Scena I

CONU GRIGORE și PĂRINTELE ILIE joaca tabinet. 

CONU GRIGORE (uitându-se în cărțile lui, mai decât e nevoie de obicei, pentru că se vede limpede ca nu urmează să joace el, ci îl așteaptă pe părintele. Fredonează, pe o melodie cunoscută, versurile improvizate) : Joacă, popă, joacă, joacă, Că afară-i timp de toacă... 
PĂRINTELE ILIE (lehămesit de cartea proastă care vine, după ce-i ținuse hangul la cântec, fără cuvinte, răspunde tot fredonând, ca și celălalt, versuri improvizate): Dar ce dracu vrei să joc, Că n-am carte mai deloc... 
CONU GRIGORE (n-are însă vreme de așteptat. Norocul îl face grăbit și de aceea dă pinteni, agresiv): Joacă și tu ce-i juca Om bătrân și tralala. 
PĂRINTELE ILIE (e însă prea descurajat ca să mai găsească cadență și rimă potrivită și de aceea, pesemne, se poticnește între versuri): Dar ce vrei ca să mai fac, Că nu-mi vine nici o carte. CONU UGRIGORE: Stai mă, nu vezi că n-ai nimerit-o? 
PĂRINTELE ILIE: D-apoi crezi tu că la nimereala asta mi-era mie gîndul? 
CONU GRIGORE (o ia de la capăt cântând): Joacă popă, joacă, joacă Că afară-i timp de toacă. (Pauză fredonată.) Dar haide, bre omule, zvârle jos, că toate-s la mine. Uite colea și dame și popi și ași. Ce dracu vrei să faci cu pricăjitul cela de fante? Dă-le încoa! 
PĂRINTELE ILIE: Stai, făptură bătrână a lui Dumnezeu. Fără grabă! Poate am și eu ceva de luat. 
CONU GRIGORE: Îi fi având, dar deocamdată iau eu. Adevăratu-i? (Ia cărțile.) 
PĂRINTELE ILIE (oflind cu jale mare): Adevăratu-i! 
CONU GRIGORE (imperativ): Gologanii! 
PĂRINTELE ILIE: Și ăștia îi iei? 
CONU GRIGORE: Închipuiește-ți că și ăștia! Adevăratu-i? 
PĂRINTELE ILIE (cu rupere de inimă): Adevăratu-i. 
CONU GRIGORE: Sfinte Sisoe! Și ce oftat! Lasă, popă, că ai făcut azi trei masluri. 
PĂRINTELE ILIE: Biblia zice: „Din pământ te-ai născut și-n pământ te vei întoarce" și încă una: „Dă Cezarului ce-i a Cezarului". 
CONU GRIGORE: Adică?... 
PĂRINTELE ILIE: Adică cine are urechi de auzit să auză. (Alt ton.) Păi bine, mă moșnegărie, banul de pe maslu la maslu trage, și cel cuvenit popii tot la popă se întoarce. 
CONU GRIGORE: Și adică în ce fel vine pilda? 
PĂRINTELE ILIE: Află în clipa asta mare că maslul n-am să ți-l fac fără de parale. 
CONU GRIGORE: Noroc că mie are să mi-l facă urmașul Tău! (în vremea asta carțile adunate și amestecate au fost împărțitedin nou.) Bine omul lui Dumnezeu, când le dau eu înțeleg să-mi trag partea, dar nici când le dai tu nu-ți pui, acolo, un popă? Toți-s la mine! 
PĂRINTELE ILIE: Se vede că asta se leagă de maslul de care vorbeam. 
CONU GRIGORE: Eu cred altfel, dar să zic cum zici tu: atunci damele astea ce rost au? 
PĂRINTELE ILIE: Bocitoare, taică, bocitoare! (Preotul cântă). ,,Venit-au la mormânt întristatele femei..." 
CONU GRIGORE: Dacă ar fi întristate n-ar aduce parale, ar lua! Ăsta-i semn, popă, asta nu-i joc de cărți. E simbol, cum zice 
GEORGICĂ! 
PĂRINTELE ILIE: Și cam "în ce fel se arată simbolul? GONU GRIGORE: În felul că damele la mine, popii la mine și fanții tăi dau din buze.
