. în această luptă i se alătură din nou vechiul său prieten C. D. Aricescu, publicând un articol de violentă caracterizare a inconsecvenţei politice a lui C. A. Rosetti18. în polemica dintre Aricescu şi „Românul' intervine şi Boliac, istorisind amintiri preţioase în legătură cu petiţia populară

10,Trompetta Carpaţiloru", 1866; nr. 418 din 6 mai, p. 1 670.

17 Revista interiore, în „Trompetta Carpaţiloru", 1866, nr. 420 din 10 mai, p. 1677.

18 C. A. Rosetti. Uă destninfire, în „Trompetta Carpaţiloru", 1866, nr. 422, din 24 mai, p. 1 687.

TRECEREA PE POZIŢIILE PROTECŢIONISMULUI ECONOMIC 297 din 11 iunie 1861, în care se cerea lărgirea bazei electorale, adică ceea ce Boliac înţelegea atunci prin „votul universale". Precizează că textul petiţiei a fost scris de el însuşi şi tot el a citit-o în adunarea comemorativă a revoluţiei din 1848, ţinută pe locul istoric al Gâmpiei libertăţii din Filaret. în scurt timp, petiţia s-a acoperit de 400 000 de semnături. Domnitorul Cuza proiecta să o primească cu o mare solemnitate. Dar Camera „oligarhică" dă vot de blam ministerului Ştefan Golescu. Domnitorul Cuza, din ce în ce mai şovăitor în această chestiune, constrâns de guvernul reacţionar care urmase, restrânge ceremonia până la a cere să-i înmâneze petiţia la 2 dimineaţa doar două persoane, între care să nu fie în nici un caz Boliac. în urma cuvântării hotărâte de protest a lui Boliac în adunarea comitetului care condusese acţiunea pentru această petiţie şi a delegaţilor de judeţe care aduseseră semnăturile din ţară, ise hotărăşte să nu se mai remită petiţia, ci să se păstreze la redacţia „Românului", unde Boliac se mai afla încă. Acum, Boliac îi cere lui C. A. Rosetti să depună petiţia la Arhivele statului ca un document istoric.

Anunţându-se alegeri parţiale pentru judeţul Vâlcea, Boliac îşi pune din nou candidatura. Alegerile se desfăşoară la colegiul IV al ţăranilor, după prevederile electorale ale noii Constituţii, votată la 29 iunie/19 iulie 1866. Boliac cade şi de astă dată în faţa Iui Gheorghe Ghica, omul guvernului. Relatarea amplă a felului cum au decurs alegerile – înfăţişarea abuzurilor şi a terorii exercitate de agenţii guvernului asupra ţăranilor neştiutori de carte – constituie o pagină de tragic umor19. Desprindem numai un fragment: „După aceasta, s-au numit din oficiu logofeţii carii au să scrie biletele20 celor ce nu ştiu carte, cu ordinul, în auzul tuturor, ca să se însemneze aceia ce nu-şi vor scrie biletele la logofeţii orânduiţi. Apoi s-au numit biurourile şi s-a început votarea, mai întâi într-o căciulă, apoi într-un castron. Vrio doi ţărani – ce le-a dat dracului în gând! – au vrut să arate biletul lor şi la alţii, care ştiau carte, ca să vadă deacă este scris acolo numele ce au zis ei. Deară deodată zapciul şi pomojnicii au tăbărât pe ei să-şi pună biletele în castron, pentru că votul este secret şi nu scrie la lege să s-arate până la castron". Secretul, ne-o spune mai departe amarul reportaj, era simplu: logofeţii scriau pe bilet numele candidatului guvernamental, şi nicidecum numele pe care-1 spuneau bieţii plugari neştiutori de carte!

19 Allegcrca din urmă pentru deputaţii allu judeţului Vlasca. în „Trompetta Carpaţiloru", 1866, nr. 428 din 17 iunie, p. 1 709-1 710.

20 Buletinele de votare – (Nota noastră, O. P.).

298 CEZAR BOLIAC în urma furibundei campanii pe care o declanşează gazeta lui Boliac – campanie caracterizată şi prin violente accente de şovinism şi xenofobie —, loviturile încep să plouă peste capul directorului ei.

Mai întâi pierde direcţia Arhivelor statului, unde e numit francezul Bataillard21. Totodată, Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii publice anulează şi contractul pentru editarea revistei „Arhiva Română". Puţin după aceasta, Boliac e citat la judecătorul de instrucţie pentru articolele sale incendiare22.

Cu toate că la început Boliac bravase şi îşi luase întreaga răspundere, totuşi mai târziu, dându-şi seama de gravele consecinţe politice ale acţiunii publicistice întreprinse, caută să treacă în umbră. în fruntea ziarului său publică următorul anunţ: „Spre a nu se mai rătăci d-nii procurori în procesele viitoare de presă, neştiind la cine să se mai adreseze, facem cunoscut, odată pentru totdeauna, că redactorele acestui ziar este d. Nicolae Bassarabescu, administratorele este d. Ion Porianu şi girantele responsabile este d. Andrei Ionescu" 23. Este prima dată când auzim de un redactor la foaia lui Boliac. Nu ştim dacă lucra de mult Bassarabescu la redacţia „Trompettei". De existat, exista în carne şi oase şi a existat mult timp, ca gazetar întâi aici, după aceea lucrând la alte periodice. în 1866 era, în orice caz, foarte tânăr şi îşi făcea ucenicia24. în 1868, printr-o scrisoare publicată în foaie, Boliac îi atribuie iarăşi lui N. Bassarabescu toată răspunderea redacţiei.

Ceea ce ştim sigur e că el nu scrie articolele de politică internă – ceea ce se numea pe atunci Revista interioară – decât când lipsea Boliac din capitală. Lui Bassarabescu îi era rezervată, din oficiu, cronica externă. Aceasta o ştim din câteva scrisori de mai târziu ale lui Boliac, publicate în însăşi gazeta sa.

Pentru a-şi consolida situaţia politică, ce se clătina teribil în urma atitudinii şovine pe care o luase gazeta sa, atitudine care risca să-1 aducă în completă izolare politică, Boliac încearcă o soluţie, ea însăşi hazardată şi destinată eşecului. Printr-un manifest către Collegiulu III

21 Revista Interi&ra, în „Trompetta Carpaţiloru", 1866, nr. 439 din 26 iulie, p. 1 753.

22 „Trompetta Carpaţiloru", 1866, nr. 440 din 29 iulie, p. 1 757.

23 Spre sciinta. în „Trompetta Carpaţiloru", 1866, nr. 443 din 19 august, p. 1 769.

24 Amintiri despre el şi activitatea lui ziaristică – era „Nenea Nae", fratele tatălui său – comunică scriitorul N. A. Bassarabescu în volumul Lume de teri, Bucureşti, 1943, p. 201-207.

