Ion

❖

Platón

sau
Despre Iliada

dialog peirastic

SOCRATE, ION.

SOCRATE Bun venit Ion ¹ ! De unde ai sosit acum Ia noi? De-acasă, din Efes?

ION O, nu, Socrate, de la Epidaur, de la sărbătorile lui Asclepios ² .

SOCRATE închină cei din Epidaur zeului şi o întrecere între rapsozi?

ION De bună seamă, ca de altfel şi întreceri în toate celelalte arte ale Muzelor ³ .

SOCRATE Şi, spune-mi, ai luat şi tu, în numele nostru, parte la întrecere? Şi ce ai reuşit să faci?

ION Noi am fost, Socrate, cei care am luat primele premii.

SOCRATE Mă bucur. Acum vezi să biruim şi la Panatenee ⁴ .

ION Cu voia zeului ⁵ aşa va fi.

SOCRATE Crede-mă Ion, adesea v-am invidiat pe voi, rapsozii, pentru arta voastră. Căci vrednic de invidie e faptul că ea vă cere să purtaţi veşminte pline de podoabă, dar totodată vă sileşte să vă îndeletniciţi cu mulţi poeţi şi buni, şi cu Homer îndeosebi, care e cel mai bun şi mai zeiesc, şi să-i cunoaşteţi bine nu numai versurile, ci şi gândul. Este doar sigur că nimeni n-ar putea ajunge rapsod fără să înţeleagă spusele poetului, căci tocmai aceasta e menirea rapsodului: să-i tălmăcească gândul. Şi nu e cu putinţă să facă bine acest lucru dacă nu înţelege ce spune poetul. Da, toate-acestea sunt lucruri demne de invidiat.

ION Ai dreptate, Socrate. In ce mă priveşte, strădania mea s-a îndreptat îndeosebi asupra acestei părţi a artei mele şi cred că nu e om pe lume care să spună despre Homer lucruri mai frumoase decât mine. Nici Metrodor din Lampsacos ⁶ , nici Stesimbrotos din Tasos ⁷ , nici Glaucon ⁸ , nici vreun altul dintre rapsozii de odinioară nu s-a priceput să dea glas, vorbind despre Homer, atâtor gânduri frumoase ca mine.

SOCRATE Mă bucur de ce aflu, Ion; atunci desigur n-o să-ţi pară rău să mi le faci şi mie cunoscute.

ION Chiar că merită să asculţi, Socrate, cu câtă măiestrie l-am împodobit pe Homer: cred că sunt vrednic de cununa de aur a homerizilor ⁹ .

SOCRATE Am să-mi fac timp să te ascult cu alt prilej, fii sigur. Acum însă răspunde-mi doar atât: priceperea ta se întinde numai asupra lui Homer, ori şi asupra lui Hesiod sau Archiloch?

ION Numai şi numai asupra lui Homer. Şi cred că e de-ajuns.

SOCRATE Există oare ceva despre care Homer şi Hesiod să fi spus acelaşi lucru?

ION Eu unul zic că da şi încă multe.

SOCRATE în asemenea cazuri, ale cui spuse ai şti să le tălmăceşti mai bine, pe ale lui Homer sau Hesiod?

ION Pe-ale amândurora deopotrivă, Socrate, când spun aceleaşi lucruri.

SOCRATE Dar când se deosebesc? Despre arta prezicerii vorbesc de pildă amândoi, şi Homer şi Hesiod.

ION Aşa e.

SOCRATE Şi-atunci? Cine ar fi mai priceput să tălmăcească ce spun despre arta prezicerii, fiind de acord sau nu, cei doi poeţi: tu sau un bun prezicător?

ION Un prezicător.

SOCRATE Iar dacă tu ai fi prezicător, fiind în stare să tălmăceşti locurile în care ei spun acelaşi lucru, nu te-ai pricepe să faci la fel şi cu cele în care ei se contrazic?

ION Fireşte.

SOCRATE Cum se face dar că eşti o autoritate pentru Homer, dar nu şi pentru Hesiod, nici pentru ceilalţi poeţi? Vorbeşte cumva Homer despre alte lucruri decât toţi ceilalţi poeţi? N-a înfăţişat el mai ales războiul, legăturile dintre oameni – fie ei buni sau răi, având o iscusinţă anume sau nu —, legăturile dintre zei şi dintre zei şi oameni, fenomenele cereşti, lumea lui Hades, obârşia zeilor şi a eroilor? Nu acestea sunt temele pe care le-a cântat poezia lui Homer?10

ION Ε adevărat, Socrate.

SOCRATE Dar ceilalţi poeţi? Nu au înfăţişat ei oare aceleaşi lucruri?

ION Ba da, Socrate, dar altfel decât Homer.

