Scena 9 

CONU GRIGORE, 
PĂRINTELE ILIE 

PĂRINTELE ILIE: Mori de dragul lui! Stai cu gura căscată la toată zbenguiala lui. 
CONU GRIGORE: Ia dă cărțile și nu mai mormăi de-a surda. 
PĂRINTELE ILIE: „Părintele își silește odrasla să fie păcătoasă." Ai auzit? CON U GRIGORE: Cine a spus asia? 
PĂRINTELE ILIE: 
GEORGICĂ a spus-o glumind și 
OLGUȚA o simte plângând! 
CONU GRIGORE: Iar începi? Iar te amesteci în treburile mele? Dar lasă-mă, domnule, în pace, pentru Dumnezeu! Mi-am luat stăpâni pe cap și nu mai pot să spun o vorbă, nu mai pot să-mi fac un plan. Am ajuns să-mi fie teamă să mișc un deget în casa asta, că-mi sare haita în gât. Dar scutiți-mă cu-atâta interes, că mi-i părul alb în cap și oi fi având și eu dreptul să am socotelile mele și judecățile mele! 
PĂRINTELE ILIE: Aibi-le, Grigore, dar vezi să nu osândești cu ele tocmai pe cine nu trebuie! Uite, acum eu îți vorbesc cu toată cinstea și cu toată prietenia! Mie nu-mi place ce se petrece cu 
OLGUȚA. A slăbit, s-a schimbat și i-a pierit râsul de pe gură! 
CONU GRIGORE: Foarte bine! Era și timpul! Azi, mâine, o mărit! S-a dus vremea copilăriei! N-are să se zbănțuiască omul o viața întreagă. Se gândeste, chibzuiește la rosturile lui, începe să-și dea seama de calea pe care-o apucă - în sfîrsit, i se ridică perdeaua de pe ochi... Cine Dumnezeu n-a trecut pe acolo? 
PĂRINTELE ILIE: Tu! 
CONU GRIGORE: Așa crezi? Și de ce? Fiindcă am scos-o pe Sofica, noaptea, din casa lui tată-său, am suit-o în căleașcă și pe-aici ne-a fost drumul? Dar ce? Îți închipui tu că mie mi-a venit ușor să încep viața cu un surtuc pe mine, cu rochița cu care fugise ea, cu un șal și cu mușcata ceea pe care i-ai dat-o tu? Că asta a fost tot ce a luat cu dânsa. Iar de Sofica ce să mai spui? Cum s-o fi zbătut, ce-o fi pătimit până să cuteze să fugă cu mine, numai unul Dumnezeu știe! 
PĂRINTELE ILIE: Bine, omul lui Dumnezeu, dar alta-i să știi că fata ține la doi oameni, și alta-i să nu ție la nici unul. Dar ce are ea de-a face cu 
IONICĂ, ori cu cela de la Federală? 
CONU GRIGORE: Ai să zici că are cu 
RADU. Ba da, la asta te gândești, și eu cred că are. 
PĂRINTELE ILIE: Apoi atunci? 
CONU GRIGORE: Apoi atunci să stăm și să vedem ce-i! Eu am făcut o prostie în viața mea, o prostie mare! Și anume, că m-am luat după vânturi și în loc sa-mi dau fata la școala normală, s-o fac învățătoare, cum sunt și eu, am dat-o la liceu. Tot așa prostie am făcut și cu băietul - decât la băiet e altceva. El își croiește drumul lui cum poate și pe unde poate. Dar cu fata-i bucluc, pentru că la femeie trage greu și nașterea, și gologanul - și femeia își capătă în lume locul pe care i-l dă bărbatul. Cine, mă rog ție, îi nărod să-și lege de gât piatra de neam prost și fără bani? 
PĂRINTELE ILIE: 
RADU. De ce taci? Acu poți să spui drept, că a cerut-o! 
CONU GRIGORE: Ei da, așa-i: a cerut-o. Dar eu din fata mea nevastă de mâutuială nu fac. Mie odrasla de boieri să nu vie să-mi spuie că i s-au aprins călcâiele după fiică-mea și că nu mai găsește alta pe lume. Povestea cu coana Tudora - că-l lasă moștenitor - n-o cred eu. Cum are să lase ciocoaica de la Mânjina, moșia pe mâna fetei mele? Dar ce-s, eu decât un dăscălaș acolo, într-un fund de sat? Asta-i semn de mare sărăcie, mă frate, dacă a ajuns să se gândească la cele câteva fălci de pământ ale mele. De altfel, nu-l mai prind pe-aici. Ascultă-mă pe mine! 
PĂRINTELE ILIE: Bine, măi bătrân fără minte, dar dragoste pe lumea asta nu mai este? 
