CUMPĂRAREA REPUBLICII.

New York, 22 martie.

LUNA ACEASTA am cumpărat o republică. Capriciu costisitor şi care nu va avea urmări. E o dorinţă pe care o aveam de mult timp şi am vrut să mă scap de ea. A fi stăpân al unei ţări îmi închipuiam că-mi va da mai multe satisfacţii.

Ocazia era bună şi afacerea s-a încheiat în câteva zile. Preşedintele se găsea la strâmtoare, guvernul, compus din oamenii lui, era în primejdie. Tezaurul republicii era gol: a crea impozite noi, ar fi însemnat prăbuşirea întregului clan care era la putere – şi poate o revoluţie. Se şi găsise un general care înarma bande de nemulţumiţi şi care promitea slujbe şi funcţiuni primilor veniţi.

Un agent american, care se afla acolo, mă înştiinţa. Ministrul de la Hacienda aleargă la New York: în patru zile ne-am înţeles. Avansai un oarecare număr de milioane de dolari republicii şi, în plus, fixai Preşedintelui, tuturor miniştrilor şi secretarilor lor o leafă dublă faţa de aceea pe care o primeau de la stat. Aceştia mi-au dat ca amanet – fără ca poporul să ştie – vămile şi monopolurile. În plus, preşedintele şi miniştrii au iscălit un covenant secret, care-mi asigură, în mod practic, controlul întregii vieţi a republicii. Deşi când mă duc acolo am aerul unui simplu oaspete în trecere, sunt, în realitate, stăpânul aproape absolut al ţării. Zilele acestea, a trebuit să dau o nouă subvenţie, destul de importantă, pentru reînnoirea materialului armatei şi. În schimb, mi-am asigurat noi privilegii.

Pentru mine, spectacolul este destul de distractiv. Camerele continuă să legifereze, în aparenţă libere; cetăţenii îşi închipuiesc mereu că republica este autonomă şi independentă şi că de voinţa lor depinde mersul lucrurilor. Nu ştiu că tot ceea ce au iluzia că posedă – viaţă, avere, drepturi civile – depinde în ultimă instanţă de un străin care le este necunoscut, adică de mine.

Mâine pot să ordon închiderea parlamentului, o reformă a constituţiei, dublarea taxelor vamale, alungarea imigranţilor. Aş putea, dacă mi-ar face plăcere, să dau pe faţă tratatele secrete ale camarilei de la putere şi să fac să cadă guvernul, de la preşedinte până la ultimul secretar. Şi nu mi-ar fi imposibil să împing ţara pe care o am în mâini să declare război uneia din republicile vecine.

Această putere ocultă, dar nelimitată, m-a făcut să petrec câteva ore plăcute. Desigur că a suporta toate plictiselile şi sarcinile comediei politice e o oboseală tâmpită; dar să fii cel ce pune în mişcare marionetele care în dosul cortinei poate să se distreze trăgând sforile păpuşilor, supuse la toate mişcările sale, este o meserie plină de voluptate. Dispreţul meu pentru oameni găseşte aici o hrană savuroasă şi mii de motive care îl confirmă.

Eu nu sunt rege decât incognito şi al unei mici republici în pericol; dar uşurinţa cu care am ajuns să pun stăpânire pe ea şi interesul evident pe care-l au toţi cei iniţiaţi, de a păstra secretul, mă fac să gândesc că alte naţiuni mult mai întinse şi mai importante decât republica mea, trăiesc, fără să observe, într-o dependenţă asemănătoare de misterioşi suverani. Cum cumpărarea unor asemenea state cere mult mai mulţi bani, în loc ele un singur stăpân, ca în cazul meu, va fi vorba de un trust, de un sindicat financiar, de un grup restrâns de capitalişti şi de bănci.

Dar am bănuieli sigure că alte ţări sunt în mod sigur guvernate de mici comitete de regi invizibili, cunoscuţi numai de oamenii lor de încredere, care continuă să joace cu naturaleţe rolul de şefi legitimi.