TRECEREA PE POZIŢIILE PROTECŢIONISMULUI ECONOMIC 299

Bucurescénii 2Boliac propune – tot pe baza unui program colorat cu tendinţe xenofobe – întemeierea unui „centru", a unui partid politic de mijloc, între ceea ce numea el „albii" (conservatorii) şi „roşii" (liberalii). Considera că baza acestui partid ar fi trebuit să fie acest colegiu III, adică profesiunile libere şi meseriaşii săraci, şi credea că partidul s-ar putea organiza de la sine prin întruniri publice. Calculul politic al lui Boliac nu era cu totul lipsit de abilitate. într-adevăr, pătrunderea violentă a formelor de viaţă ale capitalismului occidental, pătrunderea acestui capitalism însuşi, după Unirea din 1859 şi mai ales după 1866, adusese, între altele, şi consecinţa clasică a unui astfel de proces în ţările cu economie încă feudală, înapoiată. Micii meseriaşi, micii negustori, lipsiţi de sprijinul breslelor, care îi ţineau oarecum într-o viaţă larvară, dar îi ţineau pe picioare, ferin-du-i de concurenţă prin faptul că accesul în aceste bresle era limitat, acum puşi, prin spargerea breslelor, în faţa liberei concurenţe şi mai ales în faţa teribilei concurenţe a firmelor occidentale şi a fabricatelor străine, erau sărăciţi fără posibilitate de scăpare, cădeau în mizerie.

De aici mentalitatea lor din acea epocă. Ei cădeau uşor victime diversiunilor xenofobe. Boliac îşi baza acum calculul politic şi înseşi existenţa şi atitudinea ziarului pe această înclinaţie a păturilor mijlocii, atât de greu dezamăgite în speranţa pe care şi-o puseseră în binefacerile pe oare urma să le-aducă integrarea României în oircuitul capitalist al Europei.

Calculul acesta nu era lipsit de abilitate, în schimb era lipsit de profunzime. Pentru că pe o asemenea bază instabilă, pe sentimente orientate greşit se puteau obţine succese trecătoare, zgomotoase poate, dar foarte trecătoare. Căci adevărata bază trainică a unei acţiuni politice nu puteau fi decât orientarea şi educarea maselor în adevăratul spirit cetăţenesc, spre adevărata democraţie. Aceasta s-a verificat cu prisosinţă şi prin eşecul acţiunii întreprinse de Boliac, cu sprijinul unor prieteni politici remarcabili, dar ieşiţi din perceperea reală a vieţii politice, cum era bătrânul Chr. Teii. în zadar a agitat patetic masa meseriaşilor şi a micilor negustori din Bucureşti prin manifestul său: „Temeiul unui stat este industria şi comerciul său. întrebăm pe bucureşteni: ce adjutoare, ce reazim, ce dezvoltare a avut industria naţionale şi comerciul naţionale, pe care să le fie datori comercianţii şi meseriaşii bucureşteni deputaţilor ce au trămis până acum în Cameră? Trecutul să ne fie înaintea ochilor şi să nu mai cădem în

20 „Trompetta Carpaţiloru". 1866, nr. 460 din ÎS octombrie, p. 1 833-1 835.

300 CEZAR BOLIAC greşealele în care am căzut trămiţând la Cameră, seau loaze care să nu ştie nimica, să nu înţeleagă nimica, să nu poată nimica; seau egoişti vicleni care să ne tot înşele, numai ca să se poată furlandisi şi păuna în Adunare, spre a sili pe domn să-i facă miniştri, şi dupe ce i-a face miniştri, să facă şi ei mai rău decât au făcut predecesorii lor".

Acţiunea lui Boliac n-a avut ecoul pe care-1 aştepta el. Prima întrunire a avut loc în 14 octombrie, în sala Slătineanu, participând la ea circa 330 de persoane după însăşi estimaţia ziarului lui Boliac, în mod firesc maximă. Oratori au fost arhimandritul Veniamin şi profesorii Maxim şi Circa, oameni de a zecea mână. Şi Boliac.26.

Adunarea totuşi hotărăşte,să susţină candidaţi din sinul ei în alegerile generale din noiembrie, anunţate de noul guvern conservator, format de Ion Ghica. Candidaţii sunt hotărâţi în adunarea următoare din 23 octombrie, tot în sala Slătineanu. Aceasta a fost mai mult o,.adunare a d-lor profesori", cum o caracterizează însuşi ziarul lui Boliac. Micii negustori şi meseriaşi s-au arătat realişti şi prin urmare foarte rezervaţi faţă de agitaţia dusă pe teme şovine de Boliac, prietenii săi şi ziarul său. Un oarecare firav ecou a stârnit de-abia printre profesori, unde terenul era mai slab şi nemulţumirile destul de adinei. Aceasta se vede şi din însăşi lista candidaturilor 27. Ea îl arc în frunte pe Eliade Rădulescu, prezentat ca „părintele literaturii române, cel mai mare scriitor român, cel mai vechi profesor". Bietul Eliade era un nume mare, într-adevăr, dar încetase de mult a fi o forţă politică, – dimpotrivă, era un balast prin tot trecutul lui mai apropiat, începând cu comportarea lui în cursul revoluţiei de la 184 8. Al doilea candidat era Cezar Boliac, care până atunci avusese numai insuccese politice. Al treilea era Kogălniceanu, o forţă incontestabilă în sine, dar atunci într-o passă foarte grea, ca unul ce fusese stâlpul domniei lui Cuza, a cărei amintire era atât de proaspătă încă şi pentru prieteni, dar mai ales pentru adversari. De altfel, realist, Kogălniceanu nu s-a mărginit să facă această hazardată încercare politică în Bucureşti, ci a lucrat şi de unul singur, pe alte temeiuri politice, în fiefurile lui electorale sigure din Moldova. Al patrulea era un profesor latinist, I C. Maximu. căruia i se găsea de către Boliac, ca merit, faptul că dăduse lecţiuni gratis la şcoala macedo-română. Abia al cincilea era un „neguţător onorabile, cu credit în piaţă": Parascheva Athanasiu.

26 (Dare de seama) în „Trompetta Carpaţiloru", 1866, nr. 463 din 16 octombrie, p. 1 845.

i7 Lista candidaţiloru de deputaţi ai colegiului III din Bucureşci, votaţi şi admişi în adunarea d-lor profesori de duminecă sera, 23 octombrie, în „Trompetta Carpaţiloru", 1866, nr. 466 din 26 octombrie, p. 1 857.

