GLORIA.

Palm-Beach, 20 martie.

MĂ GÎNDESC, de câteva zile, la glorie. Mi-ar plăcea să devin celebru dintr-o dată; mi-ar plăcea şi mai mult ca numele meu să rămână zeci de secole în amintirea oamenilor.

E nevoie să te fi născut printre cei mari, ca să supravieţuieşti în istorie? Nu cred. Ba, dimpotrivă, e nevoie să faci ceva enorm şi ciudat, care să nu poată fi uitat.

Întreprindere grea de acum înainte! Totul a fost făcut. Unii s-au dus la cei doi poli; Atlanticul a fost străbătut în zbor; unul a făcut înconjurul pământului cu barca, altul într-un picior. Isprăvile accesibile celor mediocri, care dispun de mijloace şi de rezistenţă, sunt toate săvârşite. Fraudele vechi îmi sunt interzise. Să scriu o poemă? N-aş reuşi. Să guvernez un stat? Nu mă simt în stare – şi apoi nu mi-ar fi de ajuns. Să creez o naţiune? Dar unde mai există popoare sclave, rase despărţite? Poate în Africa, printre negri; dar nu mă entuziasmează destul. Să devin şeful unei revoluţii? Dar unde? Şi pentru ce? Pentru astfel de aventuri trebuie să fii un mistic, un optimist, un poet. Eu nu-i iubesc pe oameni şi n-aş şti să găsesc cuvintele care să-i îndemne. Să fiu un erou în război? Războiul a trecut şi când va izbucni altul, voi fi bătrân, ori mort. De altfel, în războaiele de distrugere, în care totul este anonim, nu-i deloc uşor să faci pe eroul de moment, nici pe inventatorul de strategii.

Se poate obţine o faimă momentană cu puţină osteneală, cu ajutorul vreunei extravaganţe oarecare, idioată sau ingenioasă, dar nu e ceea ce caut: aş vrea o glorie după modelul celei antice, care să fie veşnic apreciată, ca ceea a unui David, a unui Socrate. A unui Newton, a unui Napoleon.

Aş putea, ca atâţia imbecili din acesta epocă, să dansez trei zile în şir, să zbor trei săptămâni, să mă însor cu o chinezoaică centenară. Şi pe urmă? Câteva rânduri în ziare – şi, după o săptămână, tăcere şi uitare.

Sunt prea ignorant pentru a face o descoperire importantă şi nu ştiu nici să pictez, nici să compun cântece. Dacă aş dărui milioanele mele primului venit, în loc să fiu considerat drept un sfânt, aş fi luat drept un neghiob sau un nebun şi poate aş fi închis.

Rămâne crima; dar şi acest mijloc de a cuceri celebritatea este anevoios şi nesigur. Dacă aş da foc catedralei din New York, n-aş deveni celebru ca Erostrat. Şi-ar fi un plagiat vulgar, pe care probabil l-aş plăti cu libertatea.

Ar trebui o crimă monstruoasă şi originală, care să rămână în amintirea omenirii ca ceva unic. N-am scrupule, dar nici imaginaţie. După atâtea secole în care oamenii se torturează şi se măcelăresc, nu e dat oricui să inventeze o crimă nouă. Nu-i de ajuns o inteligenţă superioară, bani din belşug şi o totală lipsă de prejudecăţi: trebuie să ai intuiţia magică a lucrului nemaivăzut, puterea de închipuire a unui suprademon şi ajutorul unui geniu înfricoşător. Şi acestea sunt lucruri care nu se cumpără şi nici nu se improvizează. Fără să socoteşti că rezultatul ar putea fi, în loc de celebritate eternă, publicitatea scurtă a scaunului electric.

Aş putea să încerc calea contrară: aceea a binelui. Unii sfinţi şi unii filantropi se bucură de o faimă durabilă de primul rang. Dar nu reuşesc să mă văd în mijlocul leproşilor, nici făcând vreo expediţie pentru mântuirea sclavilor. Dragostea mea de oameni ar fi falsă, ipocrită şi de aceea ineficace. Instinctul meu mă îndeamnă mai mult să fac rău, decât să ajut.

Şi totuşi, nu mă pot resemna cu obscuritatea definitivă, cu scufundarea în tăcere. Am avut un moment ideea să cumpăr de la un geniu sărac o descoperire sau o capodoperă şi să-mi cuceresc gloria prin fraudă. Dar un geniu ajuns celebru n-ar consimţi să facă acest târg şi, pe de altă parte, ca să descoperi un geniu viitor printre necunoscuţi, trebuie să ai tu însuţi un fel de geniu: măcar acela al profeţiei. Şi acesta n-ar fi oare ispitit, până la urmă, să dea pe faţă vânzarea şi să mă demaşte? Fără să socoteşti că de la un om mare se aşteaptă mereu miracole noi şi eu singur n-aş putea să le produc.

Să construiesc un monument colosal şi miraculos, care să poată rezista mileniilor şi cataclismelor? Dar cred că ar deveni celebru numele monumentului şi al artiştilor care l-au făcut: numai erudiţii ar cunoaşte numele celui care l-a plătit.

Am dat mai mult de jumătate din anii mei ca să câştig avere şi bag de seamă că nu e adevărat ceea ce-mi repeta Ia San Francisco, primul meu patron, Joe Higgins: totul se poate obţine pe lume cu o cantitate de dolari. Cu toate miliardele mele, nu izbutesc să mă distrez şi nici să devin celebru! Încep să mă tem că viaţa mea n-a fost decât o foarte rea afacere!