SOCRATE Cum anume? Mai prost?

ION Mult mai prost.

SOCRATE Iar Homer mai bine, nu?

ION Mai bine, sigur că da, pe Zeus!

SOCRATE Aşadar, Ion, cinstită faţă11, atunci când, dintre mai mulţi care discută matematică, unul vorbeşte foarte bine, se va găsi oare cineva care să-l recunoască?

ION Eu zic că da.

SOCRATE Cine? Cel care îşi dă seama că ceilalţi vorbesc prost, sau altul?

ION Acelaşi, fără îndoială.

SOCRATE Şi nu-i acesta cel care stăpâneşte aritmetica?

ION Ba da.

SOCRATE Dar atunci când, dintre mai mulţi care vorbesc despre mâncărurile bune sănătăţii şi ce însuşiri au ele, unul vorbeşte foarte bine, oare pe acesta cine îl va recunoaşte: tot cel care îşi dă seama că unul nu prea vorbeşte bine, sau altul?

ION Tot acela, fără îndoială.

SOCRATE Şi-acesta cine este? Ce nume poartă el?

ION Acela de medic.

SOCRATE Putem aşadar spune, în general, că întotdeauna aceeaşi persoană va fi cea care, atunci când mai mulţi vorbesc despre aceleaşi lucruri, va recunoaşte atât pe cel care vorbeşte bine, cât şi pe cel care vorbeşte prost. Iar dacă nu-l va recunoaşte pe cel care vorbeşte prost, e limpede că nici pe cel care vorbeşte bine nu-l va recunoaşte – cel puţin când vorbesc despre acelaşi subiect.

ION Aşa e.

SOCRATE Prin urmare la amândouă se pricepe unul şi acelaşi om?

ION Da.

SOCRATE Iar tu afirmi că Homer şi ceilalţi poeţi – printre care Hesiod şi Archiloch – vorbesc despre aceleaşi lucruri, dar nu deopotrivă de bine, ci primul bine şi toţi ceilalţi mai prost?

ION Aşa spun, şi pe bună dreptate.

SOCRATE Prin urmare, de vreme ce îi recunoşti pe cel care vorbeşte bine, i-ai putea recunoaşte şi pe cei care vorbesc mai prost.

ION Aşa se pare.

SOCRATE Prin urmare, minunate prieten, dacă vom spune că Ion se pricepe la fel de bine şi Ia Homer şi la ceilalţi poeţi, nu vom cădea în greşeală, de vreme ce Ion însuşi recunoaşte că unul şi acelaşi om este în măsură să-i judece pe toţi aceia ce vorbesc despre aceleaşi lucruri şi că, pe de altă parte, aproape toţi poeţii spun, în poezia lor, aceleaşi lucruri.

ION Şi-atunci, Socrate, care e motivul pentru care eu, atuncea când se stă de vorbă despre vreun alt poet, nu sunt nici măcar atent, nu sunt în stare să particip cu ceva demn de discutat, darmite să mai spun vreun lucru vrednic de luare-aminte, ba chiar moţăi de-a binelea; dar cum îl pomeneşte cineva pe Homer, m-am şi trezit, cu toată mintea acolo şi având de spus belşug de lucruri.

SOCRATE Nu-i nici o taină, prietene, aici: e limpede pentru oricine că nu întemeindu-te pe meşteşug sau pe ştiinţă eşti tu în stare să vorbeşti despre Homer. Căci dacă te-ai întemeia pe meşteşug ai fi în stare să vorbeşti şi despre ceilalţi poeţi; doar meşteşugul poeziei este unul12, nu-i aşa?

ION Da.

SOCRATE Dar dacă avem în vedere orice altă artă în întregul ei, nu rămâne oare valabil acelaşi mod de cercetare pentru fiecare? Vrei să afli, Ion, ce vreau să spun cu asta?

ION Da, Socrate, jur pe Zeus că da, căci tare-mi place să v-ascult pe voi, cei învăţaţi13.

SOCRATE Aş vrea să fiu cu adevărat un învăţat, cum zici tu, Ion, dar învăţaţi sunteţi de fapt doar voi, rapsozii şi actorii, şi cei ale căror poeme le declamaţi14, în timp ce eu mă mărginesc să spun doar adevărul, atât cât stă în putinţa unui om de rând. Aşa şi pentru întrebarea mea de acum, gândeşte-te cât de simplu, de rând şi la mintea oricui este ceea ce spunem, şi anume că atunci când iei un meşteşug, oricare-ar fi, în întregimea lui, modul de cercetare e mereu acelaşi. Să luăm un exemplu: există un meşteşug al picturii în întregul lui?

ION Da.

