I Rădăcinile din trecut

Călugărul cu anteriul de lână ţărănească, cu vilele de păr lurii, ieşite băţoase de subt comanac, a trecut înainte,) ă ce a deschis cu o cheie dintr-o legătură mare, zornăi-re, uşa de lemn scorojit a unei chilii mari. Bălcescu intră Dă el într-o încăpere joasă, cu un pat de lemn îngust, în iga, iar la peretele din faţă cu o masă lungă, pe care ut teancuri de cărţi, cum şi icoane, petece mari şi mici de ături bisericeşti, felurite odoare, unele puse, de altfel, şi pe fie pervazuri, ca nişte firide, ale ferestrelor, multe pe scaune.

— Aici a locuit răposatul întru Domnul, nepot al preasfin-i-sale. E cea mai mare dintre chilii, deşi e în fundul curţii. >rut el să fie mai liniştit aici.

Bălcescu e zguduit, de emoţie. Gândurile îi fug într-o ie şi vorbele pe care le vrea, într-alta. A scos taşca de lător de după umăr. E îmbrăcat într-un spenţer cărămiziu icu cizme^; umbra bărbii scurte i s-a prins mai tare spre rginile obrajilor.

— Mulţumesc. cuvioşia-ta. Astea sunt toate cărţile?

— Eu zic că toate. Aici n-a mai umblat nimeni, că nu v^oie preasfinţitul. Vi-eţi să vă aduc să mâncaţi aici orî ite veniţi să mâncaţi la trapeză? Şi văzând încurcătura arului. Bine. bine. Vine atunci un frate să vă aştearnă itul. Preasfinţia-sa a spus să nu vă tulbure nimeni şi că! î rămâneţi cât veţi pofti.

— Nu te gândi la asta, cuvioşia-ta. O să vedem.

E grăbit să rămâie singur, să cerceteze filă cu filă comoara *e i-a căzut în mână. E colecţia de documente adunate de. tul căpitan Cornescu Olteniceanu. După moartea acestuia, ecţia a rămas episcopului de Buzău. Bălcescu a aflat împlător de această colecţie de la un prieten al căpitanului ii centri jcntnj

Trebuie să găsească aici cronicile din veacul al optspre: -pe carele-a întâlnit citate pe ici, pe colo.

Ghica ^ va mărturisi mai târziu uimirea pe care o s) patima neobişnuită a lui Bălcescu penti; u citit, pen lucrurile istorice, pentru izvoarele vechi, rătăcite, pen hi„isoave, pentru orice vestigiu al trecutului., Din copilări spune acest prietem mai târziu, el citise cu atepţiuno vieţi oamenilor lui Plutarch, Anahasiil lui Xenofon, Pa; rboll peloponezian al lui Tucidid, citise şi recitise pe Tacit. com”| tăriile lui Cezar, campaniile lui Napoleon şi ale lui Fredeq ' Mare şi studia cu dinadinsul pe Gibbon şi scrierik^ ge talului Jomini asupra strategiei. Citea în cinci-şase 'r, (Mineşte. latineşte, slavoneşte, franţuzeşte, nemţeşi ^li neşte/'

Acum. fostul iuncăr îşi desface gulerul, scoate sp' de pe el, deschide taşca, scoate un teanc de caiete,. i mara bine ferecată după obiceiul timpului, câteva de gâscă.

L-a învăţat Eftimie Murgu metoda de a studia l^-: de a face fişe complete pentru citatele pe care urmează le folosească: numele autorului, titlul operei, volumul, paguia. indicele ediţiei şi anul apariţiei. Manuscrisele vechi le copiag în întregime, în vederea publicării lor mai târziu. Acurn tulburat ca un tânăr la o întâlnire de dragoste, e între te şi nădejde. Dă la o parte câteva ceasloave mari cu legă; tari prinse în copci de alamă şi oţel. S-a oprit la nişte sco desperecheate, rupte şi legate strâns cu sfoară. Desfă A avut noroc din prima clipă, a adulmecat bine. ^Citeşte parcă zguduit, notarea Oltcniceanului.

Acesta este hronicul lui Constantin Căpitanul de 1-

Ia manuscrisul la subsioara şi începe să dănţu: ^ piin chilie. Intră fratele cu aşternutul şi rămâne inii^-me-nit. Priveşte apoi cu mirare. în timp ce face patuL într„-*hî ^ ^^”Sg! ^ cu musafirul episcopului. lesede^ jndaţ.

li

^ Tot în amintirea Nicu Bălcescu. apărută în Convorbi' nv.; i, 1 iunie 1887, p. 19.3-216, şi reprodusă în Scrisori către V. Al snndri, Editura Soccc, 1877, după care a transcris Camiî fr; ui: mentul dc mai jos (n. ed.).