TRECEREA PE POZIŢIILE PROTECŢIONISMULU1 ECONOMIC 301

Şi abia al şaselea era Dobre Nicolae „fost mai-mar-başa, meseriaş care reprezintă industria nationale'"

De altfel, întrunirea din 23 octombrie a fost cu peripeţii şi cu scandal. Boliac n-a fost lăsat să vorbească de către un grup numeros de cetăţeni. „Trompetta Carpaţiloru" pretinde că protestele lor fuseseră organizate anume de către liberalii adversari. Au loc incidente. „Biroul, d-nii profesori, d. Boliac. şi două treimi din adunare", zice gazeta, au trebuit să părăsească sala. Ne întrebăm însă, clacă erau două treimi, de ce au părăsit atât de uşor câmpul de luptă? E mai mult ca sigur că au fost în minoritate.

Ca să evite această situaţie penibilă, Boliac se gândeşte să schimbe tactica. Dându-şi seama de realitate, caută să-şi dezumfle acţiunea, sperând că astfel îşi va reface prestigiul. Se decide şi anunţă, în consecinţă, că în 2S octombrie st.v. va ţine,o simplă conferinţă politică asupra alegerilor, fără birou şi fără preşedinte" 28. Ca să fie garantat împotriva oricărui scandal, închiriază pentru sine sala Slătineanu, anunţând că accesul va fi cu invitaţii. Agitaţia totuşi nu diminuează, ci, dimpotrivă, creşte. Boliac e avertizat că sala va ii totuşi ocupată de oameni care vor manifesta alte păreri decât ale lui. Cere în mod patetic concursul unui vechi prieten. Radu Rosetti, care pe atunci se găsea în delicatul post de prefect al poliţiei. Printr-o scrisoare al cărei text îl publică în ziar29, Boliac îi acuză pe „roşii", adică pe liberali că vor să-i ocupe sala cu forţa, prin aderenţi puşi pe scandal. Făcând caz de inviolabilitatea domiciliului, Boliac îl anunţă pe prefect că va considera sala Slătineanu ca domiciliul său – de la 6 seara până la miezul nopţii – şi invită poliţia s-o păzească.

Scrisoarea o trimite Boliac cu puţin înainte de ora 6. Prefectul îi răspunde printr-o adresă care i se înmânează cu „o condicuţă" de către însuşi şeful „paznicilor de noapte". Radu Rosetti răspundea că „agenţii poliţiei nu pot întră într-o sală unde se deliberează despre elecţiuni, şi nu le rămâne decât a mănţine buna ordine în stradă ", deci îl previne pe Boliac că e răspunzător în faţa justiţiei, pentru orice dezordine s-ar întâmpla iân sală, ca unul ce convocase întrunirea. între timp, se observă în sală oaspeţi cu „buzunarele pline de pleznitori şi reteveie la subţiori". Cu tot anunţul său solemn, Boliac consideră mai sigur tot vechiul său domiciliu şi rămâne acasă, deşi în sala Slătineanu

28 „Trompetta Carpaţiloru", 1866, nr. 466, din 26 octombrie, p. 1 S57.

29 Ibidem, p. l 861.

302 CEZAR BOLIAC l-ar fi aşteptând „peste 2 000 persoane, floarea pieţei, floarea şcoa-lelor, floarea cancelarielor, floarea bisericei."30.

Pe deasupra tuturor controverselor însă, rezultatul alegerilor decide categoric în defavorarea lui Boliac şi a acţiunii sale. fon Ghica, deşi şeful unui guvern conservator, voia să dea ţării o lecţie de „constituţionalism perfect". Ţinuse într-adevăr pretutindeni autorităţile departe de obişnuitele presiuni electorale, atât cât era posibil, date fiind moravurile politice înrădăcinate pe atunci. Rezultatul a fost plin de surprize. La Bucureşti a ieşit victorioasă întreaga listă liberală, în frunte cu Nicolae Golescu, C. A. Rosetti etc. Niciunul dintre membrii acţiunii lui Boliac nu s-a ales deci în Bucureşti31. Kogălniceanu se alege în Covurlui, la colegiul II, şi în Fălciu, la colegiul III. Boliac, la rându-i, este salvat de familia Peretz, care îl alege deputat al ţăranilor, 'ân colegiul IV, la Vlaşca.

Cu acest bilanţ politic intră Boliac în noul an 1867. Nu era prea strălucit, dar era ceva. Boliac pătrunde pentru prima dată în parlament, fără a mai fi contestat, fără a se mai dezgropa punctele vulnerabile din trecutul lui, spre a fi lovit din nou. Primul ministru. Ion Ghica, scriitorul – care ştia cele mai multe despre Boliac —, a procedat şi acum faţă de el cu aceeaşi discreţie, eleganţă şi inimă deschisă ca şi în împrejurările grele ale anului 1850, la Constantinopol.

În noua Cameră, ideea pentru care 'militase Boliac în ultimul timp – aceea a constituirii unui partid politic de centru – avea şanse de a se realiza cel puţin temporar, însă cu totul pe alte căi decât le socotise şi le încercase Boliac, deoarece, datorită faptului că partidul conservator încă nu era bine închegat ca organizaţie şi datorită politicii lui Ghica de nonintervenţie în alegeri, reuşiseră să intre în Cameră un număr apreciabil de deputaţi care nu făceau parte din nioi unul dintre cele două partide ale zilei, liberalii şi conservatorii. Erau oameni izolaţi, dintre cei mai diferiţi, unii aleşi în virtutea trecutului lor politic, alţii tocmai fiindcă n-aveau nici un trecut politic; unii fiindcă aveau puternice rădăcini locale, alţii pentru că pur şi simplu îi scosese la suprafaţă întâmplarea, un anumit concurs de împrejurări. Cei mai mulţi dintre ei tindeau în mod firesc să fie moderaţi, prin însăşi situaţia lor izolată, care-i făcea oarecum timoraţi. Aceasta era însă ceva care putea constitui cu greu cimentul unei grupări politice durabile. Un factor comun a fost găsit însă în faptul că majoritatea lor erau „oameni ai lui 2 Mai", foşti sprijinitori devotaţi ai domniei lui

30 Revista interiore, în „Trompetta Carpaţiloru", 1866, nr. 467 din 30 octombrie, p. 1 861-1 862.

31 Deputafii alleşi, ibidem, p. 1 867 şi 1 871.

TRECEREA PE POZIŢIILE PROTECŢIONISMULUI ECONOMIC 303

Al. loan Cuza. Ideea de a încerca organizarea unui „centru" în Camera deputaţilor, pe baza acestui factor comun, pare a fi fost a lui Kogălniceanu. Boliac a dat acestei idei tot concursul, atât ca deputat în Cameră, cât şi ca jurnalist, prin ziarul său. Acţiunea a avut o reuşită relativă, în sensul că, dacă nu s-a putut crea o organizaţie de partid consistentă şi durabilă, s-a întruchipat un fel de grupare – foarte protoplasmatică, e drept – în cadrul limitat al activităţii parlamentare, grupare care s-a putut face simţită nu ca element decisiv, ci ca element ponderator prin voturile de care dispunea.

