LE LIVRE NOIR ERNEST FLAMMARION FRONDE, 1997

Am telegrafiat imediat la New Partehenon, casa de vacanţă a excentricului milionar, spunându-i că aş fi foarte bucuros să primesc şi să citesc ceea ce îmi propunea cu atâta amabilitate. Nu am primit răspuns; dar după trei luni mi-a sosit, din Mexic, un pachet voluminos îndesat cu foi dactilografiate. Le-am citit conţinutul cu mare atenţie şi curiozitate şi am întocmit, ca şi în trecut, un soi de antologie a acestui îmbelşugat şi original jurnal. II ofer acum nenumăraţilor cititori ai lui Gog – răspândiţi în toate colţurile lumii – sub titlul Cartea Neagra.

II.

Am ales acest titlu – de capul meu – pentru că notele din acest jurnal aparţin aproape toate uneia din cele mai întunecate epoci din istoria omenirii: anii din timpul şi de după ultimul război.

Totuşi, a trebuit să las de-o parte câteva pasaje care mi s-au părut prea scandaloase sau prea penibile. Este în natura lui Gog o maladivă sete intelectuală, un nu ştiu ce sadic; această cruzime, oricât de teoretică şi de platonică ar fi, a lăsat urme în paginile pe care le-am tradus.

Gog, aşa cum s-a obişnuit să o facă, a vrut să cunoscă oamenii celebrii cei mai reprezentativi ai timpurilor noastre; conversaţiile cu aceştia sunt aproape totdeauna surprinzătoare şi revelatoare. Cititorii acestei lucrări vor putea cunoaşte, de exemplu, gândurile lui Molotov şi Hitler, ale lui Voronof şi Ernest O. Lawrence, ale lui Picasso şi Salvador Dali, ale lui Marconi şi Valery, ale lui Aldous Huxley şi Lin Yutang. Cea mai mare noutate a acestei a doua părţi a jurnalului o reprezintă, dacă eu nu mă înşel, descoperirea mai multor opere necunoscute ale unor scriitori de faimă. Gog a avut totdeauna pasiunea – ca să nu-i zicem mania -colecţiilor. El povesteşte că a cumpărat în Anglia culegerea de manuscrise a lordului Everett, care nu conţinea decât fragmente sau schiţe ale unor opere inedite. La rândul său Gog a încercat să îmbogăţească această culegere adăugându-i noi achiziţii. Cititorii vor găsi deci, pentru prima oară, în această lucrare, informaţii asupra unor opere, până azi absolut necunoscute, ale lui Cervantes şi Goethe, ale lui William Blake şi ale lui Robert Browning, ale lui Stendhal, Kirkegaard şi Miguel de Unamuno, ale lui Leopardi şi Walt Whitman. Aceste revelaţii extraordinare ar fi suficiente pentru a face din Cartea Neagră unul dintre cele mai excepţionale evenimente literare ale timpurilor noastre.

Cu toate astea, Gog a întâlnit, ca şi în peregrinările sale anterioare, amatori de paradoxuri şi lunatici, apostoli ai unor ştiinţe noi şi ai unor noi teorii, intelectuali maniaci şi nebuni în libertate, criminali cinici şi vizionari naivi. Toţi aceştia, luaţi în ansamblu, dau o imagine fantastică şi înfricoşătoare, satirică şi caricaturală, dar mai ales, mi se pare, simptomatică şi profetică pentru o epocă mai mult ca oricând bolnavă şi disperată.

Ceea ce ofer aici, din spicuirea acestei noi recolte de experienţe a lui Gog, mi se pare mult mai savuros şi mai important decât ceea ce am oferit acum douăzeci de ani. Aş vrea ca cititorii mei, ajunşi la ultima pagină, să aibă aceeaşi părere despre Cartea Neagra.

Giovanni Papini Florenţa, 5 noiembrie 1951