SOCRATE Există şi au existat mulţi pictori, şi buni şi proşti, nu?

ION Desigur.

SOCRATE Ai văzut tu însă până acum pe cineva în stare să arate cumva ce e bun şi ce e rău în pictura lui Polignot, fiul lui Aglaophon, fără să fie în stare să-i judece pe ceilalţi pictori? Un om care, pus în faţa unor picturi de alţi autori, să aţipească, să rămână gol de gânduri şi neînstare să spună nimic, în schimb de îndată ce i se cere să-şi dea părerea despre Polignot (sau despre oricare alt pictor vrei, dar despre unul singur), să se trezească, să fie atent şi să aibă de spus o mulţime de lucruri?15

ION Pe Zeus, hotărât lucru, nu.

SOCRATE Dar în sculptură? Ai văzut oare pe cineva priceput să lămurească ce este izbutit în opera lui Dedal, fiul lui Metion16, sau a lui Epeios, fiul lui Panopeus17, sau a lui Teodor din Samos18, sau a oricărui alt sculptor, dar unul singur, iar înaintea unor statui făcute de alţi sculptori să fie descumpănit sau adormit, fără un cuvânt de spus?

ION Nu, pe Zeus, n-am văzut niciunul ca acesta.

SOCRATE De altfel sunt convins că nici în privinţa cântatului la flaut sau la cithară, a cântării însoţită de cithară19 sau a recitării rapsodice20 n-ai văzut om în stare să-l judece cu pricepere pe Olympos21, ori pe Thamyris22, ori pe Orfeu23, ori pe Phemios, rapsodul din Itaca24, dar care să rămână încurcat în faţa lui Ion din Efes, neînstare să lămurească ce e bun şi ce e rău în felul lui de-a recita.

ION Nimic de zis, Socrate. îmi este însă limpede că în privinţa lui Homer vorbesc, lucru recunoscut de toată lumea, mai bine decât orişicine şi sunt plin de idei, ceea ce nu mi se întâmplă în cazul altor poeţi. Vezi totuşi ce poate să însemne asta.

SOCRATE Chiar văd, Ion, şi mă aflu pe cale să-ţi dezvălui ce mi se pare că poate să însemne. Darul acesta al tău de a vorbi frumos despre Homer este, cum spuneam mai înainte, nu un meşteşug, ci o putere divină care te pune în mişcare, o putere ca aceea a pietrei pe care Euripide o numeşte de Magnesia25, iar cei mai mulţi piatră de Heracleea26. într-adevăr, piatra aceasta nu numai că atrage inelele de fier, ci le transmite şi lor puterea de a săvârşi acelaşi lucru, adică de a atrage la rândul lor alte inele, încât uneori ajunge să se formeze un şir foarte lung de inele de fier prinse unul de altul şi a căror putere depinde, pentru toate, de puterea pietrei cu pricina. Tot astfel, Muza îşi umple ea însăşi pe câte unii de har divin, iar prin mijlocirea acestora harul divin pătrunde şi în alţii, alcătuindu-se astfel un şir în care fiecare depinde de un altul. într-adevăr, nu în virtutea unui meşteşug poeţii epici, toţi cei huni, dau glas tuturor acestor frumoase poeme, ci fiind pătrunşi şi de harul divin; la fel stau lucrurile şi cu hunii poeţi lirici: la fel cum cei cuprinşi de frenezia corihantică27 nu sunt, când dansează, în minţile lor, tot aşa nici poeţii lirici nu sunt în minţile lor când alcătuiesc frumoasele lor cânturi, ci, de cum se cufundă în armonie28 şi în ritm29, ei sunt cuprinşi de avânt bahic şi, stăpâniţi de el – asemenea bacantelor care, când sunt în stăpânirea lui, scot miere şi lapte din râuri, nu însă şi când se află în minţile lor – cu sufletul poeţilor lirici, după propria lor mărturie, se petrece acelaşi lucru. într-adevăr, nu ne spun oare poeţii că îşi sorb datările din unda izvoarelor de miere30 care curg în anume grădini şi vâlcele ale Muzelor şi ni le aduc nouă întocmai ca albinele, plutind şi ei la fel în zbor? Şi e, adevărat ce spun: poetul e o făptură uşoară, înaripată şi sacră, în stare să creeze ceva doar după ce-l pătrunde harul divin31 şi îşi iese din sine, părăsit de judecată. Cât îşi păstrează judecata, nici un om n-are puterea să creeze poezie sau să dea glas, în vers, unei preziceri. Aşadar, dat fiind că nu prin puterea unui meşteşug, spun ei, în creaţia lor poetică, atâtea lucruri frumoase despre faptele de care se ocupă (cum spui şi tu despre Homer), ci printr-un har divin, fiecare dintre ei este în măsură să creeze poezie frumoasă numai în genul către care i-a dat Muza avânt: unui ditirambi32, altul encomii33, altul versuri pentru pantomime34, altul poeme epice,35, altul iambi36; în rest însă, fiecare nu este decât un neputincios. Căci nu meşteşugul le călăuzeşte spusele, ci o putere divină: altfel, dacă s-ar pricepe datorită meşteşugului la un singur lucru s-ar pricepe şi la toate celelalte. Iar divinitatea ie ia poeţilor mintea, lor şi prezicătorilor şi prorocilor, şi îi foloseşte ca pe nişte slujitori ai ei tocmai pentru ca noi, ascultându-i, să ne dăm seama că nu ei, lipsiţi cum sunt de mintea lor, sunt cei care spun lucruri de atâta preţ, ci că cea care vorbeşte, glăsuind prin mijlocirea lor, este divinitatea însăşi. Dovada cea mai bună că nu greşesc este Tynnichos din Chalcis37, care în afară de peanul38 pe care îl cântă cu toţii, poate cel mai frumos dintre toate poemele melice39 şi care, cum spune el însuşi, na e nimic altceva decât „o făptuire a Muzelor”, n-a mai compus niciodată vreun poem vrednic de amintirea cuiva. Aici mai mult decât în orice alt exemplu îmi pare mie că divinitatea ne arată, fără putinţă de îndoială, că poemele acestea atât de frumoase nu sunt nici omeneşti, nici ale oamenilor, ci divine şi ale zeilor, iar că poeţii nu sunt nimic altceva decât tălmacii zeilor, stăpâniţi fiecare de către cel care îl are sub stăpânire. Tocmai pentru a ne dovedi acest lucru a făcut zeul ca poetul cel mai nevrednic să dea glas poemului celui mai frumos. Ce crezi, Ion, am sau nu dreptate?