O corespondenţă din Bucureşti, datată 12 februarie 1867, apărută în ziarul francez „La Patrie" şi tradusă în gazeta lui Boliac32, conturează just această configuraţie, arătând că „albii" îşi au ca organ de presă „Ordinea" şi „roşii" pe „Românul", iar centrul „Trompetta Carpaţiloru".

Corespondentul întreprinde o reuşită caracterizare a celor două figuri jurnaliste dominante ale epocii: „«Trompetta Carpaţiloru» s-a făcut organul centrului; ea apare numai de două ori pe săptămână; ziarul acesta are redactore una din cele mai abili şi mai viguroase pene ale ţerei. Literatore distins, d. C. Boliac este totodată şi un polemist remarcabile; stilul său este înfocat, incisiv şi de multe ori nu se împotriveşte la oarecan expresiuni tari, ce ating violenţa. «Românul» ţi «roţii» sunt «la bęte noire» a «Trompettei.». D. C. A. Rosetti e întotdeauna în amvon; d-lui îşi propovăduieşte doctrinele în termeni pompoşi şi cu gravitate de augur; limbagiul său – ciudat lucru la un om care vroieşte să lucreze asupra maselor – limbagiul său nu este limbagiul poporului, ci o francezească cu forme româneşti. D. Cesar Boliac, din contra, nu pozează: faptele, iată pentru dânsul esenţialul; d-lui ştie a le mlădia la ideele sele, la trebuinţele cauzei sele, şi într-aceasta d-lui pregăteşte la bombe care pre toată ziua se sparg în câmpul «Românului» cu huet, graţia stilului sever, pitoresc, curat românesc al acestui publicist". Gazeta lui Boliac reuşise într-adevăr să se menţină, dar era departe de a cunoaşte zilele de glorie ale „Buciumului" de pe timpul domniei lui Vodă-Cuza. Apărea modest, de două ori pe săptămână, – e drept, tot în formatul măreţ cu care debutase. în august 1867 a încercat să se urce la frecvenţa de trei numere săptămânal33. Peste mai puţin de o lună însă trebuie

32 „Trompetta Carpaţiloru", 1867, nr. 498 din 5 martie, p. 1 990-1 991.

33 Avisu importante, în „Trompetta Carpaţiloru", 1867, nr. 542 din 17 august, p. 2 165.

304 CEZAR BOLIAC să renunţe şi să revină la vechile condiţii de apariţie 34, ca iarăşi peste o lună şi ceva să ajungă tot la apariţia trisăptămânală35. Secretul acestei remisiuni e dezvăluit ceva mai târziu. Nicolae Creţulescu, vechiul prieten politic şi de inimă, îi asigurase personal 150 abonamente 36 anuale, „spre a se oferi gratis la persoane care ar dori să-1 citească deară nu s-ar înlesni să se aboneze la acest jurnal". Astfel, numărul abonaţilor se urcă la 1 257. Şi, fiindcă suntem la istoria „Trompettei" în anul 1867, să mai notăm câteva lucruri în legătură cu ea. In martie 1867 Boliac se îmbolnăveşte grav37. Nu ni se indică maladia, dar se vorbeşte de „hidoasa maladia", de „primejdioasa boală care a fost aproape să zmulgă acestei foie pe primul ei redactore". Boliac e tratat de nu mai puţin de cinci medici, cei mai eminenţi ai capitalei: Mayer, Gluk, Alexianu, Obedenaru şi Marcovici. în mai 1867, Boliac întreprinde o lungă călătorie în Moldova. La întoarcere, mulţumeşte public „cu multă recunoştinţă vechiului amic politic şi de inima al nostru şi al ziarului nostru, care a binevoit să-şi dea timpul său preţios şi talentul său atât de preţuit acestei foaie, ţinând locul de prim redactore mai bine de o lună de zile, sub numele de Cosmat" 38.

În acest vechi prieten de talent noi îl bănuim pe D. Bolintineanu. Tatăl acestuia se numea Enache Cosmad39, cuţo-valah din Ohrida. Nu e exclus deci ca Bolintineanu să fi luat aici, ca un pseudonim transparent, însuşi numele de familie al tatălui său. Sub semnătura Cosmat apar o sumă de articole politice în gazeta lui Boliac în acest an, care – la o cercetare a activităţii jurnalistice a lui D. Bolintineanu – credem că trebuie avute în vedere.

Dar Bolintineanu nu e singurul literat care se apropie de Boliac în acest an. Un alt anunţ, în aceeaşi lună mai, vesteşte: „D. George Baronzi, atât de bine cunoscut românilor prin scrierile seale în versuri şi în proză, şi prin meritele seale ca funcţionar al statului în mai multe ramure, şi mai la urmă ca prefect al judeţului Brăila, a binevoit să se ofere administratore şi colaboratore a ziarului Trompetta, în mod gratuit"40. După o activitate de 6 luni, Baronzi trece administrarea

34 Avisa importante, în „Trompetta Carpaţiloru", 1867, nr. 548 din 3 septembrie, p. 2 189.

35 „Trompetta Carpaţiloru", 1867, nr. 562 din 22 octombrie, p. 2 243.

36 Către cetitorii 'trompettei, în „Trompetta Carpaţiloru", 1867, nr. 572 din 14 noiembrie, p. 2 281.

37 „Trompetta Carpaţiloru", 1867, nr. 501 din 16 martie, p. 2 002.

38 Ibidem, nr. 520 din 28 mai, p. 2 079.

30 G. Călinescu. Istoria literaturii române., p. 215.

40 „Trompetta Carpaţiloru", 1867, nr. 520 din 28 mai, p. 2 079.

TRECEREA PE POZIŢIILE PROTECŢIONISMULUl ECONOMIC 305 ziarului foistului expeditor, Ioan Polescu, rămânând numai colaborator mai departe. Redactor al ziarului era tot Nicolae Bassarabescu41.

