Scena 22

IONEL, CADÂR, IANKE, apoi TAKE 

IANKE: Dar ce? Mi s-a părut că aud pe cineva plângând... Cine plânge? 

IONEL: Se vede că Ana.

IANKE: Și mă rog de ce plânge? De ce trebuie să plângă? Fata asta parcă-i maică-sa! Așa o nenorocire pe capul meu... Take! Take!

TAKE (vine): Ce-i mă?

IANKE: Du-te, mă rog ție și vezi ce-i cu fetița mea; eu nu pot să mă duc... mă nenorocește, du-te și spune-i să nu mai plângă. Mă rog, ce poftește? Să pornesc și eu? Apoi să ferească Dumnezeu să pornesc și eu ci pe urmă nici dracul nu mă mai oprește și gata! O botez și pe ea, mă botez și pe mine, o botez și pe maică-sa din groapă și pe urmă mă dezbrac și mă duc la tren. (Take iese.) Și ce nenorocire pe capul meu să am numai fete. Nevastă-mea s-a aranjat bine, ce-i pasă? Mi-a trântit două fete și a murit! Foarte comod! Dar eu ce să fac? Nu pot, nu pot! Zău nu pot... dacă s-ar putea, aș lăsa-o eu să plângă? Mă Ionel, de ce sunteți voi așa niște oameni și nu pricepeți cum îi politica în lume? Ce vreți? Adică îți închipui tu că așa o inimă de câine am eu, să zic nu dacă aș putea să zic da?... Și crezi că vreau să-mi nenorocesc copila? Așa crezi tu?... și nu vreau eu s-o văd fericită. Dar de ce dracu crezi tu că vând eu săpun prost la dobitoci și nu mă îndur să fumez o țigară mai mult pe zi? Ca să am pentru ea... și poftim, acu plânge! Și pe tine nu te iubesc? Poți să spui tu că nu te iubesc? Nu ți-aș da eu ție fata, dacă s-ar putea? Cum să nu ți-o dau, că te cunosc de când erai mititel, și-ai făcut de toate pe mâinile mele! Cum să nu ți-o dau... Dar nu pot, dacă nu pot, dacă nu mă lasă alții să pot, ce sunt eu de vină? Așa treabă să fie afurisită! (Izbucnind.) Cine dracu m-a făcut ovrei! (Vine Take.) Ce-i, Take, tot mai plânge?

TAKE: Nu, acum s-a liniștit, acuma cântă!

IANKE: Cântă? Și înseamnă la tine că s-a liniștit? Asta-i fata măsii, cântă și se gândește la tren... Ce facem acum?

TAKE: Dar mai știu eu? I-auzi, nu mai cântă Ana!

IANKE: Slavă Domnului! Ei Cadâr, spune bre și tu o vorbă. Tu ești deștept câteodată, da-ne un sfat! CADÂR: E! Ianke! Sfat ușor dam Cadâr! Ala sfat Ianke ascultam?

IANKE: Ei spune! 

(Trist, Take începe să cânte "Ada-ida-vavâla".) 

CADÂR: Asta tot așa de mare durere estem ca atunci când Cadâr avut mare durere la inima... și asta tot durere estem și moarte estem, și tot degeaba estem!

IANKE (lui Take): Du-te dracului, ce cânți jidovește! Iar îmi aduci aminte!

CADÂR: Lasă aducem aminte! Ala nu suparam, Ianke... ovrei, creștin, mahomedan, totuna estem. Ala bun ovrei, așa bun creștin estem. Allah poate zicem mahomedan estem... Totuna, Ianke bre! Tu ovrei - el creștin. Frate estem... Voi la fel casa estem... peretele la fel... mare la fel... tot la fel... numai zugraveala alta estem...

IANKE: Așa o fi, dar să fie ea a dracului de zugrăveală, că pe asta n-o spală săpunul lui Take!

CADÂR: Mult voim ușor spalam... Ala dragoste mare estem... Facem Ionel ovrei!

TAKE: Ei asta-i.

IANKE: Ce prostie! Nu se poate! Creștinul să ramâie creștin și ovreiul ovrei... Cât o fi el de rău cotețul de noua uși, tot mai rău e cățelul de două religii... și dacă-i vorba de asta, mai ușor ar fi să botez pe Ana, că nu-i mare deosebire...

CADÂR: Botezam Ana...

TAKE: Nu-i totuna? Asta nu schimbă nimic, Cadâr...

CADÂR: Botezam ala Ionel ovrei, doare la inima la Take, botezam Ana creștin, doare la inima la Ianke. Haide, doare tot la fel inima-la toți; facem amândoi copiii mahomedani. Nici asta nu place. Nimic nu place. Numai lacrimi de la copii place... 

(Pianul a început în casă o melodie tristă. Furat de ea, Ionel o fredonează în prag.) 

IANKE: Ia taci dracului din gură. (șoaptă.) I-auzi, iar cânta...

CADÂR: Frumos cântam... cu lacrima cântam... Ianke - ascultam. Și ea bine cântam... și Ionel frumos cântam...

IANKE: Ei, da, dar vezi - ea cântă din pian, și el din gură... Ooof! De ce nu văd ei singuri că nu se poate? De ce?

CADÂR: Ala tot la fel estem... Creștin... Ovreica... Ianke bre - la fel estem - dacă la fel cântam. 

(Cortina cade)