ION Da, cred că ai, pe Zeus: vorbele tale, nu ştiu cum se face, îmi ating sufletul, Socrate, şi sunt încredinţat că printr-un bar divin, poeţii buni sunt pentru noi, în tot ce spun, tălmacii zeilor.

SOCRATE Dar voi, rapsozii, nu tălmăciţi la rândul vostru spusele poeţilor?

ION Şi asta e adevărat.

SOCRATE Şi-atunci n-am putea spune că sunteţi interpreţii interpreţilor?

ION Ba da, întocmai asta.

SOCRATE Bine, dacă-i aşa mai spune-mi încă un lucru, răspunzându-mi fără ascunziş la întrebare: atunci când îţi uluieşti spectatorii recitind frumos versuri de epopee şi îl cânţi fie pe Odiseu, cum se repede în prag, li se dezvăluie peţitorilor şi îşi deşartă la picioare tolba de săgeţi40, fie pe Ahile năpustindu-se asupra lui Hector41, fie câte ceva din jalea Andromacăi42, a Hecubei43, a lui Priam44, eşti oare atunci în toată firea ta, sau îţi ieşi din tine, iar sufletului tău pătruns de har divin îi pare că se află chiar în faţa întâmplărilor de tine povestite, ori în Itaca, ori la Troia, ori în altă parte, după vers.

ION Ce dovadă limpede îmi dai, Socrate! Am să-ţi răspund într-adevăr fără a-ţi tăinui nimic: eu unul ori de câte ori recit ceva care stârneşte mila, mi se umplu ochii de lacrimi; când este însă ceva groaznic sau tulburător mi se face părul măciucă de groază şi mi se zbate inima în piept.

SOCRATE Prin urmare, Ion? Putem noi spune că e în toată mintea lui acela care, împodobit cu straie pline de culori şi cununi de aur, stă şi plânge în zi de sacrificii şi de sărbătoare, deşi nu şi-a pierdut nimic din ce-i pe el, ori e cuprins de spaimă în mijlocul a peste douăzeci de mii de oameni prietenoşi dintre care niciunul nu-l despoaie de veşminte şi nu-i face vreun rău?

ION Nu, pe Zeus, ca să spun drept nu putem deloc spune aşa Socrate.

SOCRATE Dar ştii că şi în cea mai mare parte dintre spectatori stârniţi aceleaşi simţăminte?

ION Ştiu prea bine, căci îi văd de fiecare dată, din înaltul estradei, cum plâng, cum îşi aţintesc crâncen ochii şi cum îi zguduie, ca şi pe mine, spusele mele. Asta pentru că trebuie să fiu foarte atent la ei: dacă reuşesc să-i fac să verse lacrimi, eu sunt cel care voi râde luându-mi plata, dar dacă îi fac cumva să râdă, eu sunt cel care voi plânge după banii pierduţi.