— N, Bălcescu va publica Istoriile domnilor Ţării Româneşti. ^cri”||fct de Constantin Căpitanul în Magazinistoric pentru Dacia. 1845. to-nul f 1

—18C, 211-250, 270-326. 343-389. -^i tomul al IMea (continuarea, p. 3-3.5 (n. ed.).

ernut cerga şi cearceaful pe pat şi făiă ca Bălcescu să-1 fi iut parcă.

A mai găsit apoi şi Cartea dc jurăinint a lui GUgoraş Ghica la Jupinu Constantin Cantacuzino, biv-vcl-Poslclnic, 60 l., şi altele.

De asemenea, un manuscris al lui Axinte Uricaru. – după Ipuscrise de Vasile Damián şi Teodor Dubău. te-a copiat pe toate, tot ce a găsit, cronici, acte. hrisoave Ite diplomatice şi abia după două săptămâni s-a întors Buzău.

Pentru ca nu putuse fi în Bucureşti la parastasul de patru-; i de zile al lui Miţita Filipescu, s-a dus a doua zi. împreună Ţâţa. să pună un brat dc flori pe mormântul proaspăt din tea bisericii de pe Podu Mogoşoaiei, peste drum dc casa ului Vulpe Filipescu. Nu era decât o cruce dc lemn nouă, flori uscate şi coroane dc cositor argintat. O candelă cu tdeâcmn mai ardea încă. Pc crucea de lemn vopsit galben,: s cu lac negru doar atât: Dumitru Filipescu, n. 1801, m… -^ stat acolo aproape două ceasuri, gândind la cc a fost. e trebuie făcut dc aici înainte.

Era un cer înalt în ziua asta de început de vară, dar Juhul era încărcat; în zare. dincoace şi în jos de incalí albe ca zăpada, se vedea un tiv greu dc nori fumurii.

te de jurámint a lui Gligoraşco Ghica Vv la Jupinu Con-iiĂn Cantacuzino, biv-vel-Postclnic, 1660 a aparul în Magazin istoric IOT Dacia, tomul I. p. 394-395, în seria de documente, secţiunea i-a, grupate'sub titluKDipíOí? infícní românesc (n. ed.). ^kAxinte Uricariul, printre altele, a copiat probabil Dc m^iuiul Wmvenilor al lui Miron CosUn.

^ Vasile Damián, fiul Iui Damián, vornicul de Dorohoi. S-a născut,) á unii istoriografi, pe la jumătatea veacului al XVII-lea. Ultima ^ despre logofătul Vasile Damián este din 28 august icao, când. nun Cantemir l-a înlocuit din dregătorie cu Nicolae Costin. în gazin., tomul al Il-lea. din colecţia de cronici, M. Kogălniceanu a ^”'ât, airibuindu-1 lui Nicolae Costin. Letopiseţul ţerei Moldovei d*; an sin Vasile-Vodă, de unde este părăsit de Miron Costin lo-ii, de pre isvoarele lui Vasile Damián, ce au fost treti-logofăt;'iidosie Dubău logojătul şi altora (ci. C. Giurescu, Contribuţiuni diul cronicelor moldovene – Nicolae Costin, Tudosie Dubău, iúL Damián în Analele Acad. Rom., XXX, menţiunile secţiunii) nce, secţiunea 2, Bucureşti, 1907) (n. ed).

Tudosie Dubău, boier latifundiar moldovean, caimacam în a la jumătate a secolului al XVIl-lea. După anumite izvoare (C. Giu-cu, Gh. Ghibănescu), s-a născut în jurul anului 1G30. Despre cl culce spune: „fiind om de treabă era dvoreală după vel-logolăt”. tWorul unui letopiseţ atribuit de Kogălniceanu lui Nicolae Costin W. lorga, Istoria literaturii româneşti, voi. lî. cd. a ll-a, Ducureţ;! 341-346) (n. ed.).

UN MAR! NFLORIT IN FKREASTR4

Acasă, în uliţa din mahalaua Visarionului, e mare Zr; şi multă larmă. Serdăreasa Zinca se văicăreşte, indignat de ce-i face Nicoiache. îi scoate mobila din odaia mare dreapta, cea din colţ.

