Scena 21

ANA, IONEL, CADÂR 

ANA: Ai auzit, moș Cadâr?

CADÂR: Sărac voi copii... rău oameni, rău viața...

ANA: Și acum ce facem noi? Spune-ne. Dumneata ai fost întotdeauna cu noi și ne-ai dat sfaturi și ne-ai mângâiat. Spune-ne. E păcat dragostea noastră?

CADÂR: Unde dragoste este, Ana-Aniki, păcat nu este... Păcat este viața la om singur. Păcat la Allah.

ANA: Dar ce-o să facem?

CADÂR: Nu știe. Gândeștem. Cu dragoste la Ana-Aniki gândeștem, că copil la el așa drag este. Ana-Aniki, nu plângem, Ana-Anikiașteptăm. Așteptăm de la Allah semn bun. Nu singur rămânem... Singur Cadâr rămas, păcat mare făcut. Și sarac Cadâr iubit odată fata frumoasa, creștin fost fata de la el - și sărac Cadâr nu priceput la dragoste semn de la Allah estem și el frica de fata creștin și lăsat și suferit și plâns mult avut... și așa singur ramas. Și acum Cadâr batrân și singur estem. Frig la inima fost, frig la casa fost... frig în casa rămas... Ala tot degeaba! Asta pacat! Ana-Aniki asta păcat nu facem. Floare jos la vânt căzut, viața zburam. Ăla om fără iubire, copac uscat estem, floare uscat estem, frate Cadâr estem...

ANA: Moș Cadâr...

CADÂR: Om ala singur, casa mica facem. Așa cum casa de la Cadâr. Floare nu punem, copac nu punem. Ala tot degeaba... că ala câine de la Stambul la ulița ramas... Noaptea singur ochi deschiși stam... moarte așteptam... Ala femeie nu estem... copii nu estem... moarte așteptăm... Ala femeie nu estem... copii nu estem... nimeni Cadâr plângem... Ala tot, degeaba estem. Câine trăit, câine aruncat murit... Allah plata dat… (Ana plângând intră în casă.) Tu Ionel bun la Ana-Aniki estem și azi și mâni și când batrân estem. Iubim la ea mult... El mult bun fost la Cadâr, tot la Cadâr la inima fost... Ionel, nu facem Ana-Aniki plângem... moș Cadâr ala batrân, Ionel mult rugam...

IONEL: Bine. moș Cadâr... n-ai grij... Atâta am și eu pe lume... pe Ana...

CADÂR: Bun estem Ionel. Allah inima bună vedem, inima bună estem.