SOCRATE Iţi dai seama că tocmai spectatorul acesta este ultima dintre verigile despre care spuneam eu că-şi iau puterea una de la alta sub înrâurirea pietrei de Heracleea? Iar veriga de mijloc eşti tu, rapsodul şi interpretul, pe când prima verigă este poetul însuşi. Iar prin toţi aceştia divinitatea atrage sufletele oamenilor ori încotro vrea, trecându-şi puterea într-un şir în care fiecare atârnă de altul. Şi aici, ca în cazul pietrei, se alcătuieşte un lanţ foarte lung, de horeuţi, de maeştri şi de submaeştri de cor45 prinşi pieziş dc inelele care atârnă de Muză. Şi astfel, cutare poet se află legat de-o anumită Muză, altul de alta, iar noi spunem că „este stăpânit”, ceea ce e cam acelaşi lucru, căci, într-adevăr, este ţinut în puterea ei46. De aceste prime verigi, adică de poeţi, se află legaţi alţii, fiecare de un altul, şi, la rândul lor sunt pătrunşi de harul divin: unii sunt legaţi de Orfeu, alţii de Musaios47, dar pe cei mai mulţi Homer îi are şi îi ţine în puterea lui. Tu, Ion, eşti unul dintre cei ce se află în stăpânirea lui Homer, şi de câte ori se cântă versuri ale unui alt poet, adormi şi nu găseşti nimic de spus, în schimb de cum auzi pe cineva cântând ceva din poetul acesta, iată-te treaz pe dată, sufletul îţi dănţuie şi ai lucruri din belşug de spus. Căci tu nu spui despre Homer ceea ce spui nici datorită meşteşugului, nici ştiinţei tale, ci pradă harului şi stăpânirii divine. După cum cei pradă delirului coribantic48 nu simt cu ascuţime decât acel unic cânt care este al zeului de care sunt ei stăpâniţi, şi pentru cântul acesta găsesc din belşug mişcări de dans şi cuvinte, iar celelalte îi lasă nepăsători, tot astfel şi tu, Ion, eşti la largul tău când cineva aminteşte de Homer, dar te afli la neîndemână când este vorba despre ceilalţi. Iată deci, ca să-ţi răspund la întrebare, pricina pentru care, când e vorba de Homer, te afli la largul tău, iar când de alţii, nu: faptul că nu meşteşugul, ci harul divin fac din tine un slăvitor atât de iscusit al lui Homer.

ION Nimic de zis, Socrate, eşti priceput la vorbă, dar m-aş mira să fii atât de priceput încât să mă convingi că, atunci când îl slăvesc pe Homer, sunt pradă unei stăpâniri şi unei nebunii. Şi cred că nici măcar ţie nu ţi-aş părea aşa, dacă m-ai asculta vorbind despre Homer.

SOCRATE Chiar şi vreau să te ascult, dar nu mai înainte de a-mi răspunde la această întrebare: dintre toate câte le spune Homer, despre care vorbeşti tu bine? Căci de bună seamă nu chiar despre toate.

ION Ba despre toate, Socrate, să ştii bine.

SOCRATE Ei, doar nu şi despre acele lucruri spuse de Homer la care se întâmplă ca tu să nu te pricepi.

ION Şi cam ce fel de lucruri să fie acelea, spuse de Homer şi la care eu nu mă pricep?

SOCRATE Oare nu vorbeşte el în numeroase locuri şi pe larg despre meşteşuguri?49. De pildă, despre cel de a mâna caii – dacă o să-mi amintesc versurile, am să ţi le spun.

ION Ba eu o să le spun, căci eu le ţin minte50.

SOCRATE Recită-mi dar ce-i spune Nestor fiului său Antiloch, cu prilejul întrecerii de cai în cinstea lui Patroclu, când îl povăţuieşte să fie cu luare-aminte cum coteşte carul la întors.

ION Spune Homer: „Pleacă-te-n partea cea stângă puţin şi asmute, -mboldeşte Calul din dreapta mereu, slăbeşte cu mânile frâul, Mână şi-nghesuie atunci cu totul aproape de ţintă Calul din stânga, să pară că buciumul roatei strujite Stă să se-atingă de semn, dar cată să nu dai de piatră”51.

SOCRATE Atât ajunge, Ion. Şi-acuma, cine crezi că poate să-şi dea seama cel mai bine dacă Homer rosteşte cu pricepere sau nu aceste versuri, un medic sau un conducător de care?

ION Un conducător de care, desigur.

SOCRATE Oare pentru că acesta este meşteşugul său ori dintr-o altă pricină?

ION Pentru că-i meşteşugul lui şi nu altminteri.

