Scena 2 

ACEIAȘI, 
COANA SOFICA. 

COANA SOFICA: Ce-i, moșnegilor? Vi-i foame? (Cei doi se poftesc unul pe altul să înceapă, dar fiecăruia i-ar plăcea să înceapă celălalt.) Ei, ce-i? Ați amuțit? 
CONU GRIGORE (preotului): Hai, spune tu! 
PĂRINTELE ILIE: Ba tu! 
CONU GRIGORE: Eu nu spun! 
PĂRINTELE ILIE: Măi, spui? 
CONU GRIGORE: Nu!Spune tu! 
PĂRINTELE ILIE: Ba tu să spui! 
CONU GRIGORE: Nu. PĂRINTELE ILI E: Și de ce, mă? 
CONU GRIGORE: Iaca așa! 
COANA SOFICA: Ei, începeți odată, ori nu începeți? 
PĂRINTELE ILIE: Hai, începe tu. 
CONU GRIGORE: Ba tu. 
PĂRINTELE ILIE: Eu nu încep. 
CONU GRIGORE: Așa? 
PĂRINTELE ILIE: Așa! 
CONU GRIGORE: Și de ce, mă rog? 
PĂRINTELE ILIE: Iaca așa? 
COANA SOFICA: Oameni buni, nu mă țineți degeaba, că mi se ard plăcintele! 
CONU GRIGORE (furios): N-auzi, domnule, că se ard plăcintele? 
PĂRINTELE ILIE: Ei, și ce-mi pasă mie? 
CONU GRIGORE: Și vrei s-o sărbătorim pe fină-ta cu plăcinte arse? 
PĂRINTELE ILIE (indignat): Pe mine, te rog, să nu mă iei pe coarda sentimentală, auzi? 
CONU GRIGORE: Mda! Sentimentală! Uite-te cine vorbește de coarda sentimentală! 
PĂRINTELE ILIE: Adică ce? Nici la 
OLGUȚA n-am voie să țiu? Păi am ținut-o în brațe, când era, un gogoloș de carne, și eu am crescut-o, n-ai crescut-o tu, măcar că-i ești tată, nu i-ai mai fi fost! 
CONU GRIGORE: Bine că recunoști măcar că i-s tată! 
PĂRINTELE ILIE: Tare aș vrea eu să nu recunosc, dar ce să mai fac eu azi, când împlinește optsprezece ani bătuți? 
COANA SOFICA (rugătoare): Plăcintele! 
CONU GRIGORE (imperativ): Plăcintele! 
PĂRINTELE ILIE (cu dispreț): Plăcintele! 
COANA SOFICA (se scuză): Plăcintele! 
PĂRINTELE ILIE (resemnat și scârbit, pronunța): Plăcintele... 
COANA SOFICA: Apoi eu mă duc fiindcă nu înțeleg nimic...

(Dă să plece.) 

