O VIZITA LUI WELLS.

Londra, 17 mai.

H. C. WELLS m-a luat drept un ziarist.

— M-am născut, a zis îndată, arătându-mi un fotoliu de piele, în 1868, la Bromley, în Kent. Am fost vânzător într-un magazin de noutăţi, apoi am studiat biologia; în 1888 am întemeiat Science Schools Journal, unde am publicat primul meu articol, despre Socrate…

A trebuit să-i explic cine eram şi că nu doream de loc să-mi repete cu vocea sa biografia din Who's Who, pe care o cunoşteam dinainte.

— Şi atunci, ce pot face pentru dumneata?

H. G. Wells e un om gros, sigur pe sine, care are înfăţişarea unui administrator da proprietăţi rurale, mai curând decât a unui scriitor. Bine hrănit şi rumen, faţa sa rotundă şi masivă pare că vrea să spună:

— Cărţile pe masă. Să vorbim pe scurt!

N-are nimic dintr-un poet, nimic dintr-un visător sau dintr-un metafizician. A rămas veşnic „vânzătorul de noutăţi”. În loc de şaluri şi pălării, face de treizeci de ani comerţ cu utopii ştiinţifice „foarte noi”, romanţe, poveşti de citit duminica, paradoxuri transpuse în istorioare.

Ca să-l fac să vorbească, trebui să-i spun că eram gata să întreprind în Europa o anchetă asupra destinelor viitoare ale omenirii. Îndată ce cuvântul „viitor” ajunse la urechile sale, Wells se animă.

— Ştii, zise el, că explorarea şi prevederea viitorului este domeniul meu şi nimeni din ţara aceasta n-a reuşit să mi-l răpească. Anglia are, în secţia „literatură”, alţi trei slujbaşi. Un bard naţional care este Kipling; un clovn naţional care e Shaw; un profet naţional, care sunt eu. Din noiembrie 1901, adică de când am publicat Anticipations, ocupaţia mea principala a fost profeţia. Profeţii ştiinţifice, mecanice, astronomice, biologice, politice, militare, sociale: nimic nu mi-a scăpat. Mintea omenească nu va putea să conceapă ceva mai înalt. Religia atât cea păgână cu oracolele sale, cât şi cea iudaică cu proorocii, e bazată pe profeţii; ultimul scop al ştiinţei cum au demonstrat Ostwald şi Poincaré, e aceia de a face profeţii. Gloria mea stă în aceea că am impus, cu un succes triumfal, profeţia pe piaţa literaturii.

Elocvenţa lui Wells fu întreruptă de sunetul telefonului.

— Câte cuvinte? Striga profetul interlocutorului său îndepărtat. Pentru ce zi? Well, şase mii de cuvinte, pentru 25 mai. Well, good bye!

— E vorba, reluă Wells, întorcându-se spre mine, de o nouă profeţie pentru Westminster Gazette. Citeşte-o: treaba dumitale. Pot să-ţi spun de pe acum ideea principală. Înainte ca secolul nostru să ajungă la jumătatea sa, vom avea un război îngrozitor intercontinental, care va distruge cel puţin trei sferturi din neamul omenesc. Tehnica războiului aerian şi a războiului chimic, care va face progrese noi şi îngrozitoare în anii ce vin, va suprima deosebirea de veacuri dintre combatanţi şi civili. Cele mai mari metropole din lume vor fi distruse, oraşele mici dărâmate şi depopulate, centrele de înaltă cultură făcute cenuşă şi împrăştiate, zonele industriale nimicite. Când războiul – sau mai bine sinuciderea popoarelor în masă – se va sfârşi (din lipsă de gaze şi de explozibile) – nu vor mai rămâne pe planetă decât câteva zeci de milioane de fiinţe înfricoşate şi înfometate, originare din regiunile cele mai sărace şi mai puţin civilizate. Intelectualii, şefii, inginerii vor fi toţi morţi şi superstiţioşii semibarbari nu vor fi în stare să reconstruiască nici măcar aproximativ civilizaţia pe care n-o cunoşteau decât pe dinafară. Pârghiile principale de comandă vor fi pierdute, secretele puterii şi ale ştiinţei ignorate sau uitate. Şi supravieţuitorii, stând pe vine între ruinele bisericilor şi uzinelor vor arde, ca să se încălzească, bibliotecile scăpate de incendiu.

Încet, încet, cele din urmă instrumente se vor strica şi oamenii nu vor fi în stare să facă altele. Maşinile ruginite şi rupte vor acoperi noile pustiuri cu stârvurile lor, dar nimeni nu va reuşi să le facă la loc sau să le reproducă. Înainte ca secolul să se sfârşească, bandele supravieţuitorilor, neputincioşi să învieze opera celor morţi, vor recădea în starea de sălbăticie. În pădurile care vor creşte pe câmpiile necultivate, triburi bănuitoare şi ostile vor rătăci căutând puţină hrană. În mai puţin de cincizeci de ani, Europa orgolioasă de ştiinţa sa şi America mândră de bogăţia ei, vor fi populate de clanuri de neoprimitivi, care vor fi uitat înflorirea efemeră a civilizaţiei dintre secolul al XVIII-lea şi al XX-lea. Şi atunci va reîncepe un lung şi obositor ciclu al istoriei universale. Vei vedea mai bine detaliile şi motivările în Wistminster Gazette, ultimul număr din mai.

Era o invitaţie de plecare. Abia ieşit din cameră, auzii zgomotul grăbit al maşinii de scris. Era Wells, care începea să-si scrie cea de-a şaptezeci şi şaptea profeţie.