SOCRATE Aşadar fiecărui meşteşug îi este dat de la divinitate să poată cuprinde cunoaşterea unei activităţi anume, nu-i aşa? Doar nu vom învăţa şi de la medicină ceea ce ne-nvaţă meşteşugul cârmuirii de corăbii.

ION Nu, desigur.

SOCRATE Şi nu de la tâmplărie ce ne-nvaţă medicina.

ION Nu, desigur.

SOCRATE Şi nu aşa stau lucrurile cu toate meşteşugurile: cunoştinţele pe care ni le dă unul dintre ele nu le vom dobândi de la un altul? Dar mai întâi răspunde-mi la altă întrebare: recunoşti că un meşteşug se deosebeşte de altul?

ION Da.

SOCRATE Şi oare şi tu, ca şi mine, te întemeiezi pe faptul că un meşteşug ne dă cunoaşterea unor anumite lucruri, iar altul, a altora, ca să le dai câte un nume fiecăruia?

ION Da.

SOCRATE într-adevăr, dacă ar fi vorba de cunoaşterea aceloraşi, de ce am mai vorbi de două meşteşuguri deosebite, de vreme ce prin amândouă am putea cunoaşte aceleaşi lucruri? Astfel, de pildă, eu ştiu că degetele acestea ale mele sunt cinci, iar tu eşti în măsură să ştii despre ele acelaşi lucru ca şi mine. Şi când te-aş întreba dacă acelaşi lucru ne face să ştim, şi eu şi tu, aceeaşi disciplină, aritmetica, sau alta, de bună scamă mi-ai răspunde că aceeaşi.

ION Da.

SOCRATE Şi-acuma dă-mi răspuns la ce eram pe cale să te-ntreb mai adineaori, şi-anume dacă socoteşti că lucrurile stau la fel cu toate meşteşugurile: unul anume dă neapărat cunoştinţe despre anumite lucruri, aceleaşi mereu, iar altul, întrucât e altul, neapărat despre altele.

ION Aşa mi se parc, Socrate.

SOCRATE Prin urmare, cine nu stăpâneşte un anumit meşteşug nu va fi în stare să judece cu pricepere cele spuse sau înfăptuite pe temeiul acelui meşteşug?

ION Ε adevărat ce spui.

SOCRATE Şi-atuncea, privitor la versurile pe care mi le-ai recitat, cine va judeca mai bine dacă Homer vorbeşte cu pricepere sau nu, tu ori un conducător de care?

ION Un conducător de care.

SOCRATE Dat fiind că tu nu eşti conducător de care, ci rapsod, nu?

ION Da.

SOCRATE Iar meşteşugul rapsodului este altul decât cel al conducătorului de care?

ION Da.

SOCRATE Aşadar, fiind altul, dă cunoştinţe despre alte lucruri.

ION Da.

SOCRATE Dar când Homer spune cum Hecamede, ţiitoarea lui Nestor, îi dă o băutură de leac lui Macaon52 rănit? Vorbele sunt cam acestea: „Peste vinul de Pramnos53 ea rase brânză de capră Cu răzătoarea de bronz; lângă el, de mâncat, puse ceapă”54

Cine e în măsură să judece dacă Homer vorbeşte aici cu pricepere sau nu, meşteşugul medicului sau cel al rapsodului?

ION Cel al medicului.

SOCRATE Dar când spune Homer: „Dânsa se dă în afund întocmai precum se dă plumbul Undiţei care, stând prinsă de cornul de bou de la ţară Merge şi peştii cei lacomi de carnea momelii ucide”55

Cine să spunem că este mai în măsură să judece ce anume spun aceste versuri şi dacă spun bine sau nu, meşteşugul pescarului sau cel al rapsodului?

ION Cel al pescarului, e limpede, Socrate. SOCRATE Gândeşte-te acuma că, la rândul tău, m-ai întreba: „Ei bine, Socrate, de vreme ce găseşti la Homer lucruri a căror judecare îi revine fiecăruia dintre meşteşugurile acestea, hai, încearcă să găseşti şi în privinţa prezicătorului şi a meşteşugului său ce anume din poemele lui Homer revine priceperii lui să cântărească dacă este bine sau rău” – gândeşte-te cu câtă uşurinţă şi cu cât adevăr îţi voi răspunde. într-adevăr, Homer vorbeşte adesea despre astfel de lucruri şi în Odiseea, de pildă, printre altele, atunci când unul dintre urmaşii lui Melampus, prezicătorul Theoclymenos56, le spune peţitorilor: „Ce crunt blestem vă paşte, Sărmanilor? Vă-mpresură-ntuneric Şi capul şi obrazul şi genunchii. Răsună vaiet, lacrimi curg pe faţă, Şi geme şi pridvorul şi ograda De umbrele ce năzuie spre bezna J)e întuneric. Soarele din slavă Se-ntunecă, -nfiorătoare noapte Se-ntinde peste tot”57, dar adesea şi în Iliada la, ca de pildă în „lupta de lângă ziduri”58, într-adevăr şi aici spune: „Se pomeniră cu-o piază, când ei erau gata să treacă: Oastea din stânga tăind, se ivise-nainte un vultur Sus zburător care-n gheare purta sângerat un balaur; El se zbătea încă viu şi tot se lupta între gheare Până ce şarpele capul sucind înapoi înspre pieptul Pajurei o mursecă la grumaz. De durere pătrunsă, Ea de la sine-l zvârli, de căzu pe la mijlocul oastei;