CONU GRIGORE: Se duce! 
PĂRINTELE ILIE: Se duce! 
CONU GRIGORE: Vasă zică o lași să se ducă! 
PĂRINTELE ILIE: Batu o lași'să se dură,pentru că ți-i frică! 
CONU GRIGORE: Frică i-i cui spune! (Și deodată amândoi.) Soficoo! 
COANA SOFICA (întoarsă din drum): V-ați hotărât? 
PĂRINTELE ILIE: Da! 
CONU GRIGORE: Da! 
COANA SOFICA: Ei! 
CONU GRIGORE: Ne-am certat! 
PĂRINTELE ILIE: Da, amarnic ne-am certat! 
COANA SOFICA: Asta am cam înțeles-o eu,dar vorba-i din ce pricină? 
PĂRINTELE ILIE, 
CONU GRIGORE (arătându-se unul pe altul): Din pricina dumnealui. 
COANA SOFICA: Acum îs lămurită, așa că pot să plec. 
CONU GRIGORE: Stai,Sofico, nu te duce, că spun eu. (Către preot.) Ce crezi că nu spun? Spun! Uite, nevastă! Răspunde tu. Am eu dreptul să fiu, cum să zic?... să fiu... 
PĂRINTELE ILIE: Gelos... 
COANA SOFICA: Gelos? 
CONU GRIGORE: Ei da... Am eu dreptul să fiu așa? 
COANA SOFICA: Nici vorbă! 
PĂRINTELE ILIE (lui 
CONU GRIGORE): Vezi? Apoi să nu mă faci... 
CONU GRIGORE: Stai, că n-a înțeles! Adică de ce să am dreptul? 
COANA SOFICA: Tot omul are dreptul să fie gelos! 
CONU GRIGORE (părintelui):Vezi? 
PĂRINTELE ILIE: Stai, că n-a înțeles! 
CONU GRIGORE: Lasă-mă pe mine, să întreb eu acu. Uite ce-i, Sofico. Vreau să zic: Pot eu să fiu...? (Și ezită.) 
PĂRINTELE ILIE: Gelos... 
CONU GRIGORE: Las-o în pace că a înțeles ea. Ei?... Pot să fiu? 
COANA SOFICA: De unde să știu eu? Unii pot, alții nu... 
CONU GRIGORE: Nu, bre omule, am eu de ce să fiu gelos? 
COANA SOFICA: Dar ce? Ești gelos? 
CONU GRIGORE: Nu-i vorba de asta! Mi-ai dat tu vreo dată prilej să fiu gelos? 
COANA SOFICA: Știu eu? Tu ce crezi? 
CONU GRIGORE: Nu-i vorba de mine, e vorba ce crezi tu. Ei, răspunde! La ce te gândești acu? 
COANA SOFICA: La plăcinte! 
PĂRINTELE ILIE (râde în hohote): Nu vezi, tinichea bătrână, că-și bate joc de tine? 
CONU GRIGORE: Ce să-și bată joc, domnule, păi dumneaei a înțeles că aici e ceartă mare și trebuie curmată într-un fel. Să întreb atunci de-a dreptul. Am eu de ce să fiu gelos pe rabla asta de popă? 
COANA SOFICA: Da ce, părinte? Aveți amândoi vre-o ibovnică în sat? 
CONU GRIGORE: Nu, bre omule, din pricina ta! Să întreb mai de-a dreptul: ții la el? 
COANA SOFICA: Țiu și țiu mult. 
PĂRINTELE ILIE (lui 
CONU GRIGORE): Așa! 
CONU GRIGORE: Dar la mine ții? 
COANA SOFICA: Țiu și țiu mult.! 
CONU GRIGORE (pufnind): Așa!... Dar la care ții mai mult? Care dragoste e mai mare? 
COANA SOFICA: Asta-i ca întrebarea ceea: Ce-i mai greu: un kilogram de puf ori un kilogram de fier? 
CONU GRIGORE: Mă rog. dacă ar fi să alegi acu între noi pe cine l-ai alege? 
COANA SOFICA: Trebuie să spun drept? 
PĂRINTELE ILIE: Trebuie! 
COANA SOFICA: Și nu-i păcat? 
PĂRINTELE ILIE: Nu-i. 
COANA SOFICA: Și dacă-o fi păcat? 
PĂRINTELE ILIE: Te dezleg de păcat numaidecât, mielușica Domnului. 
COANA SOFICA: Apoi atunci aleg pe părintele! 
PĂRINTELE ILIE: Vezi cucoane? 
CONU GRIGORE: Și nu mă alegi pe minei' 
COANA SOFICA: Păi nu te-am ales o dată? Și pe urmă dacă mă dezleagă de păcate... 
CONU GRIGORE: Nu râde, popă, că o limpezesc numaidecât! Dar ia mai spune ceva. Înainte să te iau eu, la cine țineai mai mult? 
COANA SOFICA: Știi foarte bine. La contabilul de la Federală. 
CONU GRIGORE: Nu. frate, răspunde la ce te întreb eu. Dintre noi doi trebuie să-ți fi plăcut, unul mai mult. Eu aveam mustață, el barbă, în sfârșit era o deosebire. Ție cum îți plăcea mai mult să fie un bărbat? 
COANA SOFICA: Ras de tot. 
CONU GRIGORE: Nici asta! Dar eu eram învățător și ăsta popă. Ce ai fi vrut tu să-ți fie bărbatul? 
COANA SOFICA: A! Locotenent de Roșiori. (Râde o dată cu preotul) 
CONU GRIGORE: Îmi pare rău, Sofico, dar eu întreb în serios și ție-ți arde de glumă. 
COANA SOFICA: Păi bine bărbățelule, acum de asta-ți cășunează ție? Bateți-vă pe dragostea copiilor, nu pe dragostea femeilor. Că aveți și mutră amândoi să vă certați pe o biată babă ca mine. 
PĂRINTELE ILIE: Drept! 
CONU GRIGORE: Ce-i drept? 
PĂRINTELE ILIE: Că-i babă! 
CONU GRIGORE: Ia te rog să nu-mi insulți nevasta că te zvârl pe poartă în drum. 
PĂRINTELE ILIE: Ar fi și asta ceva dacă zvârlitui meu ar în tineri-o. 
COANA SOFICA: Da! Zău! Și atunci am vedea noi dacă nu s-ar întoarce lucrurile... 
PĂRINTELE ILIE: Bravo, cumătră! Mai pune-l cu botul pe labe! 
COANA SOFICA: Nu-i nevoie, că-l pun copiii destul. 
CONU GRIGORE: Copiii? Apoi bine, cucoană, cu dumneata nu-s neam decât așa, dar cu ei îs neam de-al binelea, așa că acolo nu mai încape trădare ca la dumneata. Că dumneata mi-ai cam scăldat-o de dragul popii... 
COANA SOFICA: Ai băgat de seamă? 
CONU GRIGORE (popii): Dar las' că mi-o plătește el cu vârf și îndesat la tabinet. (Către preot.) Taie cărțile!