Ziarul lui Boliac continuă să dea aceeaşi atenţie primelor înjghebări de societăţi anonime româneşti. După eşecul Societăţii pentru monopolul tutunului, îşi pune speranţele într-o nouă asociaţie: Compania anonimă română pentru esploatare şi comerciu de ipecura42, al cărei anunţ de constituire îl publică jpe 1/3 de pagină timp de o llună şi jumătate. Capitalul acestei asociaţii era de 100 000 galbeni, constând din 6 400 de acţiuni a 500 de lei una. Tehnica financiară şi viaţa economică deveniseră mai complexe în România. Subscrierile pentru acţiuni nu se mai fac în mod entuziast, prin redacţiile ziarelor, ci organizat, pe la bănci şi bancheri. Boliac nu mai anunţă de astă dată cât subscrisese el, familia sa, prietenii săi. Integrarea în formele vieţii capitaliste se făcea repede. Chestiunile practice economice, acţiunile persoanelor în acest domeniu se dădeau la fund, se petreceau în tăcere, în culise. Deasupra rămâneau doar principiile politice acoperitoare. Boliac a subscris şi el în mod cert minimum 10 acţiuni, adică 5 000 de lei, căci îl vedem semnând – ca membru cu drept de vot, adică printre posesorii de minimum 10 acţiuni – procesul-verbal al adunării din 22 mai a companiei43. în public, el propune cu entuziasm sprijinirea acestei companii – printr-un articol scris la constituirea ei – în numele naţionalismului economic: „Orice se iveşte naţionale, orice se areată, orice se anunţă, spre dezvoltarea românismului pe orice căi, spre esploatarea comoarelor seale în folosul ţerei ce le coprinde; ori ceea ce nu ţinteşte la înstreinarea averilor statului, la streinism, intră de drept în domeniul nostru şi ne impune plăcuta datoria, ne impune a avea noi fericirea să susţinem cu toate puterile noastre. Când am putut mult, am dat mult în asemeni materie; când putem puţin, dăm puţin. însă totdeauna am dat cât am putut şi totdeauna vom da cât vom putea".

Cu un ochi întristat Boliac urmăreşte şi acum zbuciumul ţărănimii, căreia legea rurală îi adusese prea puţină uşurare: „Monitorul de sâmbătă a dat trista nuvelă, în raporturile venite din judeţul Muscel, că ţăranii nu au porumb nici să mănânce, nici să semene. Ce face

41 „Trompetta Carpaţiloru", 1867, nr. 568 din 4 noiembrie, p. 2 269

42 Ibidem, nr. 508 din 9 aprilie, p. 2 032, nr. 519 din 25 mai

43 Ibidem, nr. 520 din 2S mai, p. 2 079.

44 Ibidem, p. 2 078-2 079.

— c. 105

306 CEZAR BOLIAC ministrul din Intru? Ce face Comitetul permaninte în faţă cu o ştire atât de înspăimântătoare?" 45.

Alături de imaginea ţărănimii suferinde, Boliac evocă în gazeta sa, mereu, la orice prilej, imaginea „lui Vodă-Cuza", reproşând conjuraţilor de la 11 februarie alungarea lui: „Ţineţi minte dumneavoastră acea epohă când orăşanii din Bârlad voiră să ofere prin sub-scripţiune un cal lui Vodă Cuza şi anunciară aceşti cetăţeni ofranda lor spre publicare ziarului Buciumul? Ţineţi minte dumneavoastră ce se întâmplă atunci?

— Ziarul Buciumul anunţă cu plăcere ofranda cetăţenilor din Bârlad făcută domnitorului. Deară, în loc că-i spună că-i ofere un cal, spuse că-i ofere un tun. Atât a fost numai destul pentru ca şi calul cetăţenilor din Bârlad să se prefacă în tun şi toate judeţele, toate oraşele, particulari chiar, să se întreacă a subscri pentru tunuri oferite domnitorului. Patruzeci şi opt de tunuri au fost rezultatul acelei singure schimbări făcute de ziarul Buciumul a vorbei cal în vorba tun. Cercaţi-vă să faceţi şi d-voastră, cu toate giulgiurile d-voastre de moarte, cu toate ieremiadele d-voastre, cu tot tirteismul d-voastră un ceva analog cu ceea ce făcu atunci ziarul Buciumul!" 46.

Când – spre a nu se aduce aminte de Vodă-Cuza – guvernul Ghica hotărăşte să nu se serbeze ziua de 24 ianuarie, Boliac protestează în felul spectaculos care-i era propriu, cerând biuroului Camerei deputaţilor să nu-l considere prezent la şedinţă 47.

Tot la fel procedează şi când aniversarea revoluţiei din 1848 a fost trecută sub tăcere: „Fie mărită şi glorificată în secoli, precât vor trăi românii, ziua de 9-11 iunie a anului 1848! Astăzi această zi sântă şi mare, legiuită de prima zi de sărbătoare a naţiunii române (.) astăzi 9-11 iunie nu se serbează. Nici o vorbă în

Monitor, nici o ceremonia, nici bisericească, nici laică; şi suntem reduşi, noi ortodoxii lui 1848, să serbăm ziua renaşterii noastre cu porţile şi uşele închise" 48. Prim-ministru era pe atunci Costache Cre-ţulescu, străvechiul său prieten, iar ministru de Interne era Ion Brătianu.

Guvernul de concentrare al lui C. Creţulescu – în care intraseră şi conservatori şi liberali – nu dură însă mult. O încercare similară făcută de Ştefan Golescu, în iulie 1867, are aceeaşi soartă. Urmează

45 Revista interiore, în „Trompetta Carpaţiloru", 1867, nr. 514 din 4 mai, p. 2 053.

40 Revista interiore, ibidem, nr. 485 din 19 ianuarie, p. 1 941. 47 Revista interiore, ibidem, nr. 487 din 26 ianuarie, p. 1 945. '" Revista interiore, ibidem, nr. 523 din 11 iunie, p. 2 089.

TRECEREA PE POZIŢIILE PROTECŢIONISMULUI ECONOMIC 307 un guvern liberal, cu Nicolae Golescu în frunte, care dizolvă Camera şi fixează noile alegeri pentru noiembrie.

Boliac intră în lupta electorală tot în cadrul grupului de centru, căruia încearcă fără succes să-i atribuie numele glorios al cetei îndrăzneţe a acelora care pregătiseră Unirea între 1855-1859: „partida naţională". Profesiunea sa de credinţă cuprinde ideile pentru care militase în ultimii ani49. C. D. Aricescu îi sprijină candidatura prin-tr-un mare articol, pe două pagini de ziar, în care îi prezenta sărbătoreşte viaţa şi activitatea =0. La rândul lui, Boliac caută să promoveze pe marii scriitori amici. în numerele 578 din 28 noiembrie şi 583 din 11 decembrie anunţă cu litere mari, pe 4 coloane, în fruntea ziarului, candidatura lui Eliade: „Candidatul partitei naţionale pentru colegiul IV de Ilfov este părintele literaturii române şi autorul programei din 1848, Ioan Heliade Rădulescu".

