VIZITĂ LA ERNEST 0. LAWRENCE
(sau: DESPRE BOMBA ATOMICA)
LosAngeles, 2 decembrie.
Au trecut deja câteva luni de la explozia bombei atomice de la Hiroşima şi abia azi am ajuns să vorbesc cu ilustrul fizician căruia i se datorează, în principal, această înfricoşătoare invenţie.
Să te apropii de profesorul Ernest Lawrence nu e deloc uşor, căci savanţii sunt la fel de păziţi şi de greu de văzut ca cei mai faimoşi gangsteri. Dar ţineam prea mult să am o întrevedere cu inventatorul cyclotronului, cu cel care a descoperit, împreună cu Oppenheimer, această nouă metodă de sciziune a atomilor care a permis fabricarea faimoasei bombe. După câteva tentative eşuate, am reuşit deci să vorbesc cu Lawrence. Ţineam în special să aflu sau să ghicesc dacă şi-a pus problema responsabilităţii morale a acestei înfiorătoare invenţii la care el a luat parte împreună cu alţi câţiva. Nu mi-am pierdut timpul cerându-i explicaţii ştiinţifice pe care, bineînţeles, ar fi refuzat să mi le dea sau pe care nu le-aş fi putut înţelege, în loc de asta, cu o brutală francheţe, i-am pus această brutală întrebare:
— Ce sentimente vă încearcă, domnule Lawrence, gândindu-vă la masacrele deja provocate de descoperirea d-voastră şi de cele, poate de mai mari proporţii, pe care le va produce în viitor? Profesorul ucigaş nu a dat nici un semn de emoţie şi mi-a răspuns cu un calm angelic:
— Vreau să cred, domnule Gog, că ştiţi, cel puţin în mare, ce este ştiinţa şi că ea a fost din totdeauna, de la Thales încoace, pasiunea savanţilor. Pe ei nu-i preocupă deloc consecinţele practice ale cercetărilor şi teoriilor lor, fie ele utile sau dăunătoare. Ei îşi propun numai să elaboreze ipoteze şi formule care să le permită o reprezentare aproximativă şi o interpretare plauzibilă a universului şi a legilor sale. Fondatorii fizicii nucleare, Ruthenford, Niels Bohr şi alţii nu gândeau şi nu prevedeau că descoperirile lor vor permite într-o zi oamenilor să fabrice o bombă capabilă să spulbere, în câteva secunde, mii de vieţi. Ei voiau numai să pătrundă secretele atomului, această ultimă particulă a materiei care timp de atâtea secole părea indivizibilă, în concluzie, ei voiau să cunoască nu să distrugă. Eu însumi, cu ciclotronul, mi-am propus să realizez simpla accelerare a particulelor electrizate; scopul meu era pur experimental. Dar în urma noastră au venit militarii şi politicienii, care şi-au propus să se servească de descoperirile făcute de noi pentru a realiza unul din obiectivele majore ale concurenţei mondiale: suprimarea rapidă şi în masă a vieţii oamenilor.
Aceasta este eterna tragedie a omului. El nu se poate împiedica să caute, să exploreze, să cunoască şi aproape totdeauna descoperirile sale aduc după ele catastrofe şi moarte. Fizica nucleară este actul cel mai tragic al acestei tragedii. Vrând să pătrundă secretele atomului, are astăzi în mâinile sale mijlocul de a se distruge pe sine, de a distruge viaţa în toate formele sale şi, poate, întreaga planetă.
— Înţeleg foarte bine, i-am răspuns, dar totuşi nu se întâmplă să vă încerce câteodată un sentiment de remuşcare? Nu ar fi mai bine să se renunţe la dorinţa de cunoaştere, pentru a cruţa vieţi omeneşti?
V-aş atrage atenţia, reluă cu vocea sa liniştită profesorul Lawrence, că această hecatombă de vieţi omeneşti – dincolo de cea datorată bolilor şi bătrâneţii – este mult mai mare în anii de pace decât cea provocată de bomba atomică; aceasta din urmă face multe victime într-un singur minut; celelalte cauze fac mult mai multe, dar dispersate ici şi colo în spaţiu şi în timp. Să facem o mică socoteală. Adunaţi pe toţi cei care sunt omorâţi de semenii lor, cu arma sau prin otrăvire, pe cei ce-si iau singuri viaţa, pe cei striviţi de automobile, masacraţi în accidente feroviare sau aviatice, pe cei înecaţi, muncitorii ciopârţiţi de maşini, minierii asfixiaţi sau îngropaţi, criminalii spânzuraţi sau împuşcaţi, cei ucişi în bătaie de poliţie sau sfârtecaţi de mitraliere în timpul revoltelor, cei carbonizaţi în incendii sau explozii, cei ce mor din întâmplare în meciurile de box sau în cursele de automobile, cei electrocutaţi sau otrăviţi în cursul unor experienţe. Reţineţi, nu mai vorbesc de victimele provocate de cutremure, de erupţii vulcanice, de trăsnet, de avalanşe. Faceţi numai socoteala oamenilor care mor din cauze pur omeneşti şi veţi vedea că în întreaga omenire mor anual mai multe milioane, de zeci de ori mai mulţi decât victimele detestabilei bombe atomice. Dar cum aceste biete cadavre sunt împrăştiate în diverse ţări, iar aceste morţi violente se petrec zi de zi, numai statisticienii cunosc înspăimântătorul lor număr; omul de pe stradă este cutremurat de episodul de la Hiroşima, dar nu se gândeşte la alte masacre mult mai mari care se produc zi de zi pe suprafaţa planetei. Mila nu poate fi homeopatică, ea se naşte numai la exterminări simultane şi în masă.
Cu toate astea, de toate aceste morţi cotidiene cineva este totdeauna răspunzător: fabricanţi, şoferi, criminali, tehnicieni, leneşi, ignoranţi şi aşa mai departe. De ce deci ar trebui ca eu singur să am remuşcări, eu care am muncit numai pentru a face să crească cunoştinţele omului despre univers, eu care, din simpla datorie de cetăţean, am colaborat la fabricarea unei arme destinate să răzbune sau să-mi protejeze patria?
Conversaţia durase prea mult; folosind o formulă politicoasă, profesorul Lawrence încheie întrevederea.
