Intro

Giovanni Papini, unul dintre cei mai prolifici şi mai influenţi intelectuali ai primei jumătăţi a secolului al XX-lea, s-a născut în 1881, la Florenţa. Copilăria şi adolescenţa sa sunt marcate de o puternică înclinaţie spre solitudine, compensată doar de pasiunea devoratoare pentru lectură. După o scurtă perioadă în care lucrează ca profesor şi bibliotecar, se angajează într-o frenetică activitate de scriitor şi publicist, devenind cu timpul un erudit autodidact. Revenirea la catolicism şi colaborarea cu regimul fascist stârnesc numeroase polemici, făcând din Papini o personalitate extrem de controversată. Suferind şi aproape orb, se stinge din viaţă în 1956, la Florenţa. Debutează ca scriitor cu un ciclu de „povestiri metafizice” şi continuă să publice masiv vreme de aproape o jumătate de secol, genurile sale predilecte fiind eseul şi romanul. Dintre lucrările sale au fost traduse până acum în limba română Amurgul filosofilor (1907), Gog (1934), Viaţa lui Iisus (1921), Martorii Patimilor (1938) şi Chipuri de oameni (1941). Romanul autobiografic Un om sfârşit, publicat în 1912, este cea mai cunoscută lucrare a sa. Cartea realizează un portret al intelectualului măcinat de convingeri contradictorii şi de o profundă dezamăgire în faţa mediocrităţii din jur, căreia îi opune o atitudine critică şi lucidă, dar sfâşiată de angoase. Este confesiunea uluitoare a unei personalităţi complexe, de un egocentrism maladiv, însă scrisă într-o manieră impresionantă, cu inteligenţă şi deplină onestitate. Stilul vehement şi incisiv al lui Papini, bogat în imagini şi cultivând cu voluptate paradoxul, surprinde şi provoacă cititorul, care recunoaşte în scriitorul italian unul dintre acele spirite veşnic neliniştite, aflate într-o perpetuă căutare. TU NU EŞTI MORT, TU EŞTI ÎN RĂTĂCIRE SUFLET AL NOSTRU, CARE ATÂTA PLÂNGIDANTEANDANTETRĂINDU-ŞI VÂRSTA SINGUR ŞI SĂLBATIC.

ARIOSTO