Eliade, flatat, se teme totuşi de fulgerele liberalilor şi încearcă o manevră, publicând o scrisoare către Boliac, în care declară că nu acceptă punerea oficială a candidaturii sale: „Mulţămesc, domnul meu, de onoarea ce-mi face această numeroasă partită; însă cuvintele ce am fiind tot aceleaşi, să mi se ierte a declina de la mine şi de astă dat această onoare. Unde voi fi ales fără ştirea mea, voi fi ales de bunăvoinţa alegătorilor" 51. De asemenea, D. Bolintineanu, văzându-şi numele pe aceeaşi listă de candidaţi, îi scrie: „Dorinţa mea este a lăsa locul meu la alţi bărbaţi mai cunoscuţi şi care ar fi mai apţi decât mine în misiunea ce îşi propune" 52. într-adevăr, lupta electorală a fost pretutindeni de o rară violenţă. în Giurgiu, deşi preşedinte – atât al biroului electoral provizoriu cât şi al celui definitiv – a fost ales Petrache Peretz, tatăl vitreg al lui Boliac, totuşi n-a putut fi asigurată o victorie categorică a acestuia. După un imens scandal în sala de votare, s-au format două birouri electorale cu două urne, în două săli deosebite, după ce s-au bătut câtva timp pentru urna oficială. S-au făcut două votări paralele şi s-au proclamat, de fiecare partidă în parte, doi candidaţi aleşi: C. Boliac – omul opoziţiei; Gr. Serurie – omul guvernului. A urmat o lungă discuţie, fiecare partidă argumentând violent legalitatea alegerii făcute de ea şi nele-

49 Iubiţi cetitori, în „Trompetta Carpaţiloru'1, 1S67, nr. 579 din 30 noiembrie, p. 2 309 (greşit: 2 209).

50 D-nu Boliac candidaţii de dreptu allu partitei naţionale la allegerele de deputaţi, în „Trompetta Carpaţiloru", 1867, nr. 579 din 30 noiembrie, p. 2 310- 2311.

51 I. Heliade. Onorabilii redacţiuni a jurnalului Trompetta Cârpacilor, în „Trompetta Carpaţiloru", 1867, nr. 580 din 2 decembrie, p. 2 313 (greşit: 2 213).

52 „Trompetta Carpaţiloru", 1867, nr. 578 din 28 noiembrie, p. 2 305.

CEZAR BOLIAC galitatea celeilalte. Peripeţiile luptei electorale sunt relatate pe larg în gazeta lui Boliac53 şi constituie un admirabil material documentar pentru o introducere la Scrisoarea pierdută a lui Caragiale, în ceea ce priveşte moravurile electorale ale epocii. „Monitorul oficiale" anunţă însă că, deoarece atât G. Boliac cât şi Gr. Serurie „posede fiecare câte un mandat de deputat ales de colegiul al IV din Vlaşca" şi „amân-două mandatele sunt legalizate de primăria urbei Giurgiu", ministerul lasă rezolvarea chestiunii în sarcina Adunării deputaţilor d4. în Cameră, validarea acestei alegeri stârneşte iarăşi un scandal enorm. Discuţiile durează, cu întreruperi, după diferitele faze ale luptei, de la 6 ianuarie 1868 până la 20 februarie, când – cu 58 de voturi pentru, 24 contra şi o abţinere – Camera validează ca deputat pe Gr. Serurie, rivalul lui Boliac, declarând alegerea acestuia ca singura legală55. Totodată, guvernul demite pe primarul comunei Stoeneşti din Vlaşca şi îl dă şi în judecată. Primarul acesta era Petrache Peretz, tatăl vitreg al lui C. Boliac56. Din dezbaterile Camerei reiese că Petrache Peretz, care avea pământ şi conac în Stoeneşti, fiind primar al comunei, fusese desemnat preşedinte al biroului provizoriu al alegerii ca fiind cel mai în vârstă dintre delegaţi. El desemnase ca secretari ai biroului electoral pe Pavel Peretz, fiul său, şi pe T. Vişi-nescu. Odată însă cu începerea scandalului electoral, Vişinescu îl trădase pe bătrânul Peretz, trecuse în camera alăturată sediului biroului şi începuse acolo o nouă votare pentru Gr. Serurie. Reţinem, din toate acestea, solidaritatea familiei Peretz cu lupta politică a lui C. Boliac.

Cu aceasta, seria necazurilor politice ale lui C. Boliac nu se sfârşeşte însă. Profitând de faptul că un număr din gazeta lui Boliac apare fără numele garantului responsabil (P. Georgescu) şi fără al redactorului responsabil (N. Bassarabescu), adversarii politici îi intentează proces de presă lui Boliac, ca proprietar al ziarului. Reclamant era primarul Panaiot, de care era vorba într-un articol din acel număr. Boliac neagă că ar fi autorul articolului. Magistraţii nu îngă-

53 Revista interiore, în „Trompetta Carpaţiloru", 1S67, nr. 584 din 16 decembrie, (în ceea ce priveşte paginile, fiind greşite, rugăm cititorii să se orienteze după număr) p. 2 233; Junimii studiose, din capitală, în „Trompetta Carpaţiloru", 1867, nr. 586 din 23 decembrie, p. 2 241.

54 Reproducere după „Monitorul oficiale", din 5 decembrie, în „Trompetta Carpaţiloru", 1867, nr. 586 din 23 decembrie, p. 2 241.

55 Desbaterile din Cameră în privinţa raportului comisiunii de incheta parlamentară în judeţulu Vlaşca, în „Trompetta Carpaţiloru", 1867, nr. 605, p. 2 312- 2 314.

50 „Trompetta Carpaţiloru", 1868, nr. 604 din 15 februarie, p. 2 307.

TRECEREA PE POZIŢIILE PROTECŢIONISMULUI ECONOMIC 309 duie să pătrundă în sală nici girantul, nici redactorul, care voiau să-şi ia răspunderea. Pătrunde în schimb Grigorie Peretz, ca frate şi – spre surpriza tuturor – declară că el e autorul articolului încriminat57. Urma deci să fie arestat, dar se oferă îndată un chezaş pentru el: Petre Peretz, fratele său. O familie într-adevăr solidară! Zadarnic se fac cercetări în tipografie, ca să se afle manuscrisul articolului, în care – trebuie să menţionăm – era atacat violent şi C. A. Rosetti pe motivul că ar fi dat ajutor pe ascuns organizaţiilor secrete bulgare de pe teritoriul României58.

Din comentariul ironic pe care îl face ziarul lui Boliac pe marginea acestei afaceri întrevedem şi unul din modelele posibile ale stilului ziaristic al redacţiei: „în Francia, domnilor, cu procesele seale de presă; în Francia imperiale unde este restrânsă libertatea presei, deară se publică jurnalul La Lanterne". P E un indiciu – chiar pentru stilul ziaristic al lui Boliac din această epocă – că celebra gazetă a lui Henry Rochefort, violentul combatant republican, luptătorul de mai târziu pe baricadele Comunei din Paris, era cunoscută de redacţia „Trompettei". Desigur, era o înrudire între verva diabolică a lui Rochefort şi violenţa rară a multora dintre paginile de pamflet îndreptate împotriva liberalilor februarişti, de către Boliac. Violenţa aceasta o recunoaşte cu oarecare spaimă chiar unul dintre deputaţii care îi luaseră lui Boliac apărarea în Cameră la discuţiile asupra alegerii din Vlaşca: „Acum deacă d. Boliac e o persoană care poate cu drept inspira resentimente unui partid, recunosc şi eu că d. Boliac nu e un om care cruţă. îmi place şi mie să cetesc adesea scrierile sele, deară câteodată mă înfioară".60. Procurorul îl scoate din cauză pe Grigorie Peretz şi îl implică pe Boliac, pe motivul că – deşi nu s-a dovedit că el ar fi predat vreodată manuscris la tipografia ziarului – se recunoaşte stilul său61. Totuşi, ziarul nu diminuează nimic din atitudinea sa, de opoziţie necruţătoare faţă de guvernul liberal.