CONU GRIGORE: Dart unde Dumnezeu o mai vezi? Acuma-i prea multă socoteală pe lume, ca să mai aibă loc și dragostea. Nu râde tu așa, că nu vorbesc în bobote! Uită-te la 
GEORGICĂ: box, nu poate suferi femeile, pentru că a văzut el la teatru nu știu ce piesă de Strind-berg... n-are respect de nimeni și, de unde poate, ciupește gologani. Deștept - ți-i drag de el -, dar să nu-i ceri inimă. Și ca el îs toți de azi! 
OLGUȚA, dacă era o învățătoare - acolo, i s-ar fi părut că 
IONICĂ e de teapa ei. Dar am dat-o la liceu și iaca i-a intrat în inimă altă lume. De aceea, pricep de ce o fi mai pornită spre Răducu. Decât chibzuință mea așa-i: mai bine un drob de suferință la început, decât o viață de lacrimi și cine știe ce rușine mai târziu. 
PĂRINTELE ILIE: Prăpăstios ești! D-apoi bine, Grigore, tu vorbești de Răducu, de parcă acu ar fi venit din fundul lumii. Dar ce Dumnezeu, a crescut între noi, omule, îl știm ce sânge are în el și slavă Domnului... 
CONU GRIGORE: Apoi nu mă face să-ți arăt eu alb pe negru care-i adevărul.
PĂRINTELE ILIE: Și ce ai să-mi arăți? Sufletele oamenilor scrise pe hârtie? 
CONU GRIGORE: Ba fapte, domnule, fapte! 
PĂRINTELE ILIE: Să le văd! Hai arată. Nu vezi că ți-i rușine și ție de ce spui ?
CONU GRIGORE: Așa? Ei atunci ascultă aici. (Scoate din buzunar o scrisoare.) De două săptămâni primesc, mai în toată ziua, câte o scrisoare de asta. 
PĂRINTELE ILIE: De la cine? 
CONU GRIGORE: De la un om în toată firea - om de încredere, în sfârșit. Ascultă: scrisoarea asta azi am primit-o (citește). „Să nu credeți că sunt o persoană interesată în cauză. Dar eu simpatizez peste măsură pe drăguța dumneavoastră fiică și n-aș putea să înăbuș mustrările de conștiință ce le-aș avea, dacă tăcând din lașitate, nu v-aș informa asupra acestui al doilea pretendent." (Vorbind.) ... Vorbise întâi de altul... care se numește 
RADU Cociaș. Fără îndoială, domnișoara 
OLGUȚA se va lăsa convinsă de dumnealui, însă dumnealui este un om care n-are s-o facă fericită, pentru că dumnealui n-a putut să facă fericită pe nici una din nenumăratele femei cu care s-a iubit. V-aș putea da tot felul de nume, dar destul să spun că chiar acum, când pretinde că vrea să se căsătorească, întreține legături nepermise cu o văduvă din strada Brăilei și cu soția unui evreu angrosist de vinuri. De altfel, domnia sa s-a lăudat că nu ia fata dumneavoastră decât pentru că îl obligă tatăl său, care a fost obligat acuma să mai vândă două hectare de pământ și că n-o iubește. Grăbiți-vă deci și cred că nu puteți înlătura primejdia decât măritând fata cât mai repede..." (Vorbind.) Și așa... mai departe! Ei? Poftim! Alb pe negru. 
PĂRINTELE ILIE: Dar tu înainte de a te însura n-ai trăit cu trei femei în sat? 
CONU GRIGORE: Dar n-auzi,domnule, că și acuma! 
PĂRINTELE ILIE: Ia dă scrisoarea încoace. Nu vrei? Am înțeles! Ai scris-o singur! 
CONU GRIGORE: Trebuie să fi nebun! Poftim! 
PĂRINTELE ILIE: Lasă s-o citesc toată. 
CONU GRIGORE: Dar asta nu interesează - aici îs fleacuri! 
PĂRINTELE ILIE: Uite că-l înjură și pe 
IONICĂ... Ăsta-i omul tău... Dar bine-i zice: va să zică și el trăiește cu Mărgărita lui Mazîlu și a dat Dobrin cu barosul în el. 
CONU GRIGORE: Asta nu-i adevărat! M-am interesat eu! 
PĂRINTELE ILIE: Dar încolo e adevărat, nu? Cine scrie e din Galați ori de aici? Văd că-i cunoaște pe amândoi - scrisoarea trimisă din Ivești... Ce are a face una cu alta?... (Privește plicul.) Eu am văzut undeva plicuri de astea... (își aduce aminte. Izbucnește într-un râs din toată inima. Abia să treacă și, la ivirea coanei Sofica, râsul izbucnește din nou.)