Pasărea dusă de vânt după-aceea cu ţipete zboară”59.

Aş spune că părţile acestea şi cele de acelaşi fel este căderea prezicătorului să le cerceteze şi să le judece.

ION Şi ai avea dreptate, Socrate.

SOCRATE Dreptate ai şi tu, Ion, spunând aşa. Şi-acuma, hai şi tu, la rândul tău, aşa cum eu ţi-am ales, atât din Odiseea, cât şi din Iliada, părţi care, prin felul lor, ţin care de priceperea prezicătorului, care de a medicului şi care de-a pescarului, tot astfel alege-mi şi tu, Ion – ca un mai bun cunoscător decât mine al operelor lui Homer – locuri potrivite priceperii rapsodului şi meşteşugului rapsodic, din acelea pe care, dintre ceilalţi oameni, rapsodul are precăderea şi să le cerceteze şi să le judece.

ION Eu susţin că pe toate, Socrate.

SOCRATE Nu, Ion, nu eşti tu acela care spune „toate”. Ori eşti uituc până-ntr-atât? Şi totuşi nu s-ar potrivi tocmai unui rapsod să n-aibă ţinere de minte60.

ION Dar ce anume am uitat acum?

SOCRATE Nu-ţi aminteşti ce-ai afirmat: că meşteşugul rapsodului este deosebit de cel al conducătorului de care?

ION Ba îmi amintesc.

SOCRATE Şi n-ai recunoscut că, fiind deosebit, cuprinde alte cunoştinţe?

ION Ba da.

SOCRATE Atunci, după propria-ţi spusă, rapsodul şi meşteşugul lui nu cuprind toate cunoştinţele.

ION Ba pe toate, Socrate, afară poate de cele de felul acesta.

SOCRATE Când spui „cele de felul acesta” înţelegi, mai mult sau mai puţin, „în afară de cele ce ţin de celelalte meşteşuguri”. Atunci însă, de vreme ce meşteşugul tău nu dă orice cunoaştere, pe care anume o dă?

ION Dă, cred eu, cunoaşterea a ceea ce e potrivit să vorbească bărbatul şi ce se cade să spună femeia, sclavul şi omul liber, supusul şi cârmuitorul.

SOCRATE Vrei să spui oare că rapsodul ştie mai bine ce vorbe trebuie rostite decât însuşi cel care cârmuieşte pe mare o corabie bătută de furtună?

ION Nu, desigur cârmaciul e acela care ştie mai bine.

SOCRATE Şi cine ştie mai bine ce se cuvine să-i spună unui bolnav cel care îl îndrumează: rapsodul sau medicul?

ION Nici de data asta nu rapsodul.

SOCRATE Atunci poate ştie ce se cuvine să spună un sclav?

ION Da.

SOCRATE Aşa, de pildă, ceea ce e potrivit să spună un văcar atunci când caută să-şi potolească vitele întărâtate, rapsodul le va şti, iar sclavul nu?

ION Nu poate fi aşa.

SOCRATE Dar felul potrivit de a vorbi despre lucratul lânii cine îl ştie, ţesătoarea sau rapsodul?

ION Ţesătoarea.

SOCRATE Atunci poate rapsodul ştie ce trebuie să spună un strateg61 atunci când îşi îndeamnă ostaşii?

ION Da, se pricepe la aşa ceva.

SOCRATE Cum adică? Să fie oare meşteşugul rapsodului tot una cu al cârmuitorului de oşti?

ION Eu unul, cel puţin, aş şti ce se cuvine să spună un strateg.

SOCRATE Poate pentru că eşti şi un cunoscător al strategiei, Ion. în fapt, dacă s-ar întâmpla să fii deopotrivă de priceput la călărie şi la cântatul din cithară62, ai putea să deosebeşti care cai sunt buni de călărie şi care nu. Numai că de te-aş întreba: „Datorită cărui meşteşug recunoşti tu, Ion, caii buni de călărie? Călăreţ fiind, sau citharist?”, oare ce mi-ai răspunde?