Un fapt divers îi dă prilej pentru o lungă şi violentă campanie în chestiunea „Torturelor de la Mărăşeşti". La poşta de acolo dispă-

57 Processulu de pressa intentaţii D-lni Boliac, în „Trompetta Carpaţiloru", 1868, nr. 652 din 28 iulie, p. 2 595.

58 Bandele Bulgare, în „Trompetta Carpaţiloru", 1868, nr. 649 din 18 iulie.

59 Processulu de pressa intentaţii Trompettei, în „Trompetta Carpaţiloru", 1868, nr. 653 din 3 august, p. 2 599 (greşit: 2 000).

60 Discursurile oratoriloru ce au sprijiniţii allegcrca d-lui Cesar Boliac, în „Trompetta Carpaţiloru", 1S68, p. 2 271 (Din cuvântarea lui I. Negură.)

61 Revista politica, în „Trompetta Carpaţiloru", nr. 665 din 15 septembrie, p. 2. Din cauza paginaţiei extrem de încurcate a ziarului, nu o vom mai cita de acum înainte, indicând doar pagina în raport cu fiecare număr.

CIÂZAR BOLIAC rusera 5 000 de galbeni. Directorul poştelor, Fălcoianu, a venit anume pentru o anchetă. în faţa lui, poliţaiul din Focşani a pus personalul mărunt bănuit: surugiul, ceauşul, conductorul etc., la torturi îngrozitoare. După ce înfăţişează – într-un prim articol – toate caznele de neînchipuită cruzime folosite în această „anchetă", ziarul lui Boliac se îndreaptă împotriva celor pe care îi făcea răspunzători de toate acestea, cei de la guvern H.

Cu toate că o atitudine atât de drastică în fond şi atât de violentă în expresie, împotriva guvernului, îi răpea aproape orice şanse de reuşită, Boliac participă şi de astă dată la lupta politică în legătură cu noile alegeri municipale în Bucureşti. Candidează pe lista grupului de centru din Cameră, alături de Constantin şi Scarlat Cre-ţulescu, gen. Teii, Heliade Rădulescu, C. Bosianu, P. Grădişteanu, Costa-Foru. D. Berindei şi Pavel Peretz, fratele său, împreună cu câţiva comercianţi: Tabacovici, Lustatiadi, Sulacolu, Pavelescu etc. Se face propagandă prin gazetă, fără nădejde însă: „Ne împlinim deară datoria de a publica lista comercianţilor şi a o recomanda alegătorilor, fără verio speranţă de succes, ci spre a mai rămânea o dovadă mai mult ce fel de persoane a sprijinit Trompetta Carpaţilor la orice fel de alegeri"63. Prevederile pesimiste ale lui Boliac erau îndreptăţite. în alegeri, lista guvernamentală, în frunte cu C. A. Ro-setti, obţine un dureros succes: 1 078 de voturi din cele 1 157 exprimate, faţă de 8 000 alegători care aveau drept de vot! N-a reuşit deci niciunul de pe lista sprijinită de gazeta lui Boliac —, dar au avut amara satisfacţie să constate indiferenţa masei alegătorilor, dintre care se prezentaseră la vot rnai puţin de 15% <A.

În curând, Boliac are o altă satisfacţie: guvernul liberal al lui Nicolae Golescu cade în urma presiunilor externe. îi urmează un guvern de centru, în frunte cu prinţul Dimitrie Ginea – „Beizadea Mitică", cum îi zicea Boliac —, cu M. Kogălniceanu la Interne, Al. G. Golescu la Finanţe, B. Boerescu la Justiţie. Ziarul lui Boliac comentează acest eveniment ca o înfrângere a „februariştilor" în faţa credincioşilor reformelor sociale promovate ele domnitorul Cuza: „în fine s-a închinat steaua la Vicleim: 11 Februarie a recunoscut de mai marele său pre 2 Mai. Este naturale ca totdeauna dreptatea, mai curând sau mai târziu, să iasă la iveală, şi era foarte naturale ca, deşi

62 „Trompetta Carpaţiloru", 1868, nr. 664, p. 1.

63 Lista commetcianţiloru de candidaţii propuşi a se allčge membrii ai consiliului communale din Bucureşci la ănteia Duminecă a lui Noembre viitoru, în „Trompetta Carpaţiloru', 1868, nr. 676 din 25 octombrie, p. 1.

04 „Trompetta Carpaţiloru", 1868, nr. 679 din 7 noiembre, p. 1.

TRECEREA PE POZIŢIILE PROTECŢIONISMULUI ECONOMIC 311 cam târziu, edificatorii să vie într-o zi să gonească pre dărâmători. Trebuia, în fine să vină să pună mâna la ham dintre miniştrii lui 2 Mai" 65.

În scurtă vreme însă guvernul are dificultăţi în Cameră. în legătură cu rechemarea în activitate a generalului A. D. Macedonski, Ion Brătianu combate reintegrarea generalului printr-o violentă interpelare. Brătianu era supărat pe Macedonski din pricina unei severe critici pe care acesta o făcuse politicii liberale cu privire la armată, într-o scrisoare publicată în ziarul lui Boliac, sub titlul Sistema în armată66. Cabinetul demisionează, însă domnitorul îi respinge demisia. Urmează atunci dizolvarea Camerei şi noi alegeri67. Ţara începe din nou să fie frământată de pătimaşele lupte pentru alegeri. Un comitet electoral se întruneşte în Giurgiu şi fixează următoarele candidaturi pentru Vlaşca. Le notăm pe toate, fiindcă aceste nume se vor repeta mulţi ani de aici înainte: N. Tătăreanu la colegiul I, Al. Lăză-rescu la colegiul II, Nită Gogoaşă la colegiul III, C. Boliac la al IV-lea colegiu68. Liniştit în privinţa succesului, Boliac rămâne în Bucureşti în perioada electorală. îl lucrează pe ascuns însă chiar unii dintre oamenii guvernului. Astfel se publică în gazetă o scrisoare în care Boliac era înştiinţat că subprefectul Paplica convocase pe primarul comunei Stoeneşti şi-i dăduse ordin ca în nici un caz să nu fie aleşi între delegaţi „Peretz tatăl şi fiul", ca nu cumva să se aleagă Boliac deputat. Contracandidat liberal era tot Seruriew. Boliac îşi vede însă mai departe de campania electorală din Bucureşti, deşi el personal nu candida acolo. Pentru a preveni tulburări pregătite de adversarii cu reteveie, în adunările electorale organizate de el, Boliac îşi invită auditoriul personal prin bilete, în casele negustorului G. Ni-colaescu-Pucheanu. Aici se ţin două întruniri, cu discursuri de C. Boliac, generalul Chr. Teii, profesorul Nanianu, Petre Grădişteanu şi alţii. întrunirile erau destinate colegiului III al orăşenilor, liber-pro-fesionişti, mioi negustori şi meseriaşi70.

