Scena 3 

PĂRINTELE ILIE, 
COANA SOFICA 

COANA SOFICA (care a simțit câtă durere s-a destins sub naiva izbucnire a lui 
CONU GRIGORE, stă podidită de lacrimi și se tânguie încetișor): Iaca, așa-i de două luni încoace. Parcă nu mai este cum a fost. Se înfurie de te miri ce și acu zice una, acu alta... Și-a pierdut cumpătul de tot... Tare l-a durut, părinte! Nu se cuvenea să vâri așa cuțit în inima noastră... Eu m-am făcut posacă — el a slăbit... 

PĂRINTELE ILIE: Nici mie nu mi-a mers mai bine! 
COANA SOFICA: Văd. Te-ai tras la față, toată noaptea lampa ți-i aprinsă... 
PĂRINTELE ILIE: M-a ajuns vorba Scripturii, cumătră:

„Vai și vai zic culcându-mă și sculându-mă și în sfârșit ostenesc șezând..." Dar toate-s trecătoare ca iarba câmpului și ca apa izvorului... Și europenele grele îs și ele…

SFÂRȘIT