ION Călăreţ fiind, aş zice eu.

SOCRATE Iar dacă, de asemenea, ai şti să recunoşti pe cei ce cântă bine la cithară, ai admite că faci asta citharist fiind, nu călăreţ?

ION Da.

SOCRATE Şi-acum spune-mi, de vreme ce cunoşti arta militară, o ştii oare ca un cunoscător al strategiei, sau poate ca un bun rapsod?

ION Eu unul nu văd nici o deosebire.

SOCRATE Cum? Spui că nu e nici o deosebire? Meşteşugul rapsodului şi cel al strategului sunt, după tine, unul şi acelaşi, sau sunt două?

ION Eu cred că unul singur.

SOCRATE Prin urmare oricine este bun rapsod este şi bun strateg?

ION Negreşit, Socrate.

SOCRATE Aşadar şi cine este bun strateg este totodată şi un bun rapsod?

ION Asta nu mai cred că e adevărat.

SOCRATE Oricum, rămâi de părerea că orice bun rapsod este şi un bun strateg?

ION întru totul.

SOCRATE Iar tu, nu eşti tu oare, Ion, dintre greci, rapsodul cel mai bun?

ION Ba chiar cu mult, Socrate.

SOCRATE Şi cel mai bun strateg?

ION Poţi să fii încredinţat, Socrate, căci doar am învăţat lucrurile-acestea din Homer!

SOCRATE Atunci, în numele zeilor, Ion, de ce oare, fiind în amândouă cel mai bun dintre eleni – şi ca strateg şi ca rapsod – de ce cutreieri recitind cetăţile greceşti în loc să cârmuieşti armate? îţi închipui cumva că grecii duc mare lipsă de un rapsod încununat cu aur, dar deloc de un strateg?

ION Vezi tu, Socrate, cetatea noastră63 e cârmuită de voi, ca şi armata ei; şi n-are nevoie de nici un strateg, iar a voastră şi cea a lacedemonienilor nu m-ar alege ca strateg tocmai pe mine, socotind că vă sunteţi singuri de ajuns.

SOCRATE Desăvârşitul meu Ion, auzit-ai oare de Apollodoros din Cyzic?64.

ION Care anume?

SOCRATE Cel pe care atenienii, deşi un străin, l-au ales nu o dată ca strateg al lor. Iar pe Phanostenes din Andros65 şi pe Heracleides din Clazomenai66, străini şi ei, dar dovedindu-se oameni destoinici, cetatea noastră i-a înălţat până la rangul de strateg, precum şi până la celelalte dregătorii. Şi-atunci, dacă îi va recunoaşte destoinicia, nu-1 va alege, ca strateg onorându-l tocmai pe Ion din Efes? Dar cum? Nu sunteţi voi, efesienii, la obârşie atenieni?67. Stă cumva cetatea voastră mai prejos de alta? Cât despre ce vorbeam noi, Ion, dacă e adevărat ce spui, şi-anume că iscusinţa ta în a-l slăvi pe Homer se datorează meşteşugului şi cunoştinţelor tale, apoi rău faci că, după ce m-ai încredinţat că ştii multe lucruri frumoase despre Homer şi mi-ai făgăduit că o să-mi faci dovada, mă amăgeşti: departe de a te ţine de cuvânt68, nici măcar nu vrei să-mi spui, cu toată lunga mea stăruinţă, în cc privinţă eşti atât de iscusit, ci, întocmai ca Proteu69, sucindu-te în fel şi chip, iei tot soiul de înfăţişări, ca pân-la urmă, reuşind să-mi scapi, să mi te-nfăţişezi drept strateg, doar ca să nu-mi arăţi cât eşti de priceput în ştiinţa ta despre Homer. Aşadar, dacă, aşa cum spuneam adineauri, ai în privinţa lui Homer cunoştinţele pe care le dă meşteşugul şi, după ce mi-ai făgăduit să mi le arăţi, nu te ţii de vorbă şi mă amăgeşti, atunci eşti vinovat. Dacă însă, dimpotrivă, nu-ţi cunoşti meşteşugul, şi spui despre poet, cum am spus eu despre tine, multe lucruri frumoase, fără să ştii nimic, fiind doar sub puterea lui Homer, prin har ceresc, atunci n-ai nici o vină. Aşadar hotărăşte-te cum vrei să treci în ochii noştri70: vinovat sau inspirat de zei?71.

ION Socrate, nu-i deloc totuna: cu mult mai frumos este să treci drept inspirat de zei.

SOCRATE Atunci să ai din partea noastră, Ion, judecata mai frumoasă: că îl slăveşti pe Homer nu stăpânind un meşteşug, ci inspirat de zei.