PĂRINTELE ILIE: Mă miram eu să treacă zi lăsată de la Dumnezeu și să n-o iei de la capăt. Cântă, flașnetă hodorogită... 
CONU GRIGORE: Dar ce? Nu-i așa? Mă rog, în pachetul ăsta erau patru dame? Erau! Voiai să vie la tine? Voiai! Dar uite-le, că damele au venit la mine. 
PĂRINTELE ILIE: Și adică în ce fel vine pilda? 
CONU GRIGORE: Pilda vine așa: damele trag la mine! 
PĂRINTELE ILIE: Și pe astea le-ai furat, cum ai furat-o pe Sofica? 
CONU GRIGORE: Întocmai! 
PĂRINTELE ILIE: Atunci dă banii înapoi! (Dă să ia banii de pe masă.) 
CONU GRIGORE:Stai, popă, că nu-i așa! Nu mă face s-o chem pe Sofica să spuie singură.
PĂRINTELE ILIE: Ce să spuie? 
CONU GRIGORE: Că a fugit cu mine de bunăvoia ei, nu cu furătura! 
PĂRINTELE ILIE: Și nu ți-e teamă c-oi zice s-o chemi? 
CONU GRIGORE: Sofico! 
PĂRINTELE ILIE: Lasă femeia în pace la treburile ei! Mă! Mă! Mă! Că hapsân ești! 
CONU GRIGORE: Nu-iașa! Trebuie să ne lămurească. 
PĂRINTELE ILIE:Ce să ne lămurească; de douăzeci și cinci de ani tot ne lămurim și nu ne mai lămurim. 
CONU GRIGORE: Păi cum să ne lămurim, dacă-mi scoți ochii c-am furat-o? De ce n-ai furat-o tu, dacă socoți că era marfă de furat? 
PĂRINTELE ILIE: Păi tocmai asta-i, moșnegărie! Eu n-am socotit-o marfă de furat, dar tu ai socotit-o marfă de furat și... 
CONU GRIGORE: Măi! Iar o luăm de la capăt? 
PĂRINTELE ILIE: Iar! 
CONU GRIGORE: Eram vecini cu casele? 
PĂRINTELE ILIE: Eram! 
CONU GRIGORE: Ședea Sofica peste drum de noi? 
PĂRINTELE ILIE: Ședea. 
CONU GRIGORE: Am crescut laolaltă? 
PĂRINTELE ILIE: Crescut! 
CONU GRIGORE: Și cu Sofica? 
PĂRINTELE ILIE: Și. 
CONU GRIGORE: Am plecat la școală amândoi? 
PĂRINTELE ILIE: Sofica a rămas acasă. 
CONU GRIGORE: Am zis amândoi, nu amântrei! 
PĂRINTELE ILIE: Ai zis! 
CONU GRIGORE: Și ni s-au aprins călcâile după ea într-o bunăzi. Adevăratu-i? 
PĂRINTELE ILIE: Cu aprinsul, adevăratu-i, dar cu ziua nu! 
CONU GRIGORE: Adică? 
PĂRINTELE ILIE: Ziua aceea n-a fost bună. 
CONU GRIGORE: Apoi te cred! Dar pentru mine a fost! Ce dai din cap?A fost! 
PĂRINTELE ILIE: S-o întreb și pe cumătră Sofica despre partea asta! 
CONU GRIGORE: Ia nu schimba tu vorba, că eu îs pornit pe răfuială mare! Și cum zic: erai lulea, și eram lulea!' 
PĂRINTELE ILIE: Erai! 
CONU GRIGORE: Și tu nu erai? 
PĂRINTELE ILIE: Păi bine măi, meseria mea e să îngrop morții, nu să-i dezgrop. 
CONU GRIGORE: Ba-i dezgropi și tu la șapte ani! 
PĂRINTELE ILIE: La șapte, dar nu la douăzeci și cinci și nu în toată ziua, ca tine. Și la urma urmei ce poftești dumneata de la mine? 
CONU GRIGORE: Să te fac knokout, cum zice 
GEORGICĂ! (Reluând firul.) Și va să zică amândoi, prieteni buni și îndrăgostiți de Sofica. O cer cu de la tată-său, nu mi-o dă; o ceri tu de la tată-său, nu ți-o dă! 