— Auzi. Bidermirul meu. Dc-j iâcuse Prisner ca la Beci. Sa mi-1 scoată din odaia de musafiri?

Ţâţa nu izbuteşte s-o lămurească, ba mai rău c întărită.

— Dar, ce, asta mai e odaie de musafiii, mamă? Nu că nu mai sunt aci decât cărţi. şi num.ai cărţi? Mai bint ţi-a scos mobila. Să nu ţi-o stnce.

Zinca oftează:

— Uite. a pus hârţoage şi pe măsuţa asia miLă dc Í scrisori. Of. Of. Ce, nu mai putea sa stea cu Barbu în iodaie?

— Mamă, nu se putea. Nicu are multe cărţi. şi sn toată ziua. Nu trebuie să-i umble nimeni printre h;

Masa rotunda a fost scoasă cu greu de doi voinici, ^ când-o pe o latură. în locul ei este vârâta pe uşă o altă ra lungă, ca de praznic ţărănesc, abia dată la rindea. Zâ' mereu amărâtă.

— Bidermirul meu. O mângâie Nicu, plin de voioşu.

— Mamă, nici un sfert nu încăpeau pBidenneyei tău atâtea din cărţile care încap pe masa asta lun.'^ă. O ficot şi secretarul ăsta de scris scrisori: n-avea grije. că ţi-1 stric.

— De ce să-l scoţi? tresare ea speriată. Uite de ce. şi arată Sjga'e_ii;? a, _uri (ie apar din nouja doi voinici, trăgând acum după ei rafturi albe, late ca rii^ulaviţe suprapuse. Stau mai bine cărţile pe astea, mamă.

Sunt cărţi pe toate scaunele. Pe sofaua largă din dreapta, ici pe cea din stânga doarme el, pe jos, pe lăţimea ferestrei., Serdăreasa este de-a binelea speriată de năvala asta.

— Şi pc urmă, ce vrei cu atâta citit, mamă? Uite. ai slăbit r. Abia te întremasem la ţară după ce ieşiseşi de la închi-are. Şi uite. îţi baţi joc de sănătatea ta. Nu mai ştii, cu ţâţul, de e zi. de e noapte.

Adevărul este că după vreo două luni de odihnă, după ce ieşit de la închisoare, Bălcescu a început să citească şi să rie cu şi mai multă dârzenie ^ca mai înainte. A descoperit nouă sursă de procurat cărţi, căci librarul neamţ Winter-ilder ^ le aduce greu şi vrea plata, în aur, înainte, ca şi Anielopolu, cel de pe strada Colţei, fratele lipscanului. A scoperit nemărginita vanitate a boierimii care vrea să-şi vedească evghenia, vechimea aristocratic^, unii chiar inciară. Toţi vor să-şi facă genealoghia, şi când au auzit că iorul Bălceascăi are ştiinţă istoricească, aproape că alergară ipă el. Şi plătesc, de nevoie. Sunt singurii bani pe care îi: tigă Nicu. Dar asta n-ar fi mare lucru. De preţ este că ei ată acasă adevărate stive şi suluri de documente, sineturi acte de proprietate şi vechi genealogii, tare preţioase ntru istoric.

Uneori îi trimit documentele şi acasă, să le descifreze voie şi să le copieze, dacă vi'ea.

Iată, o ramură din marea familie a Cantacuzinilor vre şi puie acum din nou Ia punct genealogia, făcirtă, în veacui ^cut, de marele ban Mihail Cantacuzino, refugiat din Rusia

Bălcescu a descoperit înfrigurat. în podul casei lor, î? i încăperi, prăfuite, închise de mult, un număr neaştept^ mare de cărţi, adunate cu timpul de către cei mai iubitori scrisului din această mare şi puternică familie, care a dat iţia cărturari de seamă, dar care în zilele acestea pun ai mult preţ pe cei poftitori de tron dintre urmaşii de az cât pe cărturarii şi creatorii care au cinstit-o cu strălucire trecut. Sunt cărţi aduse de la Padova, acum un vea mai bine, de Constantin Cantacuzino, stolnicul, marci-/atât, care a studiat acolo. Sunt cărţi de mare preţ, adunat* acel inspirat arhitect, care a fost fratele stolnicului, spăta-