Comentând cu satisfacţie măsurile luate de Kogălniceanu pentru a feri candidaţii guvernului de violentele procedee electorale ale

65 „Trompetta Carpaţiloru", 1868, nr. 683 din 21 octombrie, p. 1: Revista politică.

66 Ibidem, nr. 692, din 23 decembrie, p. 2.

67 Revista politică. în „Trompetta Carpaţiloru", 1869, nr. 701 din 30 ianuarie, p. 1-3.

06 „Trompetta Carpaţiloru", nr. 705 din 13 februarie, p. 2 986. 69 Ibidem, nr. 712 din 9 martie, p. 1.

'» Ibidem, nr. 705 din 13 februarie 1869, p. 1-2; nr. 706 din 16 februarie, p. 1. col. I; nr. 708 din 25 februarie, p. 1-2.

312 CEZAR BOLIAC adversarilor, ziarul lui Boliac îi desfide acuin pe fioroşii agenţi electorali, care îi făcuseră atâtea zile amare altă dată, cu toate dispoziţiile ipocrite, pentru păstrarea legalităţii, ale guvernului: „Ce fel! Acele apeluri nu se adresau la toţi alegătorii? S-adresau numai la bravii voştri? Poftim, popo Grigorie, care mâncai cu dinţii urechile fostului subprefect Dumitrescu, poftim, ieşi la iveală! Poftim, popo Măcă-rescu, care încongiurai casele oamenilor şi le spărgeai geamurile! poftiţi acum dumneavoastră, toţi câţi vă păunaţi cu pene-n pălăria, cu reteveiul la subsoară, cu ghiodănacul la brăcinar, vitejilor de ieri cu poliţia în spate, cu procurorii şi cu judecătorii de instrucţiune alături, mai provocaţi, mai insultaţi, mai bateţi!"71. Boliac reuşeşte într-adevăr la Giurgiu; C. Negri se alege în Bucureşti, la colegiul III, iar Heliade Rădulescu la C. Lung-Muscel; la Roman, la colegiul IV, este ales V. Alecsandri72.

În alegerile municipale care au loc cu o lună mai târziu, Pavel Peretz, fratele vitreg al lui Boliac, se alege pe lista reuşită la Bucureşti 73. în vârtejul preocupărilor electorale, Boliac însă nu-şi uită vechile preocupări umanitare. Articolul intitulat Pentru sufletu, semnat de astă dată74, criticând gestul demagogic a lui D. Ioanid din Bucureşti, care donase 2 500 lei ca să se împartă „prin poliţie şi municipalitate" la 5 săraci din capitală, expune concepţia lui Boliac despre caritate în stilul sentimental şi vag umanitarist al primelor sale poezii de tinereţe: „Plecaţi, matroane ale Bucureştilor, crescute în sfânta religiune, plecaţi voi cei în opulenţă, plecaţi cu un om după voi, fără să spuneţi unde mergeţi; străbateţi prin înfundăturele mahalalelor, pre acolo pre unde sărăcia scrâşneşte searbădă ca moartea; plecaţi voi singure, matroane în opulenţă, plecaţi prin mahalale şi veţi găsi unde locuieşte sărăcia, căci ea se anunţă vouă şi fără călăuză". E adevărat, Boliac nu propune aici noi şi curagioase soluţii sociale. în plină luptă electorală însă, cu injurii crâncene şi cu ameninţări de reteveie, în plină irupţie a capitalismului – când oamenii cu bani căutau să facă până şi din străvechea milostenie un mijloc de reclamă politică – gestul lui Boliac reprezintă un frumos contrast şi o biciuitoare palmă morală.

Cu tot succesul său în alegeri, poziţia guvernului nu era însă trainică. în primul rând, el nu era omogen, compus fiind din cen-

71 Revista politică, în.,Trompctta Carpaţiloru", 1869, nr. 715 din 16 martie, p. 1.

72 „Trompetta Carpaţiloru", 1869, nr. 716 din 3 aprilie, p. 2.

73 Ibidem, nr. 724 din 8 mai, p. 1.

74 Ibidem, nr. 720 din 17 aprilie, p. 2.

TRECEREA PE POZIŢIILE PROTECŢIONISMULUI ECONOMIC 313 trişti moderaţi ca B. Boerescu, alături de oameni cu tendinţe spre stânga, ca M. Kogălniceanu. Opoziţia liberală făcea o abilă agitaţie în mase, iar în culise încerca iar o înţelegere cu conservatorii. Boliac vede iarăşi reapărând „monstruoasa coaliţie" şi încearcă s-o mateze de la început, scriind un violent articol în care foloseşte resursele lui de pamfletar politic, verva lui specifică, fantezia sa incisivă, în caricaturizarea adversarului:0 coaliţiune are totdeauna ceva misterios într-însa şi orice mister are atracţiune şi chiar pentru aceia care ar fi contrarii scopului ei, când acel scop al coaliţiunii ar putea fi întrevăzut. Curiozitatea, chiar într-un cuget de combatere seau de împotrivire, devine agent al atracţiunii contagioase. Acesta este cauza de izbutesc mai totdeauna coaliţiunile. Coaliţiunea într-o societate este ca şi Satan pre piaţă cu Dulcamara pre chichiţă şi cu Saltimbangii în codârlă: Dulcamara "în costum bizar, harangând cu idee extravagante prin expresiuni şi vorbe neuzitate, şi Saltimbangii din codârlă făcând gesturi impudice şi obscene cu scălămbăture când la vrăji, când la public. Cercul se măreşte din ce în ce de curioşi de toată natura, şi de fetiţa cu doniţa în mină, şi de rândaşul cu coşniţa la spinare, şi de meseriaşul cu rindeaua seau eu mistria în mână, şi de negustorul cu chiăia prăvăliei în mână, şi de imploaiat, şi de funcţionar, şi de 'reprezentante, şi de ministru cu portofoliul la subţioară. Cu cât vrajul va haranga mai paradoxale şi saltimbangii vor face gesturi mai obscene, cu atât mai mult trecătorii vor uita trebele şi datoriele lor, şi vor căsca gura aci" 7=.

75 Eră se ivesc coaliţiunea, în „Trompetta Carpaţiloru", 1S69, nr. 761 din 18 septembrie, p. 1.