PĂRINTELE ILIE: Și atunci ai furat-o și gata! 
CONU GRIGORE: Nu-i gata, că acu chiar o chem! (Strigă.) Sofico! 
PĂRINTELE ILIE: Las-o, omule, că i se ard plăcintele! Și pe urmă eram knockout cum zice 
GEORGICĂ. 
CONU GRIGORE (furios): Ia ascultă, popă, să nu mă iei pe mine ușurel, c-apoi... Taie cărțile. Na! (îi dă pe față cărțile.) Râzi! râzi! Uită-te la el, mutră să fie rivalul meu! Mai na! Hai, joacă! Pune fantele jos! Pune-l, că-i acolo! Așa! Eu pun dama aici! Uite-o, mă, o vezi? Așa! Nimic n-ai, mă, nimic... așa! Și acum, uite, că iau cu popa... uite-l! Îl vezi? Popă e, ori ce e? 
PĂRINTELE ILIE: Cu dama acu mai merge. Simbol-nesimbol, nu știu ce șmechereală faci tu, dar văd că-ți iese. Dar ce caută popa la tine? 
CONU GRIGORE: Dar tu n-ai venit după mine? Că după fuga mea cu Sofica, nu te înfundaseși în creierii munților, unde a înțărcat dracu copiii? Și te-ai întors! Cum a murit biata preoteasă, protos, ai fost aici! Și de douăzeci de ani îmi scoți sufletul. 
PĂRINTELE ILIE: Apoi, frate Grigore, asta-i gelozie! Nu te mai da după deget ! Tot simbol e, dar altfel de simbol. Știi tu vorba cea de frupt: cine pierde la cărți câștigă în altă parte și cine câștigă la cărți... 
CONU GRIGORE (necăjit): Ei, acuma scrum s-alege! 
PĂRINTELE ILIE: Din mine? 
CONU GRIGORE: Nu, din plăcinte! Sofico! Hm! Rival și acu! Bine, domnule! Vedem noi! Sofico! Rival, hai ! 
PĂRINTELE ILIE: Strig-o! de ce te arăți mai gelos! 
CONU GRIGORE: Eu gelos pe tine? 
PĂRINTELE ILIE: Mori de gelozie! 
CONU GRIGORE (furios): Gelos eu? (Pauză) Fugi, mă, că nu-s gelos! 
PĂRINTELE ILIE: Apoi bine, de douăzeci de ani te zbați să-mi arăți că n-ai furat femeia și că a venit de bunăvoie. Dar să te întreb și eu de ce te frămânți atâta, dacă n-ai la inima ta nici o căință? Hai! 
CONU GRIGORE: Căință eu? (Jalnic.) Soficooooo! 
PĂRINTELE ILIE: Căință tu! Pentru că-ți spune sufletul că de n-o furai, nu o aveai! Mai eram și eu pe acolo! Dar, față bisericească, nu puteam să fur femeia, pe când tu, cioflingarule, căciula pe băț și ce-am avut și ce-am pierdut... 
CONU GRIGORE (și, mai jalnic): Soficooooo! 
PĂRINTELE ILIE: Mă, nu taci? Apoi să nu mă faci să-mi treacă și mie cheful de plăcinte că pe urmă o chem eu. 
CONU GRIGORE: M-ai omorât! Sofico 
PĂRINTELE ILIE: Ala, taci? 
CONU GRIGORE (nu i se mai râs în glas): Sofico! 
PĂRINTELE ILIE (tare): Cumătră Sofico! Ia, rogu-mă ție, poftim încoace un piculeț. 
CONU GRIGORE (speriat): Las-o în pace că se ard plăcintele! 
PĂRINTELE ILIE: Aha! Ți-e frică! 
CONU GRIGORE: Plăcintele! 
PĂRINTELE ILIE: Biiine! Mă rog! Dacă ți-e frică, s-a lămurit! 
CONU GRIGORE: Așa? (Răgușit.) Soficoo! N-aude! Strig-o tu! 
PĂRINTELE ILIE: Iaca nu vreau. Strig-o tu! 
CONU GRIGORE: Ahaaa! Va să zică ție ți-e frică, nu mie. (Și deodată strigă amândoi, disperați.) Soficooo!