^ Eric Winlerhalder (1808-1889). unul dintre cei mai cunoscuţi ografi şi librari din acea epocă. Desfăşoară şi activitate publicistică, turându-se revoluţiei din 1848 în Ţara Românească. Expulzat, a enit în ţară, continuându-şi activitatea politică în cadrul partidului erai al lui I. C. Brătianu (n. ed.).

rul Mihail Cantacuzino. Aflând despre ce e vorba, unchiJ de departe, din ramura rămasă în Rusia, Rudolf Cantacuzin| a trimis şi el două lăzi cu cărţi, cu condiţia să fie cercel cu luare-aminte şi îngrijite, ca să nu se piarză. Sunt ai scrisori şi documente din cinci ţări, unde s-au risipit 1650 Cfjpiii lui Andronache şi copiii copiilor lui, toţi coborâLoi ai fainiosului Şaitanoglu al Ţaiigradului; pai-e-se privU iv şi sfătuitorul lui lon-Vodă cel Cumplit, din piicina căi a şi fost sugrumat de turci în palatul său de la Istambul.

Bălcescu a obţinut învoirea să transcrie tot ce-i place, el acasă. Acum nici nu s-au aşezat bine rafturile ir odaie de musafiri şi el e grăbit, bucuros să claseze” m Iul, aşa cum a chibzuit anume, când a poruncit rafturib nu şi dulapuri. i

Totul e gândit cu socoteală. Pe masa lungă a ^ '-zall în câteva clipe cărţi deschise la paginile însemnate d maţ înainte, ca să-i fie la îndemână citatele, textul căutat a.ne; E grăbit şi felicit ca de un dar. De nei„ăbdai”e nu se poat^ stăpâni să nu se îndemne cu voce tare. 1

Sevastiţa s-a întors acum singuiă. cu faţa ingri; -”: ăla.

— Nicule, mama are dreptate. Nu poate. să mai dure^ aşa. Zi şi noapte cu cititul şi cu scrisul. Tu ştii ce vreaB să-ţi spun. Ştii la ce mă gândesc. Unde vrei să ajungi? 1

Bălcescu s-a oprit, parcă străpuns de^ un cuţit. O priveşa lung şi strânge cu patimă în mână scoarţele ferecate jfl alamă ale unei cărţi. Faţa albă şi pi-elungă a surorii, priviresr ochilor mari au de la o vreme o întipărire patetică şi statornic gravă. Fiinţa ei se adună şi se hotărăşte pentivi tot -^'slul vieţii.

— Ţâţa, tu ştii. ştii pre^ bine. că eu trebuie să ti ăiesc în zece ani cât alţii în cincizeci. N-am timp.

Fata l-a privit lung, nu ştie ce să spună, s-a frânt îndurerată.

— Poate să fie aî? a cum zici tu. Dai pune-nia şi pe; nine să te ajut la copiat.

— Ui făgăduiesc. Te voi chema. Ţâţa. Acum ¦ î-te şi împac-o, mângâi-o pe mama.

— Mă duc, însă ar trebui să te plimbi şi tu puţin prin grădină. Toţi pomii au ramurile încărcate de fructe. Mal joacă puţin şah cu Arăpilă. Ai văzut ce şah frumos de fildeş a căpătat mama pentru tine de la vorniceasa Ghica?

El tace, încăpăţânat, şi ea, dându-şi seama că nu-1 ouate îndupleca, iese ca să încerce s-o îmbuneze pe maică-sa. ^ j

Apoi se duce la iereaslra dinspre grădină. O deschide, ace aceasta şi ca să simtă mai bine că acum odaia e odaia li, că nu mai e copil. O ramură din mărul cel mare, din coltul isei, grea de fructe mari, verzui, multe rumene, atârna idoită, biruită de belşug, coborând spre geamul pe carc-1 inge. Bălcescu împinge fereastra şi de afară îl înfăşură o lireasmă de început de toamnă, dc roade coapte, de sivu-ari, prune, pere, de gutui. Ramura, împinsă de gcanuil oschis, revine clătinându-sc ca trimisă dintr-un gând, din-un îndemn.

Viaţa nu c în cărţi. tinere. E aici, în grădina asta marc. u te desprinde dc viaţă.”

Bălcescu surâde prietenos gândului, îndemnului ghicit, iuşcând din mărul cc i sc oferă singur.

„Nu mă despart de viaţă. şi-şi arălă, surâzând obosit, irţile. Aici sunt rădăcinile ci.”