Sub noaptea fără stele, ce trist și-nalță glasul

Acel care fusese Isus... Veniți, veniți!

Toți morții din morminte sculați-vă, e ceasul!

Vin taina s-o dezvălui din moarte vă treziți!

Și-atunci, din toată lumea, mulțimile-adormite,

Sutimi și milioane de morți se deșteptau;

Pe când de sub lințoliu enormele-i orbite,

O tragică durere afară scăpărau...

Și el, mai trist ca-n noaptea când se ruga pe munte,

Sub umbra tremurată a verzilor măslini,

Când se roșise alba-i sudoare de pe frunte,

Mai trist ca pe calvarul însângerat de spini,

Le zise: Biată turmă în noapte rătăcită,

Eu v-am mințit odată când vă spuneam că sus

V-așteaptă după moarte o viață fericită,

Căci Tatăl nostru nu e, și serafimii nu-s!

Eu vin din depărtarea neantului cea sumbră,

De unde larma lumii se pierde-n infinit,

Și viu ca să adaug o pagină de umbră

La cartea de lumină ce-n vis am plăsmuit.

Să n-așteptați zadarnic fanfara-nvietoare,

Căci cerul plin de îngeri e-o pânză de tablou...

Eu rătăcesc de veacuri prin golul fără soare,

Și chem și-a mea chemare e-n veci fără ecou!

Dar morții înălțară obrajii lor de ceară,

Spre sfânta lui fantomă ce-atât au adorat,

Și lacrimi de iubire picându-le, strigară:

Isuse blând, stăpâne, fii binecuvântat!

Așa-i cântau în noapte virginile-n uimire;

Șoptea și Magdalena: Fii binecuvântat!

Căci moartea ne-a fost dulce în visul de iubire

Pe care a ta vorbă în noi l-a semănat!

Martirii chiar în circuri zâmbeau cu nepăsare,

Sub gura sângerată a leilor flămânzi,

Și moartea fioroasă li se părea scăpare

Când se gândeau la glasul și ochii lui cei blânzi.

Și toți îngenuncheară: apostolul și magul,

Și regele și sclavul, cel bun ca și cel rău,

Și toți strigau: O, Doamne! pe când sporea șiragul,

Mărire ție, veșnic slăvim numele tău!

Prin cerul gol trec albe divinele-ți himere,

Și crucea ta e farul în haosul perfid.

Mărire ție! pentru sublima mângâiere,

C-ai fulgerat nădejdea în ochii ce se-nchid!

Și dacă azi vro lume, în negurile mute,

Lipsită de credință spre moarte se înclină,

Aruncă-ți de pe frunte lințoliul, și du-te

Să-i porți spre mântuire minciuna ta divină!